Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
21:08 22 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Cum va arăta hotelul de 9 etaje al lui Marius Stamate de la Marco Chim, ce va fi construit vizavi de Satul de Vacanță din Constanța? (DOCUMENT)

ro

28 Aug, 2024 17:00 3399 Marime text
Marco Chim
  • Marius Stamate de la Marco Chim SRL va construi un hotel pe bulevardul Mamaia nr. 326
  • Pe amplasament se propune construirea unui hotel cu regim de înălțime S+P+9E
  • Locurile de parcare vor fi în număr de 42
 
Marius Stamate de la Marco Chim SRL va construi un hotel pe bulevardul Mamaia. Recent, la APM Constanța, a fost depus memoriul de prezentare al investiției.
 
Totodată a solicitat și obținut, pe data de 8 aprilie 2024, de la Primăria Constanța, certificatul de urbanism nr. 912 -  „Construire hotel“, pe bulevardul Mamaia nr. 326 din Constanţa. Actul de urbanism este valabil 12 luni.
 
Reamintim că, în anul 2023, Primăria Constanța a emis pentru Marco Chim SRL și certificatul de urbanism nr. 3009 – „Prezentul certificat de urbanism NU poate fi utilizat în scopul declarat pentru  elaborare Plan Urbanistic de Detaliu, întrucât terenul nu este construibil întrucât nu are acces direct sau prin servitute la circulații publice în vederea reglementării circulațiilor și organizarea reţelei stradale pentru accesul la amplasament este necesară studierea printr-o documentație plan urbanistic zonal conform prevederilor art. 47 alin. (2) din LEGEA nr. 350/2001“. Investiția urma să fie realizată pe bulevardul Mamaia nr. 326.
 
Tot în 2023, Marco Chim SRL a obținut și certificatul de urbanism nr. 3251 - Prezentul certificat de urbanism Nu poate fi utilizat în scopul declarat pentru „Construire apart-hotel S+P+9e, împrejmuire teren și organizare de șantier“, întrucât terenul nu are acces direct sau prin servitute la circulații publice Conform prevederilor HGR nr. 525/41996 art. 25 și art. 26 autorizarea executării construcţiilor este permisă numai dacă există posibilităţi de acces carosabil și pietonal la drumurile publice, direct sau prin servitute, conform destinaţiei construcţiei.
 
Date din proiect
 
Amplasamentul de pe bulevardul Mamaia este format dintr-un teren de 1.200 de mp, în imediata vecinătate a Satului de Vacanță, lângă restaurant Don Corleone, conform numărului cadastral.
 
Pe amplasament se propune construirea unui hotel cu regim de înălțime S+P+9E. În zona de recepție se va amenaja și un spațiu comercial, pentru produse estivale. Imobilul va avea și un subsol destinat parcărilor. Spațiile verzi vor ocupa 30% din suprafața totală a terenlui.
 

Pe teren se proupune să se edifice hotelul pe o suprafață la sol de 480 mp, suprafața desfășurată fiind de 4800 mp. Unitatea de cazare va avea 9 etaje, cu câte 6 unități de cazare pe nivel, în total fiind 54 de camere. Locurile de parcare vor fi în număr de 42, dintre care 19 la subsol, 13 la parter și 10 exterioare. 380 mp de spații verzi vor fi amenajate – 331,55 mp – terasă acoperită și 48,45 mp la sol.
 
 
Despre Marco Chim SRL
 
 
Cu sediul pe strada Baba Novac, nr. 106 din municipiul Constanța, Marco Chim SRL a fost fondată în 1992 și desfășoară activități de comerț cu ridicata al materialului lemnos și al materialelor de construcții și echipamentelor sanitare. Marius Stamate este asociat unic al firmei. De administrarea societății se ocupă Laurențiu Ion Măgura și Marius Stamate.

 

Potrivit termene.ro, Stamate Marius mai este asociat și administrator în: Vincomaris 98 SRL,  Micos Intermed SRL, Green Heat SRL, Pegas Tour SRL, Melbo Com SRL, Marco Management SRL și  SEA & Sun Business SRL.
 
În 2022, Marco Chim SRL cu 26 de angajați a avut un profit pde este 7,03 milioane de lei și o cifră de afaceri de peste  21,82 de milioane de lei. De asemenea, în anul 2023, firma cu 13 salariați a raportat o cifră de afaceri de 25.959.438 lei și un profit de 9.547.274 lei.
 
Pentru documentarea acestui articol s-au folosit informații și de pe platforma termene.ro.

 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 

Citește și:
Marco Chim SRL nu renunță la investiția imobiliară de pe bulevardul Mamaia. Primăria Constanța a emis un act de urbanism

 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii