De la un etaj, la patru. Imobilul ridicat pe strada Oslo de Baron Business Construct din Constanţa creşte pe verticală
De la un etaj, la patru. Imobilul ridicat pe strada Oslo de Baron Business Construct din Constanţa creşte pe
19 Dec, 2019 00:00
ZIUA de Constanta
2213
Marime text
Baron Business Construct SRL a solicitat de la Agenţia pentru Protecţia Mediului Constanţa emiterea acordului de mediu pentru supraetajarea unui imobil ridicat pe strada Oslo nr. 1 din municipiul Constanţa.
În acest sens, a fost depus proiectul „Supraetajare cu un nivel în suprafaţa de maximum 20% din suprafaţa construită desfăşurată conform prevederilor Legii nr. 50/1991, imobil autorizat cu AC nr. 103/17.01.2019 «Modificare autorizaţie nr. 1605/02.11.2017 – Continuare lucrări la AC nr. 750/20.05.2014 - Construire imobil P+1e+m locuinţe colective şi împrejmuire teren» în construire imobil P+4e – locuinţe colective cu parcări la parter“.
Informaţiile privind proiectul propus pot fi consultate la sediul Agenţiei pentru Protecţia Mediului Constanţa din municipiul Constanta, str. Unirii nr. 23, şi la adresa: Baron Business Construct SRL, municipiul Constanta, str. Lt. Dumitru Lemnea nr. 4, camera 1, ap. 6, în zilele de luni-vineri, între orele 9.00 şi 13.00. Observaţiile publicului se primesc zilnic la sediul Agenţiei pentru Protecţia Mediului Constanţa.
Reamintim că, pe data de 23 august 2019, firma a obţinut de la Primăria Constanţa certificatul de urbanism nr. 2970, care constă în următoarele: „Supraetajare cu un nivel în suprafaţa de maximum 20% din suprafaţa construită desfăşurată conform prevederilor Legii nr. 50/1991 - «Imobil autorizat cu autorizaţia de construire nr. 103/17.01.2019 - Modificare autorizaţie nr.1605/02.11.2017 - Continuare de lucrări la AC nr. 740/20.05.2014 - Construire imobil P+1E+M locuinţe colective şi împrejmuire teren» în Construire imobil P+4e-Locuinţe colective cu parcări la parter.
Supraetajarea se va autoriza numai după intabularea construcţiei la stadiul fizic autorizat premergător supraetajării“. „Prezentul certificat de urbanism NU poate fi utilizat în scopul declarat pentru supraetajare cu etaj tehnic imobil autorizat cu autorizaţia de construire nr. 103/17.01.2019 întrucât nu se încadrează în regimul de înălţime - conform prevederilor legii nr. 50/1991, se admite supraetajarea cu un nivel, o singură dată fără documentaţii de amenajare a teritoriului şi de urbanism aprobate“, a transmis la acea vreme Primăria Constanţa.
Baron Business Construct SRL, în datele Registrului Comerţului
Înfiinţată în anul 2017, Baron Business Construct SRL are sediul social în municipiul Constanţa. Capitalul social subscris, de 200 lei, integral vărsat, este compus din 20 de părţi sociale. Valoarea unei părţi sociale este de 10 lei. Gheorghe Enache este asociat unic şi administrator al firmei, care se ocupă de dezvoltare (promovare) imobiliară.
Citeşte şi:
Ce răspuns a primit Baron Business Construct de la Primăria Constanţa pentru blocul de pe strada Oslo
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii