Dezacord din partea vecinilor în cazul PUD-ului inițiat de Marinii Buildings Development SRL din cartierul Compozitorilor (DOCUMENT)
Dezacord din partea vecinilor în cazul PUD-ului inițiat de Marinii Buildings Development SRL din cartierul Compozitorilor
13 Oct, 2022 00:00
ZIUA de Constanta
1710
Marime text
- Propunerile de elaborare a Planului Urbanistic de Detaliu au fost lansate în consultare în luna septembrie
- Beneficiar este SC Marinii Building Development SRL iar elaborator este SC Aria Concept Architecture SRL
- În cadrul procesului de consultare au fost emise 2 notificări către proprietarii limitrofi ai terenului studiat și a fost transmisă o sesizare formulată de Alexandru Cristina și Alexandru Dan prin care aceștia își exprimă dezacordul față de investiția propusă prin acest Planul Urbanistic de Detaliu
- În sezizare se menționează faptul că noul imobil la limita proprietății petenților va duce la scăderea valorii terenului acestora, afectarea însoririi, lipsa intimității, limitarea spațiului de construire propriu, precum și afectarea proprietății petenților în cazul unor intemperii
Primăria Constanța a făcut public raportul informării și consultării publicului, privind Planul Urbanistic de Detaliu - construire 2 imobile P+1E locuire individuală, Zona Compozitorilor, Str. Eduard Caudella nr. 44B.
Propunerile de elaborare a Planului Urbanistic de Detaliu au fost lansate în consultare în luna septembrie.
Beneficiar este SC Marinii Building Development SRL iar elaborator este SC Aria Concept Architecture SRL.
Publicul interesat a putut să transmită observații asupra documentelor disponibile online pe site-ul municipalității, în atenția Serviciului Planificare Urbană și Mediu, în perioada 13.09.2022-28.09.2022.
În această perioadă au fost emise 2 notificări către proprietarii limitrofi ai terenului studiat și a fost transmisă o sesizare formulată de Alexandru Cristina și Alexandru Dan prin care aceștia își exprimă dezacordul față de investiția propusă prin acest Planul Urbanistic de Detaliu.
În sesizare, se menționează următoarele: „Construirea noului imobil la limita proprietății petenților va duce la scăderea valorii terenului acestora, afectarea însoririi, lipsa intimității, limitarea spațiului de construire propriu, precum și afectarea proprietății petenților în cazul unor intemperii”, vezi secțiunea „documente”.
Sezizarea a fost transmisă elaboratorului SC Aria Concept Architecture SRL, care susține în același raport, următoarele: „Terenul limitrof la sud deținut în proprietate de petenți, se află în proces de achiziție de către beneficiarul prezentului PUD, până în acest moment existând o promisiune de vânzare-cumpărare, ce urmează a fi definitivată”.
Suprafața amplasamentului ce a generat PUD este de 500 mp conform măsurători cadastrale.
Pe amplasament nu există construcții.
Terenul ce face obiectul documentaţiei de urbanism se află în intravilanul municipiului Constanţa, stabilit prin avizul MLPAT nr. 76/1991, decizia nr. 76/1991 a Prefecturii Judeţului Constanţa, extins apoi prin aprobarea HCLM nr. 15/29.01.1993, cu modificările şi actualizările ulterioare aprobate prin HCLM nr. 31/01.04.1997, HCLM nr. 144/08.04.2004 şi HCLM nr. 196/07.04.2005.
În teritoriul din care face parte terenul ce genereaza PUD se află terenuri aparţinând domeniului public şi privat al primăriei municipiului Constanţa, terenuri proprietate privată a persoanelor fizice şi juridice.
Zona studiată este parte dintr-o zonă rezidențială, cu funcțiuni de locuire individuală, colectivă.
Amplasamentul este situat pe str.Eduard Caudella 44B.
Zona beneficiaza de acces facil din arterele importante de circulaţie din zonă: pe str.Dezrobirii și str.Baba Novac.
Marinii Buildings Development SRL, în datele Registrului Comerțului
Înființată în anul 2017, firma are sediul social în municipiul Constanța. Capitalul social subscris, de 200 lei, integral vărsat, este compus din 20 de părți sociale. Valoarea unei părți sociale este de 10 lei.
Societatea Marinii Buildings Development SRL este controlată de Mihai Marius și Vasile Nicolae, fiecare cu 50% din capitalul social. Cei doi asociați sunt și administratorii firmei, care se ocupă de dezvoltare (promovare) imobiliară. În anul 2021, firma a raportat o cifră de afaceri de 3.619.467 lei, un profit net de 655.418 lei, dar și datorii de 3.205.304 lei.
Marinii Buildings Development SRL a ridicat pe aceeași stradă dar la nr.70 un imobil de două etaje, conform autorizației de construire nr.1672 - „Modificare proiect în execuție autorizat conform A.C. 474/02.05.2018 - „Construire imobil S+P+2e+M locuințe mici cu parcaj subteran, împrejmuire teren și organizare de șantier“, recompartimentări interioare și modificare fațade“.
PRECIZĂRI:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Citește și:
PUD inițiat de Marinii Buildings Development SRL, lansat în consultare publică (DOCUMENTE)
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii