Dobrogea Grup modernizează fabrica de pe strada Celulozei
Dobrogea Grup modernizează fabrica de pe strada Celulozei
01 Nov, 2016 00:00
ZIUA de Constanta
5380
Marime text
După ce a anunţat că fosta fabrică de pâine de la ICIL va fi demolată, iar terenul va fi vândut, iată că societatea Dobrogea Grup SRL anunţă o investiţie nouă. Pe data de 27 octombrie, Primăria Constanţa a emis Autorizaţia de construire nr. 1643 pentru societatea Dobrogea Grup SA, care constă în „Modificări - amenajări interioare în clădirea secţiei 1 - producţie panificaţie pentru retehnologizare“, vizând imobilul situat pe strada Celulozei nr. 1.
Dobrogea SA a luat fiinţă în 1961, ca Întreprinderea de Morărit Panificaţie Dobrogea, prin punerea în funcţiune a două mori de grâu, a unei fabrici de pâine şi a unei fabrici de biscuiţi. Până în 1989, s-au construit fabrici de pâine în Constanţa, Eforie Nord, Năvodari, Hârşova şi Medgidia. Firma se privatizează în 1995, iar în anul următor începe retehnologizarea celor 12 fabrici de pâine şi a liniilor de ambalare a biscuiţilor. În 2013, pe fondul crizei economice, societatea întâmpină dificultăţi financiare, astfel că intră în insolvenţă, iar în prezent se află în reorganizare judiciară.
Terenul pe care se află fabrica de la ICIL va fi vândut! Declaraţii în exclusivitate ale reprezentanţilor Dobrogea Grup SA (galerie foto+video)
Un nou cartier rezidenţial sau alte spaţii comerciale? Fabrica de pâine Dobrogea de la ICIL, rasă de pe faţa pământului (galerie foto+document)
Fabrica de pâine Dobrogea de la ICIL dispare! Primăria a emis autorizaţia de desfiinţare
Despre Dobrogea Grup SA
Cu sediul social în municipiul Constanţa, strada Celulozei, în prezent, firma este în reorganizare judiciară, sub incidenţa Legii nr. 85/2006. Capitalul social subscris, de 15.701.544,96 de lei, integral vărsat, este compus din 1.022.236 de acţiuni nominative. Firma este deţinută de SC Arsenal Forest SRL, cu 0,0034% din capitalul social, SC Arsenal Montana SRL, SC Ana Variete SRL şi SC Actinvest SA, fiecare cu 0,0034% din capitalul social. În societate mai sunt şi Acţionari Listă persoane fizice şi juridice (2.224 de acţionari), care deţin 1.022.096 de acţiuni (99,9864% din capitalul social). Administrator special este Fotini Teodorescu, iar administrator judiciar, Fair & Full Insolvency Consulting IPURL. Activitatea principală, conform codificării CAEN, constă în „fabricarea produselor de morărit”.Dobrogea SA a luat fiinţă în 1961, ca Întreprinderea de Morărit Panificaţie Dobrogea, prin punerea în funcţiune a două mori de grâu, a unei fabrici de pâine şi a unei fabrici de biscuiţi. Până în 1989, s-au construit fabrici de pâine în Constanţa, Eforie Nord, Năvodari, Hârşova şi Medgidia. Firma se privatizează în 1995, iar în anul următor începe retehnologizarea celor 12 fabrici de pâine şi a liniilor de ambalare a biscuiţilor. În 2013, pe fondul crizei economice, societatea întâmpină dificultăţi financiare, astfel că intră în insolvenţă, iar în prezent se află în reorganizare judiciară.
Citeşte şi
Dobrogea Grup SA a depus PUZ-ul la APM Constanţa Pe locul fabricii de pâine de la ICIL va fi construit un magazin Lidl?Terenul pe care se află fabrica de la ICIL va fi vândut! Declaraţii în exclusivitate ale reprezentanţilor Dobrogea Grup SA (galerie foto+video)
Un nou cartier rezidenţial sau alte spaţii comerciale? Fabrica de pâine Dobrogea de la ICIL, rasă de pe faţa pământului (galerie foto+document)
Fabrica de pâine Dobrogea de la ICIL dispare! Primăria a emis autorizaţia de desfiinţare
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii