Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
18:49 01 02 2025 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Hale de producție, autorizate de Primăria Constanța Olympian Park Palas SRL, deținută de un offshore cipriot, investește pe strada Celulozei

ro

01 Feb, 2025 16:28 168 Marime text
  • O autorizație de construire a fost emisă de Primăria Constanța pentru Olympian Park Palas SRL. Solicitantul SC Olympian Park Palas SRL va construi hale producție pe strada Celulozei nr. 6, lot 10 din Constanța. Asociat unic în SC Olympian Park Palas SRL este firma Greenpanel Holdings Limited, cu sediul în Cipru, Pafos. Administrator este Michail Lachanas. Până în aprilie 2024, firma a fost administrată de Myrianthous Nestoras.
 
 
În data de 30 ianuarie 2025, SC Olympian Park Palas SRL, prin reprezentantul său Ida Maria, a obținut de la Primăria Constanța un act de urbanism.
 
Este vorba despre Autorizația de Construire (AC) cu numărul 87 pentru dezvoltarea unui proiect industrial de amploare în municipiul Constanța.
 
Solicitantul SC Olympian Park Palas SRL va construi hale producție parter – activități productive desfășurate în construcții industriale mijlocii pe strada Celulozei nr. 6, lot 10 din Constanța.
 
Autorizația de Construire este valabilă 24 de luni și va expira pe data de 30 ianuarie 2027.
 
Acest proiect vizează dezvoltarea unor hale industriale destinate activităților productive, consolidând astfel sectorul economic local și oferind noi oportunități pentru industria din Constanța.
 
Lucrările se vor desfășura conform normelor tehnice și urbanistice în vigoare, iar beneficiarul este responsabil pentru respectarea termenelor și condițiilor impuse de autoritățile competente.
 
Construcția acestor hale de producție va contribui la modernizarea infrastructurii industriale a orașului și va facilita dezvoltarea economică.

 
 

Despre Olympian Park Palas SRL

 
Olympian Park Palas  SRL este înființată în anul 2022 și are sediul social în București, Sector 1, pe strada Străbună. Activitatea principală a societății constă în „Dezvoltare (promovare) imobiliară”.
 
Anterior, firma s-a numit Palas Park SRL. Din februarie 2024, se numește Olympian Park Palas SRL.
 
Asociat unic este firma Greenpanel Holdings Limited, cu sediul în Cipru, Pafos. Administrator este Michail Lachanas. Până în aprilie 2024, firma a fost administrată de Myrianthous Nestoras.
                     
În anul 2023, Olympian Park Palas  SRL a avut o cifră de afaceri de zero lei, zero salariați, o pierdere de 43.490 lei și datorii de 2.699.683 lei.

 
Potrivit termene.ro, Myrianthous Nestoras mai apare în firmele Bendis Invest SRL și Europlandbank SRL.
 
Bendis Invest SRL are sediul tot pe strada Străbună din Capitală, fiind controlată de Terra Invest SRL (asociat unic), cu administrator Groutidou Eftychia și Nestoras Myrianthous.
 
Terra Invest SRL are sediul la Clinceni, pe strada Gladiolelor, județul Ilfov. Asociați sunt Helios Phoenix SRL (99,98%) și Myrianthous Costas, cu 0,01%, care este și administrator.
 
Helios Phoenix SRL este înființată în 2013, cu sediul în Ilfov, oraș Măgurele, pe strada Atomiștilor. Asociați sunt CIC Financiar SRL (96,98%) și Helios Phoenix Cyprus Limited (3,01%). Administrator este Nestoras Myrianthous.
 
Cic Financiar SRL este controlată de Starlock Limited – 99% și Helios (Partnerships) Limited – 1%, prima fiind din Cipru, iar cea de-a doua din Regatul Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord. Administrator aici este Myrianthous Myrianthis.
 
Europlandbank SRL este înființată în anul 2021 și are sediul social tot pe strada Străbună, din București. Asociat unic este GM Olympian Parks Cyprus Limited, firmă din Cipru, iar administrator sunt Myrianthous Nestoras, Michail Savvas și Iuliana Popescu.
 
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 

Citește și:
 
Olympian Park Palas SRL, firmă controlată de un offshore cipriot, undă verde de la Mediu pentru o investiție la Constanța
 
Remat Constanța Collect SRL va ridica o hală pe strada Celulozei. Totuși, nu poate edifica un imobil alimentație publică
 

 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii