Horia Tecău a obținut autorizația de construire pentru investiția din Constanța. Va modifica blocul de pe bulevardul Mamaia
Horia Tecău a obținut autorizația de construire pentru investiția din Constanța. Va modifica blocul de pe
07 Jul, 2022 00:00
ZIUA de Constanta
3434
Marime text
- Precizăm că Horia Vlad Tecău este nimeni altul decât renumitul tensimen constănţean care în 2015 a câştigat turneul de la Wimbledon
Primăria municipiului Constanța a eliberat o autorizație de construire pentru firma Good Connection SRL, firmă controlată de tenismenul constănțean Horia Tecău, alături de familia sa.
Este vorba de AC 597 din data de 5 iulie 2022, prin care Good Connection SRL prin Tecău Romeo-George modifică investiția de pe bulevardul Mamaia nr. 331, din Constanța. Autorizația este pentru modificare proiect în curs de execuție autorizat cu AC 1322/2020, imobil de locuințe colective P+5E prin modificare fațade. Documentul are o valabilitate de 24 de luni.
Precizăm că Horia Vlad Tecău este nimeni altul decât renumitul tensimen constănţean care în 2015 a câştigat turneul de la Wimbledon, avându-l ca partener pe Jean Julien Rojer. Societatea Good Connection SRL a solicitat şi a obţinut de la Primăria Constanţa, pe data de 6 iunie 2018, Certificatul de urbanism nr. 2581 pentru „Construire imobil de locuinţe colective P+5E“, pe bulevardul Mamaia nr. 331.
Despre Good Connection SRL
Potrivit Registrului Comerţului, Good Connection SRL a luat fiinţă în anul 1998 şi are sediul social în municipiul Constanţa. Capitalul social subscris, de 250 de lei, integral vărsat, este compus din 25 de părţi sociale. Valoarea unei părţi sociale de 10 lei. Asociaţi în Good Connection SRL sunt Tecău Horia-Vlad, născut pe 19.01.1985, în Braşov, cu 20% din capitalul social, şi Tecău Gabriela-Olimpia, născută pe
4.05.1961, în Medgidia, cu 80% din capitalul social. Tecău Romeo-George şi Tecău Gabriela-Olimpia sunt
administratorii firmei, care desfăşoară activităţi profesionale, ştiinţifice şi tehnice.
În anul fiscal 2021, firma a raportat 2 salariați, la o cifră de afaceri de 131.540 lei, cu un profit de 55.842 lei.
Cine este Horia Tecău
Constănţeanul Horia Tecău este unul dintre cei mai mari jucători de dublu din istoria tenisului mondial. A părăsit la 14 ani România, pentru o bursă la o celebră academie de tenis din Statele Unite. Străbate lumea la turnee şi stagii de pregătire şi trăieşte la Miami zece luni pe an. Ajunge acasă, la Constanţa, doar în vacanţele de vară şi de Crăciun. La vârsta de 14 ani, s-a clasat pe locul I la dublu, împreună cu Florin Mergea, la europenele pentru juniori de la San Remo, iar în 2015 a devenit al doilea român câştigător al Wimbledonul-ui, după Ilie Năstase, în 1973.
În anul 2012 a fost desemnat să poarte steagul României la Jocurile Olimpice de vară de la Londra. În urmă cu trei ani, când a venit acasă în vizită la Liceul cu Program Sportiv „Nicolae Rotaru“, Horia recunoştea că aici şi la şcoala sportivă a petrecut cei mai importanţi ani din devenirea lui de campion mondial, unde l-a avut ca prim antrenor pe Ioan Macoveciuc. Tot atunci a făcut o generoasă donaţie pentru secţia de prematuri a Spitalului Judeţean Constanţa.
Campionul constănţean are o carieră prodigioasă în tenis, câştigând numeroase turnee, iar la loc de cinste în palmaresul său stau trei trofee de Mare Şlem (în 2015 la Wimbledon, în 2017 la US Open - la dublu masculin; în 2012 la Australian Open - la dublu mixt), plus alte trei finale consecutive disputate la Wimbledon (2010 - 2012), medalia de argint la Jocurile Olimpice din 2016, locul întâi la Turneul Campionilor (2015) sau titlul de campion mondial la dublu pe 2015.
În noiembrie 2015, el a atins cea mai bună clasare la dublu, locul 2 mondial, cu puțin timp înainte de a câștiga finala ATP World Tour 2015 cu Rojer. Tecău a câștigat 38 de titluri de dublu la Turneul ATP, inclusiv trei la nivelul Masters 1000. De asemenea, a câștigat medalia de argint la Jocurile Olimpice din 2016 de la Rio de Janeiro, alături de Florin Mergea.
PRECIZĂRI
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Citește și:
Constănțenii Horia Tecău și Andrei Pavel, dar și alte staruri, meci demonstrativ la Iași
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii