Hotelul Prestige din Mamaia se extinde cu un corp nou. Iată cum va arăta noua clădire!

29 Nov, 2016 00:00
ZIUA de Constanta
3158
Marime text
În zona hotelului Patria din Mamaia, doi investitori vor să extindă şi să modernizeze imobilul pe care îl deţin - P+3E alimentaţie publică şi cazare. Astfel, Stere şi Maria Nancu au depus la Agenţia pentru Protecţia Mediului Constanţa un proiect pentru modernizarea hotelului existent şi extinderea acestuia cu un corp nou, venind în întâmpinarea nevoilor în creştere ale cetăţenilor, pentru spaţii de cazare. Investitorii doresc să creeze un volum care să se integreze în zona în care este amplasat, prin liniile moderne şi arhitectura aleasă.
Prezentul proiect se referă la extinderea şi modernizarea unui corp de clădire existent, având funcţiune de hotel şi regim de înălţime P+3E, cu un corp nou, dar cu aceeaşi funcţiune (hotel-cazare şi alimentaţie publică la parter) şi acelaşi regim de înălţime (P+3E). Între cele două corpuri va exista o legătură directă la fiecare nivel, iar volumul corpului nou va respecta arhitectura celui existent şi specificul zonei. Terenul pe care se va realiza investiţia este in intravilan şi este proprietate privată a beneficiarilor. Zona în care se află imobilul este reprezentată preponderent de construcţii pentru cazare (hoteluri, moteluri) şi spaţii de recreere şi petrecere a timpului liber. Imobilul este amplasat în staţiunea Mamaia, mai exact în zona complexului Patria - hotel Prestige, fiind învecinat cu terasa Victory la nord, o proprietate a Municipiului Constanţa la sud, hotelul Prestige la est şi promenada turistică Mamaia la vest.
În proprietatea beneficiarului se afla iniţial un teren având o suprafaţă de 272,52 mp, pe care a fost ridicată o construcţie având funcţiunea de hotel şi regim de înălţime P+2E, cf. AC nr. 274 din 8.02.2008 („Construire imobil cu P+2Etaje, cu destinaţia alimentaţie publică şi spaţii de cazare”). Ulterior, s-a realizat supraetajarea cu un etaj a acesteia, conform Autorizaţiei de Construire nr. 597 din 17.04.2013 („Modificare AC 274/08.02.2008 prin supraetajare imobil P+2E cu un nivel cu funcţiunea de alimentaţie publică şi cazare, realizare lift exterior de la etajul 1 şi realizarea de balcoane”), se arată în documentul depus la APM.
Suprafaţa construită în prezent este de 264,90 mp, imobilul având o suprafaţă desfăşurată de 1.273,20 mp, un Procent de Ocupare a Terenului de 67,48% şi un Coeficient de Utilizare a Terenului de 3,24. Locurile de parcare sunt special amenajate pe aleea de promenadă, accesul pe lot realizându-se din cadrul acesteia (atât accesul rutier, cât şi cel pietonal); racordarea se realizează prin aleea perpendiculară pe promenadă, respectiv direct din trotuarul paralel cu zidul de vânt.
Beneficiarul a intrat în posesia unui teren adiacent celui menţionat anterior, având o suprafaţă de 120,00 mp, de unde rezultă un total de 392,52 mp (272,52 mp + 120,00 mp), dorind astfel să extindă funcţiunea de hotel existentă pe lotul iniţial.
Prin prezentul proiect, se doreşte realizarea unei extinderi a construcţiei existente (imobil P+3E - alimentaţie publică şi cazare), având funcţiunea predominantă de cazare şi regim de înălţime P+3E, amenajări peisagistice specifice şi lucrări tehnico-edilitare aferente.
Construcţia va fi realizată pe structura de beton armat (cadre şi planşee), cu închiderile perimetrale realizate din zidărie BCA, compartimentările interioare din zidărie BCA, respectiv pereţi ghips-carton pe structura metalică uşoară. Tâmplăria va fi din PVC sau aluminiu cu geam termoizolant. Întregul ansamblu va fi termoizolat cu sistem de faţada complex (tencuieli structurate, respectiv placaje şi polistiren expandat). Acoperirea va fi tip terasă, accesul pentru mentenanţă făcându-se prin intermediul scării interioare, ce ajunge până la nivelul spatiilor tehnice, respectiv printr-o scară metalică exterioară, pentru accesul la acoperişul tip terasă al spaţiilor tehnice. Parterul clădirii este propus a fi utilizat pentru zona de primire a turiştilor (lobby) ce vor beneficia de serviciile hotelului, respectiv pentru o sală de conferinţe (cca 30 de locuri) cu accesuri separate pentru public, respectiv utilizatorii camerelor de cazare.
Zona administrativă (birouri) necesară hotelului este propusă a fi realizată în cadrul mezaninului. Este de menţionat faptul că parterul şi mezaninul corpului propus vor avea împreună o înălţime egală cu înălţimea parterului corpului existent, ceea ce înseamnă că se va păstra liniaritatea nivelurilor, iar înălţimea maximă a clădirii-extindere va fi egală cu înălţimea maximă a clădirii existente. Etajele superioare sunt propuse a fi destinate exclusiv cazării. Legătura dintre cele două corpuri (existent şi extindere) se va realiza pe latura scurtă a corpului propus, în zona respectivă fiind poziţionat şi nodul de circulaţie verticală.
În ceea ce priveşte modernizarea corpului existent, se doreşte a se modifica poziţia liftului, în interiorul clădirii (în cadrul corpului existent), astfel încât să poată fi uşor accesat de toţi utilizatorii hotelului, traseul acestuia pe verticală cuprinzând parterul şi etajele de cazare. De asemenea, se doreşte mărirea adâncimii balcoanelor, de la 75 cm la 110 cm. Rezultă astfel următorul bilanţ teritorial propus: suprafaţa construită - 380,80 mp, suprafaţa desfăşurată propusă - 1.888,10 mp, Procentul de Ocupare existent ajunge la 96,88%, iar Coeficientul de Utilizare a Terenului creşte şi el la 4,81.
Potrivit Registrului Comerţului, Stere Nancu figurează ca asociat în mai multe societăţi comerciale precum: Dani-Lau Tour SRL, în funcţiune, şi SC Brian & Company Scapino SRL, precum şi Victoria Prod Pan SRL, ambele în radiere.
Sursa foto: Google Maps

Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii