Imobilul de opt etaje ridicat de Cambela Prod pe șoseaua Mangaliei din Constanța crește pe verticală
Imobilul de opt etaje ridicat de Cambela Prod pe șoseaua Mangaliei din Constanța crește pe verticală
18 Dec, 2019 00:00
ZIUA de Constanta
3618
Marime text
Societatea Cambela Prod SRL și-a anunțat intenția de a modifica imobilul pe care îl ridică pe șoseaua Mangaliei nr. 59 A din municipiul Constanța. Pe data de 17 decembrie, Primăria Constanța a emis autorizația de construire nr. 4620 - Modificare proiect autorizat cu AC nr. 351/23.03.2018 - Construire imobil D+P+8e locuințe colective în imobil D+P+10 etaje locuințe colective și amenajări interioare“.
Reamintim că Primăria Constanța a emis, pe data de 15 iunie 2019, certificatul de urbanism nr. 2323. Actul presupune „Modificare proiect autorizat cu AC nr.351/23.03.2018 «Construire imobil d+p+8e locuințe colective» din imobil D+P+8E în imobil S+P+10E - locuințe colective și amenajări interioare“. De asemenea, Cambela Prod SRL, prin Tănase Bela, a obținut, pe data de 30 ianuarie, certificatul de urbanism nr. 145. Actul presupune ridicarea unui bloc 2S+P+9E+etaj tehnic - locuințe colective, pe șoseaua Mangaliei nr. 59A.
Despre Cambela Prod SRL
Înființată în anul 2000, Cambela Prod SRL are sediul social în comuna Stejaru, județul Tulcea. Capitalul social subscris, de 10.000.000 lei, integral vărsat, este compus din 100.000 de părți sociale. Valoarea unei părți sociale este de 100 lei. Bela Tănase este asociat unic și administrator al firmei, care se ocupă de comerțul cu ridicata al cerealelor, semințelor, furajelor și tutunului neprelucrat.
În anul fiscal 2016, societatea cu 95 de salariați a raportat un profit de 7.803.994 lei și o cifră de afaceri de 284.775.452 lei. De asemenea, în anul fiscal 2017, societatea cu 98 de salariați a înregistrat un profit de 8.627.969 lei și o cifră de afaceri de 279.390.416 lei. Situația financiară pe anul 2018 arată astfel: 105 salariați, un profit de 6.907.280 lei și o cifră de afaceri de 301.953.102 lei.
Sursa foto - Facebook/Flori Ungureanu
Citește și:
Constănțeanul supărat Reclamații la adresa Cambela Prod. Locuitorii de pe șoseaua Mangaliei sunt revoltați (galerie foto)
Imobil ridicat de Cambela Prod SRL pe șoseaua Mangaliei, modificat. Va avea zece etaje în loc de opt
Cambela Prod SRL continuă investițiile imobiliare în municipiul Constanța. Ridică un bloc de nouă etaje pe șoseaua Mangaliei
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii