Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
10:39 19 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Imobilul ridicat de Absolut Inkasso în zona Campusului Universitar creşte pe verticală. Documentaţia prezentată la APM Constanţa

ro

16 Feb, 2018 00:00 2323 Marime text

Absolut Inkasso SRL anunţă că va modifica blocul ridicat în municipiului Constanţa, zona Campus Universitar, strada Rubinului nr. 19.
 
La Agenţia pentru Protecţia Mediului Constanţa, firma Absolut Inkasso SRL a depus memoriul pentru „Modificare proiect autorizat cu AC 699/27.04.2015 prin completare etaj 3 şi 4 cu încadrare în înălţimea maximă de 20 de metri şi împrejmuire teren“, în vederea obţinerii acordului de mediu.
 
Imobilul studiat este situat în intravilanul municipiului Constanţa, zona Campus Universitar, strada Rubinului nr. 19. Acesta este compus din teren în suprafaţă de 500,2 mp şi o clădire D+P+4E cu o arie construită de 324,65 mp şi desfăşurată de 1.822,84 mp. Construcţia are o formă regulată în plan, cu o lăţime de 16,10 m spre strada DE552 şi o lungime de 23,20 m spre strada Rubinului.
 
Structura clădirii este din fundaţii continue, zidărie din BCA, planşeu din beton armat. Vecinătăţile amplasamentului sunt: la nord-vest - strada DE 552; la nord-est - strada Rubinului; la sud-vest - A561/10, lot 4, IE 216593 P+6; la sud-est - Sorici Ion, IE 213919. Împrejmuirea terenului se va realiza cu soclu opac de 0,60 m şi o parte transparentă dublată cu gard viu, având înălţimea maximă de 2,00 m.
 
Oportunitatea investiţiei este argumentată prin documentaţia de certificat de urbanism aprobată şi presupune completarea blocului existent la etajele 3 şi 4. Imobilul proiectat se va compune din regim de înălţime D+P+4E; demisol - nouă locuri de parcare, casa scării + lift; parter - casa scării, două apartamente de două camere, două apartamente de trei camere; etajele 1, 2, 3 şi 4 - casa scării, o garsonieră şi patru apartamente de două camere.

Din datele Registrului Comerţului 

Absolut Inkasso SRL a fost înregistrată în anul 2012 şi are sediul social în municipiul Constanţa. Capitalul social subscris este de 200 de lei, integral vărsat, compus din 20 de părţi sociale, valoarea uneia fiind de 10 lei. Asociat unic şi administrator al societăţii, care se ocupă de „dezvoltare (promovare) imobiliară“, este Elena Ceauşu, născută în anul 1958, în Eschibaba, Tulcea.
 
Printre activităţile secundare se numără: cultivarea cerealelor (exclusiv orez), a plantelor leguminoase şi a plantelor producătoare de seminţe oleaginoase; cultivarea legumelor şi a pepenilor, a rădăcinoaselor şi a tuberculilor; cultivarea trestiei de zahăr; silvicultură şi alte activităţi forestiere; exploatarea forestieră; activităţi de servicii anexe extracţiei petrolului brut şi a gazelor naturale; activităţi de servicii anexe pentru extracţia mineralelor; prelucrarea şi conservarea cărnii; fabricarea preparatelor pentru hrana animalelor de fermă; fabricarea preparatelor pentru hrana animalelor de companie; distilarea, rafinarea şi mixarea băuturilor alcoolice; fabricarea ambalajelor din lemn; fabricarea altor produse din lemn; fabricarea articolelor din plută, paie şi din alte materiale vegetale împletite; fabricarea celulozei; fabricarea cărămizilor, a ţiglelor şi a altor produse pentru construcţii, din argilă arsă; fabricarea articolelor ceramice pentru uz gospodăresc şi ornamental; fabricarea de obiecte sanitare din ceramică; repararea şi întreţinerea aeronavelor şi a navelor spaţiale; repararea şi întreţinerea altor echipamente de transport n.c.a.; repararea altor echipamente; instalarea maşinilor şi a echipamentelor industriale; alte lucrări de instalaţii pentru construcţii; lucrări de ipsoserie; comerţ cu ridicata al cerealelor, al seminţelor, al furajelor şi al tutunului neprelucrat; comerţ cu ridicata al florilor şi al plantelor; comerţ cu amănuntul al pâinii, al produselor de patiserie şi al produselor zaharoase, în magazine specializate; comerţ cu amănuntul al băuturilor, în magazine specializate; comerţ cu amănuntul al produselor din tutun, în magazine specializate; activităţi ale portalurilor web; activităţi ale agenţiilor de ştiri; alte activităţi de servicii informaţionale n.c.a.; activităţi de închiriere şi leasing cu autoturisme şi autovehicule rutiere uşoare; activităţi de închiriere şi leasing cu autovehicule rutiere grele şi multe altele.
 
În anul fiscal 2014, societatea a avut zero angajaţi, o cifră de afaceri de 658.133 de lei şi un profit de 429.410 lei. De asemenea, în anul 2015, firma cu zero salariaţi a declarat o cifră de afaceri de 1.404.387 de lei şi un profit de 557.047 de lei. Situaţia financiară pe anul 2016 este următoarea: zero salariaţi, o cifră de afaceri de 493.255 de lei şi un profit de 99.234 de lei.
 
Potrivit Registrului Comerţului, Elena Ceauşu mai figurează ca asociat în firma Nova Tour Invest SRL, care deţine hotelul Prahova din Eforie Nord.


 
Citeşte şi:
 
Absolut Inkasso se pregăteşte de construit 18 locuinţe noi pentru cei care vor să vadă răsăritul la malul lacului Siutghiol
 
Bloc de patru etaje, ridicat de Absolut Inkasso SRL

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii