În zona hotelului Cascom din Mamaia va fi ridicat un imobil de opt etaje. Primăria Constanţa a emis avizul (document)

29 Jan, 2019 00:00
ZIUA de Constanta
2981
Marime text
Comisia tehnică de urbanism şi amenajarea teritoriului din cadrul Primăriei Constanţa, care s-a întrunit în data de 18.01.2019, a analizat şi solicitarea emiterii avizului de oportunitate pentru elaborarea PUZ privind reglementarea terenului situat în staţiunea Mamaia, zona hotel Cascom. Iniţiatorul PUZ-ului este Dimciu Nacee. Ulterior, Comisia tehnică de urbanism şi amenajarea teritoriului din cadrul Primăriei Constanţa a emis avizul de oportunitate.
Precizăm că investitorul va ridica un imobil de opt etaje. Terenul identificat cu numărul cadastral 209211, în suprafaţă de 907 mp, este proprietatea municipiului Constanţa, cu drept de folosinţă în favoarea lui Dimciu Nacee şi a Zoiţei Nacee, conform contractului de vânzare-cumpărare nr. 1680 din data de 21.12.2017. Terenul are categoria de folosinţă de curţi-construcţii, conform extrasului de carte funciară. În prezent, pe teren este ridicată o construcţie parter cu o suprafaţă de 684 mp, cu destinaţia de spaţiu comercial. Suprafaţa de teren se află între subzone ale proiectului „Promenada Mamaia” (între Piaţeta Perla şi Grădina de Vară Albatros) şi bulevardul Mamaia.
Potrivit documentaţiei depuse la Primăria Constanţa, investitorul va ridica un imobil cu funcţiune mixtă - cazare, apart-hotel, comerţ, servicii şi alimentaţie publică cu regim de înălţime D+P+8 etaj retras. Terenul ce a generat documentaţia de faţă are următoarele vecinătăţi: la nord - parcare, la est - platformă pavele, la sud . parcare, la vest - două hoteluri proprietate privată. Având în vedere prevederile Legii 350/2001, zona ce va face studiul documentaţiei de urbanism va fi delimitată astfel: la nord - limita cadastrală dintre zona de parcare şi terenul pe care este ridicat club Belagio; la est - faleză Mamaia; la sud - limita cadastrală a terenului destinat Poştei şi S.N.C.F.R. şi zona de parcare publică; la vest - bd. Mamaia.
Amplasamentul studiat este în prezent reglementat prin PUZ Mamaia, aprobat prin HCL 121/24.05.2013, face parte din Zona A, UTR 6 şi se află între subzone ale proiectului „Promenada Mamaia” (între Piaţeta Perla şi Grădina de vară Albatros) şi bd. Mamaia. Zona este intercalată între subzone ale proiectului „Promenada Mamaia” (între Piaţeta Perla şi Grădina de vară Albatros, inclusiv) şi b-dul Mamaia. Zona cuprinde hotelurile: Perla, Aurora, Dunărea, Neptun, Meridian, Delta, Doina, Sulina, Flora, Ovidiu, Victoria, restaurantele aferente unităţilor de cazare existente, precum şi alte unităţi de alimentaţie publică construite recent, spaţii comerciale, Teatrul de Vară şi Parcul acvatic Aqua Magic.
Regim de înălţime: conform plan Reglementări urbanistice, pentru fiecare amplasament/lot în parte - P, POT = 40-70% raportat la suprafaţa amplasamentului/lotului, CUT maxim/UTR = 4.
În secţiunea „Documente“ puteţi consulta documentaţia depusă la Primăria Constanţa de Dimciu Nacee.

Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii