Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
06:19 15 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Mai multe construcţii de pe strada Celulozei vor fi demolate. Ce a solicitat Dobrogea Grup SA de la APM Constanţa (document)

ro

24 Dec, 2018 00:00 3730 Marime text
Dobrogea Grup SA a solicitat de la Agenţia pentru Protecţia Mediului Constanţa acord de mediu pentru proiectul „Desfiinţare imobile C11, C12, C19, C25, C 27, C 28, C 33, C 34,  C 45, C 47, C 49, linii calea ferată, puţuri“.
 
Obiectivele propuse pentru desfiinţare se află în intravilanul municipiului Constanţa, strada Celulozei nr.1, în zona de reglementare urbanistică ZRA 2a - subzona unităţilor predominant industriale. Intervenţia asupra construcţiilor existente porneşte din iniţiativa beneficiarului, având în vedere că pe teren există o serie de construcţii realizate în anii 1950 şi aflate într-un stadiu înaintat de degradare şi neutilizabile.
 
Amplasamentul pe care se propune desfiinţarea obiectelor din acest proiect este situat în intravilanul municipiului Constanţa, strada Celulozei nr. 1, într-o zonă destinată unităţilor predominant industriale. Terenul are suprafaţa totală de 50.078 mp, din care 4.258 mp au folosinţa de căi ferate. Conform menţiunilor din certificatul de urbanism nr. 1886 din 10.05.2018,  imobilul este identificat cu nr. cadastral 242172 şi este proprietatea Dobrogea Grup SA, conform înscrisurilor din extrasul de carte funciară pentru informare nr. 242172. Folosirea actuală a terenului este de construcţii anexă, căi ferate şi, conform PUG, are interdicţii de construire până la elaborarea unui PUZ. Terenul are următoarele vecinătăţi: la nord - strada Celulozei, la est - siloz Palas, la sud - Agrotransport Tomis SA, la est - bdul Aurel Vlaicu.

Dobrogea Grup SA, în datele Registrului Comerţului

Înmatriculată în anul 1991, compania are sediul social în municipiul Constanţa, strada Celulozei, nr. 1. Capitalul social subscris de 15.701.544,96 lei, integral vărsat, este compus din 1.022.236 de acţiuni nominative. Valoarea unei acţiuni este de 15.36 lei. Dobrogea Grup SA este deţinută de SC Arsenal Forest SRL, cu sediul în municipiul Braşov, cu 0,0034% din capitalul social, SC Arsenal Montana SRL, cu sediul în municipiul Braşov, 0,0034% din capitalul social, SC Ana Variete SRL, cu sediul în municipiul Braşov, cu 0.0034% din capitalul social, SC Actinvest SA, cu sediul în municipiul Braşov, cu 0,0034% din capitalul social, Listă persoane fizice şi juridice, cu 99,9864% din capitalul social.
 
Persoane împuternicite ale societăţii, care se ocupă de fabricarea produselor de morărit, sunt: Teodorescu Luminiţa-Valeria, Brescan Eleonora, Vulpe Mihail-Cătălin, Toma Maria, Teodorescu Fotini - preşedinte consiliu de administraţie, Vulpe Mihail-Cătălin - director general, Cojocaru Simona-Smaranda - director economic. Cenzorul companiei este Perianu Audit Consulting SRL, reprezentată prin Perianu Maria.
 
În anul fiscal 2015, compania cu 631 de salariaţi a raportat o cifră de afaceri de 155.877.142 de lei şi o pierdere de 5.830.629 de lei. De asemenea, în anul fiscal 2016, compania a avut 620 de salariaţi, cifră de afaceri de 156.256.349 de lei şi profit de 6.590.429 lei. Situaţia financiară pe anul 2017 arată astfel: 669 de salariaţi, cifră de afaceri de  163.666.603 lei şi o pierdere de 31.104.359 de lei.
 
În secţiunea „Documente“ puteţi consulta documentaţia depusă la APM Constanța. 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii