Nicolae Dușu de la DDN Global SRL a obținut o nouă autorizație de construire pentru investiția de pe strada B. Șt. Delavrancea 14
Nicolae Dușu de la DDN Global SRL a obținut o nouă autorizație de construire pentru investiția de pe strada
15 Dec, 2022 00:00
ZIUA de Constanta
1886
Marime text
- Autorizația a fost emisă pe data de 14 decembrie a.c.
Primăria Constanța a eliberat o autorizație de construire pentru firma DDN Global SRL, pentru investiția realizată pe strada Barbu Ștefănescu Delavrancea nr. 14.
Prin AC 1113 din data de 14 decembrie a.c., societatea amintită dorește modificarea pe parcursul execuției la AC 1001/24.10.2022 – continuare lucrări cu respectarea prevederilor AC 1186/31.08.2020 – „Modificare pe parcursul execuției și extindere cu un corp subteran pentru parcare" la A.C. nr. 42/23.01.2018 - "Construire imobil tronson C cu regim de înălțime S+P+8-9E+NT locuințe colective cu spații comerciale la parter, construire imobil tronson D cu regim de înălțime S+P+4-6E+NT, locuințe colective cu spații comerciale la parter, - construire imobil tronson E cu regim de înălțime parter - spațiu comercial, amenajări exterioare în incinta, împrejmuire teren, organizare de șantier". Documentația are o valabiltiate de 24 de luni.
Prin AC 1001 din data de 24 octombrie 2022, se dorește continuarea lucrărilor prin respectarea prevederilor AC 1186 din data de 31 august 2020. Prin AC 1186 din 31 august 2020, era vizată "Modificarea pe parcursul executiei si extindere cu un corp subteran pentru parcare", la AC. 42/23.01.2018 - "Construire imobil tronson c cu regim de înălțime S+P+8-9E+NT locuinte colective cu spatii comerciale la parter, construire imobil tronson d cu regim de înălțime S+P+4-6E+NT, locuinte colective cu spatii comerciale la parter, - construire imobil tronson e cu regim de înălțime parter - spatiu comercial, amenajari exterioare in incinta, imprejmuire teren, organizare de santier”. Documentul recent are o valabilitate de 24 de luni.
Pe data de 23 ianuarie 2018, Primăria Constanţa a emis Autorizaţia de construire nr. 42 pentru societatea DDN Global SRL. Potrivit actului, pe strada Barbu Ştefănescu Delavrancea nr. 14 va fi ridicat un ansamblu rezidenţial. Autorizaţia de construire nr. 42 constă în următoarele: „Construire imobil tronson C cu regim de înălţime S+P+8-9e+Nt - locuinţe colective cu spaţii comerciale la parter, construire imobil tronson D cu regim de înălţime S+P+4-6e+Nt - locuinţe colective cu spaţii comerciale la parter, construire imobil tronson E cu regim de înălţime parter - spaţiu comercial amenajări exterioare în incintă şi împrejmuire teren“.
În anul 2017, în luna februarie, DDN Global SRL a depus la Agenţia pentru Protecţia Mediului Constanţa memoriul proiectului „Ansamblu rezidenţial cu spaţii comerciale la parter“, investiţie realizată pe strada Barbu Ştefănescu Delavrancea nr. 14. Investitorul propune construirea unui ansamblu rezidenţial format din două tronsoane de blocuri cu apartamente de locuit la etaje şi spaţii comerciale la parter (tronson C şi tronson D) şi un corp parter cu destinaţia de spaţiu comercial (tronson E).
Terenul studiat se află în municipiul Constanţa, este amplasat pe strada Barbu Şt. Delavrancea nr. 14 şi strada Salcâmilor nr. 11, are număr cadastral 238410, înscris în Cartea Funciară nr. 238410 a localităţii Constanţa. Suprafaţa terenului este de 4.135 mp. Terenul este format din alipirea unui teren intravilan situat pe strada Barbu Ştefănescu Delavrancea nr. 14, în suprafaţă de 3.328,99 mp, conform actelor, cu nr. cadastral 234450, înscris în Cartea Funciară nr. 234450 a localităţii Constanţa, pe care se află două construcţii - C2, cu o suprafaţă construită de 208 mp, şi C3, cu o suprafaţă construită de 186 mp -, şi a unui teren intravilan situat pe strada Salcâmilor nr. 11, în suprafaţă de 783,67 mp, din acte, înscris în Cartea Funciară nr. 221070 a localităţii Constanţa. Între proprietarii acestui teren şi SC DDN Global SRL s-a încheiat contractul de comodat nr. 379/19.06.2013, în vederea realizării unei investiţii imobiliare în sensul realizării de lucrări de demolare, construire, amenajare, modificare, întreţinere conform autorizaţiei de construire, desfiinţare, ce urmează a fi obţinută de comodanţi sau de comodatar. Terenul are formă neregulată şi este orientat cu latura de nord-est paralelă cu strada Salcâmilor şi cu latura de sud paralelă cu strada Barbu Delavrancea.
Două tronsoane şi un corp parter
Din punct de vedere urbanistic, terenul a fost reglementat prin PUZ - zona delimitată de strada Salcâmilor, strada Barbu Delavrancea, proprietăţi private şi bulevardul Alexandru Lăpuşneanu -, aprobat prin HCLM Constanţa nr. 219/13.10.2015. Terenul este inclus în zona ZRLS din acest PUZ. A fost obţinut Certificatul de urbanism nr. 2974/05.10.2016 în scopul obţinerii autorizaţiei de construire pentru: construire imobil tronson C cu regim de înălţime s+P+8-9e+Nt - locuinţe colective cu spaţii comerciale la parter; construire imobil tronson D cu regim de înălţime S+P+4-6e+Nt - locuinţe colective cu spaţii comerciale la parter; construire imobil tronson E cu regim de înălţime parter - spaţiu comercial; - amenajări exterioare în incintă, împrejmuire.
Ansamblul propus va fi format din două tronsoane şi un corp parter, care vor funcţiona integrat. Tronsonul C va fi amplasat în zona centrală a terenului, alipit la nord-est de tronsonul D şi la nord-vest de tronsonul E şi va fi orientat cu latura sud-estică paralel cu hotarul sud-estic la o distanţă de minimum şase metri la nivelul parterului. Tronsonul va avea o scară, pe fiecare etaj curent (1-8) vor fi câte patru apartamente de două camere, iar la etajul 9 vor fi două apartamente de două camere şi două garsoniere (în total, 36 locuinţe: 34 de apartamente cu două camere + două garsoniere). La parter, în afara spaţiului destinat accesului locatarilor, va fi o porţiune din spaţiul comercial, care va fi compus din parterul tronsonului C, parterul tronsonului D şi tronsonul E.
La subsol vor fi spaţii tehnice şi adăpostul de protecţie civilă. Construcţia va fi dotată cu două ascensoare. Tronsonul D va fi amplasat în zona nord-estică a terenului, alipit la sud-vest de tronsonul C şi la sud-vest de tronsonul E şi va fi orientat cu latura sud-estică paralel cu hotarul sud-estic, la o distanţă de minimum şase metri la nivelul parterului. Tronsonul va avea o scară, pe fiecare etaj curent (1-4) vor fi câte şase apartamente (două de trei camere, unul de două camere şi trei garsoniere, la etajul 5 vor fi un apartament de trei camere şi o garsonieră, iar la etajul 6 va fi un apartament de două camere şi o garsonieră (în total, 28 de locuinţe: nouă apartamente cu trei camere + cinci cu două camere + 14 garsoniere).
La parter, în afara spaţiului destinat accesului locatarilor, va fi o porţiune din spaţiul comercial, care va fi compus din parterul tronsonului C, parterul tronsonului D şi tronsonul E. La subsol vor fi spaţii tehnice şi adăpostul de protecţie civilă. Construcţia va fi dotată cu două ascensoare. Tronsonul E va fi amplasat în zona centrală a terenului, alipit la sud-vest de tronsonul C şi la nord-est de tronsonul D şi va fi orientat cu latura nord-vestică paralel cu hotarul nord-vestic, la o distanţă de minimum şase metri. Tronsonul E va fi destinat spaţiului de vânzare din cadrul spaţiului comercial. Latura sud-vestică va fi la o distanţă de minimum trei metri de aliniamentul la Barbu Şt. Delavrancea. Sunt prevăzute 65 de locuri de parcare în incintă. Spaţiile verzi necesare, conform HCJ Constanţa nr. 512/2013, sunt în suprafaţă de 1.373,39 mp. Viitorul complex va avea 64 de apartamente, din care 14 garsoniere, 41 de apartamente de două camere şi nouă apartamente de trei camere.
Despre DDN Global SRL
Potrivit Registrului Comerţului, DDN Global SRL a fost înfiinţată în 2007 şi are sediul social în municipiul Constanţa. Capitalul social al firmei este de 20.000.000 de lei, integral vărsat. Valoarea unei părţi sociale este de 10 lei. Asociat unic al societăţii este Niculae Duşu, funcţia de administrator fiind deţinută de Florin Tănase.
Activitatea principală a societăţii este, conform codificării, „încheierea şi subînchirierea bunurilor imobiliare proprii sau închiriate“. Printre activităţi secundare se numără: dezvoltare (promovare) imobiliară, lucrări de construcţie a clădirilor rezidenţiale şi nerezidenţiale, lucrări de construcţie a căilor ferate de suprafaţă şi subterane, construcţia de poduri şi tuneluri, lucrări de construcţie a proiectelor utilitare pentru fluide, lucrări de construcţie a proiectelor utilitare pentru electricitate şi telecomunicaţii, lucrări de construcţie a altor proiecte inginereşti, lucrări de instalaţii electrice, lucrări de instalaţii sanitare, de încălzire şi de aer condiţionat, alte lucrări de instalaţii pentru construcţii, lucrări de ipsoserie, lucrări de tâmplărie şi dulgherie, lucrări de pardosire şi placare a pereţilor, lucrări de vopsitorie, zugrăveli şi montări de geamuri, alte lucrări de finisare, alte lucrări speciale de construcţii, comerţ cu ridicata nespecializat, comerţ cu amănuntul efectuat în afara magazinelor, standurilor, chioşcurilor şi pieţelor, activităţi de servicii anexe pentru transporturi terestre, hoteluri şi alte facilităţi de cazare similare, facilităţi de cazare pentru vacanţe şi perioade de scurtă durată, restaurante, baruri şi alte activităţi de servire a băuturilor şi altele.
În anul fiscal 2021, firma DDN Global SRL, cu 12 salariaţi, a declarat o cifră de afaceri de 3.360.992 de lei şi un profit de 1.544.217 lei.
Conform confidas.ro, Niculae Dușu este asociat și în firmele Sulina Estival 2002 SRL, Euxin SA, Complex Condor SA, Celco SA, Logistic Park SA, SOCEP SA, Grupul DD SA. DDN Global SRL apare ca asociat în firma Gastronom SA. Florin Tănase este administrator la Gastronom SA și director la Euxin SA.
PRECIZĂRI
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Citește și:
Niculae Dușu de la DDN Global continuă ridicarea blocurilor de 6 și 9 etaje de pe strada B. Șt. Delavrancea din Constanța
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii