O firmă înfiinţată în 2017 intenţionează să supraetajeze un bloc de patru etaje din Mamaia Nord. Cui aparţinuse iniţial proiectul
O firmă înfiinţată în 2017 intenţionează să supraetajeze un bloc de patru etaje din Mamaia Nord. Cui aparţinuseTomis CM Investment SRL, firmă înfiinţată anul trecut, a solicitat de la Agenţia pentru Protecţia Mediului Constanţa revizuirea deciziei etapei de încadrare pentru proiectul care vizează construirea unui imobil P+4 etaje, pe care intenţionează să-l supraetajeze.
Societatea Tomis CM Investment, prin Carmen Maria Savu, anunţă publicul interesat asupra deciziei de revizuire a hotărârii privind etapa de încadrare nr. 12561RP/6.12.2016, emisă pentru proiectul „Construire imobil P+4 etaje locuinţe colective la etaj şi parter, precum şi birou servicii pentru public, agenţie de turism la parter, cu modificare proiect în curs de execuţie autorizat cu AC 61/2017 «Construire imobil P+4 locuinţe colective şi parter - agenţie de turism la parter» prin supraetajare cu un nivel în limita a 20% din suprafaţa desfăşurată, conform Legii 50/1991, de la P+4 etaje la P+5 etaje, modificări interioare şi modificări faţade“. Investiţia este realizată în zona Mamaia Nord, trup 6 (D), aleea D 30, parcela A 158/5, lot 1/3/1/1.
Despre Tomis CM Investment SRL
Cu sediul social în municipiul Constanţa, firma a fost înmatriculată în anul 2017. Capitalul social subscris, de 200 de lei, integral vărsat, este compus din 20 de părţi sociale. Valoarea unei părţi sociale este de 10 lei. Carmen Maria Savu, născută pe 30.03.1968, în Braşov, este asociat unic şi administrator. Tomis CM Investment SRL are ca obiect de activitate „dezvoltare (promovare) imobiliară“. Proiectul poate fi consultat la sediul Agenţiei pentru Protecţia Mediului Constanţa, zilnic, între orele 9.00 şi 12.00. Tot aici pot fi depuse şi eventualele observaţii şi sugestii.
Reamintim că, în luna ianuarie 2018, Andrei şi Valentina Salomia, Mircea Dumitru şi Carmen Maria Savu au depus la Agenţia pentru Protecţia Mediului Constanţa memoriul tehnic al proiectului „Modificare proiect în curs de execuţie, aprobat cu AC 61 din 2017 «Construire imobil P+4 etaje, locuinţe colective la etaje şi parter, agenţie de turism la parter» prin supraetajare cu un nivel în limita a 20% din suprafaţa desfăşurată“, în vederea obţinerii acordului de mediu. Pe terenul situat în Năvodari, sola 29, parcela A158/5, trup 6 (D), lot 1/3/1/1, există în curs de execuţie un imobil P+4 etaje, locuinţe colective şi agenţie de turism la parter. Investitorii doresc să supraetajeze imobilul cu un nivel, în limita a 20% din suprafaţa desfăşurată conform legii, de la P+4 etaje la P+5 etaje, dar şi să efectueze modificări la faţade şi la interior.
Terenul studiat este în proprietatea lui Mircea Dumitru Savu şi a Mariei Carmen Savu. Imobilul existent are o suprafaţă construită de 272 mp şi va cuprinde: la parter - o agenţie de turism, trei apartamente cu două camere şi o garsoniera; iar la etajele 1-4 - câte patru apartamente de două camere şi garsonieră, scară şi lift. După supraetajare, etajul 5 va cuprinde patru apartamente de două camere şi o garsonieră. Acoperişul va fi de tip terasă.
Construcţia are structură de beton armat (stâlpi şi grinzi), iar zidăria este din cărămidă BCA. Supraetajarea va avea acelaşi sistem constructiv. Clădirea va fi îmbrăcată pe exterior cu un strat de 5 cm de polistiren expandat, peste care se aplică tencuială decorativă, vopsea decorativă de exterior sau placaje de granit, piatră sau cărămidă. Accesul carosabil se va face din aleea D30. Construcţia supraetajată existentă are 24 de unităţi locative. Prin supraetajare vor rezulta 29 de unităţi locative. Investitorul a amenajat nouă locuri de parcare în limita terenului studiat (lot 1/3/1/1) şi zece locuri de parcare pe terenul concesionat (lot 1/2/1/1/2/2/), reprezentând un total de 19 locuri de parcare asigurate.
Citeşte şi:
Preotul paroh al Bisericii „Bunavestire“ din Năvodari vrea să supraetajeze blocul pe care îl ridică (document)
Fratele preotului paroh de la Biserica „Bunavestire” din Năvodari investeşte în imobiliare
De la cele sfinte, la imobiliare şi turism Preotul paroh al Bisericii „Bunavestire” din Năvodari ridică un bloc de patru etaje
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp