Orange va construi rețeaua de telecomunicații din cartierul Palazu Mare, municipiul Constanța
Orange va construi rețeaua de telecomunicații din cartierul Palazu Mare, municipiul Constanța
12 Jul, 2022 10:46
ZIUA de Constanta
2185
Marime text
- Certificatul de urbanism a fost eliberat astăzi, 12 iulie
Primăria Constanța a eliberat un certificat de urbanism pentru SC Orange Romania Communications SA, care va investi în zona Palazu Mare.
Mai precis, prin CU 1555 din data de 12 iulie 2022, compania dorește interconectarea și construirea rețelei de telecomunicații electronice Orange Romania, în Palazu Mare, municipiul Constanța. Documentul are o valabilitate de 12 luni.
Telekom Romania Communications a devenit Orange Romania Communications, începând din 28 martie 2022, iar treptat magazinele Telekom au devenit magazine Orange, cu aceleaşi elemente şi materiale de brand. De asemenea, din data de 28 martie 2022, clienţii Orange Romania Communications au acces la principalele canale de contact Orange: call center, website sau social media. Orange, fostul France Telecom, este unul dintre cei mai mari operatori de telecomunicaţii din lume, fiind prezent în 26 de ţări, inclusiv în România. În septembrie 2021, Orange România a anunţat finalizarea tranzacţiei prin care a achiziţionat pachetul majoritar de 54% din acţiunile Telekom Romania Communications de la OTE, în timp ce statul român deţine restul de 46%.
Despre Orange Romania Communications SA
Compania a fost înființată în anul 1997 și are sediul social în București, Sector 1, P-ța Presei Libere nr. 3-5. Acționari în firmă sunt Orange ORO Cyprus Holding LTD, cu sediul în Cipru, cu o cotă parte de 54,01% și Ministerul Cercetării Inovării și Digitalizării, cu 45,98%. Persoanele din conducere sunt Adela Irinel Guedon, Christian Luginbuhl, Clarisse Heriard Dubreuill, Liudmila Climoc, Marie Noelle Jego Laveissiere, Mihaltan Cosmin Florin, Pangiotis Tampourlos, Andrei Nicolae Popovici, Mircea Preda și Voicu Bogdan Laurențiu. În anul 2021, firma a raportat 3090 de salariați, cu o cifră de afaceri de 2.625.570.366 lei.
Conform confidas.ro, Liudmila Climoc mai apare în Orange Romania SA, Orange Services SRL. Mihaltan Cosmin Florin apare în Compania Natională Aeroporturi București SA, Infinity Development SRL, Infinity Lands SRL, Invest Hawk SRL, Red Vision SRL, Red Way SRL, Riolit Web SA.Mirea Preda apare în MP Business Development SRL și Nextgen Communicatins SRL.
PRECIZĂRI:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Citește și:
Telekom Romania Communications va deveni Orange Romania Communications, de luna viitoare
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii