Orient Ceramic SRL ridică un bloc de 10 etaje în Mamaia
Orient Ceramic SRL ridică un bloc de 10 etaje în Mamaia
09 Jul, 2022 00:00
ZIUA de Constanta
2321
Marime text
- Este vorba de proiectul „Construire imobil S+P+10E+spații tehnice cu spațiu comercial la nivelul parterului, amenajare parcaj auto în incintă, amenajare incintă, alei pietonale și carosabile, racorduri”
Agenția pentru Protecția Mediului Constanța anunţă publicul interesat asupra depunerii solicitării de emitere a acordului de mediu pentru ridicarea unui imobil de 10 etaje, în Mamaia Nord, de către firma Orient Ceramic SRL.
Este vorba de proiectul „Construire imobil S+P+10E+spații tehnice cu spațiu comercial la nivelul parterului, amenajare parcaj auto în incintă, amenajare incintă, alei pietonale și carosabile, racorduri”, propus a fi amplasat în oraș Năvodari, zona Mamaia Nord, b-dul Mamaia Nord, nr. FN, lot 2 si 3, CF 122736, județul Constanța.
Informaţiile privind proiectul propus/memoriul de prezentare pot fi consultate la sediul autorităţii competente pentru protecţia mediului din municipiul Constanța, str. Unirii , nr. 23, județul Constanta şi la sediul titularului. Observaţiile publicului se primesc zilnic la sediul autorităţii competente pentru protecţia mediului Constanta.
Despre Orient Ceramic SRL
Societatea a fost fondată în 2005, cu sediul social în municipiul Constanța, bd. I. Gh. Duca, județul Constanța. Asociați în firmă sunt Dorinel Turcu, cu o cotă parte de 95% și Eugenia Georgescu, cu o cotă parte de 5%. Cei doi au și calitatea de administrator ai firmei.
Conform confidas.ro, Eugenia Georgescu mai apare în Domarco Security SRL, Global Recruitment SRL, Moonlight SRL, Orient Construct Décor SRL, Piatra Marmura Granit SRL, Rapid Credit IFN SA. Orient ceramic SRL mai este asociat în Moonlight SRL și Comfort Construct SRL. Dorinel Tucu este asociat și în Global Recruitment SRL, Dormaco Security SRL, Comfort Construct SRL, Moonlight SRL Orient Construct Décor SRL, Piatra Marmura Granit SRL, Rapid Credit IFN SA.
În 2021, firma a raportat 129 de salariați, cu un profit de 18.048.628 lei, cu o cifră de afaceri de 83.208.703 lei. Compania a încheiat 1 contracte de achiziții publice in valoare totală de 442 RON.
PRECIZĂRI:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Citește și:
O nouă strigare pentru vânzarea blocului de pe bulevardul Alexandru Lăpușneanu, ridicat de Comfort Construct SRL
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii