Palace Hotel & Resort SRL supraetajează cu 4 niveluri hotelul din Venus
Palace Hotel & Resort SRL supraetajează cu 4 niveluri hotelul din Venus
11 Nov, 2021 00:00
ZIUA de Constanta
2391
Marime text
- Agenția pentru Protecția Mediului Constanța a dat undă verde pentru investiția Palace Hotel & Resort SRL
Agentia pentru Protectia Mediului Constanța anunţă publicul interesat asupra luării deciziei etapei de încadrare pentru proiectul imobiliar al societății Palace Hotel & Resort SRL.
APM Constanța a decis că „nu este necesară efectuarea evaluării impactului asupra mediului” în cadrul procedurii de evaluare a impactului asupra mediului, pentru proiectul: „Modernizare, amenajări interioare imobil parter și supraetajare cu 4 niveluri”, cu respectarea reglementărilor urbanistice menționate în cuprinsul certificatului de urbanism, propus a fi amplasat în municipiul Mangalia, localitatea Venus, zona Restaurant Palace, str. Nicolae Iorga, nr. 8, județul Constanța.
Palace Hotel & Resort SRL
Societatea a fost înființată în anul 1995, cu sediul social în localitatea Venus, municipiul Mangalia, pe strada Nicolae Iorga. Asociați în firmă sunt Lucian Ion, cu 90% cotă de participare și Aura Ion, cu 10% cotă de participare. Cei doi sunt și administratorii societății. În anul 2020, firma a raportat 17 salariați, la o cifră de afaceri de 3.366.225 lei, cu o pierdere de 908.730 lei.
Conform confidas.ro, Aura Ion mai este asociat/administrator la Palace Holiday SRL și la Impuls Company SRL. Lucian Ion este asociat și la Buget Mezotermale SRL, la Impuls Company SRL, la Impuls Lucaalex SRL și la Prestări Servicii SA.
PRECIZĂRI:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii