PUZ inițiat de Primăria Constanța pentru zona de nord a municipiului. Constănțenii pot face observații și propuneri (document)
PUZ inițiat de Primăria Constanța pentru zona de nord a municipiului. Constănțenii pot face observații și
04 Apr, 2020 00:00
ZIUA de Constanta
5322
Marime text
Primăria municipiului Constanța a inițiat PUZ – “Park Ride Nord”, delimitat de străzile: b-dul Tomis, b-dul Aurel Vlaicu, aleea Stadionului, incintă bază sportive, strada Badea Cârțan, incintă complex comercial, strada Anton Cehov și anunță publicul că poate transmite observații și propuneri privind intenția de elaborare a planului urbanistic zonal în perioada 2-7 aprilie 2020.
Observațiile sunt necesare în vederea stabilirii cerințelor de elaborare și pot fi transmite în scris pe e-mail: primarie@primaria-constanta.ro sau prin poștă la adresa: Bd. Tomis nr. 51, municipiul Constanța. Serviciul Strategii și Planificare Urbană va transmite elaboratorului opiniile sau observațiile formulate. Elaboratorul PUZ-ului este SC Project Resolv Consulting SRL – lider de asociere și SC Mas Publishing & Partners SRL.
Despre Project Resolv Consulting SRL
Înfiinţată în anul 2006, firma are capitalul social subscris de 200 lei, integral vărsat, compus din 20 de părţi sociale. Valoarea unei părţi sociale este de 10 lei. Societatea este controlată de Traian-Răzvan Petrescu şi Traian Petrescu (fost şef al Agenţiei de Protecţie a Mediului Constanţa), fiecare cu 50% din capitalul social. Raluca-Maria Pereni este administratorul firmei, care desfăşoară activităţi de consultanţă pentru afaceri şi management. Situaţia financiară pe anul 2017 arată astfel: 3 salariaţi, cifră de afaceri de 384.970 de lei şi profit de 86.750 de lei.Mas Publishing & Partners SRL, în datele Registrului Comerţului
Înmatriculată în anul 2013, firma are sediul social în municipiul Constanţa şi provine din schimbarea sediului în alt judeţ. Capitalul social subscris, de 210 lei, integral vărsat, este compus din 21 de părţi sociale. Asociaţi persoane fizice sunt: Mihai Stebingăr, cu 95% din capitalul social, şi Felicia Stebingăr, cu 5% din capitalul social. Cei doi asociaţi sunt şi administratorii firmei, care desfăşoară activităţi de arhitectură.În anul fiscal 2015, firma cu patru salariaţi a declarat o cifră de afaceri de 203.663 de lei şi un profit de 56.874 de lei. De asemenea, în anul 2016, Mas Publishing & Partners SRL a avut şase salariaţi, o cifră de afaceri de 636.851 de lei şi un profit de 100.515 lei. Situaţia financiară pe anul 2017 arată astfel: 13 salariaţi, cifră de afaceri de 1.267.548 de lei şi profit de 205.757 de lei. În ceea ce priveşte anul fiscal 2018, Mas Publishing & Partners SRL a avut 12 salariaţi, cifră de afaceri de afaceri 1.550.979 lei şi un profit de 142.258 lei.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii