Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
12:30 21 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

PUZ-ul inițiat de Chira Cristina Hagi, analizat de Primăria Constanța. A fost făcut public raportul consultării publicului

ro

07 Apr, 2020 00:00 3503 Marime text

Primăria Municipiului Constanța a publicat raportul consultării publicului asupra propunerilor preliminare privind Planul Urbanistic Zonal pentru terenul delimitat de străzile Panait Moșoiu, Lahovari, I.G. Duca și C-tin Dobrogeanu Gherea. Imobilul care a generat PUZ este situat pe strada Panait Moșoiu nr. 4.
Inițiatorul, Chira Cristina Hagi, propune actualizarea reglementărilor urbanistice și diversificarea funcțiunilor.


În data de 04.07.2019 beneficiarul a demarat procedura informării și consultării publicului privind Planul Urbanistic Zonal - "terenul delimitat de strada Ion Lahovari, strada Constantin Dobrogeanu Gherea, strada Panait Mosoiu, strada I.G. Duca", depunând anunțul de intenție și planul cu adresele stradale în vederea notificării proprietarilor din zona de studiu. Beneficiarul a depus anunțul de intenție nr. 129303/04.07.2019 privind elaborarea Planul Urbanistic Zonal. Anunțul de intenție privind elaborarea Planul Urbanistic Zonal a fost postat pe pagina de internet a Primăriei Municipiului Constanța pentru o perioadă de 5 zile (04.07.2019-09.07.2019) conform adresei nr. 129308/04.07.2019.


Beneficiarul a depus anunțul privind consultarea asupra propunerilor preliminare ale Planului Urbanistic Zonal înregistrat sub nr. 31309/17.02.2020, postat pe site-ul Primăriei, conform adresei nr. 77630/15.04.2019, pentru o perioada de 25 zile (17.02.2020-12.03.2020). La dezbaterea publică au participat: reprezentant Direcția Urbanism, reprezentant elaborator SC All Arhitectura SRL - arhitect Ignis Duvagi, 8 proprietari din zona de studiu, conform semnăturilor din procesul-verbal nr. 46550/06.03.2020.
 

Date din documentația de urbanism

Suprafața totală a terenului studiat prin PUZ este de 27.132 mp. Aceasta este alcătuită din: zona de locuințe individuale în suprafață de 1,77 ha, adică 70% din totalul teritoriului studiat, care include și generatoarea PUZ; circulație pietonală de 0,29 mp (12%); circulație carosabilă de 0,46 mp (18%). Din punctul de vedere al zonificării funcționale, situația existentă se prezintă astfel: zona de locuințe individuale ZRL 2a - 17.043 mp, zona de locuințe colective și birouri - 700 mp; zona de circulație carosabilă - 6.488 mp; pietonal - trotuare - 2.901 mp. Se remarcă lipsa din zona studiată a zonelor reglementate ca spații verzi. Suprafața studiată are circa 395 de metri pe direcția NE-SV și 70 de metri pe direcția NV-SE. Teritoriul se învecinează astfel: la nord-est - cu strada Ion Lahovari și locuințe individuale; la nord-vest - cu strada Constantin Dobrogeanu Gherea și locuințe individuale; la sud-est - cu strada Panait Moșoiu și locuințe individuale; la sud-vest - cu strada I.G. Duca și locuințe colective.


Citește și:

În luna martie, dezbatere publică pentru PUZ-ul inițiat de Chira Cristina Hagi (document)


 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii