PUZ-ul pentru o clădire de birouri la granița Constanței cu Valu lui Traian a trecut de etapele consultării și va merge la vot în Consiliul Local Municipal (DOCUMENTE)
PUZ-ul pentru o clădire de birouri la granița Constanței cu Valu lui Traian a trecut de etapele consultării- Plan Urbanistic Zonal „introducere teren în intravilan și reglementare funcțională – parcela A120/1/1, nr. cadastral 232981", inițiator Salim Khassawneh s-a aflat în perioada de informare și consultare publică
- Pe parcursul derulării procesului de informare şi consultare publică nu s-au depus solicitări de la persoane interesate care vizează reglementările propuse
- Zona de studiu este delimitată la sud de DN3, la vest de UAT Valu lui Traian, la est de IE 220808 iar la nord de un alt teren extravilan proprietate privată
- Suprafața totală a terenului este de 7800 mp conform actelor de proprietate si 7807 mp conform măsuratorilor cadastrale, situați în extravilanul Municipiului Constanța, având categoria de folosință arabil
Plan Urbanistic Zonal „introducere teren în intravilan și reglementare funcțională – parcela A120/1/1, nr. cadastral 232981", inițiator Salim Khassawneh s-a aflat în perioada de informare și consultare publică.
Beneficiarul a depus anunţul privind consultarea asupra propunerilor preliminare ale Planului Urbanistic Zonal înregistrat sub nr. 157416/14.08.2024, postat pe pagina de internet a Primăriei, conform solicitării nr. 157428/14.08.2024 pentru o perioadă de 25 zile (19.08.2024-12.09.2024).
Conform anunțului de consultare, cetățenii interesați au fost invitați să consulte documentația de urbanism disponibilă pe site-ul Primăriei Municipiului Constanţa (secțiunea Despre instituție – Urbanism - rubrica Lista cu dezbateri publice pe teme de urbanism).
Au fost emise 9 notificări către proprietarii din zona de studiu.
La dezbaterea publică programată în data de 30.08.2024, au fost prezenți: reprezentant Direcţia Generală Urbanism și Patrimoniu; reprezentant elaborator SC INCEPTUM STUDIO SRL, conform Procesului verbal de ședință nr. 167071/30.08.2024.
Pe parcursul derulării procesului de informare şi consultare publică nu s-au depus solicitări de la persoane interesate care vizează reglementările propuse, vezi secțiunea „documente".
În următoarea etapă, PUZ-ul va ajunge în atenția consilierilor locali municipali pentru votul final.
Zona de studiu este delimitată la sud de DN3, la vest de UAT Valu lui Traian, la est de IE 220808 iar la nord de un alt teren extravilan proprietate privată.
Inițiatorul PUZ-ului este Salim Khassawneh, cunoscut ca stomatologul vedetelor iar elaborator SC Inceptum Studio SRL, urbanist Anca Marinescu.
Suprafața totală a terenului este de 7800 mp conform actelor de proprietate si 7807 mp conform măsuratorilor cadastrale, situați în extravilanul Municipiului Constanța, având categoria de folosință arabil.
Conform avizului Direcției Județene pentru Cultură Constanța nr. 56 /Z/ 22.01.2024 și a Raportului de diagnostic arheologic, nu este necesară obținerea avizului pentru orice invesție care urmează să se realizeze în perimetrul PUZ, dar se va anunța Direcția dacă se vor descoperi materiale sau monumente arheologice.
Minim 20% din suprafața parcelei va fi spațiu verde.
Spațiul verde din parcări este cuprins în acest procent.
Spațiul plantat va putea fi amenajat cu mobilier urban, loc de joaca pentru copii.
Documentația servește la analiza zonelor de studiu situate în extravilanul municipiului Constanța, conform PUG Constanța aprobat prin HCL Constanța nr 653 din 25.11.1999, a cărui valabilitate a fost prelungită prin HCL nr 429 din 31.10.2018, în imediata vecinătate a intravilanului comunei Valu lui Traian, în zona drumului național DN 3, identificat prin numărul cadastral 232981, având ca scop stabilirea unei noi zone de studiu pentru investiția inițiată de către proprietar, persoană fizică: „Introducere teren în intravilan și reglementare urbanistică – Instituții și Servicii (IS), în vederea construirii unei clădiri de birouri și mici spații de depozitare”, investiție inițiată în baza Certificatului de Urbanism nr. 2269 din 30.07.2021, emis de către Primăria Municipiului Constanța.
PRECIZĂRI:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Citește și:
Imobiliare Stomatologul vedetelor nu renunță la investiția din Constanța. Clădire de birouri cu spații de depozitare (DOCUMENT)
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp