Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
18:45 03 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Școala Gimnazială nr.30 ”Gheorghe Țițeica”, reabilitată și modernizată. Primăria Constanța a emis certificatul de urbanism

ro

29 Oct, 2024 10:39 1227 Marime text
Sursa foto - ZIUA de Constanta
  • Certificatul de urbanism nr. 2529 constă în „Reabilitare, modernizare și dotare Școală Gimnazială Nr.30 «Gheorghe Țițeica», Constanța, inclusiv organizare de șantier“.
  • Scopul lucrărilor constă în obţinerea autorizaţiei de construire.
  • Clădirea Școlii Gimnaziale nr. 30 „Gheorghe Țițeica” a fost construită cu materiale, tehnologii și concepții arhitecturale pentru care nu au existat reglementări privind protecția termică a clădirilor și a elementelor perimetrale de închidere, care nu mai sunt adecvate scopului pentru care sunt construite.
 
Primăria Constanța a emis, pe data de 25 octombrie, un act de urbanism necesar reabilitării Școlii Gimnaziale nr.30 ”Gheorghe Țițeica”.  

Este vorba despre certificatul de urbanism nr. 2529 - Reabilitarea, modernizarea și dotarea Școlii Gimnaziale Nr.30 «Gheorghe Țițeica», Constanța, inclusiv organizare de șantier“. Scopul lucrărilor constă în obţinerea autorizaţiei de construire. Certificatul de urbanism nr. 2529 este valabi 24 de luni.
 
Scoala 30 - act de urbanism

Reamintim că valoarea investiției este estimată la 23.469.069,36 de lei fără TVA, respectiv 27.898.257,07 lei cu TVA. Valoarea lucrărilor de construcții-montaj este 13.700.440,90 de lei, fără TVA, respectiv 16.303.524,67 de lei cu TVA.
 
 
Clădirea școlii gimnaziale, în stare de degradare
 
Imobilul în care funcționează Școala Gimnazială nr. 30 „Gheorghe Țițeica” Constanța, în totalitatea lui, este compus din teren, categoria de folosință curțiconstrucții, în suprafață de 6.637 mp potrivit măsurătorilor cadastrale, iar conform actelor de proprietate, în suprafață de 7.151 mp și construcții: C1 – clădire școală, regim înălțime P+2E, suprafață construită 776 mp și suprafață construită desfășurată 2.328 mp; C2 – construcție anexă, regim de înălțime P, suprafață construită desfășurată 16 mp; C3 – spațiu comercial, regim de înălțime P, suprafață construită desfășurată 16 mp.
 
Clădirea Școlii Gimnaziale nr. 30 „Gheorghe Țițeica” a fost construită cu materiale, tehnologii și concepții arhitecturale pentru care nu au existat reglementări privind protecția termică a clădirilor și a elementelor perimetrale de închidere, care nu mai sunt adecvate scopului pentru care sunt construite.

 
Având în vedere faptul că durata de exploatare a clădirii în care funcționează școala gimnazială este mare, performanțele clădirii și ale instalațiilor au fost puternic afectate astfel încât s-a ajuns la o degradare continuă și la ora actuală. Deficiențele prezentate conduc la asigurarea unui nivel scăzut de eficiență energetică și la o funcționare a clădirii cu consumuri energetice însemnate.
 
Având în vedere stadiul actual de degradare al infrastructurii de educație, proiectul propune reabilitarea instituției de învățământ precum și extinderea acesteia, pentru asigurarea facilităților necesare desfășurării actului educațional și a activităților educative în condiții moderne și europene, precum și amenajarea spațiului exterior.
 
Ce s-a constatat la expertiza tehnică
 
În urma analizei clădirii s-au constatat degradări ale următoarelor elemente:
  • Finisajul exterior este învechit și începe să se degradeze sub acțiunea factorilor climatici
  • Tencuială fisurată și exfoliată pe anumite zone
  • Tâmălăria clasică de lemneste fără elemente de etanșare, o parte din tâmplărie a fost schimbată cu tâmplărie din PVC cu geam termopan
  • Aticele sunt degradate datorită infiltrațiilor de apă
  • Stratul de hidroizolație s-a degradat în timp, apărând igrasie din cauza infiltrațiilor de apă la ultimul etaj
  • Soclurile sunt într-o stare de degradare din cauza umezelii, a inflitrațiilor de apă și lipsa unei protecții hidrofobe
  • Totuarele sunt într-o stare de degradare datorită umezelii, a infiltrațiilor de apă și lipsa unei protecții hidrofobe.
  •  
  •  
  • Elementele structurale componente nu prezintă degradări semnificative datorate acțiunii seismelor repetate suportate în cei peste 40 de ani de exploatare (1976, 1977, 1986, 1990, 2004 a căror magnitudine depășește 6 Mw).
 
Se observă degradări nestructurale astfel:
  • La nivelul tencuielilor exterioare, datorită apelor pluviale
  • Fisuri în pereții neportanți
  • Trotuar parțial degradat și lipsă etanșeinitate trotuar-clădire
 

Ținând cont că imobilul a fost dat în folosință începând cu anii 1969 este normal ca structura, finisajele și instalațiile să prezinte un anumit grad de uzură corespunzător vechimii acestora.
 

Principalele lucrări de intervenție

 
Conform avizului Comsiei Tehnico-Economice nr. 180775 din data de 20.09.2024, lucrările principale de intervenție sunt:
  • Construcție nouă dintr-o structură ușoară
  • Introducerea unui șir suplimentar din stâlpi în zidărie în pereții longitudinali cuprinși între hol și sălile de clase, la același interval față de cei de pe fațade, sub grinzi
  • Executarea prin subfundare a unor blocuri de fundație pentru acești stâlpi, de aceleași dimensiuni cu cele ale stâlpilor existenți, dar armate conform normelor actuale
  • Termoizolarea planșeului de peste etajul 2
  • Termoizolarea elementelor de construcție exterioare opace (pereți exteriori și alte elemente similare)
  • Înlocuirea tâmplăriei exterioare
  • Lucrări la planșeul de peste sol
  • Lucrări de instalații termice
  • Lucrări ce instalații sanitare
  • Lucrări de instalații electrice
  • Lucrări de ventilație
  • Instalație pentru stingere incendii
  • Instalații de producere a energiei electrice prin surse alternative – 120 de panouri fotovoltaice
 
Obiectivele investiției
 
Conform aceluiași aviz, obiectivele preconizate a fi atinse prin realizarea investiției publice sunt:
  • Consolidarea școlii și extindere spațiu pentru desfășurarea orelor de curs, construcție nouă dintr-o structură ușoară
  • Creșterea eficienței energetice a clădirii
  • Sporirea confortului personalului utilizator și al elevilor
  • Dezvoltarea sectorului educațional local
 
Proiectul primește finanțare prin POR 2021-2027, de la bugetul local și de la bugetul de stat.
 
Durata de execuție a obiectivului propusă de proiectantul CEC Solutions SRL este de 12 luni.

 
Firma familiei Calotă a elaborat documentația de reabilitare și modernizare a școlii

 
CEC Solutions SRL, deținută de Calotă Constantin Emilian – consilier local PSD la Primăria sectorului 2 București – și Calotă Rodica-Narcisa, a elaborat documentația de reabilitare și modernizare a Școlii Gimnaziale nr. 30 „Gheorghe Țițeica” Constanța.
 
Potrivit termene.ro, el deține 95% din capitalul social, iar soția sa are 5%. Calotă Constantin Emilian este și administrator.
 
Datele din Registrul Comerțului arată că el apare și în: CEC Design Construct SRL, Cliffwall SRL și Student Plot SRL. Calotă Rodica-Narcisa este și în CEC Dental Clinic SRL.
 
Conform termene.ro, firma CEC Solutions SRL funcționează din anul 2017, are sediul social în București, sectorul 3, prestând activități de arhitectură. În 2023, CEC Solutions SRL a înregistrat o cifră de afaceri de 2.830.833 de lei, un profit de 334.876 de lei și a avut 11 angajați.
 
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Citește și:


Investiție de aproximativ 28 de milioane de leiȘcoala „Gheorghe Țițeica” Constanța va fi reabilitată, modernizată și extinsă (DOCUMENT)
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii