Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
09:19 23 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Secția Neonatologie a Spitalului Județean Constanța, modernizată. Document important emis de municipalitate

ro

04 Aug, 2018 00:00 2829 Marime text
Asociația „Dăruiește Aripi“ și Asociația „Inima Copiilor Tomis“ au cerut de la Primăria Municipiului Constanța eliberarea unui certificat de urbanism pentru continuarea lucrărilor la Secția de Neonatologie din cadrul Spitalului Județean Constanța.
 
În cursul zilei de vineri, 3 august, a fost emis Certificatul de urbanism nr. 2933 pentru modernizarea Compartimentului de Terapie Intensivă a Secției de Neonatologie din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență „Sfântul Apostol Andrei” Constanța, etajul 8, sector V, corp C1, dar și pentru extinderea structurii metalice exterioare destinate echipamentelor de ventilație de la P+5E (existent) la P+8E. Valabilitatea certificatului este de 24 de luni.
 
Reprezentanții unității spitalicești așteaptă finalizarea lucrărilor, aceasta fiind una dintre cele mai așteptate secții de către constănțeni.
 
Modernizarea Secției de Neonatologie a început în urmă cu mai bine de un an. Valoarea proiectului se ridică la 1,1 milioane de euro, din care 200.000 de euro vin de la Asociația „Dăruiește Aripi“, 200.000 de euro de la Asociația „Inima Copiilor“, iar 700.000 de euro de la Fundația Vodafone România.
 
 
 
 
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii