Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
19:13 26 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Solutia romaneasca aberanta Propagandismul desantat

ro

29 Oct, 2008 00:00 1542 Marime text
1225226846.jpg

In editia de astazi continuam sa va prezentam opiniile expertului imobiliar dr. Artur Silvestri despre modul in care este manipulata si mintita piata romaneasca

Si, totusi, in modul cel mai bizar cu putinta, in loc sa pretinda un bilant util, macar prin aceea ca, pana la al treilea val (inevitabil si la noi, dar, evident, ceva mai intarziat), reactia romaneasca este de un propagandism desantat, care, daca se va generaliza, ne va aduce pierderi mai mari decat am fi avut in conditiuni firesti. Caci desi la doua targuri imobiliare recente a suflat vantul si chiar prin declaratiile facute cu jumatate de gura de vanzatori s-a aflat ca preturile "la nou" sunt cu aproape jumatate mai scazute decat cele de acum un an, isteria militanta se intensifica de la o zi la alta, luand forme ce frizeaza delirul, pe langa aceea ca sunt socialmente iresponsabile. Mobilizarea insasi este greu de imaginat, fiind, la drept vorbind, o expresie a disperarii celor care, pierzand bani in cantitati uriase, platesc acum nediscriminat, si probabil mult, cohorte de asa-zisi ziaristi si "formatori de opinie" pentru a stimula sustinerea investitiilor in pericol, prin aport de bani noi si cotizatie continua. In chip evident, principiul Caritasului (de fapt, al oricarui joc piramidal) este adus acum, dupa cativa ani de intensificare cu masura, pana la nivelul ultim, cand totul se judeca in etapa finala si nu exista decat "ori/ori". Imaginea intalnita pe Dambovita este, de aceea, de un suprarealism vecin cu pierderea mintii si va trebui sfaramata, daca a mai ramas, in ciuda lacomiei endemice, ceva neatins in aceasta tara, care a fost adusa la sapa de lemn de ideologismul vulgar al monstruoasei coalitii dintre hotia organizata si gornistii ei platiti ca o slugusoara marunta, dar harnica . "Exceptionalismul" romanesc contemporan, alcatuit din procente abisale de inconstienta si trufie de bulibasa definit prin ghiul, nu poate fi ingaduit acolo unde sustinerile absurde vor aduce foarte curand o deruta si mai mare si pierderi, nu doar individuale, ci intai de toate colective, al caror efect va fi o maladie istorica lunga, de unde bolnavul se va scula tarziu si slabit. Dar ca si in alte randuri, cand stapanii dezesperati nu mai lasa pe randasi sa-si dea cu parerea si intervin direct in ideea ridicula a "vocii autoritatii", si acum ne-am trezit in fata cu astfel de specimene ce par a trai in alta lume. In ideea de "a linisti spiritele, apar tot felul de amagitori din categoria care azi prolifereaza facand din retorica goala materia de lucru ireductibila: un ministru de finante care gaseste cu cale sa spuna, triumfalist, ca "locuintele se vor ieftini", fiind insa incapabil sa si explice unde vor sedea nefericitii care au nevoie de o locuinta ca de aer (fiindca bani imaginari nu mai sunt, iar salariul abia ajunge ca sa nu mori de foame); un sef de guvern ce recomanda, cu cinism, sa se cumpere case in America, caci, pesemne, acum, cand acolo e criza profunda, sunt mai ieftine decat la noi; un "neica stie tot", ce racneste din palatul unde domiciliaza ca, fiind feriti de bancile americane (??!), nu vom cunoaste niciun efect (dar uitand ca, exceptand CEC-ul, nu mai exista banca romaneasca aici, iar propagarea dezastrului se face indiferent de pretinsa culoare de capital etc. In acest spectacol dirijat de intensificarea iluziei, abia daca s-a mai putut auzi vocea guvernatorului BNR ("calul de bataie" al randasilor de presa in aceasta vara), ale carui decizii anterioare (in scopul de a strange robinetul creditului), desi condamnate vehement nu demult, s-au dovedit solutia inteleapta in contextul inca de atunci ingrijorator. Astfel de accese de exces retoric irational trebuie curmate sau, daca nu e posibil, tratate cu nepasare, iar inlocuirea lor cu o atitudine lucida si cu analiza nepartinitoare se impune cu necesitate. Caci a stimula acum indatorarea continua si a canta in struna "vanzatorilor de bani" fara o minima retinere nu inseamna decat sa turnam gaz peste foc. Efectele, inca banuite doar, nu vor fi defel neglijabile; dar ce se va intampla in materie de imobiliar in viitorul imediat de la noi? Intrebarile succesive reclama un raspuns si il voi incerca (va urma). Articol aparut pe site-ul ^www.monitor-imobiliar.com^ .
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii