Teren de 222 mp situat pe Șoseaua din Vii, Constanța, scos la licitație publică – Primăria a emis certificatul de urbanism
Teren de 222 mp situat pe Șoseaua din Vii, Constanța, scos la licitație publică – Primăria a emis certificatul

Primăria municipiului Constanța, prin primar Vergil Chițac, a emis certificatul de urbanism cu numărul 562 din data de 23 aprilie 2025, în vederea vânzării prin licitație publică a unui teren situat pe strada Șoseaua din Vii nr. 52. Imobilul, în suprafață de 222 mp, face parte din domeniul privat al municipiului Constanța și are situația juridică clarificată.
Conform documentației, certificatul de urbanism a fost emis pentru „vânzare prin licitație publică cu funcțiunea aprobată conform P.U.G. aprobat cu H.C.L. nr. 653/25.11.1999, a cărui valabilitate a fost prelungită prin H.C.L. nr. 405/28.09.2023”. Acesta este valabil timp de 24 de luni, până la data de 23 aprilie 2027, și poate fi utilizat pentru operațiuni notariale privind circulația imobiliară.
Amintim că, pe masa consilierilor locali, în ședința ordinară ce a avut loc vineri, 25 octombrie 2024, s-a aflat și proiectul de hotărâre nr. 460/2024 privind aprobarea oportunității vânzării prin licitație publică a acestui teren. Inițiatorul proiectului este primarul Vergil Chițac, iar documentul a fost transmis spre avizare Comisiilor de specialitate nr. 1 și nr. 5.
Solicitarea pentru cumpărarea terenului a fost depusă la Primăria Constanța de către societatea BUILDING BNB AVANTAJ SRL, înregistrată cu nr. 190240/03.10.2023. Conform adresei nr. 7592/15.01.2024 emise de Direcţia Generală Urbanism şi Patrimoniu, Serviciul Topografie, Cadastru şi Cartografie Digitală, imobilul este localizat la intersecția străzilor Mitropolit Veniamin Costache și Șoseaua din Vii.
Valoarea de inventar a terenului, stabilită pentru întreaga suprafață de 222 mp, este de 112.699,19 lei, potrivit adresei nr. R189966/07.10.2024 întocmită de Direcția Financiară – Serviciul Contabilitate.
PRECIZĂRI:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Citește și:
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp