Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
12:40 26 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Un nou act emis de municipalitate Comunitatea Evreilor din Constanţa continuă demersurile pentru reabilitarea sinagogii

ro

06 May, 2017 00:00 6596 Marime text
Construită în anul 1911, în zona peninsulară a municipiului, sinagoga evreiască din Constanţa este, în prezent, într-o stare avansată de degradare, gata să se prăbuşească în orice moment. Comunitatea evreilor a decis însă să o salveze şi face demersurile necesare în vederea reabilitării.
 
Pe data de 5 mai, Comunitatea Evreilor din Constanţa a obţinut de la Primăria Constanţa, autorizaţie de construire pentru executarea lucrărilor de intervenţie la sinagoga situată pe strada C.A. Rosetti nr. 2. Actul nr. 509 emis de municipalitate constă în „executarea lucrărilor de intervenţie în primă urgenţă pentru punere în siguranţă, prin asigurarea cerinţelor de rezistenţă mecanică, stabilitate şi siguranţă în exploatare, templu încadrat prin raport de expertiză tehnică (vizat spre neschimbare) în clasa I de risc seismic, Templu Israelit. Documentaţia se va completa până la obţinerea procesului-verbal de recepţie, la terminarea lucrărilor“. Autorizaţia de construire este valabilă 12 luni.
               
„Este o reînnoire. Autorizaţia o avem de doi ani. Ea trebuia reînnoită acum. De doi ani lucrăm la actele pentru renovarea sinagogii. Procesul de preluare a sinagogii de către Compania Naţională pentru Investiţi este la fel de dificil ca în cazul Cazinoului. Avem nevoie de mai multe acte şi rectificări. Pe 2 şi 3 mai, am avut Adunarea Generală a Federaţiei la Bucureşti. În bugetul pe 2017 suntem prinşi cu şase milioane de lei pentru sinagoga din Constanţa. Este o alocare prin CNI. Dar trebuie să spun ca reabilitarea sinagogii este proiectul de suflet al primarului municipiului Constanţa. Lucrările ar dura un an şi jumătate“, a declarat, pentru cotidianul ZIUA de Constanţa, Sorin Lucian Ionescu, preşedintele Comunităţii Evreilor din Constanţa. 

File din istorie 

Sinagoga Mare din Constanţa este un lăcaş de cult evreiesc situat pe strada C.A. Rosetti nr. 2. A fost construită în anul 1911, cu toate că alte surse acreditează anul 1914 ca an al construcţiei. În perioada interbelică, au existat în oraş două sinagogi mari: Sinagoga Sefardă, situată pe strada Mircea cel Bătrân nr. 18, construită în 1908 în stil gotic-catalan, şi Sinagoga Aşkenazilor, amplasată pe strada C.A. Rosetti nr. 2, construită în 1911 în stil maur. Iniţiativa ridicării templului israelit a aparţinut preşedintelui Comunităţii Israelite din Constanţa, P. Şapira, iar construirea lăcaşului de cult mozaic s-a făcut după un proiect realizat de Anghel Păunescu.
 
Sinagoga de rit sefard a suferit avarii în cel de-al Doilea Război Mondial, ea fiind demolată în perioada regimului Ceauşescu. În prezent, Sinagoga Aşkenazilor, numită şi Sinagoga Mare, nu mai este folosită de mica comunitate evreiască din Constanţa, ea fiind abandonată şi în pericol de prăbuşire. Sinagoga Mare din Constanţa este structurată pe trei registre orizontale: soclu, parter şi etaj. În exterior, ferestrele şi uşile au decoraţii de influenţă maură. În interior, lăcaşul de cult este împărţit în trei nave, puternic marcate în exteriorul navei principale. Decoraţii tradiţionale evreieşti sunt întâlnite şi în interior. În lista sinagogilor din România, publicată în lucrarea „Seventy years of existence. Six hundred years of Jewish life in Romania“, editată de Federaţia Comunităţilor Evreieşti din România în anul 2008, se preciza că Sinagoga Mare din Constanţa nu mai era în funcţiune.

Citeşte şi:

Ar putea fi inclusă în circuitul turistic şi cultural Sinagoga evreiască din Constanţa va fi reabilitată şi consolidată (galerie foto)

Ce găsesc turiştii pe litoral? Sinagoga Mare din Constanţa, monument în paragină

Expertiza geotehnică Sinagoga din Constanţa poate fi consolidată cu un milion de euro
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii