Un nou magazin LIDL se va construi în Constanța, lângă cel mai recent hipermarket Kaufland. Decizie recentă, adoptată
Un nou magazin LIDL se va construi în Constanța, lângă cel mai recent hipermarket Kaufland. Decizie recentă,

Tomis General Contractor S.A. a luat o decizie importantă în luna decembrie 2024, decizie publicată recent în Monitorul Oficial al României, ce vizează vânzarea unei parcele de teren către LIDL ROMÂNIA - Societate în Comandită, compania care deține lanțul de hipermarketuri cu același nume.
Conform hotărârii adoptate, s-a aprobat vânzarea unui teren intravilan în suprafață de 1.050 mp, reprezentând cota indiviză din calea de acces aflată în proprietatea Tomis General Contractor – S.A., situat în municipiul Constanţa, pe strada Ion Roată nr. 3, lot 1/1/1, precum și în incinta Mobitom – S.A., lot 1/2. Terenul, cu destinație de curți-construcții, a fost vândut pentru suma de 63.000 lei, la care se adaugă TVA (cu taxare inversă, conform art. 331 lit. g din Codul Fiscal).
Această decizie vine în contextul în care Primăria Constanța a emis, în data de 8 ianuarie 2025, autorizația de construire nr. 2 pentru Tomis General Contractor, privind edificarea unui magazin comercial pe aceeași stradă, în imediata vecinătate a celui mai nou magazin Kaufland din municipiu.
Potrivit autorizației, noul obiectiv va include: un magazin comercial de tip retail cu regim de înălțime P+1E, construcții anexe precum gospodărie de apă de incendiu, împrejmuire teren, amenajări exterioare (sistematizare verticală, parcaje, stații de încărcare pentru vehicule electrice, copertine parasolare, alei, platforme carosabile, spații verzi, iluminat), amenajare căi de acces rutiere și pietonale, rețele tehnico-edilitare în incintă, amplasare post de transformare, semnale publicitare și organizare de șantier.
Totodată, se menționează că lucrările de branșamente și racorduri la rețelele tehnico-edilitare din domeniul public nu necesită autorizație de construire, conform Legii nr. 50/1991, modificată prin Legea nr. 7/2020, art. 11 alin. (7), lit. e), fiind necesar doar acordul administratorului drumului – în acest caz, S.C. Confort Urban S.R.L.
Această investiție se înscrie într-un plan mai amplu de dezvoltare urbană în zona Ion Roată, unde deja a fost eliberat un certificat de urbanism pentru construirea unui magazin LIDL. Documentul, emis în 22 februarie 2023, și valabil 12 luni, vizează loturile 1/1/1 și 2, cu acces din lotul 1, având aceleași caracteristici ca proiectul autorizat la începutul lui 2025.
Astfel, în zona străzii Ion Roată din Constanța se conturează un nou pol comercial important, prin dezvoltarea a două centre de retail moderne – un hipermarket Kaufland și un magazin LIDL – menite să răspundă cererii tot mai mari din partea populației și să contribuie la revitalizarea urbanistică a cartierului.
Citește și
Autorizație de construire pentru un nou magazin comercial în Constanța! Ar fi vorba de un nou LIDL
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp