Un nou pas realizat de Gramina Residences! Ridică un bloc în municipiul Constanța
Un nou pas realizat de Gramina Residences! Ridică un bloc în municipiul Constanța
08 May, 2023 10:53
ZIUA de Constanta
1374
Marime text
Agenția pentru Protecția Mediului Constanța anunţă publicul interesat asupra depunerii solicitării de emitere a acordului de mediu pentru investiția anunțată de către Gramina Residences SRL.
Este vorba de construirea unui imobil P+2-3E retras cu funcțiunea de locuințe colective, împrejmuire teren și organizare de șantier, propus a fi amplasat în Municipiul Constanța, str. Iuliu Maniu, fosta parcela A 465/1/2, județul Constanța.
Informaţiile privind proiectul propus/memoriul de prezentare pot fi consultate la sediul autorităţii competente pentru protecţia mediului din municipiul Constanța.
Observaţiile publicului se primesc zilnic la sediul autorităţii competente pentru protecţia mediului Constanța.
Reamintim că prin CU 2504 din data de 17 octombrie 2022, firma menționată, prin Stere Grameni a cerut și obținut unda verde pentru continuarea pașilor privind construirea unui imobil P+2-3E retras cu funcțiunea de locuințe colective, împrejmuire teren și organizare de șantier. Valabilitatea documentului este de 12 luni.
Despre Gramina Residences SRL
Societatea a fost înființată în anul 2018, având sediul social în municipiul Constanța, pe strada Merișor, județul Constanța. Asociați în firmă sunt Stere Grameni, cu o cotă de 60% la beneficii și pierderi și Chirața Grameni, care deține o cotă de 40% din capitalul social total de 200 de lei. Stere Grameni este administratorul societății menționate. În anul 2020, firma a avut un singur angajat, la o cifră de afaceri de 0 lei, cu o pierdere de 3 lei. În anul 2021, firma a raportat un singur salariat, la o cifră de afaceri de peste 4 milioane de lei, cu un profit de 2,5 milioane de lei.
Stere Grameni mai este asociat unic și administrator în firma Graminas Impex SRL, conform Confidas.ro.
PRECIZĂRI:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii