„Canalul morții”. Din amintirile deținuților închiși la Canalul Dunăre-Marea Neagră (I)

Zilele acestea se împlinesc 60 de ani de la sfârșitul unuia dintre cele mai odioase experimente carcerale din România comunistă: Canalul Dunăre-Marea Neagră. Puțin sunt cei care știu că prima încercare sistematică de construire a unei căi navigabile care să scurteze drumul între Dunăre și Marea Neagră s-a făcut între anii 1949-1953.

Dar, departe de a fi numai un mare proiect hidrografic sau economic, Canalul a reprezentat o metodă perfectă pentru regimul comunist de exterminare a adversarilor politici. Astfel, de la Cernavodă și până la Capul Midia, pe tot traseul canalului, acesta era presărat cu mai multe lagăre (colonii era denumirea oficială) de muncă forțată, în care erau internați cei considerați „dușmani ai poporului”. Unele dintre aceste lagăre, în care au pătimit zeci de mii de deținuți politici, au rezonanțe sumbre și azi: Peninsula-Valea Neagră, Poarta Albă, Coasta Galeș, Noua Culme sau Capul Midia.

 Împlinindu-se, deci, cei 60 de ani, ar fi util un exercițiu de adu-cere aminte a ororilor petrecute în acele lagăre, a suferințelor îndurate de zeci de mii de oameni. Vă propunem, deci, pe parcursul următoarelor ediții, o rememorare a unor aspecte, de cele mai multe ori cutremurătoare, din viața deținuților politici închiși în lagărele de la Canal, toate reprezentând mărturii ale celor care au avut de suferit.  Vom începe cu ceea ce am putea numi regimul muncii, pentru că, fără teama de a exagera, construcția canalului a încercat să fie făcută doar cu lopata și târnăcopul.

Citiți articolul integral pe: info-sud-est.ro