Pe ce versete biblice depun jurământul președinții americani?

În viața publică americană, momentul depunerii jurământului de către un nou președinte, pe 20 ianuarie, este unul dintre puținele în care politica și Biserica, sau măcar ideea de credință religioasă, se îmbină într-un cadru oficial.
     Aproape toate ceremoniile, începând cu George Washington și sfârșind cu BarackObama, chiar și cele ale democraților, mai apropiați de stânga, au cuprins rostirea unor rugăciuni și binecuvântări din partea reprezentanților diverselor religii și confesiuni, dar, mai interesant, noul președinte a depus jurământul pe Biblie, fie închisă, fie deschisă la anumite versete, dinainte alese. Singurele excepții au fost cele ale lui John Quincy Adams, în 1825, care a depus jurământul pe un volum de legi, și a lui Theodore Roosevelt, în 1901, care, la fel, nu a folosit nicio Biblie.
     Astfel, este interesant de urmărit cam ce versete biblice au preferat președinții americani de-a lungul timpului și dacă acestea au caracterizat în vreun fel mandatele lor. Am ales să inventariem jurămintele depuse începând cu 1945, de la Harry S. Truman, nu pentru că cele anterioare ar fi lipsite de interes, dar poate suntem mai apropiați și mai familiarizați cu evenimentele mai recente.
Democratul Harry S. Truman (foto), la inaugurarea mandatului din 1945, a depus jurământul având Sfânta Scriptură deschisă la capitolul 5 din Evanghelia după Matei, care cuprinde Fericirile, iar în 1949, pasajul ales a fost cel din Ieșirea 20, unde se găsesc Cele 10 Porunci. Practic, președintele Truman a depus jurămintele pe două pasaje biblice care sunt recunoscute ca fiind esența Noului, respectiv Vechiului Testament.

Au urmat cele două mandate ale lui Dwight D. Eisenhower, inaugurate în 1953 și 1957, de fiecare dată el deschizând Biblia la versetul 12 din Psalmul 32, cel care spune că „Fericit este neamul căruia Domnul este Dumnezeul lui, poporul pe care l-a ales de moştenire Lui”, un verset care ne duce cu gândul la excepționalismul american, la convingerea că sunt un popor ales. În plus, la inaugurarea primului mandat, Eisenhower a folosit și o a doua Biblie deschisă la II Cronici 7:14 unde se spune că „Şi se va smeri poporul Meu, care se numeşte cu numele Meu, şi se vor ruga şi vor căuta faţa Mea, şi se vor întoarce de la căile lor cele rele, atunci îi voi auzi din cer, le voi ierta păcatele lor şi le voi tămădui ţara”, deci un apel la pocăință într-un moment în care SUA încă își plângeau morții din Războiul din Coreea și aveau de înfruntat anii cei mai intenși ai Războiului Rece.
     Următorii doi președinți, John F. Kennedy și  LyndonBaines Johnson, au folosit la depunerea jurământului Biblii închise. De altfel, ambii erau democrați și cu o viziune de stângă mai pregnantă dacă avem în vedere programele lor de extindere a drepturilor civile și chiar de eradicare a sărăciei.
Mandatele lui Richard M. Nixon, inaugurate în 1969 și 1973, au fost unele dintre cele mai intense și interesante din istoria Statelor Unite. Reconcilierea pare să fi fost țelul președintelui Nixon, în condițiile în care națiunea era dezbinată, cu violențe în marile orașe și în campusurile universitare, dar și cu război peste hotare. Poate disprețuit și hulit pe nedrept de contemporanii săi, Nixon a reușit să pună capăt războiului din Vietnam, să amelioreze relațiile cu URSS și China Comunistă, realizări perfect reflectate de pasajul din Isaia 2:4 pe care l-a folosit la învestitură: „El va judeca neamurile şi la popoare fără de număr va da legile Sale. Preface-vor săbiile în fiare de pluguri şi lăncile lor în cosoare. Nici un neam nu va mai ridica sabia împotriva altuia şi nu vor mai învăţa războiul”.
     Devenit președinte în 1974, în circumstanțele extraordinare ale demisiei lui Nixon după afacerea  Watergate, Gerald R. Ford s-a confruntat cu obstacole aproape insurmontabile. A trebuit să facă față unei inflații fără precedent și să revitalizeze o economie în depreciere, în condițiile în care a fost confruntat și cu o criză energetică cronică. Peste toate a trebuit să se ocupe și de asigurarea păcii mondiale. În fața acestor sarcini se pare că și-a pus nădejdea în ajutorul divin, așa cum ilustrează două versete din Pildele lui Solomon pe care a depus jurământul: „Pune-ţi nădejdea în Domnul din toată inima ta şi nu te bizui pe priceperea ta.Pe toate căile tale gândește la Dânsul şi El îţi va netezi toate cărările tale” (Pildele lui Solomon 2:5-6).
     Următorul președinte James (Jimmy) E. Carter se pare că a fost preocupat de felul în care istoria avea să-l rețină și de ce rezultate notabile ale administrației sale aveau să le rămână în minte americanilor. De aceea, preocupat cu aceleași probleme ca și predecesorul său, a încercat să transforme guvernul federal într-unul competent și plin de compasiune, care să răspundă aspirațiilor concetățenilor săi. Din această perspectivă pasajul din profetul Miheia ales pentru ceremonia de inaugurare pare revelator pentru dorința președintelui Carter de a se înfățișa pregătit la Ziua Judecății: „Cu ce mă voi înfăţişa înaintea Domnului şi mă voi pleca înaintea Dumnezeului celui Preaînalt? Înfăţişa-mă-voi cu arderi de tot, cu viţei de un an? Dar, oare, Domnului Îi vor plăcea miile de berbeci, zecile de mii de râuri de untdelemn? Oare Îi voi da pe cel dintâi născut al meu ca preţ pentru fărădelegea mea şi rodul pântecelui meu pentru păcatul sufletului meu? Ţi s-a arătat, omule, ceea ce este bun şi ceea ce Dumnezeu cere de la tine: dreptate, iubire şi milostivire şi cu smerenie să mergi înaintea Domnului Dumnezeului tău!” (Miheia 6:6-8).
     La inaugurările mandatelor din 1981 și 1985, Ronald W. Reagan a ales același pasaj biblic folosit și de Eisenhower, în 1953, cel din II Cronici 7:14, în care Dumnezeu promite poporului Său tămăduirea țării. Și într-adevăr, la finalul celor două mandate, Reagan a putut constata cu satisfacție realizările programului său cunoscut ca Revoluția Reagan, care a vizat revigorarea națiunii americane, îndeplinindu-și promisiunea din campania electorală de a restabilii acel „strigăt puternic și încrezător al progresului, dezvoltării și optimismului american”.
     Primul președinte al familiei Bush, George H. W. Bush, a avut doar un mandat la Casa Albă, dar, ca un adevărat republican, și-a dedicat eforturile readucerii în actualitate a valorilor tradiționale americane, ca prin impunerea lor să transforme națiunea americană într-una „mai bună și mai blândă”. În discursul inaugural el promitea să folosească puterea și influența Statelor Unite ca pe o forță a Binelui. Intențiile lui puteau fi citite chiar din alegerea Fericirilor ca pasaj biblic la depunerea jurământului, în 1989.
     În timpul administrațiilor lui William J. Clinton, între 1993-2001, Statele Unite s-au bucurat de mai multă pace și bunăstare decât oricând în istoria lor. Clinton s-a putut mândri că, la finalul mandatelor sale, rata șomajului era cea mai mică din timpurile moderne, inflația era cea mai scăzută din ultimii 30 de ani, iar numărul asistaților social scăzuse simțitor. A fost primul președinte, după multe decenii, care a propus un buget echilibrat, ba chiar a reușit să obțină un surplus bugetar. Or, aceste realizări par a confirma cuvintele profetului Isaia: „Pe vechile tale ruine se vor înălţa clădiri noi, vei ridica din nou temeliile străbune şi vei fi numit dregător de spărturi şi înnoitor de drumuri, ca ţara să poată fi locuită” (Isaia 58:12), pe care a depus jurământul în 1997.
     Dacă la inaugurarea mandatului din 2001 George W. Bush a folosit o Biblie închisă, în 2005, el a ales să o deschidă și să depună jurământul la un verset din același profet Isaia: „Dar cei ce nădăjduiesc întru Domnul vor înnoi puterea lor, le vor creşte aripi ca ale vulturului; vor alerga şi nu-şi vor slei puterea, vor merge şi nu se vor obosi”, o încurajare, parcă, pentru națiunea americană, angajată în acțiuni militare în Afganistan și Irak, împotriva terorismului.
     În sfârșit și poate nu cu totul surprinzător, actualul președinte american, Barack H. Obama, a depus jurământul, la inaugurarea ambelor mandate, în 2009 și 2013, pe o Biblie închisă.

Cert este că un astfel de inventar foarte succint și desigur într-o interpretare post factum și cu totul subiectivă, arată că versetele biblice pe care președinții americani depun jurămintele lor la inaugurarea mandatelor par să cuprindă în ele esența și trăsătura definitorie a fiecărei dintre aceste administrații.

Articol preluat:   info-sud-est.ro