Daniela Vlădescu, managerul TNOB „Oleg Danovski“ „Prin toate demersurile CJC, s-a încercat distrugerea adevăratei culturi în Constanţa“

Teatrul Naţional de Operă şi Balet (TNOB) „Oleg Danovski“ din Constanţa se află într-o situaţie fără precedent: bugetul pe care Ministerul Culturii l-a alocat instituţiei este insuficient, fapt care aduce TNOB în pragul desfiinţării.

Ce înseamnă, în 2015, subfinanţarea unei instituţii de cultură? Ce înseamnă această lovitură dintr-un lung şir de piedici puse funcţionării unui teatru? Cum este posibil ca, în secolul XXI, o instituţie pusă în slujba frumosului, a artei să fie nevoită să bată la uşi pentru a obţine un buget care să-i permită ceva mai mult decât supravieţuirea?

Ce anume a generat problemele din ultimii ani ale TNOB? Putem vorbi despre o comunitate iubitoare de frumos, în Constanţa, care să fie dispusă să iasă în stradă pentru salvarea unui teatru de operă şi balet? Am discutat despre aceste aspecte cu Daniela Vlădescu, managerul TNOB „Oleg Danovski“, în cadrul unui interviu acordat cotidianului ZIUA de Constanţa.

  Cu ce buget trebuie să funcţioneze Teatrul Naţional de Operă şi Balet „Oleg Danovski“ în 2015? Este acesta suficient?

În 2015, ca în fiecare an, bugetul iniţial alocat este cel alocat la începutul anului precedent. Situaţia teatrului nostru este deosebită din punct de vedere al organigramei insuficiente, moştenite de la Consiliul Judeţean Constanţa. De aceea, un buget iniţial care oricărei instituţii i-ar ajunge, pentru noi, este insuficient. Cheltuieli foarte mari avem la titlul „bunuri şi servicii“ pentru colaboratorii permanenţi. În fiecare compartiment avem nevoie de suplimente pentru a putea funcţiona: baletul ar trebui să funcţioneze cu 18 salariaţi, orchestra, cu 30, corul, cu 23, doar cu şase solişti, iar de birouri, producţie şi tehnic nici nu mai vorbim. Conform organigramei, suntem 124 de salariaţi. Înainte de reducerea organigramei, în 2010, eram 240, iar în 2004, în cele trei instituţii (Operă, Filarmonica Marea Neagră şi Baletul Oleg Danovski), înainte de desfiinţare, erau 500.

Dar în fiecare an am primit rectificări pozitive şi am reuşit să ajungem la sfârşitul anului cu activitate performantă, dar nu de excepţie.

Aţi încercat să discutaţi cu reprezentanţii Ministerului Culturii, să le explicaţi situaţia, să atrageţi atenţia asupra riscului la care este expusă instituţia în cazul subfinanţării?

Ieri am fost primiţi într-o audienţă de către doamna secretar general din Ministerul Culturii, Mihaela Kaitor, am avut un feedback pozitiv, am primit asigurări că, la fel ca în fiecare an, vom primi sprijinul Ministerului şi ni s-a confirmat că, de fapt, toate instituţiile au primit un buget micşorat cu acelaşi procent ca şi al nostru, anume 30%, dar şi că toate vor primi ajutorul necesar prin rectificări, pe parcursul anului.

Cum se prefigurează 2015? Care a fost cel mai greu an pentru TNOB „Oleg Danovski“ de când conduceţi această instituţie?

După ziua de ieri, 2015 este iarăşi un an de activitate normală. Nu iese din tiparele unei funcţionări echilibrate şi pline de efort.
Anul 2010, cu siguranţă, de când conduc această instituţie. Bănuiesc că, pentru salariaţi, 2004 a fost şi mai dramatic, dar pentru instituţie, din cauza drasticelor măsuri luate de Consiliul Judeţean Constanţa, este o minune că am reuşit să existăm şi în ziua de astăzi.

La începutul anului 2010, prin hotărârea Consiliului Judeţean, s-a decis reducerea bugetului din anul precedent cu 30%. La instituţia noastră, acel buget reprezenta în procent de 92% fondul de salarii. Astfel, reducerea de 30% a afectat salariile. Fiind ilegal şi imoral să micşorezi salariile, la fel, ilegal să concediezi oameni, am găsit unica soluţie - intrarea în şomaj tehnic pe timp de trei luni. Această măsură, unică în instituţiile de cultură româneşti, nu a afectat activitatea instituţiei în peisajul cultural constănţean. Am intrat în şomaj tehnic pe compartimente, pe perioade, chiar individual, astfel încât, la jumătatea anului, reuşiserăm să depăşim această problema bugetară.

Altă încercare a fost, tot în 2010, punerea în aplicare a salarizării unice pe economie. Din nou, Consiliul Judeţean Constanţa a defavorizat instituţia noastră şi nu a acceptat introducerea în salarii a niciunui spor legal. Astfel, şi astăzi, salariaţii TNOB „Oleg Danovski“ au cele mai mici salarii din ţară, ele reprezentând salariul de bază şi sporul de vechime, cu diferenţă de 30-55% faţă de salariile instituţiilor cu acelaşi specific din ţară.
În 2010, a intervenit şi reducerea, pe plan naţional, cu 25% a salariilor bugetare.

În acelaşi an, s-a dat Ordonanţa de Urgenţă nr. 63 pentru reducerea personalului din administraţiile publice locale. Această ordonanţă a venit însoţită de o circulară din partea prim-ministrului, prin care se atrăgea atenţia că personalul instituţiilor de cultură nu trebuie să fie afectat. Consiliul Judeţean a ignorat circulara şi a aplicat această reducere doar în cadrul Teatrului Naţional de Operă şi Balet „Oleg Danovski“, cu 100 de posturi.


Cu toate că ne redresaserăm financiar, de fapt, ne adaptaserăm la bugetul tăiat cu 30% şi reuşeam să ajungem până la sfârşitul anului cu bugetul rămas, în august 2010, Consiliul Judeţean a decis printr-o hotărâre desfiinţarea Teatrului Naţional de Operă şi Balet „Oleg Danovski“. În aceeaşi şedinţă de consiliu, bugetul rămas al teatrului (3 milioane de lei) a fost transferat Fundaţiei Fantasio. Prefectul judeţului Constanţa de la acea vreme, domnul Claudiu Palaz, a atacat în instanţă hotărârea CJC de desfiinţare a instituţiei de cultură, astfel, CJ Constanţa a fost obligat să reprimească în subordine TNOB.
Între timp, am început demersurile către Ministerul Culturii. Am fost susţinuţi de către domnul ministru Kelemen Hunor, care a început să ceară toate aprobările de la Guvern pentru preluarea TNOB în subordinea Ministerului Culturii. Aceste proceduri au fost foarte anevoioase şi preluarea noastră s-a concretizat la sfârşitul lunii decembrie 2010. În tot acest timp, am funcţionat în subordinea CJC, care a refuzat să ne bugeteze. În ultimele trei luni ale anului, ni s-a refuzat şi plata salariilor. Astfel, salariaţii şi colaboratorii rămaşi pe dinafară după concedieri au venit la muncă zi de zi, fără a primi niciun ban.

După preluarea, la sfârşitul lui decembrie 2010, în aceeaşi săptămână, Consiliul Judeţean Constanţa a dispus evacuarea tuturor salariaţilor instituţiei din locuinţele de serviciu, locuinţe obţinute de la precedenţii preşedinţi de Consiliu Judeţean şi de la foştii primari. Cam ăsta a fost anul 2010...

Ce a însemnat pentru Teatrul Naţional de Operă şi Balet restructurarea operată, acum câţiva ani, de Consiliul Judeţean Constanţa?

Pentru oameni, a însemnat un an de răscruce, a însemnat o zguduire a moralului, a psihicului, a părţii profesionale, de fapt, a adus un dezechilibru psihic, financiar şi moral în viaţa fiecăruia şi ne-a arătat că orice e posibil. Că orice lege poate fi interpretată şi că am ajuns atât de jos, încât căutăm îmbogăţire de pe urma culturii şi a câinilor vagabonzi.

Privind retrospectiv, consideraţi că mutarea din 2010 a teatrului, de sub „umbrela“ CJC sub cea a Ministerului Culturii a fost una inspirată?

Da. Preluarea în subordinea Ministerului Culturii a însemnat, pentru o perioadă, sperăm cât mai lungă, o siguranţă în planul cultural constănţean. Astfel, am avut siguranţa salariului dat la timp, siguranţa unui program managerial care poate fi dus la îndeplinire, mai puţin obţinerea drepturilor care ne-au fost luate cu ani în urmă. Obţinerea acestor drepturi (reconsiderarea salariilor, suplimentarea posturilor) este îngrădită de lege.

Cu câţi artişti lucraţi în prezent? Câţi dintre ei sunt angajaţi şi câţi sunt colaboratori?

Ca artişti angajaţi, avem 30 în orchestră şi 16 colaboratori, 23 la cor şi 11 colaboratori, 18 în balet şi 21 de colaboratori, iar în ceea ce priveşte soliştii, avem şapte solişti vocali, deci suntem complet descoperiţi pentru toate titlurile. Instituţia noastră este o instituţie de repertoriu, cu titluri importante de operă, de balet şi concerte simfonice de anvergură. Schema aceasta de solişti şi colaboratori este cea minim necesară funcţionării la un nivel minim de profesionalism.

Au existat momente în care „Oleg Danovski“ a fost nevoit să renunţe la anumite spectacole din cauza faptului că nu îşi putea plăti colaboratorii?

Nu, niciodată. În anul 2010 chiar, în perioada în care nu aveam bani, am avut solişti din Bucureşti care ne-au făcut cadou spectacolele pe care le-au interpretat sau pe care le-au regizat, iar exemple sunt regizoarea Lucia Cicoară Drăgan şi baritonul Ştefan Ignat. În cei zece ani de când conduc instituţia, nu am suspendat niciodată vreun spectacol şi nu s-a schimbat niciun titlu din program.

Pe lângă problemele pe partea artistică, financiară, legală, ne confruntăm cu problema foarte gravă a bazei materiale şi de patrimoniu. Din 2006 până în prezent, nu am putut să achiziţionăm instrumente (anul 2014 ne-a adus, totuşi, la titlul „Investiţii“, fondurile necesare achiziţionării unei pianine şi a unui contrafagot), tehnica de sunet şi lumini, necesară activităţii unui teatru performant. Producţiile noastre se realizează în sistem învechit, cu cherestea, decoruri pictate, costume create în atelierele noastre, toate acestea realizate de către două croitorese, un pictor, un butafor şi un tâmplar.
Teatrul este o clădire foarte veche şi nu a fost niciodată reabilitată. Am reuşit în cei zece ani, cu un singur zugrav salariat, să revigorăm culoarele, faţada, birourile, subsolul teatrului, dar n-am reuşit niciodată să aducem îmbunătăţiri semnificative la nivel de acoperiş, tencuială, grupuri sanitare.

Baza auto a instituţiei constă într-o Dacie Break din anul 2000, cu aproape 300.000 de kilometri la bord şi care nu are aprobare să iasă din localitate şi un microbuz Iveco, zestre a companiei de balet din anul 2002, fără aer condiţionat, folosit şi la transport artişti şi, de multe ori, decor.

Dumneavoastră, în calitate de manager al Teatrului Naţional de Operă şi Balet „Oleg Danovski“, vă reproşaţi ceva în ce priveşte felul în care aţi condus şi conduceţi instituţia?

Îmi reproşez că am pierdut momentul-cheie de a-mi întrerupe această activitate în primele două luni de la venirea mea în Constanţa. După aceea, orice intenţie de a pleca ar fi însemnat o trădare, cu toate că mulţi şi-ar fi dorit această trădare. Din punctul meu de vedere, îmi asum toate spectacolele bune sau mai puţin bune, toate reuşitele pe care le-am avut împreună cu toţi salariaţii şi toate problemele care s-au ivit, poate din cauza naivităţii şi a încrederii în oameni. Şi dacă acum existăm încă, aceasta se datorează domnului ministru Kelemen Hunor, salariaţilor teatrului, publicului constănţean, care are nevoie de noi, şi mie, pentru încăpăţânare.

Cum comentaţi faptul că, în 2015, este nevoie ca o instituţie de cultură să bată pe la uşi în încercarea de a obţine un buget care să-i permită mai mult decât supravieţuirea? Vi se pare firesc?

Pentru o instituţie de proiecte ar fi normal să fii tenace, să găseşti sponsori, să iniţiezi programe. Pentru o instituţie naţională de cultură, goana după bani nu face decât să scadă potenţialul companiei, să zdruncine încrederea şi să ştirbească din palmaresul artistic al instituţiei. Mai înseamnă să nu poţi oferi publicului montări de ultimă generaţie şi distribuţii care să suscite interesul şi să îndrepte publicul către adevărata cultură.

Există, în Constanţa, o comunitate iubitoare de frumos, care să fie dispusă să iasă în stradă pentru salvarea unui teatru de operă şi balet şi, în general, a unei instituţii de cultură?

Da, există o comunitate iubitoare de frumos. Avem spectatori care de foarte multe ori umplu sălile şi consideră spectacolele noastre ca fiind o reuşită. În anul 2010, din partea publicului constănţean am avut toată susţinerea, am strâns peste 6.000 de semnături de solidaritate şi nu am niciun motiv să cred că n-ar face-o şi în alte situaţii.

Credeţi că, la momentul actual se poate vorbi, în Constanţa, despre „rezistenţa prin cultură“?

Cred că se poate vorbi despre datoria unei rezistenţe prin cultură, mai ales că, în ultimii zece ani, populaţia Constanţei a fost discreditată şi a fost considerată nedemnă de a participa la o viaţă culturală. Prin toate demersurile Consiliului Judeţean Constanţa, s-au încercat distrugerea adevăratei culturi cu tradiţie în oraşul Constanţa şi subminarea educaţiei noii generaţii prin cultură. Domnul Cristian Zgabercea a avut o viziune proprie şi părtinitoare asupra modului în care ar trebui să existe cultură în Constanţa. Domnul preşedinte Nicuşor Constantinescu a fost foarte uşor de convins şi a marşat la toate iniţiativele de distrugere a culturii constănţene.

Care consideraţi că poate fi rolul unor ONG-uri atunci când vorbim despre instituţii de cultură ce riscă să dispară din motive financiare, mai exact din cauza slabei finanţări?

Cultura este un bun naţional. Aşa cum Sănătatea are datoria să se îngrijească de trupul nostru, Educaţia, de mintea noastră, Cultura se îngrijeşte de sufletul nostru. Cultura trebuie să fie subvenţionată şi garantată. Cultura nu are preţ, dar ea ne face mai buni, ne fereşte de a greşi drumul şi ne face viaţa mai frumoasă. Sufletul face diferenţa între vieţuitoarele acestui pământ. Omul este o fiinţă înzestrată cu suflet. Puţine vieţuitoare se pot lăuda cu aşa ceva. Cheltuielile pentru Cultura adevărată şi pură sunt infime. Rezultatele unei societăţi bazate pe Educaţie şi Cultură sunt incomensurabile. Nu cred că o instituţie profesionistă de cultură are datoria de a alerga după bani şi că trebuie permanent să se îngrijoreze de lipsa acestora. De fapt, cred că nicio persoană care munceşte onest nu ar trebui să se îngrijoreze. Asta-i altă poveste…

ONG-urile, sponsorii sunt întotdeauna bineveniţi pentru a sprijini o viaţă civilizată şi dezvoltarea culturală a unei societăţi. Obligaţia este însă a statului să ne facă mai buni, mai inteligenţi, mai sensibili, mai pregătiţi, mai educaţi.