Interviu online cu Alexandru Nicolcioiu, consilier al directorului general al KMG International „Rafinăria Petromidia este una dintre cele mai moderne din România şi din Europa Centrală şi de Est“

Alexandru Nicolcioiu lucrează de peste patru decenii în sectorul de rafinare. A fost şeful rafinăriei Petromidia şi a deţinut funcţii de conducere în cadrul Rompetrol Rafinare, operatorul rafinăriilor Petromidia Navodari şi Vega Ploiesti, dar şi al diviziei de petrochimie de pe platforma Midia. Am discutat despre evoluţia industriei de rafinare luni, 24 septembrie, în cadrul unui interviu online, în direct pe www.ziuaconstanta.ro, cu Alexandru Nicolcioiu, fostul şef al rafinăriei Petromidia, în prezent consilier al directorului general al grupului KazMunaiGaz International.
 
Rafinăria Petromidia Năvodari a fost pusă în funcţiune în anul 1979 şi a fost privatizată în 2001, când a devenit parte a grupului Rompetrol, susţinând dezvoltarea activităţilor de rafinare şi distribuţie carburanţi în regiunea Mării Negre. Ulterior, Grupul (din 2014, KMG International) a fost preluat în 2007 de KazMunayGas - compania naţională de petrol şi gaze din Kazahstan. În ultimii 11 ani, pe fondul investiţiilor realizate de Grup şi de unicul său acţionar, rafinăria din Năvodari a devenit cea mai mare unitate de profil din România şi una dintre cele mai moderne din regiunea Mării Negre. În acelaşi timp, rafinăria Vega Ploieşti - cea mai longevivă unitate de prelucrare din România (1905) a evoluat de la o rafinărie clasică la un producător de nişă. Aceasta este unicul producător intern de bitum, dar şi de alte produse precum hexan, solvenţi sau combustibili lichizi. De asemenea, divizia de petrochimie este singurul producător de polimeri din România şi are o capacitate anuală de circa 200.000 de tone.
 
Când s-au făcut primele măsurători şi când s-au bătut primii ţăruşi ai rafinăriei?
 
Ideea de a se construi rafinăria de la malul mării a apărut încă din anii 1968-1969. Spun asta deoarece eram elev în clasa a XI-a, la Liceul nr. 3 din Constanţa, azi Liceul „Ovidius“. La un moment dat, în liceu a venit o delegaţie de profesori de la Facultatea de Tehnologia de Prelucrare a Ţiţeiului din cadrul Institutului de Prelucrare a Petrolului şi Gazelor Bucureşti. Ei au vorbit despre rolul facultăţii, au prezentat ca perspectivă în judeţul Constanţa construirea unei rafinării, lucru care m-a determinat să mă pregătesc şi să urmez cursurile acestei facultăţi. Au fost 37 de amplasamente gândite pentru aceste platforme petrochimice. Spre exemplu, la Cumpăna, la Valu lui Tarian, la Cernavodă sau la Năvodari, lângă fostul combinat chimic.
 
În final, s-a ales amplasamentul unde azi îşi desfăşoară activitatea platforma petrochimică Năvodari. Practic, lucrările la rafinăria Petromida au început în 1975, când s-a finalizat consolidarea de teren, pentru că totul era o mlaştină, iar în luna iunie 1976 s-a bătut primul ţăruş în prezenţa preşedintelui României de atunci, Nicolae Ceauşescu. Am terminat facultatea în 1975 şi din acea perioadă sunt salariatul acestei rafinării.
 
Cine a proiectat şi cine a construit rafinăria?
 
Rafinăria de la Năvodari a fost proiectată de Institutul Român, care era în Ploieşti şi este şi acum, iar toată petrochimia a fost proiectată de institutul de specialitate din Bucureşti: ICITPR Ploieşti (Institutul de Cercetări şi Inginerie Tehnologică a Petrolului şi Proiectare pentru Rafinării) şi IITPIC Bucureşti. Azi, se numesc IPIP, respectiv, Petro Design. Iar rafinăria, întreaga platformă de la Petromida, a fost construită de firmele româneşti de construcţii şi montaj de la acea vreme. Dau câteva denumiri: TCCH, TMUCB, TIAB, IAMSAT, TLS, societăţi din care, după anul 1990, s-au desprins majoritatea firmelor de subcontractori cu capital privat, iar o parte dintre acestea lucrează şi acum în şi pentru platforma de la Midia.
 
Cum s-a luat decizia ca rafinăria să fie construită la Năvodari? Care au fost argumentele economice?

 
În perioada anilor 1970-1985, având în vedere că ţiţeiul reprezenta baza dezvoltării oricărei ţări din acea perioadă, iar România avea tradiţie privind prelucrarea ţiţeiului încă din anii 1957, s-a stabilit să se construiască patru rafinării în România, fiecare cu o capacitate de 3,5 milioane de tone pe an, bazate pe importurile de ţiţei din ţările din Golf. Şi astfel, s-a mai construit o linie de prelucrare la Piteşti, o linie de prelucrare la rafinăria de la Braz, Ploieşti, rafinăria de la Teleajen, Ploieşti, dar şi rafinăria de la Oneşti. Tot atunci, s-a decis şi construcţia celei de-a cincea rafinării de 3,5 milioane de tone pe an, cea de la Năvodari. Decizia strategică şi economică de a construi o rafinărie la Năvodari s-a dovedit a fi una bună, fiind amplasată la malul mării şi foarte aproape de surse de ţiţei.
 
Ţiţeiul care s-a prelucrat şi care se prelucrează în continuare la Midia a fost şi este din ţările arabe, iar acum, din anul 2007, de când Rafinăria a fost preluată de compania KMG din Kazahstan, se prelucrează ţiţeiul din Kazahstan şi s-a mărit şi capacitatea de prelucrare de la 3,5 la 5,6 milioane de tone pe an, cu perspectiva ca, în anul 2021, să avem o prelucrare de 6 milioane de tone pe an. Am menţionat că ţiţeiul a reprezentat şi încă reprezintă principala sursă de materie primă care asigură producţia de carburanţi (motorină, benzină), petrol reactor pentru aviaţie, materie primă pentru industria petrochimică şi pentru cea de mase plastice. În ceea ce priveşte industria petrochimică, menţionez că, azi, platforma de la Midia este singura care produce polietilenă şi polipropilenă.
 
Când a fost pusă în funcţiune prima instalaţie a rafinăriei şi ce a produs?
 
Prima instalaţie, care se numeşte instalaţia de distilare atmosferică a ţiţeiului, a fost pornită pe 29 iunie 1979. În acea perioadă, nefiind puse în funcţiune celelalte instalaţii de producţie tehnologică, produceam benzină, motorină, dar cu sulf foarte mare, de 5 mii de ppm, faţă de azi, când producem 10 ppm (euro 5) şi, practic, 50% din producţie era păcură, destinată în special termocentralelor pe păcură din România, dar şi exportului prin terminalul de la Constanţa - OIL Terminal Constanţa. Acesta a fost începutul producţiei de la Petromidia, 29 iunie 1979 fiind zi-simbol pentru salariaţii de pe platforma Petromidia. În acelaşi timp, am participat la punerea în funcţiune a acestei instalaţii.
 

Mai este astăzi vreo instalaţie care funcţionează fără să fi fost vreodată retehnologizată de la anii punerii în funcţiune?
 
De-a lungul timpului, fiecare instalaţie a fost supusă procesului de modernizare, cu scopul de a asigura calitatea produsului, calitatea factorului de mediu, de a se eficientiza şi, practic, am ajuns să avem toată producţia de produse petroliere din Petromidia în concordanţă cu normele europene în vigoare. Pe lângă modernizarea instalaţiilor tehnologice, a existat şi un proces important de dezvoltare a resurselor umane, implementându-se sisteme moderne de operare şi control al proceselor tehnologice, rafinăria fiind sută la sută automatizată.
 
Există un centru de comandă, unde operatorii urmăresc parametrii, reglează procesele şi asigură funcţionarea eficientă şi în siguranţă a componentelor din Platforma Petromidia. De asemenea, un lucru foarte important care s-a realizat imediat după anul 2007, când acţionar a devenit compania KMG din Kazahstan, a fost construirea de facilităţi logistice în portul Midia, asigurându-se astfel atât descărcarea ţiţeiului la poarta rafinăriei, cât şi livrarea la export a produselor petroliere către companiile care fac parte din grupul KGM din ţările limitrofe României.
 
Din acest punct de vedere, ne-am asigurat independenţa totală în ceea ce priveşte logistica de achiziţie a ţiţeiului şi livrarea produselor petroliere. Vorbind de modernizare, rafinăria este definită printr-un factor de complexitate al indicelui Nelson de 10,5, iar ca vârstă, chiar dacă putem zice că a început construcţia în urmă cu 43 de ani, adevărata vârstă a rafinăriei este de 21 de ani, având în vedere modernizările care s-au realizat şi care se vor realiza în viitor. Practic, rafinăria a întinerit şi întinereşte pe zi ce trece.
 
Ce s-a produs, în rafinărie, pe platforma Petromidia şi nu se mai produce astăzi? Dacă avem vreo situaţie de astfel de gen, de ce s-a renunţat la produsul respectiv?
 
Spuneam mai înainte că, în 1979, produceam 50% păcură. Astăzi, producţia de păcură este de maximum 1%, deoarece, prin modernizarea instalaţiilor, păcura se transformă în benzină, motorină, polipropilenă, iar prin sinergie cu rafinăria de la Vega producem bitum rutier într-o cantitate de 100.000 de tone pe an. Acest bitum se foloseşte în exclusivitate de firmele de construcţii din România, pentru drumuri şi autostrăzi. Un alt produs care se realiza în urmă cu 40 de ani era petrolul lampant, care, azi, practic, nu se mai foloseşte, iar tot petrolul este folosit pentru aviaţie. Rafinăria de la Midia este principalul furnizor de petrol reactor pentru toate navele care aterizează sau decolează de pe aeroporturile româneşti.
 
Care a fost cel mai bun an înainte de 1989 şi care a fost anul cel mai bun al producţiei de când este deţinută de KMG?
 
Cum povesteam mai devreme, în România s-au prelucrat în cele 10 rafinării 33 de milioane de tone de ţiţei. Pentru rafinăria de la Năvodari, 1989 poate fi considerat anul cel mai bun de până atunci, an în care s-au prelucrat 3,5 milioane de tone de ţiţei, iar pentru cei care îşi mai amintesc, în aprilie 1989 s-a atins scopul de a se rambursa întreaga datorie externă a României. Atât noi, cei de la Năvodari, cât şi cei de la celelalte rafinării, am avut o contribuţie importantă în atingerea acestei decizii politice din acea perioadă.
 
După 1989, când fiecare societate a trecut de la sistemul centralizat la sistem privat, rafinăria de la Năvodari a avut cel mai bun an în 2017, când am avut o prelucrare de 5,6 milioane de tone de ţiţei, devenind rafinărie profitabilă. De altfel, trendul crescător de dezvoltare a producţiei de pe platforma Midia a crescut în mod simţitor începând cu anul 2007, de când KMG a devenit acţionar majoritar al Rafinăriei Midia. De altfel, sperăm ca şi în anul 2018 să se menţină trendul pozitiv de dezvoltare a societăţii, dar şi în viitor.
 
Ne povestiţi şi despre principalele momente de cotitură în evoluţia rafinăriei?
 
Dacă e să ne gândim de-a lungul timpului, un moment mai greu pentru platforma Midia a fost în anul 1980, când, din cauza unor schimbări politice în ţările furnizoare de ţiţei, rafinăria a fost oprită timp de şase luni şi se punea problema sistării investiţiilor. Dar s-a revenit cu decizia, s-au reluat relaţiile internaţionale şi România a început să devină din nou o mare ţară prelucrătoare de ţiţei din import. Cei care îşi mai amintesc, salariaţii care erau pe platformă au fost redistribuiţi să lucreze în alte societăţi din judeţ, pentru a se păstra colectivul.
 
După şase luni, s-au reluat investiţiile, ajungând în situaţia în care ne aflăm azi, fiind principala rafinărie din România, rafinărie care prelucrează 45% din cantitatea de ţiţei prelucrată în România, faţă de celelalte două rafinării, cea de la Brazi şi cea de la Teleajen. A mai fost un moment dificil, în anii 1999-2000, când prelucrarea de ţiţei a fost mică, în jur de un milion de tone pe an, faţă de 3,5 capacitate sau 5,6 milioane tone pe an cât prelucrăm azi. Dar s-a trecut peste acel moment, demarându-se programul de privatizare.
 
La capitolul momente frumoase, putem să nominalizăm pornirea din iunie 1979, orice pornire a anumitor instalaţii de pe fluxul tehnologic reprezenta o bucurie pentru salariaţii de pe platformă. Reluarea activităţii, imediat după anul 2000, şi intrarea companiei KMG ca acţionar în anul 2007 au făcut să crească şi cantitatea de materie primă prelucrată de la un milion de tone în 2000 la 5,6 milioane de tone în 2017, cu posibilitatea ca şi în anul 2018 să prelucrăm tot în jur de 5,8 milioane de tone de materie primă.
 
Tot un moment important în evoluţia Rafinăriei este faptul că avem asigurată zilnic cantitatea de ţiţei necesară prelucrării. Un moment important a fost şi în anul 2012, când s-au pus în funcţiune o serie de instalaţii noi, în valoare de 400 de milioane de dolari, asigurate de KMG, investiţii care au permis creşterea capacităţii de prelucrare de la 3,5 la 5,6 milioane de tone pe an. Momente de bucurie sunt în fiecare zi pentru salariaţii noştri, având în vedere că există activitate pe acesta platformă, prin eforturile acţionarilor, şi suntem una dintre cele mai moderne rafinării din România şi din Europa Centrală şi de Est. Rafinăria şi-a extins gama de produse, funcţionând în sinergie cu rafinăria de la Vega şi cu petrochimia de la Midia.
 
Cine a fost primul director şi care a fost cel mai longeviv în istoria rafinăriei?
 
Practic, înainte de 1990, au fost doi directori generali, fiecare dintre ei cu câte două mandate. Unul dintre ei se numea Petru Bunea, care venea de la Complexul de Petrochimie din Borzeşti, iar cel de-al doilea, Constantin Roncea, venea de la complexul de Petrochimie de la Brazi. Vreau să menţionez, în legătură cu pornirea instalaţiilor de pe platforma Midia, că, neavând în judeţ petrolişti, au venit mulţi specialişti de la celelalte rafinării ale României: din Piteşti, Ploieşti, Dărmăneşti, Borzeşti, Câmpina, care ne-au sprijinit şi ne-au ajutat la pornirea instalaţiilor. O parte dintre ei au rămas aici, iar o parte s-au întors acasă.
 
Eu am fost la conducerea rafinăriei începând cu anul 1984. În anul 1990, am devenit director general al platformei şi preşedinte/membru al CA până în luna mai 2016, cu o pauză în perioada anilor 1998-2000. Am fost cel mai longeviv conducător al Rafinăriei şi am contribuit la continuitatea activităţii şi a standardelor actuale, trecând prin diverse procese de tehnologizare şi reaşezare a activităţilor, astfel încât rafinăria să devină din ce în ce mai profitabilă şi mai modernă.
 
Dumneavoastră când aţi început să lucraţi în acest sector şi ce v-a determinat să faceţi această alegere?
 
Am început să lucrez în acest sector în anul 1975, când am terminat facultatea. De la început am îndrăgit această meserie, pentru că oferă multe oportunităţi, iniţiative, creativitate, inovaţie, posibilităţi de dezvoltare şi implicare de a construi ceva. Să ai şansa să lucrezi într-o întreprindere care se construieşte de la zero şi să vezi că este o unitate fanion şi cea mai modernă din ţară, consider că este o mare împlinire, dar nu o automulţumire. Permanent sunt lucruri de construit, de inovat, de creat. Toate lucrurile care s-au realizat până acum sunt rodul întregului colectiv al salariaţilor de pe platforma Petromidia, cât şi al acţionariatului, care a sprijinit şi a crezut în această platformă.
 
Care sunt evenimentele memorabile din istoria rafinăriei la care aţi asistat dumneavoastră?
 
Este foarte greu să fac o selecţie a lor, deoarece am participat la toate şi în fiecare zi se petrec lucruri noi. Împreună cu oamenii de pe platformă, reuşim să devenim cea mai mare şi cea mai modernă rafinărie din România.
 
La acest moment, cu ce rafinărie poate fi comparată din zonele limitrofe României sau chiar la nivel mondial?
 
Rafinăria Petromidia este una dintre cele mai moderne din regiune şi, având factorul de complexitate ridicat, de 10,5, şi o capacitate de prelucrare de 5 milioane de tone pe an, cu perspectiva de a ajunge la 6 milioane de tone pe an, în 2021, îi permite să reziste pe piaţă în această competiţie. De asemenea, aşa cum am arătat mai sus, reprezentăm 45% din totalul de 11 milioane de tone pe an care se mai prelucrează azi în România şi suntem baza strategiei sectoriale de dezvoltare a României în următorii 10-15 ani.
 
Cum vedeţi viitorul industriei de rafinare?
 
Suntem în etapa în care ţiţeiul şi gazele naturale dictează dezvoltarea unei ţări. După părerea mea, încă mult timp în viitor aceste două resurse naturale reprezintă principalul element de dezvoltare. Ambele materii prime se regăsesc peste tot: în rafinărie, în petrochimie, în industria de mase plastice, de îngrăşăminte, transport auto, naval şi aerian şi reprezintă baza de dezvoltare pe orizontală pentru multe alte activităţi de producţie atât în întreprinderi mari, cât şi în cele mici şi mijlocii. Dacă ne uităm pe strategia de dezvoltare a României, vom observa că sunt luate în considerare şi aceste două surse de materii prime: ţiţei şi gaze naturale.
 
Tinerii îşi mai doresc să devină petrolişti?
 
Tinerii sunt doritori să devină petrolişti, să lucreze pe o platformă cum este cea de la Petromidia, unde au oportunitatea de a activa într-o multitudine de specialităţi şi meserii. Cred că avem 89 de activităţi specifice de operatori chimişti, lăcătuşi, strungari, AMC-işti, IT-işti, soft-işti, scafandri, ingineri de diverse meserii şi specialităţi, finanţişti. Practic, nu există meserie în lume care să nu se practice şi aici.
Ceea ce apreciez la tineri este că se implică încă din prima zi. Cea mai mare parte dintre ei încep cu o practică la locul de muncă, învaţă bazele meseriei, devin şefi de secţie, de birou, maiştri, responsabili de instalaţii şi au mare deschidere de a lua şi a învăţa de la cei cu experienţă avansată. Majoritatea trăiesc în Năvodari, Constanţa sau Ploieşti şi sunt bine pregătiţi şi cu bune intenţii de a forma un colectiv care să ducă mai departe realizările actuale şi pe cele viitoare ale rafinăriilor Midia şi Vega. Avem ca sursă de meseriaşi liceele din Năvodari şi Ploieşti, dar şi universităţile din Constanţa şi Ploieşti, precum şi alte instituţii de învăţământ din ţară.