Interviu online cu arhidiaconul Iulian Dumitru, dirijorul Coralei Ortodoxe „Armonia“ „Consider că între muzică şi credinţă este o simbioză perfectă“ (galerie foto + video)

Arhidiaconul Iulian Dumitru dirijează unul dintre cele mai cunoscute coruri bărbăteşti, nu doar din România, ci din lume. Pe lângă succesul de la Riga (Letonia), unde a fost desemnat cel mai bun cor bărbătesc din lume, din cele 500 de formaţii similare, ce au reprezentat 60 de ţări la ediţia din 2014 a Festivalului Mondial al Corurilor, Corala Ortodoxă „Armonia”, care interpretează atât muzică bisericească, cât şi folclor, a mai obţinut medalii de aur la festivaluri desfăşurate în Bulgaria, SUA, Austria, Germania şi Rusia.

Realizările sale au la temelie pasiunea pentru muzică, dar şi apropierea de Dumnezeu. Încă de la o vârstă fragedă, a călcat pragul bisericii, unde a fost îndrumat de divinitate către acest drum. De când a pus bazele corului bisericesc şi până în prezent, a avut grijă să ofere publicului dragoste, bucurie şi o fărâmă de credinţă.
 
În cadrul unui interviu online, ne-a vorbit despre fiorul sincer pe care încearcă să îl transmită la fiecare concert. Şi îi reuşeşte. Sălile sunt pline de fiecare dată, iar bucuria de pe scenă nu poate fi reprodusă. Dumnezeu i-a oferit acest har, pe care îl transmite mai departe, iar dirijorul arhidiacon Iulian Dumitru este demn de laudă.
 
Care sunt premiile pe care le-aţi obţinut alături de Corala ortodoxă „Armonia”?
 
Şirul premiilor internaţionale au început în vara anului 2012. Am primit un telefon de la un prieten care mi-a spus dacă vreau să merg în Bulgaria la un concurs. Din dorinţa noastră de a ne plimba şi a vedea lumea, am acceptat cu bucurie şi am participat la acest festival-concurs. Nu ştiam nimic despre aceste concursuri. Ne-am dus strict pentru plăcerea de a-i scoate pe băieţi. Acolo, am avut marea surpriză să luăm premiul cel mare. Acela a fost primul premiu mare, primul grand prix. De acolo ni s-a deshcis apetitul pentru participarea în concursurile corale internaţionale. Aveam să fim deja la primul concurs internaţional, cel mai mare, în 2012, la Cincinnatti, SUA. Mulţi au întrebat cum am ajuns acolo. Totuşi, ca să participi la astfel de concursuri mondiale, trebuie să faci un efort financiar, căci nu plăteşte nimeni participarea. Aici trebuie să spunem că în spatele nostru există un om care ne susţine din toate punctele de vedere - ÎPS Teodosie, arhiepiscopul Tomisului. El este părintele nostru care reuşeşte să susţină acest cor. Datorită lui am mers la concursuri, el a făcut eforturi colosale pentru ca noi să ajungem acolo. Cu acest prilej, îi mulţumesc.

Să revenim la anul 2012, prima noastră participare serioasă la Cincinnatti, unde am câştigat 2 medalii de aur la secţiunile folclor românesc şi secţiunea muzică sacră. În 2013 am participat la acelaşi concurs - de data aceasta nu au mai fost mondiale, ci europene (din 2 în 2 ani au loc mondialele şi între au loc europenele). În Austria, am participat, aşadar, în 2013, la trei secţiuni - folclor, artă sacră şi cor bărbătesc. La cel din urmă am luat medalie de aur şi marele premiu, la folclor medalie de aur, iar la muzică sacră medalie de argint. La fiecare concurs mondial sau european participă câteva sute de coruri. Sunt în jur de 20 de secţiuni, iar fiecare cor îşi alege secţiunea. De exemplu, noi am participat permanent în luptă cu câteva zeci de coruri. Noi suntem 30 de membri în corală. Suntem ortodoxă şi reprezentăm Biserica Ortodoxă Română şi România afara. Suntem mai mul de jumătate clerici - diaconi, arhidiaconi, şi studenţi.

Urmează anul 2014, al doilea an de mondiale. Are loc la Riga, în Letonia, unde participăm la două secţiuni şi obţinem două medalii de aur, suntem dublu medaliaţi cu aur. În 2015, participăm în Germania, la Grand Prix-ul naţiunilor - europene - unde, din nou, suntem medaliaţi cu aur. Urmează anul 2016, unde la Soci, în Rusia, participăm la două secţiuni, unde suntem dublu medaliaţi cu aur. În 2017, a fost un an cu pauză, din lipsa fondurilor pentru deplasare. Ne doream şi o pauză, pentru că este destul de delicat şi de greu. A urmat anul 2018, unde la fel tot îndemnaţi de IPS, am zburat în Africa de Sud, la olimpiadă, în capitala Pretoria şi am participat la trei secţiuni, unde am primit două medalii de aur şi o medalie de argint. Anii trecuţi, la Constanţa, am fost nominalizaţi pentru 10 oameni de valoare din Constanţa şi Dobrogea şi am obţinut trofeul cu cele mai multe voturi, am ieşit pe locul I. Acestea sunt cele mai importante premii internaţionale. În ţară, cântăm peste tot şi avem sute de diplome, afişe şi concerte din 2004 până în ziua de astăzi.  
 
Repetaţi uneori zi de zi pentru un spectacol. Cum se pregăteşte corul dumneavoastră şi ce înseamnă această pregătire, tehnic vorbind?

Contează foarte mult tehnica. Un cor se face, în primul rând, cu informaţii tehnice şi de specialitate. Sigur că noi repetăm de două ori pe săptămână, dar în preajma unor evenimente importante repetăm zilnic. În preajma plecărilor la concursuri, repetăm o lună-două în fiecare zi. Performanţa nu ai cum să o scoţi dacă nu o repeţi. Sportivii de performanţă dacă nu repetă în fiecare zi, nu au cum să aibă rezultate. Îmi amintesc că la începuturi prin 2004-2005, când ne-am constituit, un an întreg am repetat în fiecare zi. Am avut ambiţie pentru că IPS Teodosie avea un cor, care era unul foarte bun, iar nucleul acesta eu l-am adus de la Tulcea. Înainte cu 3 ani eu am predat muzica la Tulcea, la Seminarul Teologic acolo. Băieţii au dat la facultatea din Constanţa şi pe nucleul acela eu am dezvoltat ceea ce se numeşte astăzi Armonia. A fost ucigător anul acela să încercăm să ajungem la un nivel. Aşa că am ajuns la un nivel excelent şi o performanţă extraordinară.

Personal, ca dirijor, am urmărit caracterele frumoase, şi am atras oameni cu caractere frumoase, care au frică de Dumnezeu, credincioşi, care am plecat de la ideea abordării unor lucrări religioase şi sigur că, pe lângă un caracter frumos, trebuie să existe şi o fărâmă de voce şi un auz muzical foarte bun, ca să reuşeşti tehnic să faci ceva cu oamenii respectivi. Repetiţia durează două ore pentru că suntem concentraţi maxim şi nu aduce progres ce depăşeşte, dar sunt repetiţii care sunt interminabile - 3-4 ore în sus, dacă nu suntem pregătiţi total. Munca cu oamenii este delicată. Sunt 30 de caractere diferite, fiecare cu problemele lui în viaţă. Să îi faci pe toţi să fie prezenţi real este destul de greu. Noi suntem o familie, suntem prieteni foarte buni şi ca o reţetă a succesului asta ar putea să fie - prietenia, transparenţa şi sinceritatea. Nu mă pun în faţa lor ca un dirijor şef, eu învăţ alături de ei şi cu ei, dar învăţ şi să trec prin viaţă alături de ei, şi ei alături de mine. Noi ne întâlnim şi în alte momente, nu numai la repetiţii, concerte, turnee. Soţiile şi copiii se cunosc. Ne vedem la evenimentele de familie, la date de naştere, la botez, la nunţi. Dragostea pentru muzică şi pentru cânt ne uneşte în aceste repetiţii şi acest gând comun de a face muzică şi a împărtăşi oamenilor ceea ce creăm noi la repetiţii.
 
Pe lângă rolul de dirijor, sunteţi şi interpret. Ce este mai greu - rolul de interpret sau cel de dirijor?
 
Nu aş putea spune că din ambele ipostaze care este mai grea. Important este fiorul transmiterii mesajului tău muzical celor care te ascultă. Fiorul acesta trebuie să fie sincer, determinat şi cu gândul de a împărtăşi din dragostea ta pentru muzică şi pentru Dumnezeu, în fond, pentru că noi cochetăm prin faptul că noi îi cântăm lui Dumnezeu, iar acest mesaj trebuie răspândit cu sinceritatea. Încă o reţetă a Coralei Armonia, noi pe scenă nu căutăm perfecţiunea tehnică, strictă în ceea ce priveşte muzică, noi căutăm să vibrăm cu oamenii din sală, şi poate de aceea avem şi mare succes căci oamenii te simt. Încercăm să demontăm zidul dintre scenă şi sală. Nu aş putea să spun ce este mai greu, ambele ipostaze sunt la fel sensibile, de sincere, în ceea ce mă priveşte. Eu înţeleg şi soliştii şi îi sprijin şi fac solo-uri şi ştiu ce înseamnă, dar ştiu ce înseamnă cum este să fii solist şi cunosc fenomenul şi încerc să îi sprijin şi pe unii şi pe alţii. În ceea ce priveşte prestaţia mea, încerc de fiecare dată să fiu onest faţă de oameni, cu darul pe care îl am şi să împărtăşesc celor care mă ascultă cu onestitate. Cu credinţa că poate aş putea să schimb inimi prin mesajul divin şi prin muzica pe care o creăm.  
 
Ridicaţi muzica bisericească la un alt nivel, putem spune chiar divin. De aceea aţi fost desemnaţi cel mai bun cor bărbătesc din lume în urmă cu câţiva ani. Cum a fost drumul până la acest titlu?

 
Încă din momentul cuceririi primelor medalii, ne-am dat seama că se poate. Ne-am dat seama că ne place acest aspect şi agreăm succesul şi din momentul acela, la următoarea competiţie am plecat doar cu gândul să cucerim locul I. s-a trezit în noi o hotărâre doar pentru cucerirea trofeului. La început, nu ştiam acest succes şi nu ştiam nici cum este să ai un asemenea succes. Când am cucerit primul grand prix, am avut un sentiment extraordinar de mândrie românească pentru că asta reprezentam acolo. În momentul în care s-a cântat imnul, a fost apogeul emoţional. Este un sentiment patriotic, ascultându-ţi imnul ţării şi interpretând alături de cântarea respectivă. E un drum greoi pentru că trebuie să munceşti foarte mult să ai aceste performanţe şi, repet, munca este asiduă. Nu este una individuală, ci o muncă comună. Trebuie să înţelegi nişte aspecte la nivel comun şi asta face munca să fie grea.
 
Cum aţi descoperit apropierea pentru muzică şi cum aţi asociat-o cu credinţa?
 
Consider că între muzică şi credinţă este o simbioză perfectă. Personal, muzica am descoperit-o încă din stagiul de pruncie, la mine în familie toată lumea cânta. La toate întâlnirile între rude, toată lumea cânta. De acolo, dragostea mea pentru muzică. Sigur, Dumnezeu m-a înzestrat cu auz muzical. La 6 ani, bunica mea a avut inspiraţia să mă ia de mână şi să mă ducă la biserică. Îmi aduc aminte ziua aceea ca şi ieri. Un rol foarte important l-a avut părintele meu din sat, Lazăr Dumitru - el mi-a trasat în viaţă nişte repere foarte clare în ceea ce priveşte credinţa, dar şi muzica. Lângă el am crescut şi îi datorez totul. El m-a pus pe nişte coordonate extraordinare. Aveam 6 anişori când stăteam cu spatele la altar, a deschis uşa, m-a bătut pe umăr şi m-a chemat în altar. De atunci am rămas şi voi rămâne lipit de biserica. Mi s-a dezvoltat dorinţa de muzică în biserică căci se cântă. Copilăria şi trăirea reală, apoi adolescenţa, m-a făcut să asimilez cele două - muzica şi credinţa. Pentru minte a fost o simbioză perfectă între cele două. Trăiesc şi acum cu aceasta în suflet. Mai târziu, am făcut seminarul teologic, unde am făcut muzica la alt nivel.
 
Am făcut cunoştinţă cu ceea ce înseamnă să cânţi într-un cor, să dirijezi un cor. Profesorul meu m-a pus dirijor pentru că a văzut aptitudinile mele. Eu eram adolescent. După ce am terminat seminarul, al doilea om care a pus bazele pentru viitorul meu a fost ÎPS Teodosie, care a avut inspiraţia să mă trimită profesor de muzică la Giurgiu, la seminarul teologic de acolo. Sigur că mi s-a părut la început că nu aş putea să fac acest lucru. Dar, la fel, Dumnezeu a lucrat prin acel om.
 
Am plecat la Giurgiu, noaptea învăţam pentru ca a doua zi să nu mă fac de râs. Trei ani am stat la Giurgiu. A trebuit să pun mâna pe carte serios şi aceea a fost şcoala care m-a lansat înspre ceea ce urma să fac. Odată cu alegerea dumnealui la Constanţa, în 2001, m-a luat de la Giurgiu şi m-a trimis la Tulcea, la seminarul de acolo şi acolo am format alţi trei ani şi nucleul pentru Armonia. De multe ori ai nevoie în viaţă de oameni care să îţi fie repere. Dumnealui a văzut în mine un potenţial şi m-a rugat să predau muzica la Facultatea de Teologie din 2005, dar şi la o secţie înfiinţată de dumnealui, de muzică, tot în cadrul Teologiei, unde am găsit diverşi oameni de calitate, de unde au funcţionat aceste şcoli ca nişte pepiniere. Din anul 2004, au fost peste 100 de oameni în Corala Armonia - este ca o şcoală. Din anii de început, în momentul de faţă nu mai există niciun component vechi.  
 
Ce calităţi trebuie să aibă un bun dirijor şi ce sfaturi le oferiţi celor tineri care doresc să meargă pe acest drum?
 
Un bun dirijor trebuie să iubească muzica, să iubească oamenii pentru că lucrează cu ei. Trebuie să îi înţeleagă, să tolereze neajunsuri şi totul pleacă de la credinţă şi de la încrederea pentru oameni. Oamenilor dacă nu le dai şansa să se dezvolte lângă tine, eşti pe un drum greşit. Dirijorii îşi doresc oameni gata formaţi. Tu trebuie să formezi omul respectiv. Aşa te descoperi, aşa îl înţelegi. Se creează simbioza aceea de prietenie şi numai după aceea să faci ceva în muzică. Aşa consider eu. Nu mă consider un dirijor bun, de aceea nu pot da sfaturi pentru viitorii dirijori. Consider că lucrul acesta este o charismă de sus şi încerc să o dezvolt şi să duc acest drum cât pot eu de mult. Oamenii sunt înzestraţi cu charisme speciale, iar eu am descoperit-o şi vreau să o dezvolt cât pot până la finalul vieţii. Nu ştiu totul din muzică, nu mă consider un dirijor de ţinută înaltă. Eu am încercat să le induc sentimentul de bucurie colegilor mei, pe care ei o exprimă pe scenă. De aceea succesul Armonia este răsunător pentru că noi afişăm această bucurie şi sinceritate. De aceea sălile sunt pline pe unde mergem. Nu mai sunt locuri în sălile noastre de concerte. Oamenii simt asta. Bucuria vieţii este de a trăi pentru cel de lângă tine, de a-ţi dărui din viaţa ta pentru aproapele tău. Sper că am transmis această bucurie şi să să o transmită mai departe. Trebuie împărtăşită oamenilor, celor care te ascultă, cu care interacţionezi. Cum spune şi poetul că „dragostea, dacă nu este împărtăşită, se aseamănă ca o săgeată, care neatingându-şi ţinta devine un element inutil”. Bucuria de a cânta trebuie să aibă finalitate - să ajungă la inimile oamenilor.
 
Care sunt următoarele evenimente la care o să participaţi, mai ales că vin şi sărbătorile de iarnă?
 
Luna aceasta trebuia să fim într-un turneu în SUA, care să marcheze Centenarul României, dar din probleme financiar, nu am mai avut cum. O să mergem la anul, cred. Perioada următoare, este perioada lunii decembrie, care este o perioadă tumultuoasă pentru noi - de pe 2 decembrie până pe 23 suntem într-un turneu în toată ţara, cu colinde şi cred că o să cântăm în majoritatea oraşelor. La Constanţa, pe 18 decembrie, la Teatrul de Operă şi Balet “Oleg Danovski”, alături de Corul Patriarhiei Rusiei.  Avem şi pe 30 noiembrie un concert la Casa de Cultură din Constanţa, alături de Kabarnos, din Grecia şi marcăm sărbătoarea Sf. Andrei care ne reprezintă pe toţi românii. Oamenii ne aşteaptă în toată ţara cu o plăcere. Nu ne aşteptam la succesul acesta nebun. Noi am ieşit din zona această sobră, tradiţională şi muzical am îndrăznit ca colindele să fie însoţite şi de nişte instrumente - pian, vioară, nai. Consider că muzica se poate exprima prin multe faţete. În schimb, mesajul este foarte important. Consider că în această exprimare muzicală, mesajul pe care vrem să îl transmitem oamenilor, prin colinde, adică Naşterea Mântuitorului ajunge mai uşor la inimile oamenilor.

Este muzica, într-adevăr, un har de la Dumnezeu? Dacă da, cum trebuie noi, oamenii, să îl primim?
 
Sigur este un dar şi un har, o charismă mai exact, dar nu toţi oamenii pot face muzică sau să simtă muzica cum simt alţii. Avem două categorii: oameni care primesc charisma aceasta, dar sunt şi oameni cărora le place muzica şi o ascultă şi cred că muzica este regina artelor, arta artelor. Este într-o simbioză perfectă cu sufletul românesc. Consider că muzica este o izbucnire a sufletului. Ea face parte din fiinţa noastră, natural. Cum spunea şi Cioran, dacă nu ar exista suflet, muzica nu ar crea. Iată ce importanţă are muzica în viaţa omului şi noi aşa am şi primit-o de sus, ca har de la Dumnezeu, şi aşa vrem să o împărtăşim oamenilor - ca un dar pentru ei. Lumea ar fi mult mai urâtă fără muzică, ar fi incompletă. Muzica transformă inimi, suflete. Schimbă inimile oamenilor, le înmoaie. Noi nu facem muzică pentru bani, faimă sau succes. Gândul nostru comun este doar unul - dragostea pentru ea. Atât. Asta ne-a unit.