Interviu online cu atleta Ioana Emilia Colibăşanu, campioană a României „Simți o bucurie imensă, gândindu-te că nu ai muncit degeaba“

La numai 16 ani, atleta constănţeană Ioana Emilia Colibăşanu are deja un palmares însemnat, în care se regăsesc mai multe medalii de aur, argint şi bronz la Campionatele Naţionale ale nivelului juvenil, începând de la categoria de vârstă copii. Sportiva este pregătită de Carmen Botea, iar în competiţii are dublă legitimare, CS Farul - LPS „Nicolae Rotaru“ Constanţa.
Sezonul 2019 este primul al Ioanei ca junioară 2, iar, de curând, la Campionatul Naţional de sală de la Bucureşti, la junioare 2, la devenit campioană a României la pentatlon şi la 60 m garduri, stabilind, în plus, şi recorduri personale la cele două probe. Aceste noi titluri naţionale i-au deschis tinerei sportive drumul către Festivalul Olimpic al Tineretului European, care se va disputa în vară, în Azerbaidjan. În momentul de faţă, Ioana Emilia este prezentă în lotul extins al României şi speră ca evoluţiile sale viitoare să-i aducă o participare onorantă la FOTE.
Cum a ajuns însă Ioana la aceste performanţe, cât de greu i-a fost să urce în vârful piramidei şi ce obiective urmăreşte în carieră? Am discutat despre aceste aspecte, dar şi despre altele, cu Ioana Emilia Colibăşanu ieri, în cadrul unui interviu online, în direct pe www.ziuaconstanta.ro.
 
Ioana, la ce vârstă ai început atletismul şi prin ce împrejurare? Înainte mai practicasei vreun sport?
 
Am început atletismul la vârsta de 11 ani, la Liceul cu Program Sportiv „Nicolae Rotaru“ din Constanța, la sugestia părinților mei, mai mult pentru a face mișcare, nu neapărat pentru performanță. Prima mea antrenoare a fost Carmen Botea, cea cu care mă pregătesc și astăzi. Înainte de atletism, nu am practicat un alt sport, însă ieșeam cu prietenii cu bicicleta, cu rolele sau mergeam la piscină.
 
Provii dintr-o familie în care atât mama ta, cât şi tatăl tău au urmat şi ei atletismul. Cât de mult te ajută acest lucru în activitatea sportivă?
 
Faptul că părinții mei au făcut sport de performanță este un plus pentru mine, deoarece mă susțin atât la antrenamente, cât și în competiții. Știu despre ce e vorba în atletism, vorbim deseori despre probele pe care le practic, primesc sfaturi și indicații de la ei. Mama a făcut probe combinate, a fost multiplă campioană națională și a participat și la Campionatul Balcanic. Tata a concurat la săritura în înălțime și la triplusalt și a ieșit și el campion.
 
Cât de mari au fost emoţiile la primul concurs la care ai participat?
 
Am participat la primul meu concurs, Campionatul Național de sală la copii 1, în anul 2016. Am evoluat atunci la triatlon. Fiind mică de vârstă, nu înțelegeam noțiunea emoțiilor, pentru mine era o simplă întrecere. M-am clasat pe locul întâi, devenind campioană națională.

 
Până acum, ai cucerit mai multe medalii de aur la Naţionale. Care e succesul la care ţii cel mai mult? Dar eşecul care te-a marcat mult timp după aceea?
 
Succesul la care țin cel mai mult este de dată recentă, în această lună, medalia de aur la 60 m garduri la Campionatul Național de juniori II, în sală, în care mi-am și depășit recordul personal în această probă. Un eșec ar fi din vara anului 2018, la Campionatul Național de juniori III în aer liber. Am pierdut medalia de aur atunci, la heptatlon, pentru numai două puncte. Ratarea titlului de campioană nu pot să spun însă că m-a marcat foarte mult. Eșuezi pe moment, într-un concurs, dar treci peste, continui, nu rămâi în trecut cu eșecul.
 
Care sunt proba ta favorită şi punctele tale forte, din punct de vedere tehnic, în concursuri?
 
Proba mea favorită este cea de garduri (100 m / 60 m garduri). Cât despre puncte forte tehnice, nu pot spune momentan ceva, nu am tehnica pusă la punct pe deplin, mai este de lucru pentru a ajunge unde îmi doresc cu performanța.
 

Cum ai sărbătorit cucerirea primului titlu de campioană naţională?
 
Sărbătorirea oricărui titlu național începe din momentul premierii, când urc pe cea mai înaltă treaptă a podiumului și îmbrac tricoul de campioană. Îmi pun medalia la gât, privindu-mi antrenoarea și văzându-i bucuria din ochi. După ce am ieșit campioană prima dată, în 2016, părinții au venit la mine și m-au luat în brațe, bucurându-se nespus pentru reușita mea. Antrenoarea Carmen Botea m-a felicitat și ea, fericită, urându-mi cât mai multe victorii în continuare.
 
Ce simte un sportiv atunci când atinge cea mai înaltă treaptă a podiumului?
 
Urcând pe locul întâi, cu un rezultat egalat sau mai slab față de concursul anterior, nu este destul de satisfăcător ca un record personal. Când cucerești medalia de aur, simți o bucurie imensă, gândindu-te că nu ai muncit degeaba.
 
Ce contează cel mai mult în obţinerea medaliei de aur: talentul sau munca şi permanenta dorinţă de autodepăşire?
 
Având doar talent nu este destul pentru a urca pe locul întâi. Talentul trebuie îmbinat cu munca și cu dorința de autodepășire. Altfel, nu ar trebui să te aștepți la cea mai bună performanță.
 
Ce idoli ai în atletism, atât din România, cât şi din străinătate?
 
Ca idoli îi am pe Usain Bolt, multiplul recordman și campion mondial și olimpic la alergarea de 100 m, și pe Dayron Robles, care aleargă 110 m garduri. Din România ca idol îl am pe Marian Oprea, vicecampion olimpic la triplusalt.
 
Când ai liber de la sport şi de la şcoală, cum îţi petreci timpul? Ce alte sporturi îţi mai plac?
 
În timpul liber, desenez, citesc, ies în oraș alături de colegii de antrenament sau de școală și accesez din când în când rețelele de socializare. Un alt sport care îmi place este ski-ul. Iarna, când mergem în cantonament la munte, îl practic alături de antrenoarea mea.
 
Ce obiective ţi-ai fixat în atletism, atât în viitorul apropiat, cât şi peste mai mulţi ani?
 
Cel mai apropiat obiectiv al meu este în vara acestui an, acela de a participa la Festivalul Olimpic al Tineretului European din Azerbaidjan. Un țel mai îndepărtat este calificarea la Jocurile Olimpice.