Interviu online cu atleta Ioana Manoliu, multiplă campioană naţională „Am vrut mereu să mă autodepăşesc şi să stabilesc recorduri“

Tânăra atletă constănţeană Ioana Manoliu, în vârstă de 18 ani, sportivă cu dublă legitimare, LPS „Nicolae Rotaru“ - CS Farul, are un început favorabil de an, cu patru medalii la Campionatele Naţionale, cu o participare la Campionatul Balcanic de juniori 1 (unde a ratat la mustaţă bronzul) şi cu o îmbunătăţire de două ori în mai puţin de o lună a recordului personal la săritura în lungime.
 
Multiplă campioană naţională, sportiva pregătită de Carmen Botea a cucerit primul ei titlu intern (la lungime) în vara lui 2016, la capătul a opt ani de antrenamente. După ce a depăşit acest prag psihologic, Ioana a început să-şi adauge alte titluri de campioană în palmares. Cât de greu se cucereşte medalia de aur în atletism? Care este idolul ei în acest sport? Ce planuri are?
 
Am discutat despre aceste aspecte, dar şi despre altele, cu Ioana Manoliu, ieri, în cadrul unui interviu online, în direct pe www.ziuaconstanta.ro.
 
Întrebările redacţiei:
 
Ioana, primul tău titlu de campioană a României a venit la opt ani după ce ai început atletismul. Cum ai reuşit să te motivezi de la sezon la sezon şi să-ţi păstrezi încrederea că, în cele din urmă, vei cuceri şi aurul la Campionatul Naţional?
 
Am vrut mereu să mă autodepăşesc, să stabilesc recorduri şi astfel ştiam că, într-o zi, vor veni şi medaliile de aur. Cu un an înainte de primul titlu, adică în 2015, avusesem o săritură egală cu cea a campioanei, dar a doua săritură mai bună, după care ne-am departajat, a fost a ei. Aşa că tot vicecampioană am ieşit. În 2016, pot spune că a fost şi noroc, deoarece era ultimul concurs din sezon şi nici concurenţa nu a mai fost aşa dură. Într-adevăr, după primul titlu de campioană, din 2016, am prins gustul, iar în sezonul următor, 2017, am reuşit să cuceresc aurul la probele combinate, iar mai apoi să adaug patru medalii de aur, în sezonul de vară.
 
Cât de greu este să obţii titlul de campioană şi ce face diferenţa dintre un campion şi un medaliat cu argint sau bronz? 
 
La început, pentru mine părea aproape imposibil să obţin titlul de campioană, pentru că şi concurentele erau pe măsură. Totuşi, când am început să cuceresc primele medalii de argint şi bronz, mi-am propus să câştig şi aurul. După părerea mea, diferenţa dintre un medaliat cu aur şi unul cu argint sau bronz este dată de unele lucruri aparent mărunte, dar foarte importante. De exemplu, un prag luat corect, ca să nu pierzi centimetri, deoarece au fost cazuri în care aurul a fost pierdut doar la un centimetru. Pe de altă parte, contează psihicul, încrederea pe care o ai în tine şi concentrarea până la ultima săritură. Eu, de exemplu, în vară, la Campionatul Naţional Şcolar, la săritura în lungime, până la a şasea încercare, eram a patra şi din ultima am sărit record personal şi am urcat pe prima treaptă a podiumului.

 
Ai participat, recent, la Campionatul Balcanic de juniori 1 din Bulgaria, unde te-ai clasat pe locul patru la lungime. Ce ţi-a lipsit pentru a urca pe podium?
 
La Campionatul Balcanic am mers prea sigură pe mine, fiind convinsă că voi lua o medalie, pentru că mă simţeam în formă şi voiam să mai fac un record. Însă pragurile nu au ieşit aşa bune ca la Campionatul Naţional de tineret şi cel de juniori 1. La săritura de 5,92 m, care mi-a adus locul patru la Balcaniadă, am prins doar jumătate din prag, deci am pierdut cel puţin zece centimetri.
 
Care sunt planurile tale în atletism?
 
Cel mai important obiectiv al meu este să ajung la Jocurile Olimpice din 2020 sau la cele din 2024. Îmi doresc, de asemenea, să particip şi poate chiar să câştig o medalie la Campionatele Mondiale şi la cele Europene de seniori. Aici aş vrea să mai menţionez faptul că este foarte greu să ajungi acolo sus, fiind nevoie de sacrificii, dar şi de condiţiile necesare. Iar noi nu avem o sală de atletism şi suntem nevoiţi să ne antrenăm iarna şi ori de câte ori plouă într-o sală mică de forţă, care uneori se inundă. Atletismul a cam fost uitat, din păcate, şi cu toate acestea în Constanţa sunt mulţi copii talentaţi care şi-ar dori să reuşească să se antreneze foarte bine şi aici şi să nu fie nevoiţi să plece în alte părţi.
 

Te pregăteşti pentru admiterea la Facultatea de Medicină. De ce ai ales acest domeniu pentru studiile universitare, şi nu sportul, din care provii?
 
Am ales Medicina întrucât mi-ar plăcea să pot ajuta oamenii. Încă nu sunt sigură pe ce ramură a medicinei mă voi axa, dar voi descoperi. Facultatea de Sport totuşi a rămas a doua opţiune, în caz că nu va merge cu Medicina.
 
Ce simte un atlet sau o atletă când reuşeşte să-şi îmbunătăţească recordul personal, aşa cum ai făcut-o tu de curând, la lungime, de două ori chiar în 21 de zile (6,02 m - 6,06 m - 6,11 m)? 
 
Acest lucru nu numai că îi aduce o mare fericire, dar îi oferă şi mai multă încredere de sine. E un lucru mare să reuşeşti să-ţi dobori recordurile personale aproape la fiecare concurs, pentru că asta îţi dovedeşte că eşti în mare progres.
 
Care este idolul tău în atletism? 
 
Idolul meu este Tianna Bartoletta, o atletă din SUA, care are 1,68 m înălţime, exact ca mine, şi a reuşit să urce pe prima treaptă a podiumului la lungime la Jocurile Olimpice din 2016 cu o săritură de 7,17 m, întrecându-le pe concurentele ei care sunt mai înalte. Asta dovedeşte că nu înălţimea este cea care contează la săritura în lungime.
 
Care a fost cel mai fericit moment al tău de până acum în atletism? Dar cel care te-a făcut să suferi cel mai mult? 
 
Am avut foarte multe momente fericite, însă cel care s-a remarcat a fost cel în care, în ţară, am reuşit o săritură de calificare la Festivalul Olimpic al Tineretului European din 2015. Participarea la FOTE a fost o experienţă deosebită pentru mine, pentru că în program au fost incluse mai multe sporturi din fiecare ţară, am cunoscut oameni noi şi am văzut cum este să aparţii unei echipe, adică echipei României. Nu au existat momente care să mă facă să sufăr extrem de mult, pentru că din fiecare am învăţat câte ceva. Într-adevăr, pe moment am fost puţin dezamăgită, dar acest lucru m-a făcut mai puternică şi mi-a adus o dorinţă mai mare de a sări mai bine.
 
Cum îţi petreci timpul liber, care sunt hobby-urile tale?
 
Îmi place să-mi petrec timpul liber cu prietenii, să merg la film şi să ies afară. Sunt o fire energică şi nu suport să stau în casă toată ziua. La un moment dat, al doilea hobby al meu a fost pictatul, dar, de când am intrat la liceu, nu am mai avut timp şi de acesta. Poate într-o zi, când voi fi mai în vârstă şi nu voi putea să mai practic sportul, o să mă apuc iar de pictat. Pictam animale, peisaje şi i-am făcut şi un cadou doamnei antrenoare, un tablou cu atleţi. Când eram mică, în afară de atletism, mergeam şi la înot, făceam şi baschet, iar la Palatul Copiilor frecventam un cerc de pictură.
 

„Un exemplu excelent pentru copiii şi tinerii noştri!“

 
Cu ocazia acestui interviu online, antrenoarea Ioanei, Carmen Botea, a adresat mesajul: „Mulţumim realizatorilor acestui material pentru interesul arătat faţă de sportiva Ioana Manoliu, un om cu o putere de muncă excepţională şi cu o minte ageră! Un exemplu excelent pentru copiii şi tinerii noştri!“ „Mulţumesc doamnei antrenoare pentru cuvintele frumoase şi pentru sprijinul pe care mi l-a acordat timp de atâţia ani“, a răspuns Ioana. De asemenea, un cititor a întrebat-o pe atletă: „Sportul sau viaţa personală, care are prioritate?“ „Momentan, până îmi voi îndeplini toate visurile în atletism, sportul are prioritate. Iar apoi voi avea timp şi de viaţa personală“, a punctat campioana.
 

Sfat: niciodată să nu renunţi la visul tău!

 
Fost coleg cu Ioana Manoliu, la grupa antrenoarei Carmen Botea, Cristian Constantin (aflat actualmente în SUA) a adresat şi el două întrebări: „Dacă ai putea da timpul înapoi, ce ai schimba în cariera ta sportivă? Ce sfaturi i-ai da Ioanei Manoliu din clasa a 5-a?“ „În primul rând, m-aş abţine mai mult de la dulciuri şi aş avea grijă să nu mai adaug câteva kilograme în plus. Ioana Manoliu din clasa a 5-a nu avea medalii la Campionatele Naţionale, dar, cu toate acestea, era foarte ambiţioasă, iubea atletismul şi ar fi făcut orice să ajungă unde şi-a propus. Singurul sfat pe care aş putea să i-l dau ar fi acela ca niciodată să nu renunţe la visul ei, orice ar zice gura lumii şi orice obstacole i s-ar ivi pe parcurs în cale“, a precizat Ioana.