Interviu online cu Laura Diaconu „Atunci când am dorinţa de a fi protejată, îmbrac o cămaşă românească“

Laura Diaconu, avocat în cadrul Baroului Constanţa, a povestit, în cadrul unui interviu online, despre pasiunea sa pentru portul tradiţional românesc. Mai mult, Laura ne-a spus cum s-a născut această dragoste faţă de tradiţie, dar şi cât de greu (sau nu) este să pui pe picioare şi o expoziţie publică a acestor costume.
 
Întrebările redacţiei:
 
Doamnă avocat, să o luăm cu începutul. Sunteţi membru al Baroului Constanţa şi aveţi o carieră de succes. De câţi ani practicaţi avocatura?
 
Sunt avocat în cadrul Baroului Constanţa începând cu anul 2002. Am decis să practic meseria în oraşul Constanţa, fiind îndrăgostită de locurile mele natale.
 
Când şi cum s-a născut această pasiune pentru portul popular?
 
Într-un moment foarte greu al vieţii mele, când simţeam nevoia să transform toate sentimentele pe care le aveam în ceva frumos, s-a născut ea: dragostea mea pentru cămaşa româneasca. Acum cinci ani, mă aflam în localitatea Avram Iancu, de Zilele Comunei, iar toată comunitatea locală era îmbrăcată în costum popular românesc. A fost o revelaţie pentru mine. Atunci am găsit prima dintre cămăşile pe care le-am achiziţionat, o cămaşă din zona comunei Avram Iancu, cămaşa mea de suflet. Iniţial, nu am achiziţionat decât această cămaşă, apoi am cumpărat poalele, zadiile. Aşa am început să înţeleg care era istoricul portului local. Însă, cu surprindere, am constatat că ceea ce văzusem şi îmi plăcuse atât de mult nu era reprezentativ pentru zonă.
 
În încercările mele de a identifica natura şi originea portului din zona respectivă, am prins această dragoste pentru costumul popular. Toată casa mea este plină de costume, iar atunci când mi se întâmplă ceva sau atunci când am dorinţa de a fi protejată, îmbrac o cămaşă românească, iar acest lucru mă ajută. Colecţia această este o colecţie de suflet şi pentru suflet (...). O colecţie se creează într-o viaţă. Mi-aş dori să o transmit mai departe copilului meu (Andrei). Mi-am dorit să rămână ceva în urma mea, iar această colecţie este felul meu de a trece prin această lume.
 
Ce au zis apropiaţii dumneavoastră când şi-au dat seama de statornicia acestei pasiuni? V-au încurajat?

 
La început au privit cu suspiciune această activitate. Dar, în timp, au observat pasiunea mea pentru costumul popular şi m-au susţinut. Cea mai mare susţinere a venit din partea mamei, care m-a ajutat să le curăţ, să le recondiţionez şi să le păstrez.
 
Câte costume populare se află în prezent în colecţia dumneavoastră şi cât de greu a fost să le procuraţi?
 
În prezent, colecţia adună aproximativ 140 de costume din diferite zone etnografice, reprezentative pentru zona lor. Maniera în care au fost procurate este diferită, fiind achiziţionate fie direct din teren, fie din târguri sau expoziţii, fie primite în dar de la prieteni.
 
În ce zone ale ţării v-au purtat paşii în ultimii ani, pentru întregirea colecţiei?
 

Am umblat prin aproape toate zonele ţării în încercarea de a identifica şi a înţelege identitatea neamului românesc, dar şi tipologia portului tradiţional din fiecare zonă, particularităţile cămăşilor specifice fiecărei zone etnografice importante.
 
Financiar vorbind, este costisitoare o astfel de pasiune? Vă întreb pentru că în colecţia dumneavoastră aveţi adevărate bijuterii, lucrate manual, cu migală şi dăruire, despre care îmi imaginez că au fost impresionant de scumpe. V-au fost şi dăruite anumite costume?
 
Financiar vorbind, este un efort nu neapărat pentru achiziţionare, cât pentru identificarea, culegerea informaţiilor din teren, studiul şi achiziţionarea cărţilor de specialitate necesare, a fotografiilor vechi sau a informaţiilor din muzee. La fel de important este ca ele să fie curăţate, îngrijite şi conservate în condiţii optime, aspect care implică de asemenea un efort financiar şi fizic deosebit. Dar mi-au fost şi dăruite câteva dintre ele.
 
Aţi reuşit inclusiv prezentarea colecţiei dumneavoastră în cadrul unei expoziţii publice. Cât de greu a fost să realizaţi acest lucru şi care au fost paşii pe care i-aţi urmat?
 
Am reuşit să prezint fragmentat o parte din colecţia mea, începând cu anul 2016, în cadrul a trei expoziţii temporare, astfel:
 
1. „Din suflet şi pentru suflet“
Constanţa, Muzeul de Artă Populară, 8 mai, 2016
 
2. „Tineri colecţionari din România“
 
Cluj, Muzeul Etnografic al Transilvaniei, 27 aprilie 2017
 
3. „Ziua Naţională a Portului Popular“
Chişinau, Muzeul Naţional de Etnografie şi Istorie Naturală, 25 iunie 2017
 
Când faci totul cu drag, lucrurile nu sunt foarte dificile, toate expoziţiile implică muncă, timp şi resurse, dar satisfacţia este pe măsură şi asta mă determină să merg mai departe. Interesul manifestat atât de oamenii de specialitate, cât şi de oamenii atraşi de portul popular îmi dă încredere şi motivaţie.
 
O pasiune ca a dumneavoastră nu are cum să nu stârnească admiraţia oamenilor. Aţi spune că aţi avut şansa să cunoaşteţi România şi altfel, privind prin ochii colecţionarului de tradiţii, dacă putem spune aşa? Ce aţi descoperit despre ţara noastră şi v-a impresionat în mod deosebit?
 
Încă descopăr România şi, până la momentul la care am început să colecţionez, aveam sentimentul că ştiam deja tot despre ţara mea, însă, ulterior, am descoperit că, de fapt, ştiam prea puţin. În căutările mele prin ţară, am descoperit sate şi cătune uitate de lume, într-un peisaj de vis, am descoperit oameni minunaţi, simpli la vorbă şi port, dar cu un suflet imens, care m-au primit în casele lor şi mi-au vorbit despre locuri, obiceiuri şi tradiţii. Nu mi-am dorit să stârnesc admiraţia nimănui, ci doar am încercat să transmit cât de multă informaţie am putut, sperând că în acest fel pot salva puţin din ceea ce a fost odată satul românesc.
 
Ca orice colecţionar, bănuiesc că aveţi şi o piesă preferată sau mai multe. Ce costum vă este cel mai drag şi de ce?
 
Pentru că sunt un colecţionar atipic, nu am o piesă preferată, toate elementele din colecţia mea sunt la fel de apropiate sufletului meu, fiecare având poveşti cu oameni şi trăiri diferite, poveşti care transmit energie şi o simbolistică aparte şi, aşa cum spunea profesorul Apan, „adevărate temple la purtător“, care protejează sufletul şi fiinţa persoanei care le poartă.
 
În final, vă rog să ne spuneţi cum se împacă această pasiune pentru frumos, pentru portul tradiţional, cu avocatura - care, uneori, are şi aspecte mai puţin plăcute.
 
Exista un echilibru între meseria şi pasiunea mea, fiecare dintre cele două fiind la fel de importante pentru mine. Meseria este cea care îmi aduce satisfacţii profesionale, iar pasiunea îmi aduce o satisfacţie sufletească, linişte şi armonie.