Interviu online cu avocatul Stila Frangu Tema este - Cum putem pune punct clauzelor abuzive din contractele de credit bancar?

Mii de clienţi au denunţat, în ultimul timp, clauzele abuzive din contractele de credit bancar. Un avocat din Constanţa a câştigat un proces împotriva unei bănci, iar instanţa nu doar că i-a dat câştig de cauză, dar a dispus şi restituirea, de către instituţia bancară, a sumei de 9.000 de euro către avocat. Cazul avocatului Stila Frangu creează un precedent important. În ce condiţii poate un client să cheme în judecată o bancă creditoare pentru înlăturarea unei clauze abuzive? Ce instituţii publice pot apăra interesele unui român înşelat de o bancă? A crescut numărul restanţierilor la bănci din cauza clauzelor abuzive?
Discutăm despre aceste probleme cu avocatul Stila Frangu, vineri, de la ora 13.00, în cadrul unui interviu online în direct pe www.ziuaconstanta.ro.

Aşteptăm întrebările dumneavoastră prin formularul de comentarii de la sfârşitul articolului sau la adresa interviu@ziuact.ro.

Realizator: Ada CODAU

Nota redacţiei: Pentru a păstra coerenţa şi relevanţa discuţiei, nu vom valida comentariile care nu se referă la temele anunţate, care nu conţin întrebări sau care constau în atacuri la persoană.

Intrebările redacţiei:

Aţi contractat, în urmă cu câţiva ani, un credit de la o instituţie bancară. Când anume au apărut probleme în rambursarea creditului? Clauzele contractuale au fost explicite?

Din fericire, la mine nu au apărut probleme la rambursarea creditului, însă după primul an contractual (an în care dobânda a fost fixă) banca a început să încaseze sume substanţial mai mari în contul ratelor lunare. De aici a plecat demersul meu judiciar.
În ceea ce priveşte clauzele, nu, ele n-au fost tocmai explicite. De altfel, cam toate contractele de credit încheiate în perioada de boom bancar.

Contractul a fost un contract - cadru, fără posibilitatea de a fi negociat, aşa cum procedau, de altfel, toate băncile, şi atunci, dar şi acum, cu menţiunea că acum mai puţin. În drept, astfel de contracte se numeste contracte de adeziune.

Ce poate înţelege clientul unei bănci prin „clauze abuzive”?

Clauzele abuzive sunt definite de Legea 193/2000 şi, în esenţă, conform Articolului 4 din această lege se poate spune că sunt clauze abuzive clauzele ce nu au fost negociate direct cu consumatorul şi care creează un dezavantaj, un dezechilibru pentru consumator. Exemple de clauze abuzive sunt indicate în anexa legii, însă plecând de la regulile cuprinse în acest act normativ, se pot determina în contracte şi alte clauze, pentru că lista din anexa legii nu are caracter exhaustiv.

Cum vi s-a explicat modul de calcul al dobânzii în contractul dumneavoastră?

În afară de faptul că, pentru primul an, dobânda era fixă, pentru restul anilor de derulare a contractului nu mi s-a explicat nimic. Pentru că era perioada în care foarte multă lume încerca sa contracteze un credit, esenţial părea că este să îţi fie acceptată cererea de creditare. Probabil din lipsa culturii bancare, de creditare, de care suferea întreaga societate românească, dar şi pentru că băncile au fost atente să nu lase informaţii către consumatori, nu era clar pentru nimeni dacă se poate sau nu negocia vreuna dintre clauze.


Pe parcursul derulării contractului, clauzele au fost modificate? Dacă da, vi s-a adus la cunoştinţă acest aspect?

Au fost modificate clauzele privind dobânda percepută. Modificarea dobânzii a dus, implicit, la modificarea ratei lunare a creditului, însă nu mi s-a comunicat niciodată niciuna dintre aceste modificări. De regulă, alimentam contul cu sume mai mari de cât ştiam că trebuia plătit şi am avut supriza să constat că erau trase în contul ratelor lunare toate sumele depuse de mine în cont.
De menţionat este faptul că atât contractul încheiat între mine şi bancă, dar şi legislaţia incidentă obligau banca la comunicarea oricărei intenţii de modificare a contractului şi încheierea unui act adiţional care să cuprindă modificările şi implicit acordul consumatorului.

Ce procent din debit aţi achitat şi cât anume reprezintă dobânda din suma achitată?

Creditul de la banca cu care am avut, în trecut, relaţii contractuale şi în legătură cu care a existat litigiul în discuţie a fost rambursat în totalitate, anticipat, în vara anului trecut. Am făcut demersuri în acest sens pentru că, deşi pe întreaga piaţă dobânzile scăzuseră foarte mult, fosta mea bancă menţinea dobânda la un nivel foarte ridicat. Asta în ciuda litigiului câştigat deja cu ei.
Pot să spun că în aproximativ cinci ani şi jumătate (de la începutul anului 2008 până în vara anului 2013 am plătit băncii în total rate de aproximativ 60.000 - 65.000 de euro, iar în momentul rambursării anticipate am avut surpriza să constat că numai 6.000 de euro au fost rambursaţi în contul creditului, restul mi-au fost încasaţi în contul dobânzii sau pentru diverse comisioane stabilite prin clauze mai mult sau mai puţin abuzive.
Din acest motiv am şi demarat demersurile pentru un nou litigiu, litigiu care vizează declararea caracterului abuziv al altor clauze (clauze privind comisionul de administrare, privind comisionul comisionul de acordare a creditului) şi restituirea sumelor încasate în temeiul acestor clauze.

Vă aşteptaţi ca instanţa să vă dea câştig de cauză şi, mai mult, să vi se restituie o sumă de bani?

Mă aşteptam, mai exact, speram. Nu aveam cum să fiu sigur de soluţia instanţei, pentru că ştiam de la început că eu sunt subiectiv în judecata mea şi că judecata unei alte persoane (a judecătorului) putea să releve lucruri pe care eu nu le văzusem. În orice caz, pentru a-mi înlătura doza de subiectivism de care bănuiam că sunt afectat, am fost reprezentat de colegii mei de birou, eu evitând să fie prezent personal la fiecare termen.
Mă aşteptam să mi se restituie o sumă de bani, acesta este şi motivul pentru care am plătit taxa de timbru. Însă pentru că nu aveam cum să fiu sigur de soluţie în acel moment, nici nu am solicitat toate sumele pe care consider că banca le-a încasat nejustificat în temeiul unor clauze abuzive. Am preferat să aştept soluţia în prima cauză şi apoi să pregătesc şi să depun o a doua cerere de chemare în judecată. Asta şi pentru că, la momentul introducerii cererii de chemare în judecată, nu exista o practică judiciară relevantă în acest domeniu. Acum, lucrurile s-au mai schimbat.

Până să ajungă în instanţă, cărei instituţii publice din România se poate adresa un român care consideră că a fost înşelat de o bancă?

Orice consumator se poate adresa Oficiului pentru Protecţia Consumatorului. Există o practică deja constantă a acestei instituţii, în privinţa constatării caracterului abuziv al clauzelor din contractele de credit. Dezavantajul este că, în temeiul demersurilor la OPC nu se poate obţine decât constatarea caracterului abuziv al unor clauze contractuale, nu şi restituirea sumelor încasate deja de bancă în temeiul acelor clauze. Cum băncile nu restituie de bunăvoie acele sume şi, de multe ori, nici nu ajustează ratele viitoare, soluţia finală este tot instanţa. O soluţie care, din păcate, presupune anumite costuri pentru consumatori, însă trebuie spus că aceste costuri se pot recupera (cu titliul de cheltuieli de judecată) în măsura în care se câştigă procesul intentat băncii.

Cum aţi defini relaţia sistemului bancar cu instituţiile de stat şi cu guvernanţii români? Se poate pune problema unei toleranţe prea mari faţă de sistemul bancar, în detrimentul consumatorului?

Acum, statul român, prin instituţiile sale, a devenit mai activ. Mă refer la adoptarea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului 50/2010, la alte acte normative, mă refer la demersurile OPC-ului, mă refer chiar la soluţiile date de instanţe.
Marea problemă în privinţa relaţiei la care se referă întrebarea a fost în perioada boom-ului bancar de care vorbeam mai sus, adică în perioada de până în 2009-2010. Lipsa de cultură a creditului de care suferea societatea se extindea în egală măsură şi asupra statului şi a instituţiilor sale. De aici, deficienţe în acea perioadă în reglementarea în amănunt a activităţii de creditare, de aici, libertatea nepermis de mare lăsată în acea perioadă băncilor, libertate de care acestea au abuzat.

Ce directive europene au caracter obligatoriu pentru România în situaţia unui litigiu între un client şi o instituţie bancară?

Principala directivă este Directiva 93/13/CEE a Consiliului din 5 aprilie 1993, directivă transpusă în dreptul intern în principiu prin Legea 193/2000. Sunt şi alte directive europene transpuse în legislaţia română, însă sunt prea multe pentru a le putea aminti aici pe toate. Există şi hotărâri date de CJUE care au relevanţă în privinţa chestiunii în discuţie. Cu titlu de exemplu pot să indic cauza C-618/10 privindu-l pe consumatorul spaniol Joaquin Calderon Camino, cauza C-26/13 privindu-l pe consumatorul maghiar Kasler etc.

Cât de protejat credeţi că este un consumator din România în relaţia cu o bancă?

Aş spune că nu este prea protejat nici în momentul acesta, deşi între timp, aşa cum am arătat mai sus, au fost emise acte normative care reglementează mai bine activitatea de creditare. O remarcă ce mi-a fost inspirată de-o colegă de-a dumneavoastră jurnalistă trebuie amintită: niciodată, până în prezent, nu am fost consultat de o persoană ce încearcă să contracteze un împrumut înainte de contractarea împrumutului, pentru a ne uita împreună, pentru a analiza clauzele contractului de credit propus de bancă. Din informaţiile mele, nici alţi colegi avocaţi nu au acordat consultanţă consumatorilor înainte de încheierea unui contract de credit. Aceasta deşi cauzele judiciare, procesele împotriva băncilor la acest moment sunt destul de numeroase.