Interviu online cu balerina constănţeană Diana Ionescu, laureată a „Prix de Lausanne“ şi angajată a Operei din Stuttgart „Am învăţat să-mi dozez puţinul timp, să le rezolv pe toate“

Balerina Diana Georgia Ionescu este un nume cu care nu doar Constanţa ar trebui să se mândrească. Sub chipul său frumos, sub înfăţişarea delicată, se ascunde un profil de învingătoare: este talentată, ştie ce vrea, este perseverentă, disciplinată şi munceşte enorm pentru a-şi atinge visele, face sacrificii pe care mulţi, din comoditate, nu sunt capabili să le facă. Face totul pentru dans!
 
De aceea, la cei 17 ani ai săi se mândreşte cu o performanţă de invidiat: din septembrie va fi angajată la Opera din Stuttgart, în baza unui contract apprenticeship. Aceasta este răsplata pe care a primit-o ca laureată a prestigiosului concurs de balet „Prix de Lausanne“, o rampă de lansare pentru tinerele talente. Concursul l-a câştigat ca elevă a Tanz-Akademie din Zurich, unde a studiat timp de trei ani, pe baza unei burse integrale, obţinută în 2014 ca laureată a Youth American Grand Prix. În paralel cu cursurile de balet, la Zurich, Diana a urmat şi liceul, în limba engleză, pe care l-a absolvit cu rezultate foarte bune.
 
Aflată acasă, în cea mai lungă vacanţă a sa din ultimii trei ani - o lună! -, Diana şi-a făcut timp, printre repetiţii şi pregătiri de plecare spre Stuttgart, să ofere un interviu cotidianului ZIUA de Constanţa. 

Diana, îţi aminteşti cum şi când s-a născut pasiunea ta pentru balet? 
Pasiunea pentru balet... nu ştiu dacă la patru ani e vorba de pasiune. Mi-a plăcut mult un spectacol la care m-au dus părinţii, mi-am dorit mult să fiu şi eu acolo, pe scenă, să primesc aplauze. Era o dorinţă de copil. Mai târziu, chiar s-a întâmplat, căci părinţii m-au dus la ore de balet la Teatrul Naţional de Operă şi Balet „Oleg Danovski“ şi astfel am progresat încet-încet.  

Cine sunt cei cărora le datorezi tu ceea ce eşti astăzi? 
Mulţumesc tuturor celor care au contribuit la formarea mea, dar Elisabeth Pândichi-Lux este cea care m-a îndrumat după ce m-a luat la şcoală dumneaei. M-a încurajat, m-a introdus în spectacole şi m-a făcut să iubesc baletul, iar când am împlinit şapte ani m-a orientat spre Colegiul Naţional de Artă „Regina Maria“, unde, începând cu gimnaziul, am lucrat sub supravegherea profesoarei Carmen Chilea. Nu în ultimul rând, mulţumesc părinţilor mei pentru susţinere financiară şi morală. 
 

La 14 ani ai plecat în Elveţia, să studiezi la Tanz-Akademie din Zurich, după ce ai câştigat o bursă integrală de trei ani la Youth American Grand Prix. Cum te-ai descurcat singură, într-o ţară străină, departe de familie, de prieteni, într-o atmosferă competitivă? 
Bineînţeles că la început a fost mai greu, dar m-am adaptat. Doar nu eram singurul copil departe de ţară, de familie. Acolo, noi toţi am format o familie, de care m-am despărţit apoi greu. Muncă a fost titanică, programul foarte încărcat. Ieşeam dimineaţă la 7.00 din cămin şi ne reîntorceam la 8.00 seara şi chiar mai târziu, cu o jumătate de oră de pauză la prânz. Dar am învăţat să-mi dozez puţinul timp, să le rezolv pe toate, mai ales că ne-am gospodărit singuri în ultimul an de cămin. 

Ai reuşit să-ţi faci prieteni în Elveţia? 
Prieteni mi-au fost toţi cei cu care am intrat în contact în cadrul Academiei şi în cămin. Noi toţi am fost o echipă, dar şi prieteni adevăraţi. În afara şcolii nu am legat prietenii, nu am făcut excursii sau plimbări. Nu era timp pentru aşa ceva. Prioritatea noastră era dansul. 

În România, la Colegiul Naţional de Arte „Regina Maria“, ai fost elevă de nota 10 şi olimpică la balet. Cum te-ai adaptat la sistemul de învăţământ din Elveţia? 
În primul rând, sistemul de învăţământ din Elveţia a fost cu totul diferit, liceul fiind structurat pe trei ani, aşa cum este în majoritatea ţărilor din vestul Europei. Mergeam concomitent la două şcoli, la Tanz-Akademie şi la o şcoală de cultură generală. Dar m-am adaptat treptat, reuşind să fac faţă tuturor cerinţelor la toate materiile de studiu, care se desfăşurau în limba engleză. La sfârşitul celor trei ani am susţinut un examen foarte greu, care s-a desfăşurat în  mai multe etape: susţinerea lucrării de diplomă, examene la absolut toate materiile de balet (clasic, poante, repertoriu, pas de deux, improvizaţie solo şi de grup, coregrafie, contemporan) şi examenul de cultură generală. La sfârşit, am obţinut diplomă de absolvire a Academiei, echivalentă a diplomei de bacalaureat din România. 

Cât de mult a însemnat pentru tine câştigarea unui „Prix de Lausanne“? Ce a însemnat pentru cariera ta? 
Prix de Lausanne a fost ceva unic: concurenţi bine pregătiţi, profesori de mare clasă, juriu exigent, atmosferă înaltă şi emoţii pe măsură. Nu pot încă să evaluez ce înseamnă premiul obţinut pentru carieră mea, vom vedea pe parcurs. Deocamdată, concursul mi-a oferit posibilitatea unui contract apprenticeship la Opera din Stuttgart începând din septembrie.

Care este definiţia pe care o dai dansului? 
Fiecare dă o definiţie a dansului în funcţie de ceea ce simte atunci când se mişcă în ritmul muzicii. Nu vreau să dau o definiţie seacă, dar eu simt, atunci când dansez, că sunt într-o permanentă comunicare cu cei care mă privesc, simt că prin mişcările mele le spun o poveste şi le trezesc sentimente. Doresc că spectatorii mei să se bucure şi să guste frumosul şi atunci mă străduiesc din tot sufletul. Da, e adevărat, dansul este limbajul corpului. Aşa înţeleg eu rostul dansului pe pământ, e doar o opinie, a mea..., nu absolutizez.

Balet clasic sau dans contemporan? Care îţi place cel mai mult?
Nu cred că există unul fără altul, se îmbină şi se condiţionează reciproc. La început am avut o singură alegere, clasicul. La Zurich mi-am dat seama că sunt la fel de atrasă şi de contemporan, pentru că poţi transmite emoţii noi şi mişcările sunt şi mai personale. Le iubesc pe amândouă! 

Care sunt modelele tale din lumea dansului?
Sunt multe balerine care mă inspiră, dar o prefer pe Sylvie Guillem, pentru eleganţa ei aparte şi tehnica excepţională. Îmi plac deopotrivă Alina Cojocaru, Polina Semionova, Iana Salenko. De la fiecare învăţ câte ceva.

 
Te mişti pe scenă cu o naturaleţe extraordinară, ieşită din comun. Cât este talent şi cât este muncă în ceea ce faci? 
Cât este talent nu pot să apreciez eu, ci doar profesorii mei, dar este cert că trebuie muncă la superlativ, perseverenţă, seriozitate şi chiar sacrificiu.

Cum arată o zi obişnuită din viaţa ta? 
Până acum, mă trezeam în fiecare zi la .30, luam micul dejun şi mă îndreptam spre şcoală, unde aveam ore de  clasic, poante, pas de deux şi contemporan, în fiecare zi. Mă întorceam acasă seară, luam cina şi mă pregăteam pentru ziua următoare. Despre cum va arăta din toamnă o zi obişnuită vom mai vorbi, poate, altădată. Cu siguranţă, repetiţii, spectacole, turnee şi... multă muncă! 

În afară de balet, mai ai şi alte pasiuni?
Baletul îmi ocupă tot timpul. Dar, sigur, ca orice om, îmi place să ascult muzică, să văd filme bune, să citesc. Îmi place să descopăr noul în orice domeniu de activitate.
 
Cum a fost scurta ta vacanţă acasă, la Constanţa? 
Da, vacanţa a fost scurtă. După un an de muncă asiduă, am reuşit să dorm mai mult şi să mă refac fizic. De câteva zile am reînceput studiile pentru a-mi reintra în formă, să fiu pregătită atât pentru sezonul din toamnă de la Opera din Stuttgart, cât şi pentru primul meu contract din cariera de balerină. 

 

Vacanţa ta de vară se termină în curând. Ce urmează? 
Voi pleca la Stuttgart, voi munci să mă perfecţionez, voi participa la toate solicitările Operei. Important este să mă adaptez la noul program şi la noul colectiv, alături de balerini profesionişti.

 
Sursă foto: ZIUA de Constanţa
 
Citeşte şi:
 
După 20 de ani, România se încununează cu lauri la „Prix de Lausanne“ după modelul... D’Artagnan (galerie foto)
 
Să cunoaştem şi să recunoaştem valorile. Balerina Diana Ionescu va reprezenta România la Concursul Youth America Grand Pix (galerie foto)