Interviu online cu cercetătorul ştiinţific dr. Sorin Marcel Colesniuc. Tema este „Ce a însemnat Primul Război Mondial pentru Dobrogea“

Zilele trecute s-au împlinit 100 de ani de la luptele eroice ale armatei române de la  Mărăşeşti. Cu paşi repezi ne îndreptăm şi spre centenarul Marii Uniri. Aşa cum era firesc, în spaţiul public se organizează ceremonii şi dezbateri. De cele mai multe ori, în discuţie sunt aduse momentele de rezistenţă armată din judeţul Vrancea sau momentul Unirii de la Alba Iulia. Însă Primul Război Mondial s-a desfăşurat şi pe teritoriul Dobrogei.
 
Ce s-a întâmplat în acest ţinut dintre Dunăre şi Mare, ce lupte s-au dat aici, ce s-a ales de populaţia şi bunurile ei în anii de grea ocupaţie germano-bulgară - încercăm să aflăm de la cercetătorul ştiinţific dr. Sorin Marcel Colesniuc, joi, 17 august, de la ora 13.00, în cadrul unui interviu online, în direct pe www.ziuaconstanta.ro.


 
Aşteptăm întrebările dumneavoastră adresate prin formularul de comentarii de la sfârşitul articolului sau la adresa interviu@ziuact.ro.
 
Realizator: Adrian CÂRLESCU
 
Nota redacţiei: Pentru a păstra coerenţa şi relevanţa discuţiei, nu vom valida comentariile care nu se referă la temele anunţate, care nu conţin întrebări sau care constau în atacuri la persoană.

Aş dori, înainte de a intra în tema discuţiei, să fac câteva precizări referitoare la preocupările mele legate de istoria Dobrogei, din timpul Primului Război Mondial. În primul rând, subliniez faptul că după terminarea celor cinci ani de facultate în domeniul istoriei, mi-am susţinut lucrarea de licenţă în care am abordat o temă referitoare la activitatea politică, în judeţul Constanţa, în perioada interbelică. Lucrând timp de peste trei ani la această temă, a fost firesc să studiez cu mare atenţie şi istoria Dobrogei de la revenirea ei la statul modern român (1878) şi până la sfârşitul Primului Război Mondial (1918).  

La Muzeul Callatis, unde lucrez de aproape două decenii, am organizat, de-a lungul timpului, numeroase simpozioane şi lecţii deschise cu elevii instituţiilor de învăţământ din Mangalia şi din judeţul Constanţa, unde am prezentat faptele de arme ale ostaşilor români de pe frontul dobrogean, din timpul Primului Război Mondial. Un exemplu este şi simpozionul intitulat „Eroismul dobrogenilor în campania militară din toamna anului 1916”, desfăşurat la Muzeul Callatis în ziua de 16 octombrie 2009, eveniment mediatizat şi de ziarul Ziua de Constanţa.

În zilele de 13-15 iunie 2014, cu prilejul împlinirii a 100 de ani de la declanşarea Primului Război Mondial, am participat la Conferinţa Internaţională „The Centenary of the Great War”, desfăşurată la Buşteni, unde am susţinut comunicarea: „Comitagiii şi Cominternul în Dobrogea, în preajma Primului Război Mondial”.

De mai mulţi ani fac parte din Asociaţia Naţională Cultul Eroilor „Regina Maria”, Filiala Mangalia, iar în urmă cu câteva luni am fost ales preşedintele acesteia. În cadrul asociaţiei am organizat mai multe activităţi de comemorare a ostaşilor români care şi-au dat viaţa pentru independenţa, unitatea naţională şi libertatea românilor. La una dintre conferinţele organizate, am susţinut comunicarea: „Operaţiunile militare şi abuzurile armatelor străine în Dobrogea, în timpul Primului Război Mondial”.

Această comunicare, mult mai elaborată din punct de vedere ştiinţific, am prezentat-o şi în ziua de 19 mai 2016,  la Sesiunea Ştiinţifică Internaţională „100 de ani de la intrarea României în primul război mondial (1916)”, organizată de Universitatea Creştină Dimitrie Cantemir din Bucureşti. Ulterior, această comunicare a fost publicată în Revista Ştiinţifică a Universităţii Dimitrie Cantemir.

Tot în cadrul Asociaţiei Naţionale Cultul Eroilor „Regina Maria” am susţinut comunicarea intitulată: „Mărăşti, Mărăşeşti, Oituz. 100 de ani de la sacrificiul suprem al ostaşilor români”, cu prilejul simpozionului „Centenarul participării României la Războiul pentru Reîntregirea Neamului (1916 – 1918)”, organizat în ziua de 22 iulie 2017, la Clubul Nautic din Mangalia. Această comunicare va fi publicată, în câteva zile, şi în revista de cultură „Datina”, editată cu sprijinul Consiliului Judeţean Constanţa.

De asemenea, de fiecare dată când am participat la manifestările prilejuite de Zilele oraşului Dobrici (Bazargic) la depunerile de coroane de flori, la mormintele ostaşilor care-şi dorm somnul de veci în cimitirul oraşului, mi-am pregătit discursuri în care am evocat faptele de arme, vitejia şi sacrificiul suprem al eroilor români din Primul Război Mondial.

Aşadar, preocupările mele ştiinţifice, din ultimele două decenii, s-au axat şi pe evenimentele petrecute în perioada Primului Război Mondial.
 

Întrebările redacţiei:​

1.Domnule Colesniuc, interesul nostru general este să aflăm ce a însemnat Primul Război Mondial pentru Dobrogea. Înainte de a intra deschis în această chestiune, vă propunem o abordare a contextului general al Dobrogei înainte de intrarea României în Primul Război Mondial. Cât de mult era integrată această provincie în viaţa economică, politică şi culturală a României?

Astăzi se împlinesc exact 101 ani de când Bulgaria a început ostilităţile pe frontul din Dobrogea - 17 august/31 august 1916. Abia după două zile, la 19 august/1 septembrie, Bulgaria a declarat război României. În noaptea care a urmat zilei de 19 august/1 septembrie, forţele Puterilor Centrale au declanşat atacul la Turtucaia.

Subliniez faptul că, în timpul Primul Război Mondial, Dobrogea a fost unul dintre principalele fronturi din Balcani. Mai mult, Dobrogea a fost prima provincie românească ocupată de Puterile Centrale şi ultima eliberată. De asemenea, nici unul dintre oraşele României nu a avut mai mult de suferit, în timpul Primului Război Mondial, decât oraşul Constanţa.

După revenirea Dobrogei la statul modern român, cele mai mari probleme au fost ridicarea economiei şi restabilirea ordinii publice. Astfel a apărut ideea regimului deosebit al Dobrogei. În primii doi ani (1878 – 1880), Dobrogea a fost administrată prin Regulamente ad-hoc.

Legea pentru organizarea Dobrogei a fost promulgată la 9 martie 1880 şi a durat până în anul 1909. Astfel, Dobrogea a avut un regim excepţional, legea fiind o replică a Constituţiei din anul 1866, motiv pentru care Mihail Kogălniceanu a numit-o „Constituţia Dobrogei”.

În privinţa proprietăţii, Legea organică din 1880 prevedea ca locuitorii care şi-au părăsit aşezările din cauza războiului, aveau la dispoziţie 3 ani să-şi revendice dreptul la proprietate. Dreptul de a cumpăra proprietăţi rurale revenea numai acelora care se aflau în Dobrogea în aprilie 1877. Pădurile, minele, lacurile, bălţile, canalele, pescăriile şi pământurile emigranţilor care nu s-au mai întors rămâneau în proprietatea statului. Astfel statul a obţinut aproximativ 750.000 hectare.

În anul 1903 a fost promulgată Legea de împroprietărire a luptătorilor din războiul de la 1877-1878. Aceştia puteau primi un loc de casă de 2.000 mp şi 8 hectare de teren agricol, la care se adăugau materiale pentru construcţia casei. În anul 1912, ofiţerilor care au participat la Războil de Independeţă, dar şi urmaşii lor, puteau cumpăra în Dobrogea pâna la 150 ha de pământ cultivabil.

Astfel, dacă până în anul 1878 populaţia Dobrogei număra puţin peste 100.000 locuitori, în anul 1913 aceasta era de peste 381.000 locuitori, iar după alipirea Cadrilaterului număra 420.000 locuitori. Dintre cei 381.000 de locuitori, peste 216.000 erau români, restul de peste 164.000 fiind: bulgari, turci, tătari, lipoveni, greci, germani, evrei, italieni, armeni etc.

După revenirea Dobrogei la statul modern român, Dobrogea a prosperat din punct de vedere economic. Un rol important l-a avut podul de la Cernavodă, construit după proiectul lui Anghel Saligny şi inaugurat la 14 septembrie 1895. Era cel mai lung pod din Europa şi al doilea din lume la acea vreme. Tot în anul 1995 au fost înfiinţate: Serviciul Maritim Român şi linia maritimă Constanţa – Constantinopol. În 1896 s-a pus piatra fundamentală a primului port al României. Lucrările portului s-au realizat după proiectul aceluiaşi inginer, Anghel Saligny. În septembrie 1909 au fost inaugurate primele lucrări şi instalaţii, magazii şi silozuri.

Calea ferată dintre Cernavoda şi Constanţa fusese construită în perioada 1857 – 1860, de către Societatea engleză Danube and Black Sea Railway, care obţinuse concesiunea construirii de la Imperiul Otoman.  Autorităţile române au răscumpărat această cale ferată în 1884 şi au înlocuit vechea lucrare, şubredă şi expusă inundaţiilor cu olinie dublă şi cu terasamente modernizate.

Statul român a mai construit o conductă pentru transportul petrolului, care lega Constanţa de regiunile petrolifere ale Văii Prahovei. Au fost înfiinţate 18 fabrici. La Cernavodă, fabrica de ciment înfiinţată cu capital belgian era cea mai importantă din Dobrogea. De asemenea, aici funcţiona şi o rafinărie petrolieră. În 1908, un grup de întreprinzători francezi au mai înfiinţat o fabrică de şuruburi. La Constanţa exista Societatea metalurgică Astra Română şi trei societăţile petroliere, mori mecanice şi fabrica de cherestea, ateliere mecanice şi de reparaţii navale, uzinele electrice etc.  

Suprafaţa cultivată din Dobrogea a crescut de la 240.000 ha în 1885 la 600.000 ha în 1905. Viticultura, apicultura şi pescuitul s-au dezvoltat. Având peste 450.000 ha de ape curgătoare, lacuri dulci şi sărate în exploatarea pescăriilor, Dobrogea a devenit principalul furnizor de peşte al României. Comerţul prin portul Constanţa s-a dezvoltat foarte mult, ajungând până în anii declanşării războaielor balcanice la o treime din întregul export al României. În anii 1912-1913 exportul s-a redus, apoi a fost suspendat definitiv în anii Primului Război Mondial.

Viaţa politică se caracteriza prin absenţa formaţiunilor politice şi nereprezentarea Dobrogei în Corpurile Legiuitoare. Situaţia Dobrogei era deplorabilă în momentul unirii cu România, motiv pentru care s-a încercat evitarea disputelor politice în acest teritoriu. Dar, după 3 decenii, în primăvara anului 1909 a fost adoptată, cu imperfecţiuni, o lege legea care acorda drepturi politice dobrogenilor. O nouă lege a fost aprobată în anul 1912, prin care dobrogenilor li se recunoşteau toate drepturile politice înscrise în Constituţia din anul 1866, cu modificările sale ulterioare. Astfel, în toamna anului 1912, dobrogenii au participat pentru prima dată la alegerile parlamentare din vechiul Regat. În anul 1913, parlamentarii au abrogat şi dispoziţiile Legii de organizare a Dobrogei din 1880.

2. Cât de bine era apărată Dobrogea, din punct de vedere militar, în „ajunul“ Primului Război Mondial? Existau unităţi militare suficiente, fortificaţii şi alte dotări?

Unităţi militare nu erau suficiente, întrucât România concentrase pe frontul de vest şi nord-vest trei sferturi din armată română, în timp ce pe frontul din sud mai rămăsese un sfert din efectivele armate. De asemenea, Corpul 47 armată rus a ajuns prea târziu pe linia frontului dobrogean, după declanşarea ostilităţilor. Mai mult, trupele ruse s-au aşezat la o distanţă de 15-20 km faţă de punctul stabilit de Marele Cartier General român.

Existau fortificaţii la Turtucaia şi Silistra, dar şi lucrări genistice la Bazargic, care încercau să suplinească lipsa unor obstacole naturale. Fortificaţia de la Turtucaia era de forma unui semicerc, cu diametrul pe Dunăre, cu raza de 7-8 km şi cu o deschidere de front de 35 km. Zona întărită din jurul localităţii era organizată pe trei poziţii succesive: poziţia avanposturi, poziţia principală şi poziţia de rezistenţă-apărare. Poziţia principală de rezistenţă era de 30 km, de formă circulară şi cuprindea 15 centre de rezistenţă, construite şi întărite cu grinzi de fier, înconjurate cu reţele de sârmă ghimpată şi capcane (gropi de lup), cu şanţuri adânci de  tragere.

Alte lucrări de apărare în zona Turtucaia: baraje de mine, lanţuri de sârmă, amplasamente pentru piese de artilerie etc. Reţeaua telefonică aeriană şi subterană asigura comunicaţia între punctele de apărare. Un cablu telefonic trecea pe sub Dunăre şi asigura legătura între Turtucaia şi Olteniţa.

Frontul de la Turtucaia era împărţit în trei sectoare. Acolo se afla concentrată Divizia 17 infanterie, comandată de generalul de brigadă Constantin Teodorescu. Secorul 1 era apărat de Regimentul 36 infanterie, sectorul 2 era apărat de Regimentul 79 infanterie, iar sectorul 3 era apărat de Regimentul 76 infanterie.

Zona fortificată de la Silistra avea forma de semicerc, cu diametrul pe Dunăre, şi era organizată pe trei linii de apărare concentrice. Aici se afla dislocată Divizia 9 infanterie, comandată de generalul de brigadă Ioan Basarabescu. Spaţiul a fost împărţit în trei sectoare.

De la Bazargic până la Marea Neagră, terenul a fost întărit prin lucrări genistice. Oraşul Bazargic era apărat de Divizia 19 infanterie, comandată de generalul de brigadă Nicolae Arghirescu.

3. În 1916, România a pierdut Cadrilaterul şi Dobrogea. Ce greşeli a făcut armata română?

România a intrat în Primul Război Mondial cu scopul declarat de a elibera teritoriul locuit de români de sub dominaţia Imperiului austro-ungar. Aşadar, România a declarat război doar Austro-Ungariei, motiv pentru care trei sferturi din armata operativă a fost plasată de-a lungul Carpaţilor şi doar un sfert pe frontul de sud, de la Orşova până la Turtucaia şi Marea Neagră.

Cele trei divizii româneşti de la Turtucaia, Silistra şi Bazargic făceau parte din Armata 3, al cărei comandant era generalul de divizie Mihail Aslan. Fortificarea zonelor Turtucaia şi Silistra şi amenajarea genistică de la Bazargic au fost concepute pentru apărarea sudului Dobrogei şi pentru îndeplinirea misiunilor până la venirea Corpului 47 rus, alcătuit din 2 divizii de infanterie şi o divizie de cavalerie.

Marele Cartier General german a prevăzut o mobilizare masivă a trupelor române pe linia Carpaţilor şi, pentru a stăvili înaintarea ostaşilor români în Transilvania, a iniţiat puternice acţiuni ofensive în Dobrogea. August von Mackensen a fost numit comandant şef al forţelor din nordul Bulgariei, iar la 14/28 august 1916 a primit următorul ordin din partea Marelui Cartier General german: „Atac cât mai curând posibil. Direcțiunea şi obiectivul se lasă la aprecierea feldmareșalului Mackensen”.

Pentru a grupa forţele româno-ruse, generalul de divizie Mihai Aslan a hotărât să constituie Grupul operativ de est, care să fie condus de comandantul Corpului 47 rus, generalul Andrei Medardovitovici Zaioncikovski. Grupul operativ de est urma să fie alcătuit din: Divizia 19 infanterie română, Divizia 61 infanterie rusă şi Divizia de infanterie sârbă.

Ritmul lent de deplasare al forţelor ruse către linia frontului şi concentrarea lor greşită, la 15-20 km est de punctul stabilit de Marele Cartier General român, precum şi lipsa unităţii de comandament (dispoziţii interpretate necorespunzător de către generalul Zaioncikovski) au dus la neconcordanţe operative între forţele aliate.

Antanta a dorit intrarea României în război pentru a atrage asupra sa cât mai multe forţe germane de pe propriile fronturi. Trimiterea de către Rusia a două divizii de infanterie şi a unei divizii de cavalerie, precum şi declanşarea ofensivei aliate pe frontul de la Salonic ar fi asigurat stabilitatea frontului dobrogean. Dar, forţele ruse trimise în Dobrogea au fost insuficiente şi de slabă calitate, fapt recunoscut şi de generalii ruşi: Brusilov şi Zaioncikovski.

Un alt aspect este că România a acordat o atenţie secundară frontului dobrogean, principalul scop fiind eliberarea Transilvaniei de sub stăpânirea austro-ungară. Din acest motiv, trei sferturi din armata română a fost mobilizată pe frontul transilvănean şi doar un sfert pe frontul dobrogean. Misiunea forţelor române de pe frontul dobrogean era de a rezista unui eventual atac al bulgarilor până la sosirea trupelor ruse.

În schimb, Marele Cartier General german a proiectat încă de la început un atac principal în Dobrogea, în cazul în care România ar fi intrat în război de partea Antantei, ceea ce s-a şi întâmplat. Când trupele germano-bulgare au pornit ofensiva, trupele române nu erau încă în dispozitiv, astfel că a lipsit coordonarea acţiunilor. În plus, diviziile române se aflau la mare distanţă între ele, la Turtucaia, Silistra şi Bazargic, şi nu au putut coopera. Forţele Puterilor Centrale erau superioare ca număr şi înzestrare tehnică (artilerie grea, aviaţie) şi aveau experienţă de luptă (germanii luptau deja de doi ani, iar bulgarii de un an).

4. Cum se explică dezastrul de la Turtucaia?

Bulgaria a început ostilităţile pe frontul din Dobrogea din 17 aug/31 aug, şi abia după două zile, la 19 aug/1 sept, Bulgaria a declarat război României. Planul de campanie român avea scopul doar de a proteja debarcarea trupelor ruse în Dobrogea. Dunărea era mai dificil de trecut, dar Dobrogea era mult mai accesibilă.

În schimb, generalul Makensen a pregătit lovitura principală la Turtucaia, unde a concentrat cele mai mari forţe. Atacul a fost declanşat la în noaptea dintre 19-20 august/1-2 septembrie, la ora 24, pentru capturarea unui număr cât mai mare de prizonieri. Timp de patru zile s-au desfăşurat lupte crâncene. Inamicul a atacat violent, dar apărătorii au opus o dârză rezistenţă. În pofida superiorităţii de forţe şi mijloace a germano-bulgarilor, în primele două zile, apărarea a rezistat cu succes.

Concomitent cu luptele de la Turtucaia s-au desfăşurat acţiuni militare la Silistra şi Bazargic. Fără ca situaţia militară să impună, generalul de brigadă Nicolae Arghirescu, comandantul Diviziei 19 infanterie, a evacuat oraşul Bazargic în după-amiaza zilei de 21 august/3 septembrie, astfel că a doua zi Detașamentul Varna a ocupat Bazargicul fără lupte. Arghirescu a explicat că primise ordin, de la comandantul Armatei 3, generalul Aslan, să nu intre în luptă până la sosirea trupelor ruse. Generalul Aslan fusese informat că trupele ruse erau deja în zona Silistra – Bazargic. În realitate, Divizia 61 rusă se afla la Cobadin, iar Divizia sârbă la Medgidia. Mai mult, generalul Zaioncikovski nu a atacat la nord-vest de Kurtbunar, aşa cum ordonase comandantul Armatei 3 române, ci la sud-est de Kurtbunar, unde influenţa asupra trupelor bulgare a fost nulă.

Începând cu 22 august/4 septembrie, Marele Cartier General român a trimis primele întăriri spre Turtucaia. Luptele cele mai înverşunate s-au desfăşurat în zilele de 23 august/5 septembrie şi 24 august/6 septembrie. Cele 17 batalioane trimise la Turtucaia de Marele Cartier General român au intrat în luptă pe rând, pentru a întări liniile slăbite. Comandantul Armatei 3 române a hotărât să susţină lupta de la Turtucaia cu forţe de la Silistra şi Bazargic, o decizie dificilă, întrucât Grupul operativ de est se afla la aproximativ 100 km distanţă.

Cu toată vitejia şi spiritul de sacrificiu al ostaşilor români, în după-amiaza zilei de 24 august/14 septembrie 1916, trupele germano-bulgare au cucerit Turtucaia. Dezastrul s-a datorat nerespectării angajamentelor asumate de aliaţi, prin Convenţia militară din 4/17 august 1916 şi a sosirii cu întârziere în Dobrogea a Corpului 47 armată rus. Acestea au avut consecinţe dezastruoase pentru România. Forţele germano-bulgare au surprins Diviziile 9, 17 şi 19 infanterie dislocate la mare distanţă între ele.

La Turtucaia, ostaşii Diviziei 17 infanterie române au rezistat timp de 6 zile atacului Armatei 3 bulgare, susţinute de trupele germane, după care au părăsit poziţiile, în ziua de 24 august/6 septembrie. Puterile Centrale au copleşit forţele armate române prin numărul efectivelor angajate în luptă şi superioritatea tehnică. Planul inamicului era de a pune stăpânire pe două importante obiective strategice: calea ferată ce lega Constanţa de Cernavodă şi portul Constanţa.

Neprimind ajutor militar pentru stoparea ofensivei trupelor germano-bulgare, Marele Cartier General român a decis retragerea trupelor româno-ruse pe aliniamentul Rasova-Cobadin-Tuzla, pregătit înainte de începerea ostilităţilor. Aici au fost aduse şi trupe româneşti de pe frontul din Transilvania, unde luptele erau oprite temporar.

5. Ce alte confruntări armate au mai avut loc pe teritorul Dobrogei?

La Silistra şi Bazargic, în perioada 19-24 august/1-6 septembrie s-au desfăşurat acţiuni de respingere a forţelor bulgare, care încercau să înainteze spre nord. Atacurile bulgare aveau ca scop fixarea trupelor române pe această linie a frontului, pentru a nu se deplasa la Turtucaia. Aceste lupte de uzură nu au avut amploarea şi intensitatea luptelor de la Turtucaia.

Deşi comandamentul Armatei 3 române a stabilit desfăşurarea unor acţiuni, generalul Zaioncikovski a modificat din proprie iniţiativă locurile de concentrare ale diviziilor ruse, direcţiile de ofensivă şi efectivele, fapte care au avut efecte negative  asupra evoluţiei situaţiei militare a forţelor române de la Turtucaia.

În seara zilei de 24 august/6 septembrie 1916, generalul Mihail Aslan a ordonat generalului Zaioncikovski să se retragă pe aliniamentul Medgidia – Constanţa. Decizia a luat-o sub impactul evenimentelor dezastruase de la Turtucaia, deşi acţiunile pentru eliberarea oraşului Bazargic se desfăşurau cu succes. Scopul era acela de a se evita o breşă în frontul defensiv românesc şi de a nu permite inamicului să dezvolte operaţii ofensive pe un front mai larg.

Astfel, Marele Cartier General român a decis eliberarea localităţii Turtucaia, pentru a preveni o eventuală trecere a inamicului la nord de Dunăre sau înaitarea spre Silistra. De  asemenea, a hotărât constituirea unei singure grupări armate sub comanda generalului Zaioncikovski, Armata de Dobrogea, din care să facă parte toate forţele româno-ruse din Dobrogea: Corpul 47 armată rus, Diviziile 9 şi 19 infanterie române, Divizia 3 cavalerie rusă şi Brigada 5 călăraşi română. Misiunea Armatei de Dobrogea era de a ataca inamicul la Turtucaia, acoperindu-se spre Bazargic. Dar, insuccesul de la Bazargic şi existenţa trupelor germano-bulgare în sudul Dobrogei au amânat contraofensiva de la Turtucaia şi replierea forţelor româno-ruse pe aliniamentul Cuzgun, Negru Vodă (Caraomer), Mangalia.

Evoluţia evenimentelor din sudul Dobrogei s-a datorat, în principal, neîndeplinirii condiţiilor asumate de aliaţi, printre acestea fiind: nedeclanşarea ofensivei pe frontul de la Salonic şi întârzierii cu care a ajuns Corpul armată 47 rus în zona de operaţii. După dezastrul de la Turtucaia, Marele Cartier General român a solicitat aliaţilor francezi şi ruşi să-şi respecte angajamentele şi, de fiecare dată, răspunsurile au fost încurajatoare.

Marele Cartier General român, constatând că aliaţii nu-şi îndeplinesc angajamentele, a hotărât oprirea temporară a ofensivei în Transilvania şi deplasarea unor forţe militare de pe frontul de nord şi nord-vest, pe frontul din Dobrogea. Astfel, între 28 august/10 septembrie şi 5/18 septembrie, au ajuns pe calea ferată la Cernavodă, Medgidia şi Mircea Vodă mai multe unităţi armate: Divizia 2 infanterie, Divizia 5 infanterie, Divizia 12 infanterie, Divizia 15 infanterie şi trei baterii grele.

Armata de Dobrogea a continuat să-şi concentreze forţele pe frontul: Cuzgun (Ion Crovin), Negru Vodă, Mangalia. În dimineaţa zilei de 30 august/12 septembrie, trupele germano-bulgare au pornit în marş către aliniamentul româno-rus. Mackensen urmărea să îndepărteze forţele române de linia Dunării, pentru a întoarce frontul cu spatele spre Marea Neagră. Confruntările au avut loc în aceeaşi zi, dar şi în ziua următoare. Rezistenţa forţelor româno-ruse au dat răgaz pregătirii aliniamentului Rasova-Cobadin-Tuzla, unde se pregătea confruntarea decisivă.

Lupte violente au avut loc şi în ziua de 1/14 septembrie, dar fără un rezultat hotărâtor. Comandamentul Armatei de Dobrogea a hotărât retragerea de pe aliniamentul Cuzgun, Negru Vodă, Mangalia pe aliniamentul Rasova, Cobadin, Tuzla.

Armata de Dobrogea avea flancul drept la Dunăre, iar cel stâng la Marea Neagră, fapt ce făcea imposibil un alt atac al inamicului cu excepţia celui frontal.

Luptele au început în ziua de 3/16 septembrie, însă atacul general a fost declanşat de inamic în ziua de 5/18 septembrie, de-a lungul întregului aliniament Rasova, Cobadin, Tuzla. Pierderile au fost însemnate, de ambele părţi beligerante. Planul lui Mackensen, de a cuceri imediat Dobrogea, a eşuat. Frontul s-a stabilizat temporar, până în ziua de 17/30 septembrie, când s-a încheiat prima etapă a campaniei.

În perioada 23 septembrie/6 octombrie – 6/19 octombrie a fost linişte pe frontul din Dobrogea. Dar, cu acţiunile din 6/19 octombrie începea a treia etapă a luptelor. La acea dată, inamicul avea o evidentă superioritate doar în privinţa artileriei grele. Lovitura principală a forţelor germano-bulgare a fost dată pe direcţia Topraisar, însă fără succes, timp de două zile. În cea de-a treia zi, centrul frontului dintre Viişoara şi Cobadin a cedat.

După ce au cucerit localităţile Cobadin şi Topraisar, forţele germano-bulgare s-au îndreptat către Constanţa, unde au pătruns la 9/22 octombrie, provocând distrugeri foarte mari. În Cernavodă au intrat în ziua de 12/25 octombrie. Linia ferată Cernavodă – Constanţa a fost ocupată de inamic, care a distrus: numeroase trenuri şi gări, silozuri şi tancuri petroliere, spitale de răniţi şi monumente istorice.

Frontul s-a stabilizat pe aliniamentul Băeni – Babadag, iar în funcţia de comandant al Armatei de Dobrogea a fost numit generalul rus Victorovici Zaharov. După ce a preluat şi comanda forţelor de pe malul stâng al Dunării, generalul Zaharov a reunit toate forţele în Armata de Dunăre, care avea ca scop eliberarea teritoriului invadat de inamic.

Având efectivele reduse în urma luptelor, diviziile române 2, 5, 9 şi 19 au fost trimise în interiorul ţării pentru refacere. Pe frontul din Dobrogea au rămas numai trupele ruse, care au pornit o contraofensivă pe linia Boascic (Dunărea) – Taşaul (Piatra). Frontul s-a stabilizat pe această linie până la 1/13 decembrie.

După 1/13 decembrie, armata română s-a retras pe linia Focşani, Nămoloasa, Galaţi, iar până la 23 decembrie 1916/5 ianuarie 1917 toate unităţile ruse şi sârbe din Dobrogea s-au retras la nordul Dunării. În acest fel se încheia a treia etapă a luptelor de pe frontul din Dobrogea.

 În concluzie, eşecul campaniei militare de pe frontul dobrogean s-a datorat inconsistenţei coordonării acţiunilor între forţele aliate şi absenţei unor decizii operative oportune şi juste. Superioritatea numerică a trupelor inamice şi întârzierea cu care au ajuns trupele ruse pe frontul dobrogean au avut un rol foarte important în eşecul campaniei militare. De asemenea, aliaţii nu şi-au armonizat obiectivele, trupele ruse părăsind Dobrogea la sfârşitul anului 2016.

6. Ce a însemnat ocupaţia germano-bulgară în Dobrogea?

După victoria Puterilor Centrale pe frontul dobrogean, Cadrilaterul a fost încorporat direct Bulgariei, iar restul Dobrogei a intrat iniţial sub administrarea aceluiaşi stat, având în frunte un guvernator, fost prefect al poliţiei din Sofia, care s-a mutat la Constanţa. Teritoriul a fost împărţit în şase subprefecturi, a fost instituit sistemul de impozite şi mărci poştale ale statului bulgar, iar limba oficială pentru autorităţile publice şi judecătoreşti a devenit limba bulgară. Mai mult, inscripţiile instituţiilor publice au fost schimbate. Ca exemplu, pe frontispiciul primăriei Constanţa scria, cu litere chirilice: „Bălgărskoto Kneajestvo. Okrăg Konstanţa / Regatul Bulgaria. Comuna urbană Constanţa”.

După trei luni, s-a format un condominiu germano-bulgaro-turc, ce a durat până în noiembrie 1918, lună în care a fost reinstalată administraţia bulgară, care se va păstra până în ziua de 2 decembrie 1918. În toată perioada în care Dobrogea a fost ocupată, această provincie a fost supusă unei deposedări sistematice şi necruţătoare. Administraţia militară nou instalată a practicat sistemul de rechiziţii şi raţionalizarea produselor, printr-un sever regim de cartelare. Dobrogenii au fost deposedaţi de mari cantităţi de îmbrăcăminte şi încălţăminte, iar convoaie numeroase de căruţe au transportat din Dobrogea tot ce se putea jefui. Sute de mărturii pot fi consultate în arhivele din municipiul Constanţa şi din municipiul Tulcea, unde sunt descrise, pe larg: crimele, execuţiile, schingiuirile, violurile şi alte acte de barbarie inimaginabile.

„Raportul Prefecturii judeţului Tulcea către Ministrul de Interne referitor la pagubele suferite de locuitorii judeţului Tulcea, de pe urma armatelor bulgare, ruseşti, germane şi turceşti în timpul Primului Război Mondial”, datat în ziua de 10 februarie 1919, din care am pregătit câteva citate, demonstrează din plin ura cu care au acţionat armatele străine pe teritoriul Dobrogei.

           În Raportul Prefecturii sunt menţionate următoarele: „Când vorbim de duşman şi faptele lui din timpul ocupaţiunii pentru judeţul Tulcea, trebuie înţeleşi bulgarii, căci de fapt ei deţineau acest judeţ; trupe turceşti erau puţine, puse tot sub comanda bulgară, soldaţi germani prea puţini şi câţiva comandanţi, mai mult pentru aprovizionări.

Bulgarii când au intrat în judeţ, la Tulcea ca şi în toate comunele, au adunat tricolorul românesc şi în pieţe şi pe străzi îl rupeau în fâşii în râsul şi în batjocura populaţiunii bulgare din Dobrogea, spunând că de acum, fiind pierdută România, tricolorul nostru e o simplă cârpă bună pentru alte nevoi. Portretele familiei noastre regale aruncate, sfâşiate, puse pe stâlpi în pieţe cu ochii figurilor scoşi, însoţite aceste fapte cu fel de fel de expresii injurioase la adresa M.S. Regelui şi M.S. Regina.

           Toţi preoţii rămaşi în oraş şi judeţ, din fericire puţini la număr, au fost internaţi indiferent de vârstă, purtaţi pe jos prin sate şi oraşe până în fundul Bulgariei, fiind batjocoriţi şi scuipaţi în drum de populaţie; iar când au ajuns în Bulgaria, după ce au fost bătuţi cu vâna de bou pe pielea goală, au fost tunşi şi raşi, ştiind că aceasta este o necinste pentru feţele bisericeşti, oprită de canoane. Nu numai că erau lipsiţi de hrană, dar au îndurat cel mai rău tratament în timpul cât au fost ţinuţi în Bulgaria şi care timp a fost până la un an şi jumătate, în nici un caz nu mai scurt de opt luni de zile. Alte persoane oficiale n-au rămas locului şi niciun reprezentant al aliaţilor noştri.”.

Referitor la distrugerile, furturile şi jafurile din judeţul Tulcea, din Raportul Prefecturii aflăm următoarele: „Mai toate clădirile statului, judeţului şi comunelor de orice fel au fost distruse, pentru câteva abia se poate zice că au fost ruinate. Cantoanele pe şosele nu mai există, Şcoli noi clădite în ultimii ani, după cele mai noi şi frumoase tipuri, au rămas abia urmele; localurilor pescăriilor, subprefecturilor, regiei au rămas schelete de clădiri; până şi fântânile destul de numeroase pe şosele, făcute cu multă cheltuială pentru nevoile populaţiei, au fost dărâmate şi astupate, pentru simplul motiv că erau de români construite, fără însă a face altele în altă parte.

Bulgarii aveau o deosebită preferinţă ca în şcoli, primării şi celelalte construcţii ale autorităţii publice, până şi în biserici, să facă grajduri de vite şi era o mare favoare dacă în şcoală sau în biserică instalau numai o bucătărie pentru armată. În Palatul prefecturii, la al doilea etaj, am găsit în salonul unde se ţineau şedinţele Consiliului judeţean gunoiul şi toată murdăria care denotă că acolo fusese grajd de cai. Să descriem pe fiecare în parte e o pierdere de vreme, căci fără excepţie toate localurile publice le-au adus în această stare. (...) S-au distrus toate arhivele şi registrele, actele de proprietate, documente, actele de valori, rămase locului şi care acum este absolut imposibil a se mai reface şi cu bani nu pot fi evaluate. Ca să se arate anume unitatea nu e posibil, căci toată armata, fără excepţie, de la ordonanţă şi până la general, toţi furau şi devastau, iar bulgarii civili îi completau, iar ca timp s-ar putea fixa doar aşa: au distrus şi au furat tot timpul cât au stat în Dobrogea şi oricând şi fără jenă.”

De asemenea, în Raport sunt descrise crimele, violurile şi silniciile: „Au omorât pe cine au vrut şi când le-a plăcut, iar ca motiv principal aveau jefuirea sau spre a-şi putea bate joc de femeile sau fetele românilor. Un caz atipic este crima săvârşită asupra lui Stan Stănescu din comuna Râmnic, fost preşedinte al Băncii Populare, pe care l-au urcat în căruţă, l-au scos din sat afară şi l-au omorât numai pentru a-i tăia maxilarul inferior, ca să-i fure cei câţiva dinţi din aur pe care-i avea puşi în gură, iar seara au dat o serată în sat şi au silit fetele şi femeia numitului să vie la petrecere, după ce le anunţase că pe Stănescu l-au ucis. Pe R. B. tot din acea comună îl omorau pe când pe soţia sa o siluiau.

Dar dacă omoruri au fost mai puţine, violuri şi siluiri au fost pretutindeni şi fără număr. Pe C. C. din Tulcea, fost consilier comunal, l-au scos din oraş şi l-au ucis, ca să poată viola pe cele două fete pe care le avea. Două copile frumuşele ale unui biet român din Tulcea, I. O., le-au violat şi apoi cu forţa aduse şi batjocorite de mai multe ori de fostul primar bulgar Nicolae Stoiu Nedelcu şi câţiva ofiţeri chiar în casa primarului. Fetele N. S. şi V. N. din Luncaviţa au fost violate şi apoi batjocorite de mai mulţi soldaţi deodată din care cauză au şi murit ambele. Femeile G. C., M. C., R. I. M., M. A. din comuna Greci au fost siluite de mai mulţi soldaţi, prima de 30, din care cauză a şi murit.

Femeile I. D. şi S. B. din Ortachioi şi M. I. V. din comuna Mircea Vodă, satul Iaila, fiind batjocorite de câte 30 de soldaţi la rând, unele au murit chiar atunci, altele au înnebunit şi au murit apoi. Fiindcă V. T. din Italia a vrut să sară în ajutorul soţiei sale, pe care soldaţii bulgari o siluiau la rând au fost ambii împuşcaţi. Dar ce să mai enumăr? Fără a greşi pot afirma că aproape n-a rămas în acest judeţ copilă neviolată, femeie de român nesiluită şi aceasta la început de turci şi de bulgari şi apoi când au rămas singuri, numai de bulgari.

Nici femeile bătrâne n-au putut scăpa. În comuna Greci, N. E. B., femeie de 90 de ani, a fost siluită în stradă de 15 soldaţi bulgari.”.

Raportul Prefecturii judeţului Tulcea se încheie cu pagubele provocate de armatele ruseşti: „Dar dacă toate aceste barbarii fără seamă erau de aşteptat de la sălbăticia bulgară, nu puţin a avut de suferit lumea din judeţ de pe urma ruşilor, aliaţii noştri. Aceleaşi furturi, aceleaşi jafuri în averea publică şi privată, aceleaşi distrugeri de clădiri publice, de acte, documente publice şi de gospodării şi case particulare şi anume numai ale românilor. (...)

Orice clădire publică au ocupat-o sau le-a ieşit înainte au ruinat-o, casele de bani le-au spart, pe unde au pus mâna pe arhive, acte, documente, mobilier şi alte obiecte le-au azvârlit, le-au ars şi le-au distrus, unde nu le puteau fura. Cerealele le-au risipit spărgând hambarele şi pătulele ca să curgă în drum, dacă nu le-au putut lua, nutreţurile le-au ars, pădurile le-au distrus. Lăsau muniţiile pe câmp azvârlite şi plecau cu furgoanele, căruţele şi camioanele pline cu mobilierul şi gospodăria românilor, părăseau soldaţii armele şi tunurile şi mânau pe drumuri ca să treacă pe pod în Basarabia şi de acolo în Rusia turmele de oi şi de porci, cirezile de vaci şi hergheliile de cai din Dobrogea.

De autorităţile noastre în retragere nu mai ţineau seamă şi pe alocuri nici ei nu s-au dat la o parte de a comite crime, siluiri şi violuri, în număr mult mai mic după timpul pe care l-au avut, dar după acelaşi sistem şi pare că, cu acelaşi gând de a desfiinţa tot ce era românesc în Dobrogea, căci n-au suferit nimic satele lipoveneşti, nemţeşti, bulgăreşti şi nici n-au făcut neajunsuri locuitorilor, pe când comunele româneşti au avut mari pagube, iar românii destule necazuri.”

Astfel de distrugeri, furturi, crime şi violuri s-au întâmplat în Dobrogea, în urmă cu un secol, ca urmare a înfrângerilor suferite de forţele militare române şi cucerirea teritoriului dintre Dunăre şi Marea Neagră de către armata germano-bulgaro-turcă. Numărul acestor atrocităţi este mult mai mare, iar documentele din arhivele constănţene şi tulcene stau mărturie în acest sens.

Aspectul oraşelor şi localităţilor din Dobrogea, la sfârşitul anului 1918, era deplorabil. În perioada de ocupaţie, marea majoritate a bunurilor au fost transportate în Bulgaria, Turcia şi Germania. Arhivele au fost jefuite şi incendiate, localurile publice au fost transformate în cazărmi şi grajduri, iar mobilierul a fost ars pe foc în loc de combustibil. În portul Constanţa, remorcherele, motoarele, utilajele, depozitele, silozurile, rezervoarele de combustibil, locomotivele şi materialul rulant dispăruseră sau fuseseră distruse, iar dublura căii ferate dintre Constanţa şi Cernavodă a fost în întregime demontată.

Numeroase acte de vandalism s-au înregistrat şi asupra monumentelor de cultură din Dobrogea: statuia lui Ovidiu din Constanţa a fost dărâmată; monumentul lui Mircea cel Bătrân şi bustul lui Ioan Neniţescu din Tulcea au fost distruse; muzeul şi şcoala primară din Hârşova au fost devastate, clopotele bisericilor au fost topite şi transformate în tunuri şi multe altele. Mizeria, foametea, frigul, epidemiile de febră tifoidă şi dezinterie, impozitele şi amenzile, munca forţată, precum şi comportamentul brutal al ocupanţilor au devastat Dobrogea în perioada 1916 – 1918.

Precizez că unii politicieni şi istorici bulgari neagă aceste fapte săvârşite de trupele de ocupaţie bulgare şi dau cumva vina pe germani, care i-au trimis pe bulgari să rechiziţioneze bunuri pentru ei. Mai mult, ei îi acuză şi pe români că la fel s-au comportat şi ei cu populaţia bulgară din Cadrilater, după ce sudul Dobrogei a intrat în componenţa României. Nu dezvolt aici această dispută. Cert este că în anii din Primul Război Mondial, la fel ca şi în anii celui cel de-Al Doilea Război Mondial, s-au petrecut momente dramatice în istoria relaţiilor româno-bulgare, din care noi trebuie să învăţăm, pentru a nu mai repeta niciodată acele greşeli.

7. Ce soartă a avut Podul de la Cernavodă?

În octombrie 1916, trupele româneşti aflate în retragere au primit ordinul de a distruge unul dintre cele două poduri: podul de peste Dunăre sau podul de peste braţul Borcea. Podul de la Cernavoda a fost detonat, pe un anumit segment, sub coordonarea inginerului Anghel Saligny. Aceasta s-a după ce trupele germano-bulgare au cucerit oraşul Constanţa la 23 octombrie, apoi oraşul Cernavodă la 25 octombrie, iar calea ferată de la Constanţa la Cernavodă a căzut şi ea în mâinile trupelor germano-bulgare. Avariile suferite de podul de la Cernavodă, în urma încercării de a-l distruge, au fost reparate de firma germană Maschinefabrik Augsburg - Nurnberg (MAN). În schimb, podul de peste braţul Borcea a fost distrus total. Refacerea lui a fost finalizată abia în anul 1921, iar lucrările au fost realizate de către specialişti români.

8. Cum vă explicaţi că în perioada de ocupaţie, la Cernavodă au fost făcute descoperiri arheologice foarte importante?

Într-adevăr, în anul 1917, în perioada de ocupaţie, germanii au făcut cercetări arheologice pe dealul Sofia din Cernavodă, unde au descoperit o aşezare de tip tell aparţinând culturii Gumelniţa. Trupele de ocupaţie germane s-au comportat mult mai civilizat cu populaţia ocupată, decât au făcut-o bulgarii şi turcii. Mărturiile din acea perioadă susţin acest fapt. Descoperind fragmente ceramice la suprafaţa solului, germanii au făcut cercetări arheologice şi au descoperit acea aşezare neolitică de tip tell aparţinând culturii Gumelniţa. Reputaţii arheologi germani Carl Schuchhardt şi Paul Trager au realizat cercetări la nord de dealul Sofia, pe malul Dunării, cu prizonieri români. Materialele arheologice descoperite au fost duse la Berlin. După ce Carl Schuchhardt a publicat un raport preliminar în anul 1924, în „Prahistorische Zeitschrift”, A. Langsdorff şi I. Nestor au publicat şi ei, în anul 1929, un studiu în aceeaşi revistă ştiinţifică germană, „Prahistorische Zeitschrift”. După aproape două decenii, în anul 1936, Ioan Nestor a efectuat noi săpături în tell-ul gumelniţean de pe dealul Sofia din Cernavodă. În anul 1954, când au fost reluate săpăturile, porţiuni importante din dealul Sofia fuseseră distruse de construcţia canalului, inclusiv zonele cercetate de Carl Schuchhardt, în anul 1917.

9. În ce a constat eliberarea Dobrogei? Când a revenit provincia în puterea  administraţiei româneşti?

 Începând cu vara anului 1918, evenimentele pe fronturile de operaţiuni au început să să se deruleze în favoarea Antantei. Cu resursele epuizate, Puterile Centrale au început să se retragă din teritoriile ocupate în Europa, iar la începutul lunii octombrie au propus Antantei încheierea tratatului de pace. În acest timp, armată română a fost mobilizată, iar la 28 octombrie/10 noiembrie 1918 trupele aliate au traversat Dunărea. România a considerat nul regimul impus prin Pacea de la Bucureşti şi reintra în război de partea Aliaţilor, intrând simultan în teritoriile româneşti ocupate de Puterile Centrale. Feldmareşalul Mackensen a solicitat guvernului român să-i permită să-şi retragă trupele din Dobrogea şi Balcani.

La 11/24 noiembrie 1918, Comandamentul militar interaliat a solicitat retragerea armatei bulgare din Dobrogea. Aici au ajuns trupele franceze şi engleze venite de pe frontul din Balcani. Aliaţii au întârziat reîntoarcerea autorităţilor civile şi militare, considerând că situaţia generală a frontierelor este provizorie. În acest timp, bandele înarmate ale învinuiţilor terorizau populaţia Dobrogei.

Autorităţile administraţiei civile au început să se întoarcă la Tulcea şi Constanţa, apoi la Durostor şi Caliacra abia după data de 13/26 noiembrie 1918. La Tulcea s-a reîntors prefectul G. Şerban, iar la Constanţa prefectul N. Negulescu. Primarii s-au întors şi ei şi şi-au preluat funcţiile. În catedrale şi biserici au reînceput să se ţină slujbele religioase.

Problema Dobrogei a continuat şi în timpul Conferinţei de pace de la Paris. Bulgarii solicitau sudul Dobrogei, iar americanii, necunoscând foarte bine problemele balcanice, susţineau cererile bulgarilor. Ca urmare, în ziua 29 mai 2019, peste 20.000 de locuitori ai Dobrogei (români, turci, tătari, greci şi alte minorităţi) au organizat la Constanţa o mare adunare în sprijinul integrităţii Dobrogei. Cu acest prilej a fost adoptat şi un document, în care se preciza că marea majoritate a populaţiei nu consimte o trunchiere a Dobrogei. Documentul a fost expediat miniştrilor: Franţei, Angliei, SUA şi Italiei la Bucureşti.

Preşedintele Conferinţei, George Clemenceau, a respins propunerea americanilor, motivând că nu se putea lua un teritoriu unui stat aliat şi că o ţară învinsă nu putea să-şi sporească teritoriul. Astfel, problema Dobrogei nu a mai fost menţionată la Conferinţa de pace de la Paris.

Primele regimente româneşti s-au reîntors în Dobrogea în mai 1919, iar ultimele unităţi franceze au părăsit Dobrogea la 3 decembrie 1919.

Citeşte şi:

Colaborare ZIUA de Constanţa: Sorin Marcel Colesniuc propune o nouă serie de articole pentru pasionaţii de istorie