Interviu online cu Doina Păuleanu, directorul Muzeului de Artă Constanţa Tema este - Ce loc ocupă Constanţa pe harta licitaţiilor de artă din România?

Doina Păuleanu, directorul Muzeului de Artă Constanţa, a absolvit Institutul de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu” - Bucureşti (astăzi Universitatea de Artă Bucureşti), secţia Istoria şi teoria artei, promoţia 1971. Expert al Casei de Licitaţii Armark, Doina Păuleanu este una dintre cele mai proeminente figuri ale vieţii culturale din Constanţa. Cunoscut drept un profesionist în domeniu, directorul Muzeului de Artă este, de asemenea, doctor în istorie.
Criticul de artă a publicat, de-a lungul timpului, mai multe lucrări de istoria artei, antropologie urbană, imagologie şi management cultural: „Singularitate şi reconstrucţie imaginară. Pictori români la Balcic” (2010), „Catedrala Sf. Apostoli Petru şi Pavel Constanţa” (2008), „Constanţa 1878 - 1928. Spectacolul modernităţii târzii” (2005), „Constanţa. Aventura unui proiect european” (2003), „Moscheea regală Carol I Constanţa” (2010), „Cazinoul din Constanţa”.
Există o piaţă a licitaţiilor de artă în Constanţa? Care este profilul cumpărătorului de artă: investeşte în artă din motive strict financiare sau din pură pasiune pentru frumos? Discutăm despre aceste aspecte cu Doina Păuleanu vineri, de la ora 11.00, în cadrul unui interviu online în direct pe www.ziuaconstanta.ro.

Aşteptăm întrebările dumneavoastră prin formularul de comentarii de la sfârşitul articolului sau la adresa interviu@ziuact.ro.

Realizator: Ada CODAU

Nota redacţiei: Pentru a păstra coerenţa şi relevanţa discuţiei, nu vom valida comentariile care nu se referă la temele anunţate, care nu conţin întrebări sau care constau în atacuri la persoană.

Întrebările redacţiei:
 

Cum supravieţuieşte o instituţie de cultură în Constanţa, un oraş în care manifestările culturale prezintă din ce în ce mai puţin interes pentru iubitorii de frumos? Există o „reţetă de succes” din acest punct de vedere?

Cred că iubitorii de frumos se împuţinează în întreaga ţară, din nenumărate cauze, între care şi lipsa de interes pentru domeniul artelor vizuale, dar şi faptul că artele contemporane merg pe direcţii mai puţin accesibile. Nu cred că există o reţetă de succes, dar cred că o ofertă culturală diversă poate să răspundă intereselor unui public destul de diferit. De aceea, încercăm să facem expoziţii temporare cât mai variate cu artişti profesionişti din Constanţa, din România, dar şi din afară pentru a putea chema către muzeu omanei mai mult sau mai puţin îndrăgostiţi de acest domeniu. Cred că trebuie să existe şi un exerciţiu al privirii pe care nu îl poţi face decât vizitând muzee şi expoziţii. Iar acest lucru devine obişnuinţă pentru românii care fac turism în afară, dar este mai puţin uzitat în turismul naţional.

Sunteţi directorul Muzeului de Artă Constanţa încă din 1990. Prin ce schimbări a trecut, în acest interval de timp, instituţia pe care o conduceţi şi cum a fost aceasta afectată?

Schimbările au fost multimple şi fireşti, pentru că am încercat să adaptăm clădirile muzeelor la normele internaţionale în care trebuie să existe şi să fie conservate lucrările de artă. Sigur că acest lucru s-a făcut foarte greu, pentru că necesită bani şi pentru că discrepanţa dintre exigenţele domeniului şi felul în care se prezentau clădirile noastre era foarte mare. Am făcut nenumărate reparaţii de-a lungul anilor şi îmbunătăţiri, am introdus sisteme de alarmă şi de securitate adecvate, am încercat să asigurăm microclimatul necesar operelor de artă. O schimbare majoră care a survenit este legată de accesul muzeelor către piaţa de artă, aproape blocat de preţurile la care lucrările din perioada modernă au început să circule. Ca istoric de artă mă bucur că în sfârşit valoarea simbolică a acestor opere îşi găseşte o valoare economică la acelaşi nivel, dar ca muzeograf regret faptul că deocamdată nu putem cumpăra lucrări de artă, iar situaţia este aproape generală. A trecut demult epoca în care eram aproape achizitori unici pe piaţă, perioadă căreia, de altfel, îi şi datorăm achiziţionarea atâtor lucrări de referinţă.

Cum stă Muzeul de Artă Constanţa la capitolul finanţare?

Nu stă bine. Este, sigur, o perioadă mai puţin generoasă din punct de vedere al bugetului, iar din punct de vedere al încasărilor publicul este cel pe care îl pregătim şi, în momentul în care educaţie plastică se face destul de puţină, e firesc ca şi la maturitate cei care ar fi potenţiali vizitatori să se îndrepte către alte modalităţi de a-şi petrece timpu liber.

Aţi cunoscut, de-a lungul carierei dumneavoastră, vreun aşa numit mecena care să vrea să doneze o sumă de bani Muzeului de Artă Constanţa?

Da, am cunoscut, chiar dacă mecenatul lor s-a manifestat prin donarea unor lucrări de artă. În muzeul nostru există multe donaţii, începând cu cele realizate în anii ‘60 de doctorul Vintilă şi continând cu numeroase altele, între care aş aminti donaţia Maria Angela Paschievici şi Dimitrie Cosmescu din anul 2005, când în muzeu au intrat peste 70 de lucrări de artă modernă. De asemenea, artiştii contemporani care expun în muzeu insistă să doneze câte o lucrare sau chiar mai multe muzeului nostru. Nu trebuie uitate nici taberele de creaţie prin intermediul cărora în patrimoniul muzeului intră un număr însemnat de lucrări contemporane. Totodată, chiar cu puţin timp în urmă, o firmă din Constanţa s-a ocupat de reabilitarea sălii Alexandru Ciucurencu, destinată expoziţiilor temporare.

Cum aţi defini scena culturală din Constanţa? De ce şi de cine are nevoie aceasta pentru a fi „resuscitată“?

Mi-e greu să vă indic o direcţie în acest sens. În general, un oraş portuar este destinat mai ales intereselor comerciale, fiind mai puţin aplecat către cele culturale. Constanţa poate să recupereze însă această uşoară situaţie defavorizantă pentru că are ce să ofere. Dacă răspunsul la ofertă va fi cel adecvat, atunci scena culturală a Constanţei ar putea să redevină una dintre cele mai interesante şi mai ofertante.

Sunteţi expert al Casei de Licitaţii Armark. Ce presupune concret activitatea dumneavoastră în cadrul Artmark?

Presupune, de fapt, avizul de autenticitate pe care îl dau unor lucrări care intră în sfera mea de expertiză, iar aceasta se referă, în primul rând, la Colonia de pictură de la Balcic şi la artiştii din Grupul celor Patru: Tonitza, Dimitrescu, Şirato şi sculptorul Oscar Han. Sigur că lucrările trec prin mai multe perioade de selecţie, dar cea care dă ultimul verdict sunt eu în asemenea cazuri, iar colecţionarul care achiziţionează o asemenea operă ştie că expertiza este făcută de mine.

Cum se manifestă piaţa de artă din România? Putem vorbi despre o piaţă autentică a licitaţiilor de artă în Constanţa?

La Constanţa nu există case de licitaţii. Artmark desfaşoară vară aici câte o licitaţie, de succes de altfel. O piaţă autentică de artă a fost constituită în Romania, iar cumpărătorii care se manifestă vara la Constanţa pot fi şi din alte localităţii.

Care este statutul colecţionarului negustor de piese de artă în România anului 2014?

Colecţionarul de artă din România are acum un statut schimbat. Înainte de anii 90, colecţionari erau cu precădere medicii. Acum sunt oamenii de afaceri, pentru că au mai multe posibilităţi financiare. Negustorul colecţionar este o apariţie mai rară; cei care colecţionează se despart greu de operele pe care le posedă. Oricum, un negustor de artă nu poate fi ignorant în materie.

Există, la ora actuală, o evidenţă a celor mai valoroase colecţii de artă din România? Numele deţinătorilor acestor colecţii sunt publice?

Nu există o asemenea evidenţă. Sunt colecţionari care deocamdată doresc să rămană anonimi. Situaţia se va schimba în mod cert, pentru că, în general, aceştia vor dori să partajele bucuria contemplării cu un număr cât mai mare de persoane.

Care sunt cele mai căutate piese de artă dintre cele promovate de Artmark: cele de pictură şi de sculptură? Bijuteriile şi ceasurile? Manuscrisele?

Cele mai promovate lucrări sunt cele de pictură, iar artiştii cei mai râvniţi sunt Nicolae Grigorescu şi Tonitza.

Potrivit Raportului anual al pieţei de artă româneşti, specialiştii se aşteaptă ca, în cel mult cinci ani, preţul de adjudecare a unei capodopere din patrimoniul naţional să ajungă la peste o jumătate de milion de euro. Este acesta un orizont de aşteptare realist? Se pare că da; ca istoric de artă specializat în arta românească modernă mă bucur, ca muzeograf sunt neliniştită, pentru că şi patrimoniul muzeelor trebuie să crească din punct de vedere cantitativ.

Care este profilul cumpărătorului de artă din România?

Sunt oameni care consideră că opera de artă este deopotrivă frumoasă, dar şi o investiţie eficientă. Sunt persoane care investesc doar pentru profit, dar acestea sunt mai rare. În general, a colecţiona obiecte de artă înseamnă a cunoaşte şi a iubi domeniul.


Sunteţi expert în pictură românească modernă, îndeosebi în ceea ce-i priveşte pe pictorii Coloniei de la Balcic şi în Grupul celor Patru (Tonitza, Şirato, Dimitrescu, Han). La ce sume sunt estimate lucrările acestor artişti? Pictorul cel mai bine vândut este actualmente Tonitza, iar operele acestuoi mare pictor sunt subiect al expertizelor mele.

Care sunt, în opinia dumneavoastră, cei mai importanţi pictori ai momentului?

Sunt creatori importanţi ai artei contemporane, precum Câlţia, Ilfoveanu, Anghel, etc. Există  însă şi artişti tineri, care vând deopotrivă în România, dar şi în străinătate.

Sunteţi autoarea lucrării „Cazinoul din Constanţa. Boemă, loisir şi patrimoniu european la Marea Neagră”. Ce simţiţi atunci când vedeţi starea de degradare în care a ajuns clădirea emblematică a Constanţei?

Cazinoul poate fi şi trebuie reparat. Este o clădire foarte solidă - are trei rânduri de fundaţii şi numeroase lucrări de reparaţii capitale. În aceste zile se pare că a fost deschis pentru o serie de proiecte culturale. Cred că se vor găsi fondurile necesare, pentru că întrega peninsulă trece printr-un proces de reablitare care, am această certitudine, va cuprinde şi emblema de tip Art Nouveau a oraşului nostru.