Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
03:58 22 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Interviu online cu handbalistul Ayar Murtaza, de la CSM Constanța „Tata m-a îndrumat pe acest drum, e o pasiune în familie“

ro

04 Oct, 2023 09:10 3399 Marime text
  • Pe lângă echipa de seniori, centrul Ayar Murtaza joacă la CSM Constanța și la echipa de juniori 1 (tânărul fiind în ultimul an la această categorie de vârstă), și în Campionatul Național de tineret.

Pe lângă echipa de seniori, centrul Ayar Murtaza joacă la CSM Constanța și la echipa de juniori 1 (tânărul fiind în ultimul an la această categorie de vârstă), și în Campionatul Național de tineret,



Visul tânărului handbalist constănțean Ayar Murtaza de a juca alături de seniorii de la CSM Constanța s-a împlinit în luna februarie a anului 2023, când, la numai 17 ani, a debutat în Liga Națională, marcând și primul său gol în eșalonul de elită.

După 11 ani de muncă în handbal, sport pe care l-a început la vârsta de șase ani, eforturile lui Ayar de la meciuri și antrenamente au rodit și a făcut pasul la echipa mare, făcându-l mândru și pe tatăl său, nimeni altul decât Enis Murtaza, fostul mare handbalist al Constanței, în prezent antrenor. De altfel, Ayar a debutat în handbal sub bagheta tatălui său, la HCM Constanța, iar apoi a mai fost la HC Farul, HC Dobrogea Sud, iar acum evoluează la CSM Constanța. La nivel juvenil, Ayar a lucrat o perioadă și cu antrenorul Ionuț Pușcașu, iar la seniori a debutat în mandatul lui George Buricea.



Pe lângă echipa de seniori, centrul Ayar Murtaza joacă la CSM Constanța și la echipa de juniori 1 (tânărul fiind în ultimul an la această categorie de vârstă), și în Campionatul Național de tineret, echipele clubului de pe litoral care activează în cele două competiții fiind antrenate de Enis Murtaza. La finele acestei luni, Ayar va împlini 18 ani. El e un obișnuit și al loturilor naționale la nivel juvenil, iar zi de zi se pregătește cu gândul la a progresa și a urca treaptă cu treaptă în handbal.




Ce l-a făcut pe Ayar Murtaza să aleagă handbalul, dintre atâtea sporturi, cât de greu îi este unui junior să intre în cercul echipei mari și ce planuri de viitor are tânărul jucător de la CSM Constanța?

Am discutat despre aceste aspecte, dar şi despre altele, cu Ayar Murtaza, în cadrul unui interviu online, în direct pe //www.ziuaconstanta.ro.

Întrebările redacţiei:

1. Ayar, cum a început povestea ta frumoasă în handbal? Înainte de el mai încercasei și un alt sport?
Am început cu handbalul, iar o perioadă am practicat în paralel și alte discipline, precum înot, fotbal, tenis de masă sau kickbox. Ulterior, m-am canalizat pe handbal, dar mi-au folosit în abilitățile mele motrice și celelalte sporturi.


2. Cât de mult contează pentru un sportiv să-l aibă antrenor chiar pe tatăl său, așa cum e și cazul tău (în prezent, la juniori și în competiția de tineret)?
Cel mai mult pentru mine a contat când eram mic, tata a creat grupa de minihandbal, la care am început eu acest sport. Tata m-a îndrumat pe acest drum, aș fi putut să nu-i urmez calea, dar cred că e o pasiune în familie. Și în prezent e foarte important să-l ai pe tatăl tău la bancă, ai o siguranță, nu neapărat în momentele grele, căci, ca jucător experimentat, nu ar trebui să ai nicio plasă de siguranță. Este foarte frumos, mai ales în momentele culminante sau în cele de bucurie, este extraordinar să-l ai acolo lângă tine și să împărtășești cu el aceste sentimente.

3. Care e cel mai important sfat, și de sport, și de viață, pe care ți l-a dat tatăl tău până acum?
Cred că și în sport, și în viață, el mi-a arătat atât calea cea bună, cât și cea rea. Iar de acolo m-a lăsat pe mine să aleg ceea ce vreau să fac, mi-a lăsat libertarea deciziei. Nu au fost multe sfaturi pe care le-am primit de la tata, dar abordarea lui ca părinte a fost foarte bună, eu fiind un spirit mai liber.

4. Cum ai trăit debutul la seniori, în meciul CSM Constanța - CSM Vaslui 38-24, în care ai înscris și primul tău gol în Liga Națională, dintr-o aruncare de la 7 m? Ai avut emoții?
E o poveste mai lungă. Am început să mă antrenez cu seniorii cu patru luni înaintea meciului cu Vaslui, nu se aștepta nimeni ca eu să-mi fac debutul așa repede. Alți colegi de-ai mei au debutat după un an, un an și ceva. Prin circumstanțele de atunci, a fost cumva posibil să am și eu un loc în lotul meciului cu Vaslui. Îmi aduc aminte că nu mă așteptam să primesc echipamentul atunci când mi-a spus domn profesor Buricea că voi fi în lot a doua zi. Mai țin minte emoția când am primit tricoul, mi-au lăcrimat puțin ochii. Eram la antrenament la Medgidia. În vestiar, înainte de meci, au fost emoții foarte mari, normal, dar când am intrat pe teren, au dispărut în mare parte. Apoi a fost așteptarea intrării în teren, care a fost groaznică, ca și cum ai intra la un examen. Știu că mi-a zis să încep să mă încălzesc, iar, cu trei minute înainte de a intra, nu știu cum am reușit să fac 60 – 70 de flotări, din pură emoție. Nici nu mai știam să număr în acel moment. Apoi am intrat. Sincer să fiu, nu-mi aduc aminte multe din meci. Cele 7-8 minute înainte de 7 m au fost un blur total pentru mine. M-am trezit cumva la linia de 7 m, știind că trebuie să marchez acel gol. N-am avut emoții când am executat, iar când am văzut mingea în plasă a fost pură bucurie, am simțit că cei 11 ani de muncă susținută au dat roade.

5. Care au fost primele cuvinte pe care ți le-a spus tatăl tău după această partidă, meci care sunt convins că îți va rămâne mereu în amintire?
Nu au fost cuvinte spuse după meci. Îmi aduc aminte doar mândria pe care o simțea tata în acele momente și sclipirea ochilor săi. Am simțit că și-a dat seama că o parte din munca depusă de el a fost reușită. După meci, a urmat doar o mare îmbrățișare.

6. Un sportiv tânăr, debut la seniori. Moment important în cariera sportivă, la care ai ajuns și tu. Cât de greu ți-a fost să atingi această barieră și câte sacrificii a trebuit să faci, în numele performanței?
Sacrificiile în sport sunt normale, mai ales când ești elev. Este normal să-ți sacrifici timpul petrecut cu prietenii, în favoarea sportului, dacă asta îți dorești cu adevărat.

7. Cum te-au primit în rândul lor colegii de la echipa mare și ce reprezintă pentru tine să fii pe teren alături de jucători celebri și experimentați?
Înainte să ajung la echipa mare, îi vedeam ca pe niște vedete. Când ești în tribună, ca mic jucător, îi vezi ca pe niște mari idoli. Însă, când am ajuns la antrenamente prima oară, mi-am dat seama că și ei sunt oameni, la fel ca noi. Primirea a fost foarte bună, noi la Constanța având un colectiv foarte bun. Să fii alături de jucători cu renume este important, și pe teren, în timpul meciurilor, căci îți dau o siguranță, dar mai ales la antrenamente, când practic poți fura meserie de la ei.

8. Care este partida ta cea mai reușită de până acum? Câte goluri ai marcat cel mai mult într-un meci?
Cel mai reușit meci al meu de până acum a fost unul cu Dinamo, pe terenul lor, în campionatul de juniori 1. A fost o partidă grea, cu o sală plină. Mereu când jucăm acolo e o bucurie. Ca jucători ne ambiționează atât tribună noastră, cât și cea adversă, cu o atmosferă ostilă. Nu mai rețin câte goluri am marcat, dar mi-am făcut treaba ca centru, am creat oportunități și pentru ceilalți colegi, să poată să-și arate calitățile în cel mai bun mod. Am câștigat acel meci cu Dinamo. Iar cele mai multe goluri într-o partidă cred că au fost 18, tot în București, dar în sala Rapid, cu Steaua, de asemenea în campionat. Meciul s-a încheiat la egalitate.

9. Care este handbalistul tău preferat și ce te-a impresionat în mod deosebit la această persoană, atât pe teren, cât și în afara acestuia?
Am mai mulți handbaliști preferați. De când eram mic, îl idolatrizam pe Nikola Karabatic, un jucător foarte tehnic și inteligent. Mai nou, îmi place și de Luc Steins, acesta având alt stil de joc. Este scund, dar foarte rapid și agil. Am avut onoarea de a-l vedea din tribună anul trecut, când Dinamo a jucat contra PSG la București.

10. Cum îți place să-ți petreci timpul liber? Ce hobby-uri ai?
Majoritatea timpului meu liber este petrecut acasă, de obicei în pat, odihnindu-mă. Iar când ies, îmi place să am alături câțiva prieteni foarte buni, mergem la plajă, ne plimbăm. De obicei, facem activități în aer liber. Un hobby mai vechi de al meu este gătitul. Când eram mic voiam chiar să îmi fac o carieră în acest domeniu. Iar mai nou, de câțiva ani, îmi place să cânt, acasă.

11. Care sunt planurile tale de viitor în handbal?
Idealul ar fi să ai o carieră longevivă, în cele mai bune ligi din lume, dar, ca să ajungi acolo, trebuie să faci pași mici, să urci treptat în acest sport. De aceea este făcut, de când ești mic, pe categorii de vârstă. Este la fel și când urci de la liga a doua la prima. Anul acesta, avem ocazia de a demonstra că noi, ca și colectiv, putem face față în Europa, contra unor echipe foarte bune. Dar, pe plan personal, cum am spus, vreau să am o carieră lungă în handbal. Acesta este idealul.



PRECIZĂRI:



Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.



Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.



Sursa foto: ZIUA de Constanța



Citește și:

CSM Constanța
Tânărul Ayar Murtaza, fericit la debutul la seniori. „Un sentiment unic! Visez la acest moment de 11 ani“ (GALERIE FOTO)
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii