Ilie Floroiu. Omul, sportivul, conducătorul CS Farul „M-am implicat întotdeauna cu responsabilitate, cu pasiune şi, de ce nu, cu patriotism“

După 42 de ani în care a slujit cu devotament Clubul Sportiv Farul Constanţa, atât ca sportiv, iar apoi ca oficial şi conducător, fostul mare atlet Ilie Floroiu şi-a încheiat, recent, activitatea în fruntea grupării de pe litoral, în urma ieşirii la pensie, la 65 de ani
 
De numele lui Ilie Floroiu se leagă mari performanţe sportive, dar şi manageriale - atât în calitate de conducător al CS Farul (una dintre structurile sportive de calibru ale României), cât şi în calitate de preşedinte, timp de doi ani (între 2005 şi 2007), al Federaţiei Române de Atletism. Ilie Floroiu a cucerit nenumărate titluri de campion şi medalii în atletism, participând la competiţii de renume. Două dintre recordurile sale naţionale, la 5.000 de metri şi 10.000 de metri, rezistă şi astăzi, deşi au trecut mai bine de 39 de ani de la stabilirea lor! Ilie Floroiu s-a aflat în conducerea CS Farul din 1989, ocupând, de-a lungul anilor, mai multe funcţii, până la cea mai înaltă.
 
Cum a trăit fostul atlet momentul în care le-a vorbit invitaţilor săi, într-o Casă de Cultură arhiplină, despre încheierea oficială a activităţii la CS Farul? S-a hotărât fostul mare campion ce va face în continuare? Am discutat despre aceste aspecte, dar şi despre altele, cu Ilie Floroiu, ieri, în cadrul unui interviu online, în direct pe www.ziuaconstanta.ro.
 
Domnule Ilie Floroiu, cât de greu v-a fost să le vorbiţi celor care au umplut Casa de Cultură din Constanţa la festivitatea ce a marcat ieşirea dumneavoastră la pensie şi încetarea activităţii ca director al CS Farul?
 
Mi-a fost foarte greu, dar să ştiţi că am făcut multe antrenamente, citind şi recitind cuvântul meu, întrucât nu am vrut să am momente de slăbiciune în faţa invitaţilor mei. Şi cred că în mare măsură am reuşit. Aş vrea să fac însă o precizare: am lucrat la discurs din septembrie 2016, nu 2017, aşa cum greşit am afirmat. Evident, am tot adăugat, am tăiat, pentru a putea prinde cea mai mare parte a momentelor importante din activitatea mea sportivă şi evident cea de persoană care am fost în conducerea clubului Farul. În concluzie, mi-a fost foarte greu, eram conştient de aceasta, dar, din spusele invitaţilor mei, am trecut cu brio acest moment.
 
Cum decurge viaţa dumneavoastră, acum, de când nu mai activaţi oficial la CS Farul?
 
Viaţa mea decurge normal, ca şi până acum. Nu s-a schimbat. Mă trezesc la aceeaşi oră, aproximativ 4.00, vin la aceeaşi oră la club, 4.30 - 5.00 fără puţin, fac acelaşi program de mişcare de la 6.00 la 7.00, iar apoi încerc să-i ajut pe colegii mei, pentru a încheia anul 2017 cu bine, având în vedere că în marea majoritate a programelor am fost implicat. Plec de la club după-amiază, la ora 17.45 - 18.00. Seara, mă culc la ora aproximativă 20.30.
 
V-aţi decis ce veţi face în continuare? Este posibil să rămâneţi în fruntea CS Farul, veţi da curs propunerii primarului Constanţei, Decebal Făgădău, ori a primarului sectorului 5 din Bucureşti, Daniel Florea, de a le fi consilier, veţi urma un alt drum profesional sau veţi intra în gaşca pensionarilor sportivi, cum a fost scris pe placheta pe care v-a oferit-o Elena Frîncu?

 
Până acum, nu am decis nimic. De altfel, din data de 29 noiembrie şi până în prezent, nu am contactat pe nimeni şi nu m-a contactat nimeni în legătură cu cele de mai sus. Mai sunt câteva zile până la finele anului, astfel că, evident, lucrurile vor rămâne aşa, urmând ca, din ianuarie 2018, situaţia să se clarifice. În acest moment, nici eu nu ştiu ce voi face în continuare. Fiecare dintre propunerile enumerate pot fi valabile.
 
Care este cea mai mare bucurie pe care aţi avut-o pe perioada în care aţi fost conducătorul clubului constănţean?
 
Mi-ar fi greu să spun, pentru că au fost mai multe. Mi-ar fi greu să fac un clasament, dar bucuria cea mai mare a fost când sportivii clubului Farul au obţinut medalii la competiţiile internaţionale oficiale, inclusiv Jocurile Olimpice, când am mers la aeroport şi am întâmpinat delegaţia României, din care evident că făceau parte şi sportivii clubului nostru. De asemenea, bucurie mare am avut şi atunci când în clasamentele întocmite anual de Ministerul Tineretului şi Sportului clubul Farul se afla pe podium. Vreau să mă refer puţin şi la baza materială. Am reuşit împreună cu colegii mei să modernizăm sălile de pregătire aflate în administrarea clubului, ştiut fiind faptul că acestea au fost construite în perioada anilor 1955 - 1960, în condiţiile de atunci, transformate ulterior în săli, iar astăzi ele sunt în stare de funcţionare, curate, creându-le sportivilor toate condiţiile pentru o pregătire adecvată. Iar, dacă vreţi, ultima mea mare bucurie legată de această problemă a bazei este faptul că s-a reuşit asfaltarea întregii curţi interioare a clubului înainte cu zece zile de a-mi încheia activitatea. Au fost multe bucurii, dar pe acestea le evidenţiez în acest moment.
 
Privind înapoi, ce activitate v-a adus satisfacţii mai mari: cea de sportiv sau cea de conducător de club?
 

Îmi este greu să fac o diferenţiere între una şi alta, pentru că atât în activitatea sportivă proprie, cât şi în cea colectivă (ca persoană care am făcut parte din conducerea clubului Farul), m-am implicat întotdeauna cu responsabilitate, cu pasiune şi, de ce nu, cu patriotism. Cu specificarea că în activitatea mea de atlet performanţele depindeau aproape în exclusivitate numai de mine, spre deosebire de activitatea de conducere, unde depinzi de resursa umană, materială, financiară şi de legislaţie. Evident că activitatea de conducere este mult mai complexă decât cealaltă; aici trebuie să fii întotdeauna imparţial, să sprijini activitatea atât pentru sportivi, cât şi pentru antrenori. Dar evident că satisfacţiile sunt mult mai mari, pentru că e vorba de o entitate, un colectiv, iar eforturile, grijile şi responsabilităţile sunt infinit mai mari.
 
La evenimentul festiv de la Casa de Cultură i-aţi avut alături şi pe nepoţica, şi pe nepoţelul dumneavoastră. Sunt şanse ca, peste ani, ei să ducă mai departe numele Floroiu în atletism sau în alt sport?
 
Îmi este greu să spun lucrul acesta, dar mi-aş dori din tot sufletul meu ca atât Teo, cât şi Radu să facă în primul rând sport pentru sănătate şi, dacă s-ar putea, apoi, pentru performanţă. Teo are opt ani şi patru luni şi merge la antrenament la gimnastică aerobică şi la tenis.
 
Care credeţi că a fost calitatea dumneavoastră numărul unu care v-a condus la succes, atât ca sportiv, cât şi în calitate de conducător în sport?
 
Cred că ar putea fi mai multe. În primul rând, voinţa, dorinţa, continuitatea, responsabilitatea şi cred că nu poate lipsi nici consecvenţa. Dacă mă refer la activitatea mea sportivă, ca atlet, cred că cele mai importante calităţi au fost voinţa şi continuitatea, despre care se spune că sunt mama performanţei. În ce priveşte partea a doua, aici, aşa cum am mai spus, depinzi mult de alţi factori, în special de sportivi şi de antrenori. Dar, şi aşa, cred că responsabilitatea în tot ce faci joacă un rol extraordinar de important. Şi aş putea să mai adaug că trebuie să fii şi un bun „diplomat“, pentru a menţine întotdeauna un echilibru şi o atmosferă plăcută, astfel încât fiecare dintre cei angrenaţi în această activitate să poate da tot ce are mai bun în el.
 
Câţi ani credeţi că vor mai trece până când faimoasele dumneavoastră recorduri la 5.000 de metri şi 10.000 de metri vor cădea?
 
Îmi este foarte greu să apreciez cât vor mai rezista aceste recorduri, dar vreau să afirm că atletismul în general şi aceste probe în special sunt foarte grele, necesită mari sacrificii şi renunţări. Eu am vorbit întotdeauna de responsabilitatea pe care trebuie să o aibă o persoană care practică atletismul. Deşi, în anii 70 - 80, condiţiile de antrenament / pregătire şi cele de concurs erau altele, în sensul că erau mult mai neadecvate decât cele de astăzi, timpii de 13 minute 15 secunde la 5.000 de metri şi 27 de minute 40,1 secunde la 10.000 de metri au fost în anul 1978, când am stabilit aceste două performanţe, la nivel internaţional printre cele mai bune, cu specificarea că rezultatul de la 5.000 de metri a reprezentat în acel an prima performanţă europeană (recordul continental era de 13 minute 13 secunde), iar la nivel mondial a doua performanţă, după Henry Rono, al cărui timp, de aproximativ 13 minute 8 secunde, era recordul mondial. În concluzie, nu sunt persoana cea mai potrivită care să precizeze cât vor mai rezista aceste recorduri, dar trebuie să vină momentul când va apărea un sportiv de mare eficacitate care să le doboare, pentru că recordurile, fie ele naţionale, europene sau mondiale, vor fi întrecute.
 
Vă menţineţi şi la 65 de ani într-o formă fizică de invidiat. Care este secretul?
 
Cred că nu este un secret. Este la îndemâna fiecăruia dintre noi de a-şi păstra forma fizică şi la 65 de ani. Constă în a mânca raţional, a avea un program de odihnă cât mai adecvat şi, evident, nu în ultimul rând de a face mişcare, în toate formele ei: alergare, fitness şi orice gen de exerciţii fizice. Principalul este să-ţi doreşti, să ai puterea să te abţii de la multe lucruri şi să fii consecvent cu ideea de mişcare. De altfel, acest lucru ar trebui să fie un mod de viaţă al nostru, să facă parte din viaţa noastră şi evident din programul zilnic. De aceea spun că nu este un secret. Şi pentru că tot sunt la acest punct şi vorbim despre condiţia fizică, le recomand părinţilor să-şi ducă copiii la sport, indiferent care ar fi el, indiferent la ce club, poate fi şi la CS Farul. Pentru că aşa cum am mai spus ca răspuns la o altă întrebare, în primul rând o facem pentru noi, pentru sănătatea noastră şi este o posibilitate de a ne disciplina, de a ne ordona şi de a ne pregăti pentru viaţă. Aşa cum pot să afirm că unii părinţi ar trebui să aibă o viziune mai largă despre mişcare şi să renunţe la scutirile medicale de la ora de educaţie fizică din cadrul şcolii. Involuntar, cei care apelează la scutiri fac rău propriului copil.
 
Cum aţi reuşit, alături de colaboratorii dumneavoastră, să faceţi din CS Farul un club de elită al României, care se menţine an de an în prim-planul competiţional? 
 
Înainte de Revoluţie, clubul Farul era unul de tradiţie, cu mari rezultate pe plan naţional, dar în special internaţional, la marile competiţii (Campionate Europene, Mondiale, Jocuri Olimpice şi orice altă întrecere internaţională). Era normal ca şi după 1990 Farul să-şi continue acest drum şi iată că, în ciuda tuturor greutăţilor care s-au ivit pe parcurs, clubul a rămas unul dintre pilonii de bază ai sportului românesc. Meritul nu este al meu, el este unul colectiv, dar principalii artizani ai marii performanţe sunt evident sportivii şi antrenorii. Sigur că aceştia nu ar putea să obţină rezultate valoroase dacă nu ar avea sprijin din partea celorlalţi colaboratori în tot ceea ce întreprind.
 
Întotdeauna am spus că meritul este colectiv, de la femeia de serviciu, care face curăţenie în săli, până la conducător. Farul a luminat, luminează şi trebuie să lumineze în continuare! Farul a beneficiat întotdeauna de sprijinul financiar acordat de Ministerul Tineretului şi Sportului (clubul aflându-se în subordinea acestuia), de Comitetul Olimpic şi Sportiv Român şi în ultimii ani de al administraţiei publice locale. Cum nu trebuie neglijat nici sprijinul acordat de Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Constanţa şi de alţi susţinători. Motiv pentru care le mulţumesc tuturor.
 
Sursa foto: ZIUA de Constanţa