Lică Gherghilescu, managerul Teatrului pentru Copii şi Tineret „Teatrul adevărat înseamnă pasiune, dăruire şi sacrificiu“

23 Aug, 2014 00:00 Ada CODĂU 7461 Marime text

Lică Gherghilescu a fondat Teatrul pentru Copii şi Tineret Constanţa, care poartă acum numele „Căluţul de mare“, în urmă cu 11 ani. De atunci, instituţia de cultură a evoluat constant, câştigând un loc aparte în sufletele copiilor, dar şi în sufletele celor mari, care nu au uitat niciun moment de farmecul copilăriei, de poveşti, de magie. Ce înseamnă să conduci un teatru pentru copii în vremuri critice pentru instituţiile de cultură? Ce înseamnă să faci management cultural eficient? Cât de greu este să armonizezi o echipă motivată de pasiunea de a dărui bucurie? Cât de dificil este să ai, la fiecare reprezentaţie, sala plină? Am discutat despre aceste aspecte cu Lică Gherghilescu, în cadrul unui interviu acordat cotidianului ZIUA de Constanţa.

Ce părere aveţi despre lumea artistică a anului 2014? Cât de apreciată este aceasta într-o societate tot mai axată pe aspecte comerciale, pe consumul accelerat, şi mai puţin pe artă?

Este o lume complexă şi complicată, mai greu de descifrat, de înţeles, dar noi, artiştii, trebuie să găsim limbajul adecvat pentru fiecare şi în orice situaţie. Este mult mai greu decât în urmă cu 20 de ani, pentru că şi oferta culturală este variată, iar pretenţiile spectatorului au scăzut. Exigenţa sa a scăzut, ceea ce nu e deloc bine, nici pentru noi, ca artişti, nici pentru public. Aici însă intervine răspunderea noastră, a managerilor de instituţii de cultură, care trebuie să ţinem la standarde, la exigenţe, şi să nu devenim sclavii succesului facil, imediat, ieftin, iar artiştii să nu devină doar „vedete“ sau foarte populari.
Există instituţii şi artişti care şi-au păstrat statutul de profesionişti şi se bucură de o apreciere largă. Atâta doar că numărul lor este restrâns. Din nerăbdare, din dorinţa de a deveni cunoscuţi, de cele mai multe ori, tinerii fac compromisuri care, mai târziu, vor avea consecinţe. Din fericire, încă mai avem repere culturale, iar atâta timp cât ele există, e foarte important că avem la ce să ne raportăm.

Aţi fost discipolul lui Dem Rădulescu, unul dintre actorii care au marcat teatrul şi filmul românesc. Ce aţi învăţat de la maestru? De ce anume vă amintiţi cu cea mai mare plăcere?

Sunt unul dintre mulţii fericiţi că au avut un mentor precum Dem Rădulescu, un actor de geniu şi un profesor extraordinar, chiar dacă metoda sa de predare se baza, de cele de mai multe ori, pe intuiţie. Am învăţat de la el că teatrul adevărat înseamnă pasiune, dăruire şi, mai mult decât atât, sacrificiu. Deşi era un actor de comedie, a reuşit să ne insufle seriozitatea atât în abordarea repertoriului şi în crearea personajelor, cât şi în viaţa de zi cu zi.
În primele luni din anul I de facultate, eu şi colegii mei nu reuşeam să ne obişnuim cu inconfundabilul comic de geniu Dem Rădulescu, cel care, doar prin simpla apariţie, ne făcea să pufnim în râs, iar atunci când încerca să ne transmită lucruri serioase despre arta teatrului, noi primeam toate aceasta tot în hohote de râs, aspect care îl deranja şi ne avertiza, atunci, că n-o să se aleagă nimic de noi şi c-o să devenim nişte diletanţi la Casa de Cultură „Petőfi Sándor“ sau, în cazul meu, fiind de la mare, un amărât de chelner care îi va umfla nota de plată.
Mai avea, de asemenea, o vorbă, când discutam despre conflictul scenic, şi ne spunea: „Conflictul se naşte când ei nu-i arde de ce-i arde lui“.

Aţi preluat conducerea Teatrului pentru Copii şi Tineret din Constanţa într-un moment în care eraţi în plină glorie scenică. Privind în urmă, consideraţi că aţi făcut un sacrificiu?

Este impropriu spus am preluat, căci eu am înfiinţat Teatrul pentru Copii şi Tineret, având ca structură de bază secţia de păpuşi a Teatrului „Ovidius“, în februarie 2003.
Am făcut multe sacrificii, atât eu, cât şi cei care mi-au fost alături în acest demers şi timpul mi-a dat dreptate, iar aceste sacrificii nu au fost în zadar. Poate că e mult spus sacrificiu, dar a fost nevoie să renunţ pentru o lungă perioadă de timp la meseria mea de bază, cea de actor, să lipsesc mai mult din sânul familiei sau să nu mai am timp pentru mine pentru mine şi hobby-urile mele. Nu regret toate acestea şi, dacă ar fi să o iau de la capăt, aş face-o de mâine.

Care dintre cele două aspecte - jocul scenic şi conducerea unei instituţii de cultură - v-a oferit mai multe satisfacţii profesionale şi personale?

Prima mea meserie a fost cea de actor, indiferent câte voi mai face în viaţă, prima dragoste în viaţă nu se uită, rămâne. Satisfacţii am obţinut atât ca actor - de la premiul de debut, la premiul pentru cel mai bun actor de comedie şi alte premii importante -, ca regizor - premiul de regie, dar şi ca manager de teatru - pe lângă numeroasele premii obţinute cu trupa, am atins nivelul maxim de recunoaştere în domeniu prin Premiul de Excelenţă în animaţia românească oferit de UNIMA în anul 2009. Nu în ultimul rând, satisfacţiile ca profesor de Artă dramatică la Facultatea de Arte a Universităţii „Ovidius“ nu au întârziat să apară.
Cum actoria este ca mersul pe bicicletă, nu se uită, atunci când îmi este dor şi mi se propune un rol care să mă solicite şi care să îmi dea posibilitatea să transmit un mesaj ca artist, nu ezit să urc pe scenă, aşa cum am făcut-o în spectacolul „My fair lady“, în rolul colonelului Pickering, la Teatrul de Operă şi Balet „Oleg Danovski“, sau să mă aşez în faţa camerelor de luat vederi, aşa cum am făcut-o în cel mai recent film în care am jucat, şi anume „Nu sunt faimos, dar sunt aromân“, unde am jucat rolul tatălui.

Ca actor, aveţi vreun regret? Vreun rol pe care nu l-aţi jucat încă?

Sigur că sunt multe roluri pe care mi-aş fi dorit să le joc, dar repertoriul unui teatru este limitat şi nu ţine cont numai de interesul unuia dintre actori. Da, mi-aş fi dorit foarte tare să joc la vremea potrivită Treplev din „Pescăruşul“ de Cehov.

În februarie 2011, la 29 de ani de la primul spectacol susţinut pe scena Teatrului de Păpuşi, aţi revenit în piesa de debut, de data aceasta însă în alt rol, nu în cel al protagonistului Peter Munk. Mai mult, aţi şi regizat „Inimă rece“. Ce a însemnat această revenire ca actor, dar şi ca regizor, într-o piesă care, într-un fel sau altul, v-a marcat traseul artistic?

A fost un moment aniversar, o bucurie pe care mi-am făcut-o şi îmi place să cred că le-am produs-o şi spectatorilor. A fost un arc peste timp de la debutul meu ca actor la apogeul carierei mele artistice şi, aşa cum aţi putut remarca în spectacol, am adus, prin intermediul benzii sonore, vocile a doi actori reprezentativi ai generaţiei de aur a Teatrului de Păpuşi, Aneta Forna Christu şi Vasile Hariton, interpreţi ai personajelor fantastice, din dorinţa de a face legătura cu prezentul, cu tinerii talentaţi de astăzi. Simbioza s-a realizat fericit, reuşind prin lectura corectă a poveştii, prin jocul sincer, curat, al actorilor, să transmitem emoţie şi suspans în rândul celor mici şi să obţinem, chiar, pentru acest lucru, un important premiu la Festivalul Gulliver de la Galaţi.

Aţi condus Teatrul pentru Copii şi Tineret inclusiv în vremuri de criză pentru instituţiile de cultură din Constanţa. Cât de greu v-a fost să asiguraţi un management performant?

Corect este am condus Teatrul pentru Copii şi Tineret numai în perioade de criză, deoarece încă de la început ne-am confruntat cu neajunsuri, dar ne-am propus să nu ne plângem şi să dăm maximum până când va veni soarele şi pe strada noastră. Deşi au trecut mai bine de 11 ani, norii încă nu se risipesc, dar mai întrezărim câteva raze de soare care ne mângâie feţele pline de speranţe.

Cum stă instituţia din punct de vedere al încasărilor?

Din punct de vedere al încasărilor, o spun cu responsabilitate, cred că suntem teatrul cu cele mai mari venituri din încasări, raportate la numărul de angajaţi din ţară. Acest lucru îl datorăm, pe de o parte, spectacolelor reuşite, dar mai ales organizatorului de spectacole, doamna Muezel Geambec, omul care se află în teatru încă de la înfiinţarea secţiei de păpuşi, în urmă cu mai bine de 55 de ani, şi care, acum, la peste 76 de ani, are mai multă energie, putere de muncă şi dragoste faţă de teatru şi de copii decât avem noi, ceilalţi, la un loc.

Există oameni cu dare de mână în Constanţa care au ajutat financiar instituţia de-a lungul timpului?

Au fost câţiva, care îmi sunt prieteni foarte buni şi care au făcut-o după posibilităţile lor minore, dar care vor să rămână în anonimat. Pe cei cu adevărat potenţi financiar şi care ar fi putut să o facă încă îi mai aştept alături de mine în proiecte comune pentru educaţia şi modelarea copiilor noştri.

Ce înseamnă să coordonezi o echipă de artişti talentaţi, motivaţi de dorinţa de a dărui bucurie celor mici şi celor mari?

O bucurie şi o plăcere reciprocă, pentru că, atunci când cel pentru care creezi, faci sacrificii, dăruieşti este copilul, nimic nu poate fi mai frumos şi nicio răsplată nu poate să fie mai mare decât fericirea din privirea lui.
Am urmărit ca, prin fiecare spectacol montat pentru cei mici, să aduc în prim-plan, pe rând, câte un actor, astfel încât fiecare membru al trupei să abordeze roluri importante, să nu se simtă nevalorificat, reuşind astfel să creez o trupă antrenată, unită şi care, prin experienţele cu regizori importanţi, a ajuns astăzi la un nivel profesional ridicat, cu care putem aborda un repertoriu curajos, pe măsura aşteptărilor celui mai exigent şi sincer public pe care îl reprezintă copiii. Deşi sunt doar şase actori care au contract de muncă, iar spectacolele sunt programate zilnic, am reuşit până acum să răspundem exigenţelor celor mici şi sperăm ca anul viitor, cu sprijinul Consiliului Judeţean Constanţa, să completăm colectivul artistic cu încă patru, cinci actori, pentru a putea face faţă solicitărilor tot mai mari de spectacole.

Teatrul dumneavoastră a bifat, de-a lungul anilor, o serie de premii prestigioase şi am să amintesc aici premiul UNIMA - Uniunea Internaţională a Marionetiştilor şi premiile obţinute la Festivalul Internaţional al Teatrului de Animaţie „Bucurii pentru Copii“, organizat de Teatrul „Ţăndărică“. Ce rol au, pentru o instituţie de cultură, astfel de recunoaşteri?

Pe lângă succesul de public, bucuria din ochii copiilor şi aplauzele lor, care, pentru noi, sunt cea mai importantă răsplată, premiile numeroase, naţionale şi internaţionale obţinute de teatrul nostru ne confirmă valoarea spectacolelor şi din punctul de vedere al criticului de teatru. Avem nevoie în continuare de repere culturale, precum şi de critici, pentru a ne corecta acolo unde este cazul şi pentru a progresa. Din fericire, nu ne-am confruntat prea des cu critici, dar le aşteptăm, pentru că ştiu că ele sunt prieteneşti şi vin în sprijinul educaţiei corecte a celor mici, iar noi, ca profesionişti, trebuie să ţinem cont de asta.

Care este următorul proiect al Teatrului „Căluţul de mare“?

În septembrie, pe data de 14, vom deschide noua stagiune teatrală cu premiera „Pinochio“, în regia şi scenariul lui Cristian Mitescu, scenografia fiind semnată de Eugenia Tărăşescu, iar muzica, de Dan Bălan. Un spectacol după basmul clasic, citit într-o manieră modernă, cu actor şi păpuşi.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii

maria 23 Aug, 2014 13:44 Dle Lica,fiti atit de amabil si nu mai organizati actiuni politice, in sala comunitatii elene , in care sinteti chirias.Mentineti-va neutru,ca e mai sanatos. Multumiti lui Dumnezeu ca aveti unde sa va desfasurati acivitatea si nu incercati se abuzati de buna credinta a unor oameni in virsta care v-au oferit un acoperis,Comunitatea Elena din Constanta.