Marian Moşneagu, şeful Serviciului Istoric al Armatei „Ziua Marinei se desfăşoară pe coordonatele recunoştinţei faţă de cei care au sfârşit în adâncuri“

Ajunsă, anul acesta, la cea de-a 112-a aniversare, Ziua Marinei a fost sărbătorită, pentru prima dată, în 1902, la Constanţa. Ce semnificaţie are astăzi sărbătoarea marinarilor? Ce încărcătură spirituală a căpătat de-a lungul timpului? Ce rol a avut Liga Navală Română în consacrarea naţională a Zilei Marinei?
Am discutat despre aceste aspecte cu comandorul dr. Marian Moşneagu, şeful Serviciului Istoric al Armatei, în cadrul unui interviu acordat cotidianului ZIUA de Constanţa.

De când datează primul document de arhivă referitor la sărbătorirea Zilei Marinei Române?

Nu este vorba despre un început-limită de la care se poate considera că se sărbătoreşte Ziua Marinei, pentru că serbări nautice au fost organizate, la Constanţa, încă de la sfârşitul secolului XIX, şi ele se regăsesc consemnate în presa vremii. Cu siguranţă, ele au fost „importate“ de ofiţerii de marină români, care au urmat cursurile Academiei Navale din Brest şi au efectuat stagii de practică pe bastimentele Marinei Naţionale Franceze şi de aici s-au şi inspirat în ceea ce priveşte uniformele, regulamentele, modul de viaţă la bordul navelor şi, evident, sărbătorile nautice. Dar istoricii navali români au acceptat în consens deplin şi cu ziariştii că oficializarea Zilei Marinei din România datează din anul 1902. La începutul lunii august, primarul de atunci, Cristea Georgescu, a făcut o promovare la nivel naţional a acestei sărbători de suflet, transmiţând primarilor din comunele reşedinţă de judeţ un mesaj în care invitat publicul larg să fie prezent la Constanţa pe 15 august, unde vor avea loc „nişte serbări demne de văzut, precum regate, alergări, serate veneţiene, mare bal pe apă, bărci alegorice, Descoperirea Americii, Naufragiul Meduzei, Corabia Argonauţilor şi altele“.
Aşadar, prima Zi a Marinei a fost serbată pe 15 august 1902 la bordul crucişătorului Elisabeta, care era nava-amiral a marinei noastre de război.

Ce manifestări erau incluse în programul Zilei Marinei în ediţiile de început?

Pe lângă cele enumerate în pliantul transmis de primarul Constanţei, ulterior s-au adăugat: regate de bărci militare cu rame şi vele, baleniere şi lotci, concursuri de polo pe apă, concursuri de înot fond şi viteză pentru domni şi doamne, ştafeta nautică, concursuri de sărituri de la trambulină pentru domni şi doamne, tobogan.
Desigur, deliciul publicului îl constituiau jocurile marinăreşti tradiţionale: trasul la parâmă sau „Cine-i mai tare“ (nu sunt simple jocuri inventate, ci sunt inspirate din munca marinarilor la bordul navelor, aşa cum este manevra velelor sau, pentru Dunăre, trasul la edec, specific zonei cataractelor, când navele navigau în amonte prin zone periculoase şi cu nivel scăzut al apelor), fuga în sac, curse de alegări câte doi, legaţi de picior, lupta pe scondri, ghiordelul magic, curse de cai marini, lupta cu maurii, lupta cavalerilor de Malta, curse după raţe, săritura cu bicicleta în mare şi altele.

Ziua Marinei a fost consacrată în perioada interbelică. Ce rol a jucat Liga Navală Română din acest punct de vedere?

După obţinerea personalităţii juridice, în anul 1928, Liga Navală Română a preluat iniţiativa în domeniul organizării Zilei Marinei Române în tot mai multe porturi maritime şi fluviale şi oriunde în ţară unde existau un luciu de apă şi, evident, o filială a ligii. Mai mult, începând din anul 1931, prin organul său de propagandă marinărească, revista „Marea noastră“, fondată de Jean Bart - comandorul Eugeniu Botez, a susţinut şi promovat intens practicarea sporturilor nautice şi promovarea tradiţiilor marinăreşti. În avanpremiera Zilei Marinei, Liga organiza excursii pe mare şi pe Dunăre, în special cu nave ale Serviciului Maritim Român şi ale Navigaţiei Fluviale Române, concursuri de pictură şi literatură cu tematică marină pentru juniorii Ligii Navale Române (pentru care a editat şi „Marea noastră pentru tineret“), expoziţii de pictură ale unor ofiţeri de marină precum Dimitrie Ştiubei şi Nicolae Savopol, expoziţii de navo-modele şi întâlniri ale veteranilor marinari.
De asemenea, Liga Navală Română a susţinut proiecte îndrăzneţe care, ulterior, s-au şi realizat, precum construirea Monumentului Marinarilor Români, înfiinţarea unei academii navale şi a unui acvariu la Constanţa şi strângerea de fonduri pentru achiziţionarea unei noi nave-şcoală, pentru că primul bric Mircea îmbătrânise şi nu mai avea capacitatea de a instrui un număr din ce în ce mai mare de cadeţi necesar deservirii marinei militare şi comerciale în plină ascensiune.

Istoricii vorbesc despre un „deceniu de aur“ al Marinei Române. Ce părere aveţi? În ce mod a susţinut Carol al II-lea Marina?

Într-adevăr, perioada 1930 - 1940 a fost denumită simbolic „deceniul de aur“ al Marinei Române, având în vedere politica navală activă promovată de statul român, programele navale ambiţioase şi creşterea fără precedent a infrastructurilor portuare şi a parcului de nave militare şi comerciale.
Timp de zece ani, Regele Carol al II-lea a fost nelipsit de la sărbătoarea Zilei Marinei pe care a onorat-o în uniforma de amiral, precum şi de la toate evenimentele importante care au marcat evoluţia Portului Constanţa şi a Marinei Române, în ansamblu.
Mai mult, Guvernul României i-a oferit în dar iahtul regal „Luceafărul“, iar marele voievod Mihai de Alba Iulia a fost înscris la 15 august 1939 în Statul Major al distrugătorului Regina Maria, cu care înfruntase în zilele de 5 - 6 ianuarie 1938 o teribilă furtună.
Tot Regele Carol al II-lea a fost cel care a pus piatra fundamentală a viitorului Port Taşaul şi a bazei navale care nu a mai putut să fie finalizată din cauza izbucnirii războiului. Prin atitudinea şi consecvenţa sa, Carol al II-lea a certificat coeziunea breslei marinarilor români.

În ce fel a avut de suferit celebrarea Zilei Marinei în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial?

În timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, Ziua Marinei a scăzut în festivism, accentul fiind pus, cum era şi firesc, pe comemorarea eroilor Marinei căzuţi la datorie. Nu au lipsit însă competiţiile nautice şi, ca element de noutate, expoziţiile cu trofeele dobândite de marinarii români în confruntarea cu inamicul pe frontul maritim al Mării Negre.

Ce ne puteţi spune despre „Serbările Mării“? Când a început să fie sărbătorit acest eveniment şi ce manifestări cuprindea?

Din anul 1970, Ziua Marinei era precedată de două săptămâni de manifestări culturale, ştiinţifice şi sportive, sub genericul „Serbările Mării“. De atunci datează şi concursul de graţie şi frumuseţe Miss Litoral. Programul s-a diversificat şi au apărut competiţii noi, precum desantul infanteriştilor marini, salturile din elicopter, ski-ul nautic, acrobaţii aeriene, carnavalul nautic al măştilor şi altele.

Ce a însemnat pentru Ziua Marinei perioada comunistă? S-au confruntat oamenii mării cu ceea ce am putea numi o renunţare la tradiţie în acea perioadă?

Nu este vorba despre o renunţare la tradiţie ci, mai degrabă, de „o schimbare de drum“. După 1947, din cauza numărului restrâns de nave, îndeosebi militare, organizatorii s-au raliat manifestărilor prilejuite de Ziua Marinei URSS. Abia în anul 1954, s-a instituit Ziua Marinei Militare a Republicii Populare Române, ca sărbătoare militară şi populară, care se serba în prima duminică din luna august. Astfel, clasa politică a încercat să se delimiteze de componenta religioasă asociată praznicului Adormirii Maicii Domnului, protectoarea marinarilor. În compensaţie, a fost impus ca lider absolut al manifestărilor Zeul Neptun, cu componenta sa mitologică, acesta dând semnalul deschiderii competiţiilor.
De asemenea, au fost promovate intens propaganda vizuală, întâlnirile cu oamenii muncii şi pionierii şi a fost consacrată ştafeta nautică drept competiţie de anvergură a Asociaţiei Voluntarilor pentru Sprijinirea Apărării Patriei.

Cu acest prilej, au fost lansate emisiuni filatelice şi cartofile cu tematică marinărească şi ţigările „Marinar“, care, la sfârşitul anilor '70, au fost dublate de altele, mai mari în grad, „Amiral“.

Cum credeţi că a evoluat, de-a lungul timpului, semnificaţia Zilei Marinei?

Indiferent de epocă şi de comandamentele politice, Ziua Marinei a rămas aceeaşi manifestare de suflet şi de spirit a marinarilor noştri. Ea se desfăşoară întotdeauna pe coordonatele recunoştinţei faţă de cei care au sfârşit în adâncuri, a bucuriei depline împărtăşite cu cei dragi, alături de care trăiesc prea puţin, dar la maximă intensitate atunci când le sunt aproape, şi a speranţei că Sfânta Maria îi va ocroti întotdeauna.

Tot istoricii susţin că Marina Română a participat activ atât în Războiul pentru Independenţă din 1877 - 1878, cât şi în cele două conflagraţii mondiale. Cât de multe ştiu însă tinerii anilor 2000 despre ce înseamnă Marina Română? Este aceasta din urmă apreciată cum se cuvine?

Marina Română a plătit un greu tribut de sânge în toate conflagraţiile, dar a reuşit în acest fel să-şi confirme atât necesitatea, cât şi utilitatea în plan militar, social şi spiritual. Statul român a ştiut să pună în valoare ieşirea la mare şi vecinătatea Dunării şi să valorifice întregul potenţial al reţelei de ape interioare în beneficiul prosperităţii naţionale.
Faptul că şi în prezent tot mai mulţi tineri optează pentru o carieră în marina militară şi comercială, iar Constanţa are o academie navală, o universitate maritimă şi un colegiu nautic demonstrează că Marina a fost şi rămâne atractivă, iar profesia de marinar este una „de cursă lungă“.

Au existat, de-a lungul anilor, ediţii ale Zilei Marinei care să fi fost „confiscate“ politic, în sensul în care atenţia să fi căzut mai mult pe figurile politice care au luat parte la eveniment şi mai puţin pe semnificaţia acestei zile?

Nu. Ziua Marinei nu a fost nicidecum „confiscată“, ci dimpotrivă, a fost şi rămâne cel mai longeviv festival al apelor din România. Faptul că, din 2008, praznicul Adormirii Maicii Domnului a fost desemnat şi sărbătoare naţională face ca Ziua Marinei să fie o sărbătoare a românilor de pretutindeni.

Cât de mult contează pentru un om al mării pasiunea pentru meseria pe care a ales-o?

Voltaire spunea că „pasiunile sunt vânturile care umflă pânzele corăbiilor“. De aceea, şi în meseria de marinar, pasiunea şi vocaţia sunt decisive.