Interviu online cu Marieta Căescu, psiholog în cadrul CJRAE Constanța „Adulții de astăzi și-au pierdut parcă răbdarea de a mai construi prin educație“

Bullying-ul se manifestă în toate contextele sociale unde există ierarhii de putere (familie, școală, medii profesionale ș.a). Copiii sunt din ce în ce mai derutați atunci când vine vorba de a discerne între exemplul real oferit de persoanele semnificative din viața lor (părinți, profesori) și tendințele/accesele moralizatoare ale acestora.
 
Ei își doresc limite realiste impuse de aceștia, dar și cunoașterea obiectivă a nevoilor emoționale ale lor (suport, încredere, prețuire, lauda pentru reușite…). Or, adulții de astăzi și-au pierdut parcă răbdarea de a mai construi prin educație, demolând „cu succes” prin neimplicare sau coerciție.

Atracția pe care o reprezintă  astăzi în rândul copiilor rețelele sociale face ca aceștia să se manifeste necenzurat în aceste medii, cu identități uneori  greu controlabile. Fenomenul de cyber-bullying este, din acest motiv, răspândit printre adolescenți, având aceleași cauze și efecte ca cele din mediul real.
 
Despre toate aceste aspecte am discutat ieri cu Marieta Căescu, psiholog în cadrul CJRAE Constanţa.  
 
Întrebările redacției: 
 
Cum ați putea  defini fenomenul de bullying?
 
Bullying-ul este privit în mod generic ca o formă specifică a comportamentului agresiv (Van der Wal, de Wit , Remy 2003). Cea mai frecventă definiţie a termenului bullying, în literatura de specialitate, este cea dată de Olweus (1999), considerat un pionier în cercetările referitoare la bullying. Astfel, Olweus (1999) stabileşte că „bullying-ul este caracterizat după trei criterii:
(a) este un comportament agresiv sau o acţiune de a face rău intenţionat;
(b) este un comportament care se repetă în timp;

(c) relaţiile interpersonale se caracterizează printr-un dezechilibru de putere.
Mai mult, comportamentul de bullying poate să se manifeste fără nicio provocare, iar acţiunile negative pot fi realizate prin contact fizic, cuvinte, gesturi obscene, excludere intenţionată dintr-un grup” (Smith, Cowie, Olafsson, Liefooghe, 2002).


Unde se manifestă acest fenomen?
 
Se manifestă în toate mediile sociale susceptibile a crea ierarhii de putere (familie, școală medii profesionale, instituții concentraționale ș.a). O mare atenție se acordă astăzi bullying-ului din școli.

Care sunt cauzele bullying-ului? Dar consecințele?

 
Deși privit în general ca un fenomen al comportamentului agresiv, alți cercetători îl văd din perspectivă instrumentală, ca „mecanism interacțional adoptat în scopul supraviețuirii într-un mediu nu neapărat ostil, ci, mai degrabă, indiferent și insensibil la ritmul și necesitățile individuale. Fenomenele de contagiune socială, cele de presiune socială, precum și cele de modelare socială devin reale itinerare care configurează conduite într-o manieră subtilă, nu de puține ori având amplitudinea unor experiențe de control social”.

Din această perspectivă, identificăm drept cauze:
- lipsa de satisfacție a individului la răspunsul social privind satisfacerea nevoilor sale,
- dorința individului de a primi recunoaștere, chiar negativă, în cercul de egali, în scopul dobândirii apartenenței la un grup,
- nevoia imperioasă de exersare a unor roluri de putere asupra celorlalți (mai ales în cazul celor care nu pot obține recunoașterea valorii lor în mediile formale: școală, loc de muncă),
- nivel de aspirație scăzut coroborat cu frustrare socială, care îi determină să aibă comportamente de tip vindicativ asupra celor identificați ca fiind prea supuși regulilor sociale (studioșii, ascultătorii, premianții, persoanele de succes, moralii și moraliștii…)
 
Consecințe posibile asupra victimelor:
- teama de a nu produce în ceilalți „ecouri” care să determine etichetări, jigniri, răspândiri de zvonuri false, deci un comportament nonautentic de adaptare la posibile acte de agresivitate reactivă;
- anxietate de relație în mediile de egali („nu știu ce mi se poate întâmpla dacă devin apropiat cu acest coleg”);
- teama de evaluare negativă;
- depresii care pot duce și la reacții extreme (acte de suicid).
 
Consecințe posibile asupra agresorilor:
- accentuarea insensibilității la suferința celor agresați (de la un răspuns la insensibilitatea mediului, care a generat bullying-ul, se ajunge la abordarea relațiilor sociale în aceiași termeni de decuplare emoțională pe care i-au resimțit inițial ei înșiși);
- pervertirea comportamentelor, cu prevalența celor de dominare, conflict și control;
- risc de exacerbare a atitudinilor antisociale, care poate duce la episoade de psihopatie și/sau la coerciție socială (încarcerare).

În experiența dumneavoastră profesională ați întâlnit cazuri de acest gen?
 
Da, am întâlnit atât cazuri de victime, cât și de agresori. Cum activitatea mea se adresează mediului școlar, mă bucur că părinții copiilor care au adoptat comportamente tip bullying apelează la psiholog pentru o intervenție cât mai profesionistă asupra fenomenului.


De ce apare tot mai mult în rândul copiilor?


Copiii sunt din ce în ce mai penalizați atunci când vine vorba de a discerne între exemplul real oferit de persoanele semnificative din viața lor (părinți, profesori) și tendințele/accesele moralizatoare ale acestora. Ei își doresc limite realiste impuse de aceștia, dar și cunoașterea obiectivă a nevoilor emoționale ale lor (suport, încredere, prețuire, lauda pentru reușite…). Or, adulții de astăzi și-au pierdut parcă răbdarea de a mai construi prin educație, demolând „cu succes” prin neimplicare sau coerciție.

Atracția pe care o reprezintă  astăzi în rândul copiilor rețelele sociale face ca aceștia să se manifeste necenzurat în aceste medii, cu identități uneori  greu controlabile. Fenomenul de cyber-bullying este, din acest motiv, apanajul adolescenților, cu aceleași cauze și efecte ca cel din mediul real, deja enunțate.

Există soluții de combatere a acestui fenomen tot mai des întâlnit în școli? Ce recomandări puteți oferi în acest sens?
 
Pentru mediul familial, cercetarea efectuată de Baumrind (1996) pe două loturi de părinți (cu stil parental pasiv și ceilalți cu stil parental autoritar) a extras concluzia că elevii care provin din familiile cu părinți autoritari sunt mai puțin susceptibili a fi implicați fie în agresiune, fie în victimizare. S-a considerat că stilul democratic este unul care valorizează nevoile fiecărui membru al familiei.

Posibile soluții de combatere a bullying-ului, începând cu mediul familial: pentru a nu se ajunge la insensibilitate față de suferința altora, o atitudine de dorit ar fi ca, de la cele mai mici vârste, să se limiteze accesul copiilor la  producții media (jocuri video, desene animate, filme) cu grad înalt de violență. Extrem de periculoase sunt acele jocuri în care copilul devine personajul unor jocuri video și ajunge „la un alt nivel” numai după ce-și elimină adversarii. Congruența dintre cerințele verbal exprimate către copil și modelul real oferit de părinți (armonia din cuplu și dintre membrii familiei - părinți-copii - garantează educarea unor indivizi capabili să-și gestioneze emoțiile. Reacția rapidă a mediului familial, apelarea la specialiști, dacă este cazul, în cazul în care sunt aduse la cunoștința acesteia fapte de agresiune comise sau suportate de copil.  

Despre mediul școlar 

Se pare că mediile școlare coercitive, haotice, deconectate și nepăsătoare privind nevoile elevilor promovează sau permit existența unor culturi antisociale, violente, cu manifestarea unor comportamente de tip bullying în sălile de clasă.

În plus, bullying-ul între elevi nu este singura problemă cu care se confruntă școala. Există o cantitate limitată de literatură care abordează hărțuirea dintre adulții din mediul școlar, agresarea elevilor de către adulți și a profesorilor de către elevi. Twemlow și Fonagy (2005) au definit profesorul „bully” drept „cel care își folosește puterea pentru a pedepsi, a manipula sau a denigra un elev dincolo de ceea ce ar fi o procedură disciplinară rezonabilă“. Twemlow, Fonagy, Sacco și Brethour (2006) au constatat, în urma unui sondaj aplicat unui număr de 116 profesori de școală primară, din care 45% au recunoscut că au pedepsit în mod nejustificat un elev.
 
Într-un studiu calitativ, folosind discursuri și analize conversaționale, în care profesorii au fost întrebați despre agresarea profesorilor de către elevi (Hepburn, 2000), cel puțin un profesor a recunoscut în mod deschis că a fost agresat de elevi. Într-un studiu efectuat în Irlanda (James, Lawlor, Courtney, Flynn, Henry & Murphy, 2008), cercetătorii au examinat agresiunea în două momente distincte în timp, într-o școală gimnazială, și au constatat că „treizeci la sută dintre elevi au declarat că au fost hărțuiți de către profesori în ambele intervale de timp“. Într-o inculpare indirectă a cadrelor didactice care înfruntă elevii, Spitalli (2005) oferă zece „reguli“ de disciplinare a elevilor. Dintre sugestii, patru explică direct sau indirect că profesorii au un comportament de tip bullying cu elevii. El sugerează că aceste practici ar putea face obiectul unui malpraxis profesional. Altă referire se face și la problema predării prin coerciție. În plus, autorul vede umilirea deliberată și sarcasmul ca forme de agresiune. Deși există cercetări destul de puține privind intimidarea elevilor de către adulți în școli, este clar că această problemă există și că ar putea fi legată de practicile de management al clasei.

Posibile soluții de combatere a bullying-ului în mediul școlar
 
Îmbunătățirea practicilor de management în clasă, cum ar fi explicarea regulilor și a consecințelor. „Regulile clasei ar trebui să fie simple, precise, clare și măsurabile“ (Barbetta  2005), limitate la număr și ar trebui să fie create cu ajutorul elevilor. Dezvoltarea competențelor sociale ale elevilor cum ar fi empatia, managementul furiei, rezolvarea problemelor sociale și rezolvarea conflictelor. O relație constantă de suport între familie și școală (informare în ambele sensuri cu privire la comportamentul copilului). 

Ce sfat ați oferi părinților care au un copil victimă a bullying-ului?
 
Pentru că în literatura de specialitate este recunoscută abilitatea agresorilor de a manipula mediul relațional, este bine ca părinții să se informeze din mai multe surse care a fost desfășurarea situației reclamate de copil. De multe ori se creează un cerc agresional în care rolurile de agresor-victimă sunt jucate succesiv de aceeași persoană.
Indiferent însă de rolul jucat, vulnerabilitatea copilului spre o evoluție negativă după episoade de bullying este la fel de mare, astfel încât se recomandă și accesarea unor servicii specializate (consiliere, psihoterapie).
 
Întrebările cititorilor:

Care sunt autoritățile care ar trebui să conlucreze în aceste cazuri și care este procedura? 

Primii care acționează sunt profesorii, diriginții, cei care intră în contact cu copilul. Aceștia trebuie să informeze părinții atât ai agresorului, cât și ai victimei, iar împreună cu psihologul şcolar să stabilească un plan de intervenție adaptat cazului.

Se respectă această procedură în instituțiile de învățământ din județul Constanța?

În măsura în care cazurile au ieșit la lumină, factorii amintiți anterior respectă procedura. Sunt însă și situații în care fenomenul bullying se manifestă subteran sau în alte medii decât cel școlar, de exemplu bullying-ul în afara școlii. Familiile ar trebui să fie mai atente la ce se întâmplă cu copiii lor. Părinții pot aduce problema la cunoștința școlii sau direct serviciilor de consiliere educațională.

Au aceste instituții încheiat un pact de colaborare? 

CJRAE Constanța are misiunea de a oferi  servicii de consiliere psihologică si educațională elevilor, părinților și cadrelor didactice pe oricare fenomen disturbant. Directorii de școli știu că o adresă de solicitare făcută către CJRAE este suficientă pentru angajarea unei intervenții și o monitorizare a cazului. În plus, sunt multe situații în care invităm și DGASPSC-ul să fie parte a acestui proces (cazul familiilor abuzatoare), care pot genera copii agresori în mediul școlar.

Exista programe (re)educaționale pentru combaterea delincvenței juvenile în județul Constanța? 

Da. Specialiștii CJRAE Constanța mizează foarte mult pe programe de prevenție a delicvenței juvenile, implicând mase mari de elevi în proiecte cum ar fi: proiectul „Lecții de viață„ în parteneriat cu Penitenciarul Poarta Albă, copii din liceele constănțene sunt duși pentru o zi în penitenciar, de unde, prin interacțiunea cu cei încarcerați, află că marea lor majoritate sunt victimele unor decizii proaste, ale unor grupuri cu preocupări delincvente și că stă în puterea lor să spună nu unor tentații specifice preadolescenței, adolescenței.
 
Un alt proiect este „Înțelege diferența, respectă egalitatea“, prin care elevii coordonați de consilierul psiholog învață să se poarte tolerant și empatic în mediul școlar. Apoi, pentru mai toate vârstele care au acces la tehnologie, există proiectul „Delete, not share“, care îi învață pe copii să folosească cu discernământ mediul virtual, să nu propage violența, discriminarea, abuzul. Pentru ciclul preșcolar primar, proiectul „Inimioare inimioare“ se ocupă de dezvoltarea competențelor emoționale și sociale care să asigure o inserție bună în colectivele școlare și un management al situațiilor de risc care se pot ivi.

În caz de furt în clasă, cine răspunde pentru fapta vinovatului? Ce învață copilul care a comis fapta daca rămâne nepedepsit? 

Pentru faptele minorului răspunde întotdeauna familia sa. Despăgubirea păgubitului se va face de către părinții vinovatului. Dacă valorile în care credem, noi, adulții din jurul copilului, sunt cinstea și corectitudinea, vom aplica pedeapsa, pentru ca altfel copilul va înțelege că poate să repete oricând acest comportament.