Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
13:50 22 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Avem mare nevoie de modele, pentru copiii noștri! Prin „nobila artă“, maestrul Mihai Constantin clădește caractere și imprimă valori

ro

14 Jul, 2018 00:00 6480 Marime text
Maestrul Mihai Constantin este unul dintre acei oameni care iubesc Constanța și iubesc România. Și, când îți iubești rădăcinile, știi că trebuie să faci tot posibilul ca ramurile tinere să atingă cerul.
 
Pentru Mihai Constantin, meseria de antrenor al secției de box a CS Farul Constanța nu este o simplă profesie. Este vocație, sacrificiu, dăruire și multă determinare! Este o luptă, la propriu și la figurat. De patru decenii și-a legat destinul de CS Farul Constanța, întâi ca sportiv, apoi ca mentor al copiilor și tinerilor care au ales să practice „nobila artă”.
 
Dincolo de pregătirea tehnică pe care o necesită acest sport complex, maestrul le transmite tinerilor săi discipoli un set de valori, într-o lume în care acestea tind să devină tot mai ambigue, tot mai răsturnate, pentru a lăsa loc mediocrității.
 
Este un model. Chiar dacă nu toți sportivii care trec pragul Clubului Sportiv Farul Constanța vor face performanță în box, cu siguranță toți vor fi mai pregătiți pentru provocările vieții, mai demni, mai responsabili, mai puternici. Doar pentru că au avut șansa să aibă în față un model demn de urmat.
 
În ciuda dificultăților cu care se confruntă sportul constănțean, în general, și boxul, în particular, Mihai Constantin s-a întors recent acasă cu o nouă medalie. Discipolul său, Orhan Marcu, a obținut medalia de aur la Cupa României pentru tineret, care s-a organizat la Sighișoara.
 
Maestrul Mihai Constantin a împlinit, pe 10 iulie, vârsta de 57 de ani. 40 i-a dedicat boxului!
 
Despre ce înseamnă cu adevărat boxul, despre dimensiunea educativă a sportului, dar și despre provocările și sacrificiile cerute de sportul de performanță, ne-a vorbit maestrul Mihai Constantin, într-un interviu online, în direct pe www.ziuaconstanta.ro.
 
Întrebările redacției:

 
Potrivit unor studii recente, în România, unul din 14 copii suferă de obezitate, semn că sportul nu este printre preocupările lor. Cum aceasta este o problemă de educație, ce mesaj transmiteți părinților acestor copii?

Ar trebui să devină o prioritate pentru părinți îndrumarea copiilor către sălile de sport, bazine și stadioane. Dictonul latin „mens sana in corpore sano” este mai actual ca oricând. Ar trebui să fie motto-ul zilnic, pentru a clădi o națiune sănătoasă. Îndrumarea către mișcare a copiilor ar trebui să înceapă încă din grădiniță, cu activități sportive specifice vârstei lor, iar mărirea numărului de ore de sport în școli ar trebui să fie o prioritate națională.

De ce box? Care sunt atuurile acestui sport, pentru dezvoltarea armonioasă a unui copil?

Box, pentru că acest sport disciplinează, ajută la creșterea încrederii și stimei de sine, dezvoltă puterea de concentrare și de luare a deciziilor în timp foarte scurt și creează caractere puternice.


Ce le transmiteți părinților care se tem să-și înscrie copiii la box, considerând că este un sport violent?

Boxul este arta autoapărării și a contra-atacului. Boxul nu creează violență, ci o aplanează. Echipamentul specific actual (mânuși mari, căști, proteze, cochilii) și regulamentul competițional sunt făcute special pentru protejarea sportivilor. În sală este promovat fair-play-ul, iar cei care folosesc pe stradă elementele învățate în sală sunt suspendați și excluși din cadrul clubului. Un boxer nu lovește niciodată un adversar căzut, ci îl va ajuta să se ridice.

Care sunt calitățile necesare pentru practicarea boxului?

În primul rând, dorința de afirmare, plăcerea de a face acest sport individual, în care vei culege satisfacțiile și aprecierile unei lupte duse de unul singur, cu suferințe, cu frustrări și cu o muncă fără menajamente. Calitățile sunt native și dobândite. Calitățile esențiale sunt: viteza, îndemânarea, rezistența, forța. Unele pot fi îmbunătățite, de-a lungul procesului. Importante sunt viteza și îndemânarea, iar rezistența și forța se pot îmbunătăți în urma pregătirii specifice.

Boxul este considerat unul dintre cele mai complete și complexe sporturi. Cum decurge un antrenament?

Antrenamentul de box este o activitate complexă, care necesită o implicare totală, din punct de vedere fizic și psihic. Începe cu un stretching, încălzirea ligamentelor, încălzirea organismului, printr-o alergare ușoară, executând elemente specifice boxului. Urmează gimnastica specifică, aceasta contribuind foarte mult la dezvoltarea structurii musculare, necesară executării elementelor din box. Urmează lucrul la aparate (sac, pernă, minge, pară), studiul pe perechi, lupta liberă - în funcție de perioada de pregătire pentru competiții. Se încheie cu gimnastica la sol.

Câți sportivi are secția de box a CS Farul Constanța? Ce vârste au?

Secția de box a CS Farul Constanța are 30 de sportivi legitimați. Este coordonată de doi antrenori. Vârsta este cuprinsă între 12 și 22 de ani, pe grupe de selecție: avansați și performanță, la nivel de cadeți, juniori, tineret și seniori. Avem componenți ai loturilor naționale: la seniori - Ștefan Marcu, la tineret - Andrei Drăgan și Orhan Marcu, la juniori - Erson Husein, precum și alți medaliați la competiții naționale și internaționale.

Este boxul un sport costisitor? Cum vă descurcați în contextul diminuării resurselor materiale alocate sportului, în general, și boxului, în particular?

Boxul în sine nu este un sport costisitor, dar odată cu trecerea la performanță, devine. Trecerea la performanță înseamnă cheltuieli de pregătire, cazare, masă, transport, medicamente, fizioterapie, meciuri de pregătire și verificare. Prin eforturi deosebite, conducerea Clubului Sportiv Farul Constanța, prin domnii Ilie Floroiu și Sorin Bașturea, cărora țin să le mulțumesc, reușim să respectăm calendarul competițional, dar suferim foarte mult la organizarea de meciuri de pregătire și verificare.

În ciuda dificultăților, v-ați întors recent cu o medalie de aur, obținută de Orhan Marcu la Cupa României de la Sighișoara. Povestiți-le cititorilor noștri despre ce înseamnă acest succes.

Obținerea medaliei de aur și Cupa României, la una dintre cele 10 categorii de greutate ale competiției arată că boxul constănțean este prezent în elita boxului românesc. Acest lucru vine ca o confirmare și o continuitate a performanțelor obținute în ultimii ani de boxerii de la secția de box a CS Farul Constanța, rezultate obținute prin spirit de sacrificiu, tenacitate, voință și dorința de afirmare a sportivului, care mai are în palmares rezultate bune, obținute în competiții naționale și internaționale. Este încă un exemplu care ne arată că perseverența este mama succesului!

Care ar fi o posibilă rezolvare a problemelor cu care vă confruntați, în lupta de a menține performanța în sportul constănțean?

Rezolvarea problemelor din sport poate veni odată cu armonizarea legislației, în interesul sportului, și aici mă refer la o legislație fiscală care să ajute atât sportul, cât și sponsorul, creându-i acestuia facilități fiscale care să fie reciproc avantajoase, precum și aducerea unor oameni competenți în sistem (federație și minister), care să gândească proiecte viabile. Sperăm ca odată cu descentralizarea și trecerea sportului la consilii locale să putem accesa finanțări pentru dezvoltarea și popularizarea boxului, la nivel local, județean, național și internațional.

Ce vă motivează și cum reușiți să vă păstrați energia și entuziasmul, în contextul actual?

Pentru că de la o vârstă fragedă am îmbrățișat „nobila artă”, am obținut succese ca sportiv, apoi ca antrenor și m-am putut bucura de rezultatele copiilor mei, înseamnă că îmi place ceea ce fac. Medaliile obținute la campionate naționale, europene și mondiale, cu sportivii mei, îmi dau puterea de a o lua de la capăt, de fiecare dată. Faptul că activez la Clubul Sportiv Farul Constanța, unde performanța este o regulă, nu o opțiune, mă motivează să fiu în sală, zi de zi, alături de sportivii mei. Desigur că nu toți devin campioni mondiali și olimpici. Dar, într-o strânsă colaborare cu școala și cu familia, vrem să devină caractere puternice, pe care societatea să se poată bizui în viitor.

Care este calendarul competițional al secției de box a CS Farul Constanța, în perioada următoare?

Urmează Cupa României la seniori, la Iași, între 1 și 7 august, apoi Campionatul Național de tineret, Campionatul Național de juniori și se încheie cu Campionatul Național de seniori. În perioadele intermediare, sportivii vor participa la meciuri de pregătire și verificare, la fiecare nivel de vârstă. Sperăm ca, la sfârșitul anului, să avem o colecție frumoasă de medalii, care să-i motiveze pe sportivi, pentru anul următor. În paralel cu performanța, suntem alături de ei, în îmbunătățirea situației școlare și promovarea examenelor. A devenit o mândrie faptul că, aproape în fiecare an, boxeri din cadrul secției noastre sunt admiși la facultăți precum Politehnica București sau licee de prestigiu, precum Colegiul „Mircea cel Bătrân“, Liceele „Traian“, „Decebal“ sau „Carol“.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii