Interviu online cu Mitică Iosif, președinte al SLSIP Constanța „Costul standard per elev nu este calculat corect și nu pleacă de la nivelul nevoilor unităților de învățământ!“
Interviu online cu Mitică Iosif, președinte al SLSIP Constanța: „Costul standard per elev nu este calculat
10 Feb, 2018 00:00
ZIUA de Constanta
3515
Marime text
Cadrele didactice amenință cu noi proteste, nemulțumite de reacția guvernului față de rezolvarea problemelor din Educație. Dacă în următoarele două săptămâni nu se găsesc soluții pentru revendicările pe care le au, sindicaliștii din învățământul preuniversitar constănțean spun că vor declanșa proteste, care pot ajunge până la grevă generală.
Despre revendicările angajaților din Educație, comasarea claselor și a posturilor, bugetul prea mic per elev și calendarul protestelor am discutat, în cadrul unui interviu online, cu Mitică Iosif, președinte al SLSIP Constanța.
Întrebările redacției:
S-a ajuns din nou, în situația în care sindicaliștii dau ultimatumuri: dacă în maximum două săptămâni nu vor fi negocieri, se va trece la acțiuni de protest, inclusiv la grevă generală. De ce?
Ultimatumul pe care FSLI l-a dat actualului Guvern este o expresie a tensiunilor acumulate în sistemul de învățământ preuniversitar și o manifestare a deznădejdii, în condițiile în care legea nu este respectată de către cei care o elaborează și trebuie s-o aplice, oameni politici care nu acordă niciun fel de importanță dialogului social.
Suntem nemulțumiți de faptul că Educației nu i-a fost alocat procentul de 6% din PIB, așa cum prevede articolul 8 al Legii 1/2011, de degradarea statutului profesional al angajaților din sistemul de învățământ preuniversitar și de modul umilitor în care ne regăsim în grila de salarizare - Legea 153/2017, acolo unde cel mai mare coeficient de ierarhizare pentru un profesor cu studii superioare de lungă durată, gradul didactic I și peste 25 de ani vechime, este 2,21. În condițiile în care grila de salarizare a fost stabilită pe raportul 1/12.
Nu cumva cadrele didactice ar trebui să facă mai mult decât să „amenințe“ ca să fie luate în serios?
Fără doar și poate, singurul mod prin care poate fi zdruncinat acest edificiu politic ostil învățământului nu poate fi decât o acțiune generală de protest, ce poate să înceapă cu pichetări, cu marșuri, cu mitinguri, care trebuie să culmineze cu o grevă generală. Din păcate, în 2017, când se prefigura adoptarea legii de salarizare a personalului bugetar, cu menținerea celor din învățământ în ultima treime a grilei, am încercat să organizăm blocarea examenelor naționale, am organizat un referendum pentru declanșarea grevei, dar, din păcate, ambele demersuri au eșuat, pentru că nu au fost susținute de angajații și membrii de sindicat din unitățile de învățământ, deoarece unii se tem pentru siguranța locurilor de muncă.
Vă propun să discutăm pe rând despre nemulțumirile colegilor dvs. O pondere importantă a revendicărilor o constituie modificările legislative privind salarizarea, din cauza cărora sunt angajați care trebuie să vină cu bani de acasă pentru a acoperi contribuțiile sociale. Care sunt situațiile în care personalul din învățământ va aduce bani de acasă sau va avea salarii mai mici decât anul trecut?
Situația neplăcută din acest punct de vedere vizează salariații care sunt angajați cu fracțiuni de normă sau post, pentru că de la 1 ianuarie 2018 s-a făcut transferul contribuțiilor către stat exclusiv pe seama salariaților, iar modificarea Codului Fiscal impune plata contribuțiilor către stat prin raportarea la valoarea salariului minim brut garantat în plată, care momentan este 1.900 de lei.
Alte nemulțumiri vizează finanțarea unităților școlare în baza costului standard per elev. Vă rog să detaliați… Ce este până la urmă acest standard per elev și cum a reușit să creeze haos în sistem?
În primul rând, în opinia mea, costul standard per elev nu este calculat corect și nu pleacă de la nivelul nevoilor unităților de învățământ. Din acest motiv, sumele nu au cum să acopere nevoile școlii, determinând uneori conducerea acesteia fie să încalce legea, fie să adopte măsuri care nu susțin egalitatea de șanse a elevilor și calitatea în educație, totul pentru a se încadra în bugetul alocat.
Riscă școlile și grădinițele să rămână fără secretare și contabili? Și fără personal administrativ?
Da, întrucât, de la 1 ianuarie 2018, personalul didactic auxiliar și nedidactic nu poate să aibă mai mult de o normă și jumătate. Au existat posturi ocupate pe fracțiuni de normă, peste o normă și jumătate, la care angajații respectivi au fost obligați să renunțe. În această situație, în conformitate cu prevederile OUG 90/2017, la două posturi unice vacantate nu se poate organiza concurs sau examen decât pentru unul singur. În aceste condiții, dacă cel care a renunțat avea doar jumătate de normă, nu poți organiza acum concurs decât pentru 0,25 din normă. Este posibil să se producă blocaje în școlile și grădinițele în care există astfel de situații, pentru că, pe de o parte, nu știu cine va merge la concurs pentru a ocupa o astfel de fracțiune de normă și, pe de altă parte, procedura de angajare durează 45 de zile.
Cum vor fi plătite salariile dacă unitățile de învățământ nu vor mai avea contabili care să semneze statele și ordinele de plată?
Nu știu, dar este datoria directorilor și a consiliilor de administrație să se zbată pentru rezolvarea acestei situații. În afara concursurilor și examenelor pe post, Sindicatul a obținut o metodologie prin care este reglementat transferul și pentru personalul didactic auxiliar. Noi am atras atenția Ministerului Educației încă din decembrie 2017, în ianuarie 2018 pot să apară astfel de situații.
Contribuțiile sociale trebuie plătite la nivelul salariului minim pe economie. Cum îi afectează această modificare fiscală pe angajații din Educație?
Din ce m-am informat, nu sunt creșteri de salariu net, dar cei cu normă întreagă nu vor pierde la salariu raportat la luna decembrie 2017, ca urmare a creșterii cu 25% a veniturilor brute de la 1 ianuarie 2018. Doar cei cu fracțiuni de normă vor fi afectați, asta daca nu cumva ordonanța adoptată ieri (n.r. 8 februarie 2018) a rezolvat această situație nedorită.
Cum rămâne cu sporurile solicitate de sindicaliștii din învățământ?
Din păcate, în relația cu decidenții politici din România, consultarea sindicatelor nu înseamnă aproape niciodată și acceptarea punctelor de vedere ale acestora. Astfel, pe 29 ianuarie 2018, FSLI a cerut imperativ Guvernului României să retragă de pe ordinea de zi proiectul de regulament-cadru privind stabilirea locurilor de muncă ale categoriilor de personal și a mărimii concrete a sporului pentru condiții de muncă, în condițiile în care se constatase faptul că, în acel proiect, propunerile sindicatelor referitoare la cuantumul sporurilor și categoriile de personal care să beneficieze de acestea nu apăreau.
Trecând peste solicitarea FSLI, Guvernul a adoptat HG 34/2018, unde personalul din învățământul preuniversitar se regăsește în zona celor mai mici valori ale sporurilor, iar condițiile pentru primirea acestor sporuri nu pot fi îndeplinite decât de un număr foarte mic de salariați.
Aveți mulți colegi care se plâng că nu le-au fost restituite dobânzile sau drepturile în urma hotărârilor judecătorești definitive. Când vor fi încasate sumele, având în vedere că în cazul unora au trecut mai bine de doi ani?
Este foarte adevărat, au motive de nemulțumire, dar nu sindicatele sunt vinovate de întârzierea plății acestor sume. Noi am avut întâlniri cu toți premierii din ultimii trei ani și am primit de fiecare dată asigurări că sumele se vor recupera. OG 90/2017 prevede faptul că sumele care trebuie plătite pe baza hotărârilor judecătorești, fie că reprezintă drepturi salariale, fie dobânzi penalizatoare, încep să fie plătite eșalonat din 2018, când se va vira prima tranșă de 5%. Din discuțiile pe care le-am avut cu fostul cabinet, obținuserăm promisiunea unui efort prin care să se plătească integral aceste sume pana in 2019.
Care este calendarul de negocieri pentru următoarele două săptămâni, până la momentul în care se va trece la primele forme de protest al dascălilor, de pichetare a sediilor Prefecturilor din toată țara?
Colegiul Național al liderilor FSLI a decis să dea noului Guvern o perioadă de două săptămâni de la instalare pentru a se așeza alături de ei la masa negocierilor. În situația în care vom constata lipsa de interes pentru rezolvarea problemelor tuturor angajaților din învățământ, vom organiza un calendar de proteste, care va începe cu pichetări ale instituțiilor statului, marșuri și mitinguri de protest și va culmina cu organizarea unui referendum pentru declanșarea grevei generale.
Întrebări venite din partea cititorilor:
Asistăm în ultimii ani la o degradare a învățământului românesc direct proporțională cu numărul de miniștri, care continuă să creadă că numai propunerile domniilor lor duc la reformă și progres. Îi invit să cerceteze temeinic cauzele care au dus la scăderea coeficientului de inteligență al poporului român din 1989 până în prezent. Măsuri precum desființarea școlilor profesionale, stabilirea unei sume fixe per elev (per capita în documentele ministerului), comasarea claselor, susținerea competențelor pentru examenul de bacalaureat în mijlocul anului școlar, când există elevi cu situația școlară neîncheiată sau în stare de corijență pe primul semestru, statutul cadrului didactic la discreția părinților și a elevilor care par să știe mai bine ce trebuie să facă profesorii, programele școlare în permanentă dezbatere publică sunt doar câteva aspecte ce contribuie la declinul constant al învățământului și educației.
Numărul nepermis de mare de demnitari ai educației, de legi ale educației și de așa-zise reforme ale sistemului au lipsit învățământul românesc de două componente de bază: stabilitatea legislativă și predictibilitatea. Salarizarea nemotivantă a personalului didactic nu mai face atractivă carieră didactică, nu mai atrage elitele, iar tinerii absolvenți de studii superioare care vin totuși în învățământul preuniversitar o fac doar temporar, în căutarea unui alt loc de muncă.
Conversație chat:
anon3094: Buna ziua! Este benefic amestecul politicului în învățământul românesc?
invitatZIUA: Amestecul politicului este un punct slab în existența sistemului de învățământ, care nu ar trebui să existe decât la nivelul alocării de fonduri pentru unitățile de învățământ. În rest, ocuparea funcțiilor de îndrumare și control în învățământ ar trebui să aibă la bază doar criteriile competenței profesionale.
anon3094: Cum comentați revenirea Gabrielei Bucovală în fruntea ISJ Constanța? Cu cine colabora SLSPI mai bine: cu Petrică Miu sau cu Gabriela Bucovală?
invitatZIUA: Nu pot comenta o decizie a unei instanțe judecătorești, dacă instanța a hotărât așa, înseamnă că argumentele doamnei Bucovală au fost considerate valide, anulând astfel decizia de eliberare din funcție emisă de Ministerul Educației Naționale. Colaborarea dintre ISJ și sindicat nu trebuie să depindă de numele inspectorului școlar general, ci trebuie să țină seama, întotdeauna, de respectarea legii și interesul angajaților din învățământ.
anon3334: Totuși...
invitatZIUA: Consider ca am răspuns la întrebările dvs.
anon4537: Se anunță proteste în învățământ. Desigur, este dreptul dvs. Dar la elevi v-ați gândit? Și așa ne plângem că avem specialiști nepregătiți în toate domeniile…
invitatZIUA: Ne-am gândit la elevi. În opinia mea, refacerea statutului și a demnității profesionale a cadrului didactic este în primul rând un mare beneficiu pentru elevi. Pentru că un profesor bine pregătit profesional și motivat financiar este un om care se va dedica misiunii sale de educare și formare a tinerei generații.
Maria: În România se pune accentul pe profesor, nu pe elev! Copiii au diverse materii, doar ca profesorii să aibă o normă didactica întreagă. Nu credeți că ar trebui făcute, în acest sens, schimbări? Să dispară mai multe materii inutile din programa școlară?
invitatZIUA: Planurile-cadru, documentele care conțin lista de materii din trunchiul comun și numărul de ore pe cicluri de studii nu sunt elaborate de cadrele didactice, ci de către specialiștii din Ministerul Educației Naționale și de cei din Institutul pentru Științele Educației.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii