Interviu online cu monseniorul Ieronim Iacob Tema este - Cum celebrează credincioşii romano-catolici Paştele. Despre Învierea ce luminează credinţa

Pentru doi ani consecutivi, în 2010 şi 2011, creştinii ortodocşi şi romano-catolici au sărbătorit Paştele în aceeaşi zi. Anul acesta, sărbătorile pascale coincid din nou pentru Biserica Romano-Catolică şi cea Ortodoxă.
Cum celebrează catolicii Paştele? Ce obiceiuri şi ce tradiţii respectă? Care sunt deosebirile între Paştele catolic şi cel ortodox? Vorbim despre aceste aspecte cu monseniorul Bazilicii Sfântul Anton din Constanţa, preotul Ieronim Iacob, vineri, de la ora 14.00, în cadrul unui interviu online în direct pe www.ziuaconstanta.ro.

Aşteptăm întrebările dumneavoastră prin formularul de comentarii de la sfârşitul articolului sau la adresa interviu@ziuact.ro.

Realizator: Ada CODAU

Nota redacţiei: Pentru a păstra coerenţa şi relevanţa discuţiei, nu vom valida comentariile care nu se referă la temele anunţate, care nu conţin întrebări sau care constau în atacuri la persoană.

Întrebările redacției:

1. Care este, în religia romano-catolică, semnificaţia Săptămânii Patimilor?

Aş spune că este vorba despre religia creştină, şi nu numai de cea romano-catolică. Sărbătorim patima, moartea şi Învierea Domnului. Este o unică sărbătoare. Este Paştele Domnului. Sărbătoarea Paştelui a început deja. În Joia Mare am celebrat instituirea euharistiei, la Cina cea de Taină; instituirea tainei preoţiei şi ne-am amintit de prima Sfântă Liturghie săvârşită de Mântuitorul împreună cu apostolii.
Un rit aparte este cel al spălării picioarelor. Preotul spală picioarele la 12 bărbaţi, aşa cum Mântuitorul a spălat picioarele apostolilor. Este un semn vizibil al poruncii iubirii pe care ne-a învăţat-o şi a practicat-o Isus Cristos.

În Vinerea Mare se celebrează patima Domnului. Este o zi aliturgică, adica fără Sfânta Liturghie. Ceremoniile sfinte încep la ora 15.00, ceasul în care Cristos s-a jertfit Tatălui pe cruce. La această oră, în cele mai multe biserici are loc Calea Sfintei Cruci, o devoţiune specific catolică. Credincioşii, în duh de rugăciune şi căinţă îl însoţesc pe Cristos de la locul de judecată, pretoliul lui Pilat, până la locul răstignirii sale. Sunt 14 opriri în care se meditează, tot atâtea momente din ultimul drum al Mântuitorului pe pământ. Printre acestea, întâlnirea cu Maica Prea Sfântă, cu Simon din Cirene, care îl ajută să ducă crucea, cu Veronica cea miloasă, care îi şterge faţa cu o maramă.
Tot în această zi se face adoraţia Sfintei Cruci, semnul şi instrumentul mântuirii noastre. De asemenea, astăzi este citită Patima Domnului după Sfântul Evanghelist Ioan. Colecta din această zi este trimisă creştinilor din Ţara Sfântă.
Sâmbăta Mare, la fel, zi aliturgică. Preoţii îi aşteaptă pe credincioşi pentru spovada de sfintele Paşti. Este pregătită biserica pentru solemnitatea Învierii Domnului.

2. Ce obiceiuri, ce tradiţii respectă credincioşii romano-catolici în postul Paştelui?

Zile de post în sens strict sunt doar începutul şi sfârşitul postului, adică Miercurea cenuşii şi Vinerea Mare. Toate vinerile din post sunt zile de abstinenţă de la carne. Calea Sfintei Cruci este săvârşită în zilele de marţi, vineri şi duminică. Pe lângă postul de alimente, creştinii sunt îndemnaţi la postul limbii, la abţinerea de la petrecerile zgomotoase şi de la tot ceea ce nu cadrează cu acest timp de pocăinţă. Liturghiile se bucură de o prezenţă mai mare a credincioşilor. În unele parohii se fac misiuni populare, adică o serie de predici tematice expuse pe parcursul a trei, până la şapte zile. Temele centrale a acestor predici este chemarea la pocăinţă, gravitatea păcatului, cum se face o spovadă bună şi aşa mai departe.
În biserici se fac colecte pentru săracii şi bolnavii parohiei, care vor fi vizitaţi în Săptămâna Mare pentru spovedanie şi împărtăşanie, ocazie cu care li se oferă acest dar al credincioşilor.


3. Prin ce diferă Paştele catolic de cel ortodox?

Semnificaţia Paştelui catolic este aceeaşi ca şi a Paştelui ortodox. Diferă doar ritualurile. Sărbătorim, şi unii şi alţii, pătimirea, moartea şi Învierea Domnului. Aş spune că o diferenţă ar fi aceea a insistenţei preoţilor la participarea integrală şi activă la Jertfa Sfintei Liturghii din noaptea de Paşti. Creştinii catolici nu merg la biserică doar pentru a lua Lumina, ci pentru a participa la întreaga Sfântă Liturghie, inclusiv la împărtăşanie. Desigur, acesta este dezideratul pe care doar o parte dintre creştini îl realizează.
O altă particularitate a slujbelor catolice este dată de tonalităţile cântărilor cu acompaniament de orgă, care vor să semnifice bucuria Învierii Domnului.

4. Care este rolul împărtăşaniei? Dar al spovedaniei?

Mai întâi spovedania şi apoi împărtăşania, aceasta este ordinea şi logica acestor sfinte taine. Prin spovedanie ni se iartă păcatele. Prin împărtăşanie ne unim cu Domnul nostru Isus Cristos, sub chipul pâinii şi al vinului. Prin aceste sacramente, noi pregătim fiinţa noastră pentru darul luminii pe care o primim în noaptea de Paşti. Fără lumina interioară, cea exterioară este lipsită de semnificaţie şi forţă. Aceste sacramente ne apropie de Dumnezeu, dar şi de oameni.

5. Am remarcat, în ultimul timp, un soi de exhibiţionism în manifestarea credinţei, exprimat îndeosebi pe reţelele de socializare. Ce părere aveţi despre acest fenomen?

Exhibiţionismul în manifestarea credinţei nu este o noutate. Aş spune că Antichitatea creştină era mult mai bogată în astfel de manifestări, de aici şi multitudinea ereziilor. Astăzi, asistăm la încercări individuale de protagonism; nu se urmăreşte transmiterea unor idei, a unei doctrine, ci doar a unei manifestări particulare, cu scopul de a atrage atenţia. Astfel de manifestări nu vin de la persoane credincioase, ci de la persoane dezorientate, care confundă credinţa cu tendinţele la modă în care te poţi exprima.

6. Cum aţi defini credinţa în secolul XXI?

Definiţia credinţei este aceeaşi din totdeauna: dar al lui Dumnezeu şi cucerirea omului. Dacă darul lui Dumnezeu este la fel de generos, din partea oamenilor constatăm o mai mare lipsă de căutare. În secolul XXI se trece de la credinţa de masă, moştenită şi nemotivată, la credinţa grupurilor mici. Este vorba de o credinţă matură, motivată şi capabilă chiar de gesturi eroice. Nu lipseşte nici astăzi “restul sfânt”, acei oameni care nu-şi pleacă genunchii ideologiilor moderne desacralizante, oamenii care îşi trăiesc credinţa în mod conştient, fără a face din aceasta un motiv de glorie. 

7. Care sunt, în opinia dumneavoastră, marile dileme ale omului credincios de astăzi?

Marile dileme sunt cele din totdeauna: de ce suferinţa? De ce moartea? De ce nedreptatea? Omul cu adevărat credincios nu vede în aceste întrebări obstacole de netrecut. Credinţa lui îl ajută să facă saltul către acel Tu personal în care el şi-a pus toată încrederea şi care este Dumnezeu. Credinciosul adevărat nu aşteaptă neapărat răspunsuri la aceste întrebări; el cere mai degrabă puterea de a-şi păstra credinţa în faţa acestor obstacole. Mai mult ca în trecut, credinciosul de astăzi poate fi descurajat de marea masă a celor necredincioşi, a militantismului anti-religios, desacralizant al lumii în care trăim.


8. Cum credeţi că îi poate atrage Biserica catolică pe necredincioşi, pe atei? Prin ce tip de mesaje?

Mesajul cel mai eficace, valabil întotdeauna, este cel al mărturiei date de către cei care cred. Astăzi, oamenii nu mai ascultă cu plăcere predicile, mai ales cele moralizante, în schimb, sunt foarte sensibili în faţa gesturilor concrete de dăruire, de altruism, de dragoste autentic creştină. Evanghelizarea începută chiar de Isus Cristos trebuie să continue folosindu-se de mijloacele moderne. Se impune însă prudenţa, pentru a nu-i scandaliza pe cei simpli şi înţelepciunea, pentru a nu transforma mesajul creştin într-un tip de propagare exhibiţionistă.

9. Care este, în această ordine de idei, marea provocare a Bisericii catolice în prezent?

Provocările Bisericii catolice sunt cele ale tuturor religiilor. Prin notorietatea ei, Biserica catolică este mereu în prim plan, de la ea aşteptându-se răspunsuri tranşante. În numele modernităţii, Bisericii catolice i se cere o deschidere dincolo de dogmele şi morala ei. Lumea nu vrea să înţeleagă că în aceste privinţe nu este spaţiu de negocieri şi de inovaţii. Dacă în privinţa formelor Biserica catolică caută să se adapteze timpului, cât priveşte fondul, ea nu poate face rabat de la mesajul revelaţiei creştine. De aici, criticile şi nemulţumirile multora care confundă Biserica cu o oarecare organizaţie omenească. Astăzi, adevăratele provocări nu mai vin din partea ateilor adevăraţi, specie pe cale de dispariţie, ci a unor oameni indiferenţi, confuzi, aflaţi în luptă cu ei înşişi, cu ceilalţi oameni şi cu Dumnezeu.

10. Când anume au început cele două Biserici să se ghideze după calendare diferite?

În anul 1582, Papa Grigore al XIII-lea scoate zece zile din calendar, astfel că după 4 octombrie urmează data de 15 octombrie, pentru a corecta astfel anul astronomic. Se impune astfel, în lumea occidentală mai întâi, apoi şi în Orient, cu reţineri, calendarul gregorian. Desigur, acest calendar va fi folosit şi în calcularea datei Paştelui, lucru care, împreună cu alte tradiţii va duce la sărbătorirea, la date diferite, a Paştelui de către catolici şi ortodocşi.

11. Există o tendinţă sau măcar un obiectiv declarat de a deveni mai bun în preajma Paştelui şi, în general, a marilor sărbători. De ce obişnuim ca doar acum să ne propunem să fim un pic mai buni?

La spovedanie, pe lângă mărturisirea păcatelor, creştinul în faţa duhovnicului şi, desigur, a conştiinţei sale îşi propune să fie mai bun, să nu mai comită cu aceeaşi uşurinţă păcatele dominante. De aici, această dorinţă, repatată des în preajma sărbătorilor, de a fi mai bun. În realitate, creştinul trebuie să se scoale în fiecare dimineaţă cu acest gând. În felul acesta, el transformă, cel puţin la nivel de intenţie şi dorinţă, întreaga viaţă într-o sărbătoare. E prea puţin să fii bun doar de sărbători şi să ratezi sărbătoarea vieţii creştine, care este o chemare la bucurie la bunătate, la imitarea lui Cristos, care a trecut prin această lume fiind bun şi făcând doar binele, care din iubire pentru noi, oamenii, a  fost răstignit, a murit şi a înviat din morţi.