Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
19:32 28 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Interviu online cu preşedintele PDL Constanţa, Christian Gigi Chiru s-a terminat Tema a fost „Cu ce arme vrea să îl bată Chiru pe Mazăre"?!

ro

23 Nov, 2011 00:40 3529 Marime text
img_7820_1.jpgChristian Gigi Chiru şi-a anunţat colegii că va candida împotriva lui Mazăre. Ba mai mult el este singur că are şanse reale de câştig. Nu este prima dată când preşedintele PDL spune că va candida la Primărie indiferent dacă va avea sau nu susţinerea partidului pentru că are resursele financiare necesare pentru a-şi susţine campania electorală. Cu alegerile de organizaţia municipală finalizate, Chiru pare să fie susţinut în acest demers este suţinut de Maria Stavrositu şi mai puţin de restul celor cu care a plecat la acest drum. Unde s-a rupt echipa lui Chiru? Aflăm joi la Interviu online. Liderul PDL Constanţa este iniţiatorul campaniei de demitere a primarului Radu Mazăre, campanie pe care în ultima perioadă a neglijat-o şi a trimis-o în derizoriu. Câte semnături au dat constănţenii pentru suspendarea primarului şi ce se va întâmpla cu semnăturile aflăm de la invitatul ediţiei.

Joi de la ora 10.00 în direct pe www.ziuaconstanta.ro aflaţi care sunt „armele" cu care PDL vrea să lupte anul viitor cu actualul primar de la preşedintele PDL Constanţa, Christian Gigi Chiru.

Realizator: Lavinia Siclitaru

Aşteptăm întrebările dumneavoastră prin formularul de comentarii de la sfârşitul articolului sau la adresa interviu@ziuact.ro.

Nota redacţiei: Pentru a păstra coerenţa şi relevanţa discuţiei, nu vom valida comentariile care nu se referă la temele anunţate, care nu conţin întrebări sau care constau în atacuri la persoană.

Intrebarile redactiei:

img_7815_2.jpg1. Proiectul dvs politic cu care ati castigat de altfel si alegerile interne in cadrul PDL vizeaza - redobândirea demnităţii de locuitori ai judeţului Constanta, nu ai republicii „Mazăre-Constantinescu". In ce faza ce afla acest proiect?

C.G.C.:  Proiectul este intr-adevar unul cu care am castigat presedintia PDL, el a inceput la momentul alegerilor interne si va continua cu primul mandat de primar al Constantei.  Recunosc ca nu este o treaba usoara. Oamenii au fost obisnuiti cu o anumita perceptie vizavi de primar si au uitat ce inseamna demnitatea in raport cu autoritatile locale, au uitat ce inseamna sa fi reprezentat de un om serios si din punctul meu de vedere foarte multi nu stiu inca ce inseamna un oras european de care sa fim mandri...
Constanta este un oras bogat dar din pacate banii sunt extrem de prost administrati. Iar daca vorbim de etapa constructiei noastre suntem in faza in care subliniem erorile actualei administratii. 

2. Care sunt principalele direcţii ale acestui proiect pe care îl propuneţi constantenilor? Cetatenii au primit in posta cateva pliante, cateva scrisori, o solicitare de a semna pentru suspendarea primarului... nimic mai mult..

C.G.C.: Demersul nostru este unul cat de poate de serios , strangerea de semnaturi pentru suspendare este o parte importanta mai ales ca am avut placuta surpriza sa vedem ca sunt multi care au semnat pentru demiterea primarului. Asta este un lucru bun si care ma incurajeaza sa merg mai departe cu demersul . Vor urma si alte etape de informare a cetatenilor privind modul in care actuala administratie a reusit sa rateze marile proiecte.

3. Demersul de suspendare al primarului Radu Mazare va apartine sau este rezultatul unei munci de echipa?

C.G.C: Ideea strangerii de semnaturi pentru suspendarea primarului imi apartine, ea a fost generata de rezultatul unui sondaj prin care 91% dintre constanteni au apreciat ca reabilitarea Cazinoului trebuie facuta din fondurile europene iar 72% din fonduri de la bugetul local. Acest lucru m-a determinat si m-a ajutat sa inteleg ca agenda constantenilor este diferita decat cea a actualei administratii, motiv pentru care am considerat ca merita incercat sa salvam ce se mai poate salva si ma refer la accesarea de fonduri europene. Intr-adevar rezultatul demersului este un rezultat al muncii de echipa, adica strangerea de semnaturi in care s-au implicat foarte multi colegi dar si un numar foarte mare de constanteni. 

4. In proiectul initial de suspendare, daca imi amintesc i-ati dat un termen primarului sa rezolve niste probleme stringente ale orasului, in caz contrar urmand sa declansati strangerea de semnaturi.. Aceste probleme au ramas neatinse.. semnaturile s-au strans?? Cate sunt acum, ati anuntat ca veti 70000?

C.G.C: I-am dat un termen primarului sa rezolve problema Cazino pe care l-au suprapus cu celelalte proiecte nerezolvate. Nu stiu cate semnaturi sunt, intre 30000-70000 orice cifra este posibila. Inca nu am desfacut sacii cu corespondenta primita de la constanteni.
Temele pe care le-am cerut solutionate cu urgenta maxima au ramas nerezolvate: strada Traian, podul IPMC, faleze, zona peninsulara, cele 155 de monumente istorice din orasul Constanta, cainii maidanezi. 

5. Nu ati facut un secret din faptul ca va doriti sa-l infruntati pe actualul primar in competitia electorala din 2012. Care sunt lucrurile care vă recomandă pentru a intra in cursa pentru Primarie si in al doilea rand in Primaria Constanta?

C.G.C: Cred ca in primul rand hotararea mea de a schimba lucrurile in bine si experienta pe care am acumulat-o in ultimii ani( de 22 de ani imi conduc propriile afaceri, am afaceri in domeniul turismului, comertului, materiale de constructii civile si industria modei, mai exact daca ma refer la ultima activitate, detin 40% dintr-o fabrica de marochinarie care produce posete si portofele. Este cea mai recunoscuta si apreciata fabrica din afara Italiei iar printre clientii fabricii se numara - branduri - Burberry, Armani, Mont Blanc. In afara de activitate de afaceri, de 7 ani sunt concentrat pe administratie publica si implicat in viata politica locala). Suprapuse cu determinarea si seriozitatea pe care incerc sa o impun si celorlalti sunt argumentele necesare demararii unei proceduri de campanie electorala pentru cea mai importanta functie din administratie. Consider ca este necesar sa faci dovada eficientei in interesul personal ca sa poti transmite asigurari comunitatii ca esti in stare sa faci si pentru ceilalti ceva.

6. Bucureştiul a avut un rol important în disputele de la Constanţa si in special in ceea ce inseamna desemnarea candidatilor pentru Primaria si Consiliul Judetean(din moment in care s-a aplicat votul uninominal). Credeţi că se va întâmpla la fel şi acum, la viitoarele alegeri? Aveti sanse sa treceti de testele Biroului Permanent National?

C.G.C:  Intr-adevar conform statului candidaturile pentru municipii si CJ sunt validate de BPJ. In ceea ce ma priveste semnalele de la Bucuresti sunt dintre cele mai bune, asa cum am spus hotararea si determinarea mea cred ca i-a convins si pe cei mai sceptici si cred ca ii voi convinge si pe constanteni de acest lucru.

7. In cazul in care nu veti desemnat candidat cum veti trata in continuare proiectul de care vorbeam la inceput- „Constanta, merita mai mult ?

C.G.C: Cu aceeasi hotarare, v-am spus ca am drumul meu, sunt un om determinat care duce lucrurile la bun sfarsit intotdeauna. Sunt aproape sigur ca voi fi desemnat candidat la primaria Constanta.

8. Apropo ce merita Constanta?

C.G.C: Veti vedea cand voi ajunge primar.. veti fi suprinsi cat de generos poate fi acest oras si locuitorii sai si cate beneficii la care nu ne-am gandit pana acumm putem avea.

9. Merita cumva si o alta tipologie de om politic? Aceasta sa fie motivul pentru care ati sustinut o echipa relativ tanara la alegerile de la organizatia municipala?

C.G.C: Intr-adevar cred ca tinerii in general constituie un suflu nou si consider ca avem nevoie de ideile lor, de altfel nici eu nu ma consider un batran. Asta este motivul pentru care pentru care am sustinut in echipa si oameni cu experienta, gen Branza, Mitrea, Zeicu si cred ca am reusit sa gasesc un numitor comun la cele doua generatii pe care le respect in mod egal. 

10. Probabil ca nu o veti recunoaste, dar de ce ati preferat-o in cele din urma pe Maria Stavrositu, lui Constantin Florian?

C.G.C.: Inca de la venirea la conducerea acestei organizatii am incercat sa descurajez astfel de discutii, tot timpul am declarat ca am sustinut alegerile democratice, statutare, lucru care s-a confirmat de fiecare data. Am incercat sa nu influentez rezultatul votului chiar daca printre candidati se numarau si colegi care imi sunt apropiati.

11. Desi sunteti cel mai important partid în arcul guvernamental, în Constanta, PDL sta de ani buni in opozitie. Ce garantii puteti oferi colegilor sa va sustina in proiectul pentru Primarie si electoratului constantean ca veti schimba aceasta stare de fapt în 2012, cu ocazia alegerilor locale?

C.G.C.: Garantii numai Dumnezeu poate sa dea in astfel de situatii. Pana acum colegii mei mi-au arata ca au incredere in mine si in proiectul meu si sunt cu totii implicati in mod direct. Sunt incurajat de faptul ca foarte multi vin alaturi de noi sustinand proiectul “Constanta merita mai mult”!

12. La jumatate de an de cand ati devenit presedintele PDL Constanta se pare ca aveti mai putini sustinatori si mai multi opozanti. Va simtiti un lider puternic, cu toate problemele existente in organizatie? Daca ar avea acum loc alegeri la judet credeti ca ati mai primi votul colegilor?

C.G.C.: Da ma simt un lider puternic si v-as aminti faptul ca sunt primul dupa 6 ani care am fost ales statutar si democratic, sunt primul care am reusit sa inchei toate alegerile interne fara scandal si certuri. Niciunul dintre presedintii alesi de cand sunt eu presedinte n-au castigat competitiile impotriva vointei mele. Toti au avut sprijinul meu. 

13. Unde va va gasi anul 2012. Cred ca am mai discutat aceasta chestiune dar ati cam ocolit raspunsul. Cu siguranta va doriti si o functie publica, sigur una care sa va permita sa o pastrati si pe cea politica. Ce negocieri purtati in acest moment...?

C.G.C: Pot sa va spun ca inceputul lui 2012 ma va gasit preocupat de strategia de campanie electorala iar sfarsitul anului 2012 la primaria Constanta. Momentan nu sunt interesat sa ocup o functie publica chiar daca acest lucru ar ajuta la imbunatatirea imaginii in ansamblu dar consider ca proiectul de castigare a alegerilor este mult mai important si pentru asta cred ca este bine sa aloc tot timpul meu acestui proiect.

14. Aveti ceva de impartit cu prefectul judetului. Cred ca mi-a picat in mana un comunicat in care foloseasti cuvinte dure..la adresa lui...

C.G.C: Nu-mi aduc aminte sa fi transmit vreun comunicat de presa in care sa-l atac pe prefect. Daca va referiti la un comunicat de presa prin care am raspuns unui atac este o alta discutie.  Intre presedintele PDL Constanta si prefect nu exista nici o problema importanta, demna de pomenit, dar consider ca mai multe comunicare nu strica nimanui.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • Maria T 24 Nov, 2011 10:30 Intrebarea mea este : daca si cum se va implica domnul Chiru in viata culturala de la malul marii,avem multe insitutii culturale,insa niciuna nu se bucura de sprijinul primariei,se stie situatia tragica prin care a trecut TNOB Oleg Danovski in vara anului trecut,moment in care a cautat sprijin pana si la primarie,dar nu l-a gasit.Vreau sa stiu si daca ii place opera,baletul sau simfonicul?
  • Interviu Online 24 Nov, 2011 10:17 @Clara H.: O invit la fundatie sau la sediul PDL sa ma cunoasteti si sunt sigur ca va veti schimba impresia.
  • Interviu Online 24 Nov, 2011 10:15 @E bun: multumesc.
  • Interviu Online 24 Nov, 2011 10:15 @Sergiu: multumesc domnului Sergiu pentru sustinere.
  • Interviu Online 24 Nov, 2011 10:12 @Tanase: M-am obisnuit sa respect parerea altora, dar nu sunt de acord cu dvs.
  • Interviu Online 24 Nov, 2011 10:12 @dan I.:Vreau sa-l linistesc pe domnul Dani si sa-i promit ca voi demonstra ca Mazare nu este atat de iubit precum crede dumnealui.
  • Interviu Online 24 Nov, 2011 10:10 @Sa plece mazare: la acest demers s-au alaturat si prefectul si ministrul Udrea si foarte multi constanteni, carora le multumesc!
  • Interviu Online 24 Nov, 2011 10:10 @Dina: am raspuns deja in cadrul interviuului. Ideea a plecat de la sondajul de consultare a populatiei.
  • Interviu Online 24 Nov, 2011 10:08 @Dina: cu constantenii voi face echipa si cu colegii de partid care cred in acest proiect.
  • Interviu Online 24 Nov, 2011 10:06 @Jason: Dupa cum stiti am facut plangere penala celor care se fac vinovati de vicierea rezultatului si intentinam sa deschidem actiunea de anulare a rezultatelor si recuperarea sumelor.
  • Interviu Online 24 Nov, 2011 09:19 nu doresc sa comentez, dar va multumesc pentru comentarii
  • jason 24 Nov, 2011 09:09 cum ramane cu referendumul ??? banii dati, rezultatul neoficializat...
  • dina 24 Nov, 2011 08:40 cu cine mai face Chiru echipa sa il bata pe Mazare in conditiile in care si-a indepartat toti oamenii cu care a plecat la drum de langa el? daca s-ar convoca un CCJ astazi, Chiru si-ar pierde scaunul si el stie foarte bine acest lucru!
  • dina 24 Nov, 2011 08:25 sa recunoasca public ca demersul de suspendare al primarului nu ii apartine! Sa spuna cine i-a dat ideea si cine l-a sustinut in tot acest timp!
  • sa plece Mazare 24 Nov, 2011 07:34 Ne-am saturat de Mazare in Constanta, vrem un barbat adevarat si serios care sa reprezinte Constanta nu unul care se da cu zmeul. Buna initiativa lui Chiru....sa salveze Cazionul care este un simbol al Constantei
  • dan I. 24 Nov, 2011 07:33 Sunt din Constanta si asta de la pdl nu e sanatos la cap.nu are nici o sansa sa stranga acele semnaturi.toti constantenii stiu asta si cine zice altceva e plecat cu sorcova.daca mazare o sa candideze pana moare la primarie pensionarii o sa l aleaga de fiecare data.dupa cum se stie pensionarii se duc la vot si il iubesc pe mazare.astia de la pdl se oftica ca nu vorbeste nimeni de ei in constanta si au primit ordine sa apara si ei prin presa ca altfel se desfinteaza organizatia constanta.oricum o sa intre in istorie ca cei mai nenorociti oameni care au condus tara asta.
  • Tanase 24 Nov, 2011 07:33 Nu sunt constantean. Acum cativa ani nu il agream pe Mazare, de fapt il stiam doar din auzite. In prezent, dupa ce l-am vazut de cateva ori la televizor mi-am schimbat radical parerea despre el. Daca as fi localnic ar avea sustinerea mea 100%. Cred ca referendumul pentru schimbarea lui va fi un esec.
  • Daniel 24 Nov, 2011 04:50 Sincer, prefer sa votez cu Mazare pana renunta el la scaun, dacat sa votez cu acest looser de doi lei. Palaz face parte din categoria acelor prosti infatuati care s-au strecurat in cercurile de putere si care fac eforturi sa arate ca stiu si ei sa faca ceva. Pot sa il asigur pe acest Palaz ca va fi primar atunci cand Dinamo va juca in Liga Campionilor.
  • E bun 23 Nov, 2011 23:02 Chiru este cel care s-a lust in adevaratul sens al cuvantului de Mazare, este cel care a "intrat" peste el in primarie asta in timp ce comentatorii de pe margine aruncau cu noroi. L-as vota pe Chiru, este o alternativa reala si palpabila pentru Mazare, SUCCES!
  • Clara H. 23 Nov, 2011 02:00 Omul acesta e rupt de realitate daca crede ca cineva il va vota. PD-L ar trebui sa se trezeasca la realitate si sa vina cu candidati decenti, nu cu toti semi-analfabetii. Asta daca vrem sa il dam jos pe Mazare. Nu se invata nimic dupa lectia cu Onaca, alta nulitate ?