Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
04:06 22 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Interviu online cu preşedintele Sed Lex, filiala Constanţa, Claudiu Anghel s-a terminat - Tema discuţiei a fost "Liderul de sindicat oferă protecţie pe post şi promovare în funcţii de de conducere"

ro

15 Feb, 2011 20:28 9049 Marime text
img_6323__.jpg Preşedintele Sed Lex, filiala Constanţa, Claudiu Anghel a vorbit la Interviu Online despre scandalul rolul şi importanţa liderului de sindicat vs corupţie şi şpăgi în sistemul public de stat. Claudiu Anghel a precizat ca este de acord cu verificările averilor liderilor sindicali însă, sa se faca, i s-ar fi părut normal să fie anunţat finalul lor direct, fără tam-tam mediatic. În ceea ce priveşte propunerea a opt parlamentari PSD, prin care se doreşte scoaterea obligaţiei sindicaliştilor de a-şi depune declaraţii de avere, Anghel a afirmat cp nu susţine acest proiect, pentru că „liderul sindical este peroană publică şi în acest context trebuie să-ţi asumi responsabilitatea funcţiei deţinute". Întrrebat care ar fi - în opinia sa - paşii care trebuie urmaţi pentru a face curăţenie în vămi, printre liderii sindicali, în administraţie, în toate domeniile, liderul Sed Lex susţine că totul pleacă de la salarizare. img_6329_.jpg„Ar trebui acordate drepturi salariale decente concomitent cu stabilirea unor sanţiuni foarte drastice mergându-se până la închisoare când se depistează nereguli în activitate. Nu poţi plati un om cu 2 lei şi să-i ceri să facă confiscări de 2 miliarde de lei", a precizat Claudiu Anghel. La întrebarea - „Liderul de sindicat oferă protecţie pe post şi promovare în funcţii de conducere"? - sindicalistul afirmă că pe plan local un lider sindical nu are cum să ofere protecţie sau promovarea unei persoane, „noi avem un simplu vot din 5 care se dau în comisia de examinare şi recrutare a personalului. Dar la Bucureşti, reven asupra ideii că un lider de sindicat poate intra în cabinetul unui ministru şi de acolo se poate întampla orice". În ceea ce-i priveşte pe vameşii constănenţeni afiliaţi la Sed Lex, Anghel susţine că nu ar vrea să fie în pielea lor deoarece aceştia trec prin momente de stress indiscutabil şi se simt hărţuiţi:"Mi-ar plăcea să cred că e linişte totală în Constanţa, dar am înţeles că lucrătorii sunt destul de neliniştiţi şi nu aş vrea să fiu în pielea lor. Lipsa duty-free-urilor ar putea să evite Constanţa, pentru că nu au specificiul celorlalte vămi. Cred că fiecare ar trebui să-şi facă munca pentru care este plătit şi dacă va exista un abuz din partea puterilor statului, în timp va fi anihilat. Eu vreau să văd vârful caractiţei, vorbim de rege, regina, nu de pioni. Poate că avem nevoie de o curăţenie de primăvară".

Întrebările redacţiei:

1.Începem discuţia noastră cu informaţia momentului: Averile mai multor lideri sindicali importanţi sunt verificate de inspectorii Agenţiei Naţionale de Integritate. Liderii de sindicat sunt obligaţi să îşi declare averile, dupa ce anul trecut legea ANI a fost modificată. Care este punctual dvs de vedere vizavi de aceste verificări?

CA: Sunt de acord sa se faca, dar mi s-ar fi parut normal sa fie anuntat finalul lor direct. Fara tam-tam mediatic dar sa spunem ca este din nou o coincidenta.

2.În altă ordine de idei, ieri s-a dezbătut în Senat şi propunerea a opt parlamentari PSD, prin care se doreşte scoaterea obligaţiei sindicaliştilor de a-şi depune declaraţii de avere. La fel vă întreb este corectă propunerea PSD? Dacă da, nu va da naştere unor constroverse vizavi de modul în care opoziţia încearcă să protejeze şi să atragă de partea sa lumea sindicală?

CA: Nu sunt de acord. Daca este persoana publica trebuie sa-ti asumi responsabilitatea functiei detinute. Consider ca cel putin sindicalistii funtionari publici pot judeca singuri daca se vor simti tradati de vreun lider sindical si vor lua masuri singuri. Eu nu am facut niciodata politica in cadrul sindicatului si nici in cadrul intalnirilor de la nivel national nu AM AVUT DISCUTII POLITICE.

3. În România se fură la greu. Şi fură atât de mulţi, încât, atunci când vrem să le arătăm europenilor cum facem noi dreptate, putem alege de oriunde. S-a afirmat în aceste zile că lucrătorii vamali sunt pionii pe tabla de şah, iar şefii de la vamă sunt caii. Preşedintele Traian Băsescu spunea că regele si regina s-ar putea răgăsi printre liderii de sindicat?

CA: Mi se pare o aberatie si un lider de sindicat, chiar la nivel de Bucuresti nu poate avea o influenta atat de mare pe cat se sustine, de numi si proteja diferite persoane. In mod normal un lider de sindicat de la nivel central poate deschide usa unui ministru relativ simplu, dar de acolo si pana a acuza ca se duce cu o spaga pentru cineva este prea departe.

4. În calitatea dvs de preşedinte al Sed Lex, filiala Constanţa aţi avut vreo reacţie la neregulile care existau în vămi, având în vedere faptul că o parte dintre sindicaliştii de la vamă sunt afiliaţi la Sed Lex? Toată lumea ştia că se da/ia spaga...

CA: Din pacate nu cunosc colegii de la vama, nu am avut nicio intalnire cu dansii, ne-am intalnit la nivel de Alianta, sper ca de anul acesta sa reusim sa avem intalniri si cu ei. Eu m-am ocupat pana anul acesta, strict de finante. La finante am avut doi colegi care sunt si acum suspendati si se judecata. Am avut discutii si le-a,m spus ca trebuie sa intram in normalitate. Am incercat sa le pun la dispozitie un avocat, pana la dovedirea vinovatiei lor si prezumtia ramane pana la hotararea instantei. 

5. S-a afirmat că această caracatiţă a şpăgilor de la vama s-a întins până la partidele politice. Aveti idee, ce partide sunt implicate?

CA: Nu am avut nicio implicare si orientare politica din partea sindicatului, nu am strans niciodata bani pentru vreun partid si nici in alte judete de asa ceva. Nu cred ca liderii sindicali colectau acesti bani. De liderii politici implicati nu s-a facut vorbire.

6.În aceste conditii, când estimati că Romania va intra în Schengen?

CA: Actiunea de la vama poate fi legata de acel moment, nedumerirea mea este faptul ca sistemul era cunoscut de foarte mult timp si s-a actionat in al doisprezecelea ceas. 

7.Cum credeţi că va evolua până la urmă situaţia? Vor cădea şi "capetele incoronate?".

CA: Sper sa se ajunga la capete mari si ca cei vinovati, indiferent de zona de activitate, sindicat -politica sa plateasca. Sa nu se termine la nivel de pioni.

8.Care ar fi - în opinia dvs - paşii care trebuie urmaţi pentru a face curăţenie în vămi, printre liderii sindicali, în administraţie, în toate domeniile?

CA: Ar trebui acordarea unor drepturile salariale decente concomitent cu stabilirea unor santiuni foarte drastice mergandu-se pana la inchisoare cand se depisteaza nereguli in activitate. Nu pot plati un om cu 2 lei si sa-i ceri sa faca confiscari de 2 miliarde de lei. Sistemul ar trebui schimbat, insa salariul decent ar descuraja aceste practici. In in Occident, educatia s-a facut cu batul.

9. Unde credeţi că s-au dus banii negrii de care s-a vorbit în aceste zile şi de ce abia acum această operaţiune? Ce finalitate ar putea avea demersurile justiţiei???

CA: Probabil ca la Bucuresti, conform schemei care am vazut-o la televizor. Sper cum am spus sa nu ramana la stadiul de pioni si sa se ajunga la varf, asa e speranta. Acum sigur au un sentiment de haituire, vinovat sau nevinovat. Cred ca in privinta vamesilor, puteau fi mutati in vami moarte daca nu vroiu sa intre in sistem. Cred ca era optiunea lor. 

10. În campania de reţineri şi arestări de zilele acestea sunt însă două probleme uriaşe: de ce au fost lăsate aceste filiere să funcţioneze atât timp şi în beneficiul cui? Dvs ce credeti?

CA: Eu astept si imi doresc sa se faca lumina in acest caz. Pot sa trag concluzia ca au fost bani care au ajuns la toate partidele care au guvernat aceasta tara.

11. Toate posturile din sistemul de stat care se ocupă numai prin darea de şpaga(medic în spital, vameş, poliţist, inspector de mediu, inspectori prin primării, inspector protecţia consumatorului etc) sunt semnul unui sistem mafiot?

CA: Exista astfel de situatii si se pana cand s-au blocat posturile se putea accede in aceste posturi pe baza de influenta sau spaga. Ca sindicat, avem dreptul de a avea reprezentanti in comisia de examinare, dar de cand sunt eu lider de sidicat nu s-au mai facut angajari si nu am cunostinta. Cred ca o perioada de cel putin doi ani nu putem vorbi de angajari ci de restructurari.

12. Consideraţi că vameşii şi politiştii de frontieră sunt "coada" şi aceste arestari îşi vor face efectul, sau "coada" suntem noi toti, iar tot acest scandal nici măcar nu zgârie vârful iceberg-ului?

CA: In egala masura cu totii suntem vinovati. Dar in principal sistemul. Am trecut de doua ori in Bulgaria, cand nu eram in Comunitatea Europeana si nu mi s-a cerut nimic, desi fusesem avertizat ca v-a trebui sa dau ceva ca altfel ma va tine in vama.

13. Putem să vorbim despre o adevarată epidemie de fapte de corupţie. În acest context aveţi în plan sau există o comisie, un grup, o structură sau o modalitate de sprijin la nivel sindical a celor ce-şi desfăşoară activitatea în mod onest şi care ar suferi eventuale presiuni datorită acestui aspect pe linie ierarhică sau din partea colegilor implicaţi în activităţi ilegale?

CA: In cadrul sindicatului exista un Birou Executiv care primesc sesizarile membrilor de sindicat si in masura in care putem le rezolvam. La conducerera DGFP am avut o colaborare fructoasa in rezolvarea solicitarilor colegilor din sindicat. Colegii care cer si iau mita trebuie sa se autoelimine.

14. Ce spun vameşii constănţeni? Sunt speriaţi de ce se întâmplă în ţară? Au avut mai multe controale anul trecut, aveţi idée cu ce concluzii s-au finalizat?

CA:Primul control s-a terminat in luna ianuarie si s-a terminat bine si acum au un control de audit si care trebuie sa se finalizeze in aceste zile. Nu cred sa existe probleme. Apropo de lucratorii din Vama Sud Agigea raportase doua capturi de 1800000 de euro ca valoare a marfurilor. Cazul Bogatu nu vad ca are legatura cu vama. Nu cunosc cazul decat din presa.

15. Care este rolul dvs ca lider sindical? Inţeleg că le apăraţi drepturile, dar cu ce preţ? Ce drepturi au aceşti oameni de care depindem cu toţii, oamenii din administraţie, oameni care ne bagă mâna în buzunar pentru că ştiu că pot, care ne umilesc şi îşi bat joc de noi?

CA: Nu sunt decat o interfata intre colegii mei si angajator - Ministerul de Finante. nu fac decat sa transmit mesajul din terioriu catre Bucuresti, referitor la conditii de munca si salarizare. Am pornit acest sindicat inca de la infiintare, sper ca e ultimul mandat pentru ca imi ocupa timpul, nu am vrut sa mai candidez la al doilea mandat, daca s-ar fi rezolvat problema salarizarii in 2010 nu mai candidam dar am dorit sa rezolv problema colegilor. Am acceptat functia de lider sindical pentru ca am vazut ca nimeni nu lupta pentru noi, dupa 12 ani in DFPC eram un simplu asistent. Am vrut sa rezolv promovarea, salarizarea.

16. Dvs aveţi publicată declaraţia de avere? În cazul dumneavoastră strict: aţi putea să vă justificaţi averea cu veniturile legal declarate?!

CA: Da, categoric.

17. Liderul de sindicat oferă protecţie pe post şi promovare în funcţii de conducere?

CA: Pe plan local nu are cum sa ofere protectie sau promovarea unei persoane, noi avem un simplu vot din 5 care se dau in comisia de examinare si recurtare a personalului. Dar Bucuresti, revenim la ideea ca un lider de sindicat poate intra in cabinetul ministru si de acolo se poate intampla orice.

18. Ce părere aveţi despre acuzaţiile aduse liderului sindical Sed Lex, Vasile Marica, că ar fi primit mită de la fostul vameş Marius Ungureanu? Alţi colegi din lumea sindicală sunt de părere că nu întâmplător aceste acuzaţii se îndreaptă către domnul Marica?? Să ne amintim totuşi că Vasile Marica este acelaşi lider de sindicat care cerea stimulente salariale pentru vameşi? În ce lume trăim?

CA: Legat de acuzatia domnului Ungureanu mi se pare necredibila, nu e  persoana credibila. In privinta domnului Lincu, exista un razboi personal. Am aflat de la colegi, ca multi lucratori vamali s-au indreptat catre Sed Lex in detrimentul Pro Lex, sindicatul condus de domnul Lincu. Am inteles ca domnul Lincu mai are 300 de sindicalisti din cadrul vamilor si a avut cateva mii. De exemplu la Constanta am ales afilierea la Sed Lex pentru ca existau numai federatii din cadrul functionarilor publici. Cred ca exista o lipsa de incredere pentru domnul Marica, dar nu am primit semnale clare de la Constanta. Insa in cadrul Consiliul Unional de ieri de la Bucuresti, s-a acordat un vot de incredere, urmand ca astazi sa aiba o conferinta de presa si sa raspunda in mod clar acuzatiilor ce i se aduc.
Anul trecut, atitudinea domnului Marica au fost destul de ferme si a fost intrasigent in declaratii si asta poate sa fie un motiv pentru ceea ce i se intampla acum. Personal am in continuare incredere in omul Vasile Marica dar nimeni nu este infailibil. 

19. Care credeţi că este motivul pentru care la vama Constanţa- Agigea este linişte totală?! Vameşii şi politiştii din vămile constănţene să fie excepţie? Avem totuşi un fosat vameş arestat -Eugen Bogatu... Care este opinia Dvs ?!

CA: Mi-ar placea sa cred ca e liniste totala in Constanta, dar am inteles ca lucratorii sunt destul de nelinistiti si nu as vrea sa fiu in pielea lor. Lipsa duty-free-urilor ar putea sa evite Constanta, pentru ca nu au specificiul celorlalte vami. Cred ca fiecare ar trebui sa-si faca munca pentru care este platit si daca va exista un abuz din partea puterilor statului, el in timp va fi anihilat. Eu vreau sa vad varful caractitei, vorbim de rege, regina, nu de pioni. Poate ca avem nevoie de o curatenie de primavara.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • invitat Ziua de Constanta Interviu Online 17 Feb, 2011 10:15 @Mirel:Sistemul spagilor este vechi si nu a fost inventat de Romania.
  • invitat Ziua de Constanta Interviu Online 17 Feb, 2011 10:14 @Golanii:Nu suntem impotriva guvernului actual ci impotriva clasei politice. Guvernul este angajatorul si noi angajatii. Respingem acuzatiile ca a-m fi manipulati. Sindicatele Sed lex sunt afiliate la Bucuresti dar independenti pe plan local si putem decide daca facem sau nu o greva, daca pichetam sau nu.
  • invitat Ziua de Constanta Interviu Online 17 Feb, 2011 10:09 @pai baietii sunt ai PSD: In permanenta au fost facute legaturi intre sindicate si partide politice, au fost sindicate care si-au spus raspicat optiunea. Alianta Sed Lex nu si-a declarat niciodata apartenenta la un partid si actiunile noastre nu pot fi catalogata ca reactii ale unui partid. in acelasi timp as vrea sa spun ca drepturile castigate de catre sindicat la ministere s-a facut cu o conclucrate cu oamenii politici care ne-au sustinut sa obtinem aceste drepturi. Nu ma refer la un partid ci la toata clasa politica. Au fost propuse modificari ale legilor cu care lucram si s-a incercat o colaborare cu parlamentarii din comisii si uneori am reusit.
  • invitat Ziua de Constanta Interviu Online 17 Feb, 2011 10:08 @sindicalist egal protipendada: calitatea de lider sindical ti-o dau colegii pe care-i reprezinti, cat au incredere in timp ti-o poti mentine, cand ei nu mai doresc , pierzi aceasta calitate. Ca lider sindical, nu esti decat o portavocea a oamenilor din spatele tau.
  • invitat Ziua de Constanta Interviu Online 17 Feb, 2011 10:07 @anonim:Personal nu am nicio indemnizatie si nu am primit nicio indemnizatie din partea sindicatului, cele 5 zile sunt de fapt 3 zile care pot fi alocate muncii sindicale, cat priveste dreptul de munca, in cazul liderului de sindicat procedura de incetarea raporturilor de munca este mai laborioasa pentru a demonstra la initiativa angajatorului ca liderul de sindicat nu si-a facut datoria, insa in calitate de angajat, nu de lider sindical.
  • invitat Ziua de Constanta Interviu Online 17 Feb, 2011 10:03 @averi sindicat:Personal parerea mea este ca functia publica atrage o raspundere si depunerea declaratiilor de avere si interese mi se par binevenite.
  • invitat Ziua de Constanta Interviu Online 17 Feb, 2011 10:02 @X:Nu am ideele de firmele pe care le-ar controla Vasile Marica in Constanta. personal nu mi s-a solicitat niciun fel de interventie legata de o societate comerciala din Constanta. Consider ca este necesar sa intram intr-o normalitater privitor la ceea ce se numeste mita si spaga. Orice control este binevenit daca v-a produce aceasta normalitate.
  • mirel 16 Feb, 2011 19:47 Vad ca cei ce adauga comentarii, au o mare problema: PSD ! Pai, stimabilior, de mai bine de 6 ani, PSD-ul nu mai e la putere, deci nu mai umblati cu fantome !!!! Incepem iar sa dam vina pe mostenirea comunista ? Haideti sa privim viata grea din Romania si sa punem toti umarul la imbunatatirea ei! lasati naibii ambitiile personale ! Chiar vreti sa stiti cine e de vina pentru spaga de la vama? Ei bine, eu am aflat ca primul care a luat si a dat spaga la vama este un tip care a trait prin anii 1200 !?!? Va pace ?
  • Golanii 16 Feb, 2011 19:21 E o nesimtire imputita, astia sunt niste mercenari, niste huligani tocmiti sa faca scandal si sa urle sub fereastra guvernului ca sa aiba Vantu si Voiculescu ce sa arate la stiri Sper ca macar o parte din ei sa infunde puscaria, tradatori netrebnici, ei nu reprezinta muncitorii, sunt doar niste golani ghiftuiti.
  • pai baietii sunt ai PSD 16 Feb, 2011 13:35 sindicalistii sunt oamenii de manevra ai adunaturii PSD..se vedea clar .. daca asta inseamnsa sindicalismul intr-o tara..atunci nu avem nici o sansa!
  • sindicalist egal protipendada 16 Feb, 2011 13:33 Sunt cateva categorii sociale inca ramase deasupra legii: - parlamentarii (trebuie sa le ceri voie tot lor sa-i anchetezi) - popimea (dracu stie ce bani invart popii) - liderii de sindicat - oamenii de bine (SRI, ARMATA, POLITIE, care au totul la "secret") Ramane evident prostimea... Pe vremea raposatului aceeasi aveau reteaua de magazine proprii, la preturi speciale, acum au venituri "secrete", nu mai depind de magazin. Nu s-au schimbat chiar asa de multe, s-a vopsit gardul, cum zicea Nicusor...
  • anonim 16 Feb, 2011 13:32 Problema este legea sindicala care practic ii situeaza "deasupra" pe liderii sindicali: - au drept sa chiuleasca de la munca dar sa fie platiti (un sfert din luna, cinci zile din 20 lucratoare) - au dreptul sa primeasca si indemnizatie de la Sindicat. Neimpozabila. - au dreptul de munca garantat pe perioada mandatului si 2 ani dupa expirarea acestuia (bun, la ciomagarii de mai sus, deja 2 ani la 20 de cand boieresc nici nu se mai simte). Comunistii le-au facut legi bune, sa-i tina in puf si sa nu dea socoteala.
  • averi sindicat 16 Feb, 2011 13:31 Oare de ce or vrea parlamentarii PSD ca averile liderilor de sindicat sa fie secrete?Oare de ce PSD se numeste social democrat si nu partidul solutiilor destabilizatoare.Orice initiativa a lor,spre asta duce.Instabilitate,anarhie si haos.Conditii proprice de furat.
  • x 16 Feb, 2011 09:39 Intrebare pt. d-ul Anghel: Cum ati sprijinit firmele pe care le detine Marica in Constanta prin interpusi? Precizez ca d-ul Anghel lucreaza la control fiscal, zona conrolata de sed lex, defapt pe langa control fiscal sed lex mai contoleaza Administratia din Constanta si pe cele din Murfatlar si Ovidiu. Sunt multe de spus despre protectia liderilor judeteni ai sed lex de catre Marica, sunt fapte evidente, o mana spala pe alta, etc, intrebatii pe cei vechi din DGFP Constanta si veti afla multe, corect ar fi ca dupa vama sa urmeze garda si apoi, dar nu in ultimul rand, controlul fiscal si executarea silita din DGFP Constanta.