Interviu online cu psihologul Carmen Lungu „Dacă suntem atenţi cu cei din jurul nostru, putem descoperi semnele de avertizare în cazul sinuciderii”

Depresia a devenit cea mai frecventă suferinţă mintală la nivel de comunitate. Din păcate, mulţi dintre noi nu ştim cum să reacţionăm atunci când trecem prin episoade de depresie sau când avem pe cineva apropiat care suferă. Probabil, chiar dacă aţi mai auzit de mii de ori acest lucru, psihologul este primul pas spre vindecare.


A cere ajutor nu este şi nu va fi niciodată o ruşine. Cauzele depresiei nu au putut fi elucidate pe deplin, în ciuda eforturilor depuse. În aproape un sfert din cazuri, primul episod depresiv se produce ca o reacţie la un eveniment de viaţă negativ. Ulterior însă, episoadele se pot repeta fără nicio cauză aparentă.


Riscul este mai mare în cazul persoanelor care au antecedente de tulburări afective sau un istoric de afecţiuni psihice în familie, de consum de alcool sau substanţe psihoactive. Multe dintre aceste episoade pot duce până la suicid.


Despre cauzele şi efectele depresiei, dar şi despre cum să cerem ajutor am discutat cu psihologul Carmen Lungu, în cadrul unui interviu online, în direct pe www.ziuaconstanta.ro.


1. Pentru început, explicaţi-ne ce este depresia şi cum se poate manifesta!



Depresia este o afecţiune medicală serioasă care poate influenţa în mod negativ starea, gândirea şi comportamentul. Depresia se poate manifesta prin diverse simptome, cele mai des întâlnite fiind un sentiment profund de tristeţe şi pierderea marcantă a interesului faţă de orice fel de activităţi.


Cele mai dese feluri în care se poate manifesta depresia sau un episodului depresiv - sunt dispoziţia depresivă, se reduce interesul şi bucuriile trăite înaintea instalării afecţiunii. Energia scade semnificativ şi persoana resimte o oboseală permanentă cu diminuarea consecutivă a activităţilor. Nu de puţine ori, astenia marcata este problema care îl determină pe acesta să caute ajutorul medicului, dar de cele mai multe ori nu a unui psihiatru. Odată declanşată depresia, capacitatea de concentrare scade, încrederea în sine dispare şi se instalează o viziune negativă, pesimistă asupra viitorului. Apar insomnii, pofta de mâncare scade ajungând şi la o scădere semnificativă în greutate. În cele mai severe cazuri apar idei sau acte de a se vătăma singur sau suicid.


Nu de puţine ori, depresia se manifestă prin acuze somatice nespecifice - cefalee, ameţeli, disconfort general, dureri şi manifestări gastrointestinale. Avem atunci de a face cu o depresie "mascată" în care persoana în cauză ajunge să consulte inutil tot felul de medici şi se supune unei serii de investigaţii care sunt costisitoare, nefolositoare şi chiar chinuitoare, fără a descoperi o cauză concretă a suferinţei sale.



În mod particular, tinerii pot să prezinte iritabilitate, nervozitate şi irascibilitate în locul unei dispoziţii triste sau abătute, manifestări care induc în eroare familia(e) şi anturajul.


2. Care ar fi cauzele cel mai des întâlnite pentru declanşarea depresiei?


Sunt cazuri în care depresia se manifestă la mai multe generaţii, este posibil ca o anumita vulnerabilitate biologică să fie moştenită şi in special în cazul tulburării bipolare. Adesea, depresia este asociată cu schimbări la nivelul structurii sau funcţionării creierului.
Persoanele cu stimă de sine scăzută, care au o atitudine pesimistă în general sau cele care sunt deja copleşite de stres sunt predispuse la depresie. Cercetăari recente au arătat că schimbările fizice pot fi acompaniate de schimbări mentale.


Boli fizice precum atacul de inimă, cancerul, tulburările hormonale, boala Parkinson pot cauza tulburări depresive, făcând persoana bolnavă apatica şi fără dorinţa de a avea grijă de nevoile ei fizice, prelungind astfel perioada de recuperare. De asemenea, pierderea cuiva drag, relaţiile dificile, problemele financiare sau orice schimbare în viaţă pot atrage după sine un episod depresiv.


3. Există o vârstă target sau o anumită tipologie de persoane care pot fi mai uşor afectate de stările negative şi să devină depresive?


Nu, nu putem vorbi de o vârstă target, dar persoanele care nu sunt optimiste, sau mai labile emoţional şi trec prin anumite încercări ale vieţii dezvoltă mai repede o depresie.
Dar depresia poate afecta pe oricine, chiar şi persoane care par să trăiască în circumstanţe de viaţă aproape ideale. Cu toate acestea, există anumiţi factori importanţi în debutul depresiei.


Factori biochimici. Nivelurile anormale de serotonină şi norepinefrină, două elemente chimice din creier, pot contribui la apariţia simptomelor depresiei, cum ar fi starea de anxietate, iritabilitatea şi oboseala.
Factori genetici. Depresia poate apărea la mai mulţi membri ai aceleiaşi familii. Ca un exemplu, dacă un geamăn identic are depresie, celalalt are şanse de 70% sa trăiască şi el această afecţiune la un moment dat pe parcursul vieţii.


Personalitatea. Persoanele cu o stimă de sine mai scăzută, care sunt uşor copleşite de stres sau care au o atitudine generală pesimistă, par să fie mai vulnerabile în faţa depresiei.
Factori de mediu. Expunerea continuă la violenţă, neglijenţă, abuz sau sărăcie poate face ca persoanele care sunt deja predispuse la depresie să fie şi mai vulnerabile la această afecţiune. De asemenea, o altă afecţiune medicală poate determina apariţia depresiei. Relaţia dintre o afecţiune medicală fizică şi una psihică poate fi foarte complexă, acestea putându-se influenţa şi potenta una pe celalaltă, astfel de cazuri trebuind urmărite atât din punct de vedere somatic, cât şi psihologic.


Și cum spuneam mai sus, sunt foarte mulţi factori ce îi întâlnim în viaţa noastră şi ne duc la depresie.


4. Cum recunoaştem o persoană depresivă cu tendinţe de suicid?


Aici este mult de vorbit! Dacă suntem atenţi cu cei din jurul nostru putem descoperi semnele de avertizare în cazul sinuciderii sau gândurilor suicidare. Acestea ar fi:
• Discuţiile despre sinucidere – de exemplu afirmaţii precum “o să mă omor”, “ îmi doresc să mor”, “îmi doresc să nu mă fii născut”;
• afirmaţii precum “nu voi mai fi o problemă mult timp” sau “ dacă mi se întâmplă ceva, vreau să ştii că…” pot constitui indicii ale gândurilor suicidare;
• Obţinerea mijloacelor pentru a se sinucide, de exemplu cumpărarea unui pistol sau stocarea medicamentelor;
• Retragerea din viaţa socială şi dorinţa de a fi lăsat singur;
• Pierderea interesului pentru activităţile zilnice;
• Neglijarea aspectului personal;
• Pierderea interesului faţă de muncă, şcoală sau societate;
• Dificultăţi de concentrare;
• Schimbările de dispoziţie, ca de exemplu euforie într-o zi şi puternic descurajat în ziua următoare;
• Preocuparea faţă de moarte sau violenţă;
• Sentimentul că este într-o situaţie fără scăpare sau fără speranţă;
• Creşterea consumului de alcool sau droguri;
• Modificarea rutinei zilnice, inclusiv obiceiurile legate de alimentaţie sau somn;
• Persoana face lucruri riscante sau autodistructive, precum consumul de droguri sau conducerea nesăbuită a maşinii;
• Oferirea lucrurilor personale sau rezolvarea problemelor legate de serviciu atunci când nu există niciun motiv pentru care aceste lucruri să fie făcute;
• Persoana îşi ia rămas bun ca şi cum este ultima dată când vede persoanele respective;
• Creşterea acuzelor fizice asociate frecvent cu o supărare emoţională cum ar fi durerile gastrice, cefaleea sau oboseala;
• Apariţia unor schimbări de personalitate sau stare de anxietate sau agitaţie severă, mai ales atunci când există vreunul dintre semnele de mai sus.
Dar aceste semne de avertizare nu sunt întotdeauna evidente şi pot varia de la o persoană la alta. Unele persoane îşi spun răspicat intenţiile, în timp ce alte persoane ţin secrete intenţiile şi gândurile suicidare.


5. Cum putem ajuta?


Fiind cei din jurul nostru, înseamnă că le cunoaştem şi situaţia lor care poate fi: despărţit, alcoolist, poate a pierdut pe cineva, cu orice altă problemă care ar putea să se întâlnească atunci putem să le fim aproape. Cazul în care se confirmă diagnosticul de depresie, cei din jur trebuie să înţeleagă că persoana respectivă are o afecţiune, o boală ca oricare alta, caracterizată prin anumite manifestări şi care beneficiază de un tratament specific.
Este important, pentru membrii familiei şi prieteni să înţeleagă natura depresiei şi în primul rând că nu este vorba de o simplă stare de tristeţe.


Evenimentele psihotraumatizante pot favoriza apariţia unei depresii, dar nu pot fi considerate responsabile în întregime de declanşarea acesteia. Unele persoane sunt mai vulnerabile decât altele şi deci mai expuse la apariţia unei depresii. Un alt factor important este cel genetic şi deci se discută şi despre alţi membri ai familiei care au avut episoade depresive.
Trebuie să îi încurajăm să îşi recunoască problema să nu le fie ruşine sau frică. Dar cum spuneam, trebuie să le ştim natura depresiei.


6. Care sunt paşii spre vindecare pe care trebuie să îi parcurgă persoana depresivă?


În primul rând, recunoaşterea că are o problemă şi paşii către persoanele competente.
Tratamentul depresiei este unul complex cuprinzând atât abordarea medicamentoasă cât şi cea psihoterapeutică. Cele doua modalităţi de intervenţie nu numai că nu se exclud ci se completează reciproc. Pe de o parte, psihoterapia accelerează procesul de vindecare şi acţionează acolo unde şi când medicamentele nu reuşesc să ajungă.


Este bine ştiut faptul că orice antidepresiv are nevoie de un timp de acţiune - între 2 şi 4 săptămâni pentru a-şi atinge eficacitatea maximă, de aceea şedinţele de psihoterapie au valoare deosebită la începutul tratamentului.
Se vor face terapiile scurte (cognitiv comportamentale şi familiale) în care psihologul respectiv îşi focalizează atenţia asupra prezentului şi situaţiei actuale, încercând să-l facă pe pacient să ia cele mai bune decizii şi să facă faţă dificultăţilor curente.


Dar trebuie să ştim că o colaborarea între psiholog şi medicul psihiatru este extrem de benefică în unele cazuri, iar în alte cazuri este obligatorie, pentru a avea rezultatele dorite. Sunt anumite situaţii în care suportul chimic dat de tratamentul medicamentos, administrat de către medicul psihiatru, ajută în procesul psihoterapiei:
• atacul de panică
• depresia
• experienţa unei traume
• pierderea unei persoane dragi.


7. Cât de important este ca o persoană să apeleze la un psiholog când întâmpină o cumpănă în viaţă?


Este foarte important şi pot da câteva exemple!
Pentru ca reuşeşti să îţi acorzi o oră pe săptămână care sa fie despre tine. Într-un mediu sigur, te priveşti atent, împărtăşeşti preocupările tale, reflectezi asupra lucrurilor importante, cauţi soluţii. Şi faci toate acestea asistat de un profesionist.


Apoi primeşti îndrumare în perioadele dificile ale vieţii, ajută să fii ghidat de un specialist, care studiază modul în care funcţionează mintea umană şi care cunoaşte metode de intervenţie pentru problemele psihologice. Începerea unui proces de terapie presupune un angajament pe care ţi-l iei, atât faţă de tine, cât şi faţă de terapeut. Astfel, cresc şansele să te implici activ în dezvoltarea ta.


Ajungi să te cunoşti mai bine. În fiecare oră de terapie, îţi împărtăşeşti experienţele. Spui gânduri cu voce tare, etichetezi emoţii, descrii comportamente. Şi începi să pui lucrurile cap la cap. Devii conştient de aspecte pe care nu le observai înainte. Identifici tipare. Iar imaginea asupra propriei persoane devine tot mai clară.
Pe măsură ce vorbeşti despre lucrurile pe care le faci, pe care le simţi, pe care le gândeşti, acestea devin mai reale. Treptat, înveţi să le integrezi, dezvolţi o viziune mai complexă asupra ta şi devii mai împăcat cu faptul că nu eşti perfect în terapie, înveţi să renunţi la căutarea unui vinovat şi să accepţi că indiferent cine a contribuit la problemele cu care te confrunţi în prezent, este responsabilitatea ta să le schimbi. Este bine şi pentru lucruri mărunte ce te fac nefericit.


8. Să vorbim şi de stereotipul că a merge la psiholog = a fi nebun. Cum putem să schimbăm această mentalitate a masei?


Era tabu acest subiect acum mulţi ani, şi mulţi credeau că la psiholog te duci dacă eşti nebun. Apoi pe parcurs s-au mai schimbat părerile, anumite persoane chiar credeau că este o găselniţă a unor doamne şi pot să spun că mult timp am auzit păreri de genul "hai dragă te duci la psiholog de parcă eşti din Dallas tu şi Sue Ellen" . De teama prejudecăţilor celor din jur încă se mai feresc să meargă la psiholog. Trebuie ştiut că la psiholog este întâlnirea cu tine, te descoperi pe tine, poţi fi ajutat. Noi psihologii nu putem face nimic daca schimbarea nu se face de către persoana cu probleme, iar a schimba mentalitatea acestora ar fi un lucru benefic pentru toţi, pentru familie, prieteni.


Întrebările cititorilor:


1. Din ce cauză obosesc fără să depun mare efort şi simt în partea stângă un fel de disconfort? Se poate ca depresia să mă afecteze fizic în viaţa de zi cu zi?


Da, depresia duce şi la probleme fizice. Într-o depresie este obligatoriu şi un control la psihiatru pentru a primi medicaţia necesară. Toate aceste dureri pleacă de la impulsurile pe care le dă creierul.


2. De ce unele persoane preferă să atragă atenţia pe reţelele de socializare declarând că trec prin depresii, ceea ce nu poate fi confirmat sau infirmat? Mă refer la cei care se prefac pentru a aduna comentarii şi like-uri.
Pentru că sunt persoane ce nu au o viaţă plină de frumos, le place să se victimizeze, să fie "ajutate", aş putea spune că la unele întâlnim şi un "narcisism". Este o tehnică de manipulare. Eu una le zic prizonieri în oglindă, am citit undeva şi mi-a rămas în minte aceste cuvinte.
Like-urile le dau convingerea că sunt importanţi, că ei sunt la un pas de a face un gest... Și sunt curioşi să vadă câţi le-ar sări în ajutor.
Nu că ar duce până la capăt gestul, dar şi sub această formă, undeva acolo începe sa se instaleze o uşoară depresie, tot încercând sa arăţi ceva.