Interviu cu psihologul criminalist Liviu Chesnoiu Bărbaţii sunt cei care aleg metode mai dure de a se sinucide

Psiholog criminalist Liviu Chesnoiu, comisar-şef în rezervă, a întâlnit, în cariera sa, numeroase cazuri de sinucideri. În ultimii ani, în judeţul Constanţa, mai multe persoane cunoscute, dar şi oameni prosperi de afaceri, au decis să-şi pună capăt zilelor.
 
Cel mai recent caz îl reprezintă sinuciderea lui Dumitrache Economu, patronul lanţului de cafenele Filicori, din Constanţa, care s-a spânzurat într-o vilă aflată la ieşirea din Mamaia spre Năvodari. Ce îi determină pe aceşti oameni să-şi încheie socotelile cu viaţa, care sunt riscurile şi ce trebuie făcut pentru ca astfel de tragedii să nu se mai repete ne spune chiar psihologul criminalist Liviu Chesnoiu.
 
Întrebările redacţiei:
 
Domnule Chesnoiu, în ultimii ani, am asistat la mai multe cazuri de suicid în rândul unor persoane cunoscute, chiar prosperi oameni de afaceri. Cum explicaţi fenomenul?
 
Este posibil ca, în astfel de cazuri, să apară un fel de mimetism. În literatura de specialitate, se face referire la celebra carte a lui Goethe „Suferinţele tânărului Werther“. La acea vreme, a apărut un fenomen neexplicat de societatea respectivă, adică foarte mulţi tineri s-au sinucis, imitându-l, pe undeva, pe eroul cărţii. Mai spre zilele noastre, Emile Durkheim a analizat în profunzime, în lucrarea „Sinuciderea“, acest fenomen.
 
Revenind la cazurile noastre, se remarcă o similitudine şi la patronul din Constanţa, şi la patronul din Bucureşti (n.r. Vasile Turcu, fostul acţionar al echipei FC Dinamo), parcă au poveşti trase la indigo. Nu doar mimetismul stă la baza acestor cazuri molipsitoare. De la cauză la efect, se ajunge numai dacă sunt întrunite toate condiţiile favorizante.
 
Ce anume îi determină pe aceşti oameni cunoscuţi ca fiind potenţi financiar să recurgă la acest gest?
 
Oamenii aceştia erau sănătoşi din punct de vedere psihic, cred. Poate o uşoară depresie, determinată de faptul că aveau datorii. Poate s-au încurcat cu cămătari, nu ştiu; erau în relaţii extraconjugale complicate; familia nu mai era pentru ei un punct de sprijin; relaţiile lor cu Dumnezeu nu ştiu dacă erau „normale“. Erau oameni puternici, mândri, nu au cerut ajutorul celor apropiaţi şi au crezut că, astfel, toate problemele lor se vor rezolva...

 
Cum trebuie tratate persoanele care au probleme financiare, trec prin perioade dificile şi sunt predispuse la depresie? Ce reacţii trebuie să aibă apropiaţii în astfel de situaţii?
 
Stresul, afecţiunile somatice, cele psihice, problemele financiare, decepţia în dragoste, singurătatea etc. pot constitui pentru o persoană mai fragilă cauzele care o pot împinge spre sinucidere. Statisticile ne spun că bărbaţii conduc în „top“. Tinerii, adolescenţii ajung la sinucidere (aceasta fiind pe locul întâi, după accidente) din cauza fragilităţii lor psihice. La vârsta lor, dacă te părăseşte iubita, pentru ei, viaţa nu mai are niciun sens. Pentru un om puternic, un om cu un psihic sănătos, o familie OK, religios, toate problemele vieţii se rezolvă cu răbdare. Toate problemele au rezolvări, dacă eşti puternic, ceri ajutorul celor din jur, dacă te duci la un psiholog, dacă este nevoie. Un om care nu doarme vreo cinci nopţi la rând din cauza unor probleme trebuie să ceară ajutorul, să povestească, să fie ajutat, pentru că singur nu poate să vadă luminiţa de la capătul tunelului.
 
Glumind puţin, dacă persoana respectivă „vorbeşte“ cu Dumnezeu, are nevoie de psiholog; dacă Dumnezeu îi răspunde, are nevoie de psihiatru. Oamenii aceştia nu au umor, sunt trişti, abătuţi, se neglijează etc. Toate acestea trebuie să dea de gândit celor din jur, care trebuie să-l facă să vorbească, să se spovedească şi să îl ducă la psiholog, la psihiatru, în cazurile grave.
 
Ce ar trebui făcut pentru ca astfel de tragedii să fie evitate pe viitor?
 

Ştirile acestea legate de sinucideri poate că trebuie cenzurate, să nu se dea foarte multe amănunte. Oamenii cu probleme, cu tendinţe suicidale trag semnale de alarmă. Nonverbal, comunică ce au ei de gând să facă. Există, de multe ori, tentative suicidale. Femeile au mai multe tentative decât bărbaţii. Nu trebuie nesocotiţi nici sociopaţii, adică cei care ameninţă cu sinuciderea din cauza unui şantaj emoţional. Ei nu sunt bolnavi psihic, dar pot ajunge la sinucidere pentru că nu îi ascultă nimeni, nu îi înţelege nimeni. Acum, când există o armată de psihologi, marii patroni trebuie să angajeze oameni de genul acesta, care să îi consilieze psihologic. Americanii nu fac un pas fără psiholog. Un om de succes trebuie să-şi rezolve toate problemele psihice pentru a fi apt să ia deciziile cele mai bune în afaceri.
 
Multe persoane aleg să-şi încheie socotelile cu viaţa prin spânzurare. Care este explicaţia acestei „alegeri“ din punct de vedere psihologic?
 
Bărbaţii aleg metode mai dure: arme de foc, intră cu maşina în pom sau intră pe contrasens, dacă au maşină mai puţin puternică, să se adune vitezele (sunt criminali-sinucigaşi). Femeile aleg metode mai blânde, foarte multe medicamente, otrăvuri etc. Faptul că majoritatea se spânzură este explicat prin ideea că această metodă le este mai la îndemână. Unii se sinucid atipic, în sensul că nu lasă bilete de adio. Asta nu trebuie să ne deruteze şi să ne ducă cu gândul că este o crimă. Se poate explica lipsa biletului de adio prin faptul că ar produce mai multă durere celor din jur.
 
Având în vedere experienţa dumneavoastră de psiholog criminalist şi toate aceste tragedii, ce se poate spune despre fenomenul sinuciderilor? Este în creştere?
 
În cariera mea de colonel de poliţie, predând mulţi ani psihologia judiciară la facultate şi în cabinetul meu individual de psihologie, actualmente, m-am confruntat şi mă confrunt cu foarte multe cazuri de această factură. Foarte mulţi oameni ajung la alcoolism cronic, la dependenţa de droguri, şi aceasta reprezintă anticamera sinuciderii, de cele mai multe ori. Ceva care îşi depăşeşte măsura se transformă în contrariu, depăşind doza de alcool, doza de drog, oamenii clachează somatic, fizic, şi nu mai pot fi salvaţi.
 
Violenţa domestică, un subiect care este la modă în zilele noastre, duce, în cazul criminalilor-sinucigaşi, şi la victime colaterale. Societatea, şcoala, biserica, vecinii, rudele apropiate, prietenii trebuie să iasă din letargie şi să facă ceva pentru salvarea acestor suflete, care nu se pot ajuta singure. În momentele de criză economică, fenomenul sinuciderilor ia amploare. Oamenii trebuie educaţi, învăţaţi nu doar să consume doi litri de apă pe zi etc. Reclama aceasta care se face la televizor, sugestia aceasta trebuie să conţină poate şi faptul că nu trebuie să ne îndatorăm, să ne întindem mai mult decât ne este plapuma, îndemnul să trăim modest, să nu consumăm în fiecare zi iluzii, să nu jucăm periculos.
 
Dependenţa de jocuri poate duce la sinucidere, ca orice dependenţă. Nu mai este plăcere când se joacă fără miză mare. Acest fenomen al sinuciderii este îngrijorător. Judeţul nostru, după Bucureşti, se află în top, pentru că aici sunt foarte multe tentaţii pe litoral şi, mai ales vara, oamenii clachează. Regretatul psihiatru Tudose spunea că 20% dintre români au probleme psihice, în general. Nu trebuie să ne facem că nu există. Poate că în programul guvernamental trebuia, într-un capitol, să fie tratat şi acest subiect, pentru că ne pleacă foarte mulţi români, în felul acesta, pe lumea cealaltă, umorul negru să ne fie iertat.